Fotografiile astea din garsoniere bucureştene îţi arată câte lumi sunt într-un singur bloc

Bogdan Gîrbovan este un fotograf fascinat de antropologia şi geometria spaţiilor şi asta se vede şi-n proiectul 10 pe 1, în care a documentat garsonierele tuturor vecinilor săi. A început de la etajul zece, unde locuieşte el, până la primul etaj. Şi pentru că vecinii mei de la bloc mă primesc în casă doar când vor să-mi arate cum i-am inundat, m-am gândit să discut cu el despre cât de greu i-a fost să realizeze proiectul.

VICE: De unde ţi-a venit ideea pentru un proiect de genul ăsta?
Bogdan Gîrbovan: De la condiţia personală, adică de la locul în care stau, meditez, lucrez şi iubesc. Începusem să-mi fac fotografii în garsonieră şi devenisem obsedat de acel spaţiu. Părea complet diferit după locul în care-l fotografiam, că se schimba perspectiva asupra spaţiului. Cred că mă pasiona acel cub şi pentru că sunt pasionat de matematică şi de lucruri exacte.

Cum ai ajuns să vizitezi şi vecinii?
M-am gândit că repetiţia e mama învăţăturii şi am decis să copiez celula până jos. Problema era că nu ştiam dacă toate garsonierele sunt la fel. Am avut norocul că doamna de jos, de la etajul nouă, m-a rugat s-o ajut cu o uşă de la interior cu care avea probleme la balamale. Am fost şocat când am ajuns, era total altceva. Spaţiul era identic, dar decorul era complet diferit.

Românii sunt destul de paranoici. Cum ai reuşit să convingi oamenii să te lase să le vezi casele?
Am plecat tot de la matematică. Cum cifra trei e învecinată cu doi şi patru, aşa am profitat şi eu de relaţiile din bloc, adică de vecina de la etajul nouă am ajuns la camera de la etajul opt. Opt îl cunoaşte atât pe nouă, cât şi pe şapte şi aşa mai departe. A fost ca un joc.

Am avut câteva probleme cu cei tineri care nu înţelegeau de ce voiam să fac asta şi se plângeau că nu e prietena acasă. Le-am spus „Bine, revin” până a ieşit. Le-am făcut fotografii doar duminica, când e lumea mai relaxată.

Îmi place că ai un personaj în fiecare poză.
Nu se poate fără. Zicea un prieten că o fotografie fără personaj e ca o carte poştală. Mulţi m-au întrebat de ce stau toţi jos, dar eu le-am zis că singura mea condiţie nu era nici să fie curat, nici să stea undeva anume, ci să stea jos. Am stat în toate felurile la mine în cameră şi mi-am dat seama că cea mai bună compoziţie iese aşa. N-am vrut să stea în picioare ca să nu pară că trag o linie prin spaţiu ăla. Şi oricum ocupă volum şi când stau jos, eu tot timpul am mers pe portretul ăsta compoziţional, care să surprindă şi atmosfera, nu doar faţa omului.

Mi se pare fascinant decorul din casele bătrânilor, care-i diferit complet de cel de la tineri.
Erau tipare de vârste. La cei tineri era minimal aerisit, la ăi’ bătrâni invers. Sunt convins că şi noi o să îmbătrânim şi o să strângem destule lucruri inutile, deşi poate o să avem noroc de un spaţiu mai mare. Nu te poţi debarasa uşor de toate chestiile pe care le strângi într-o viaţă, chiar dacă nu sunt frumoase pentru alţii.

Care-s cele mai ciudate lucruri văzute prin casă?
Pe mine mai mult mă interesau de ce sunt chestiile alea acolo, decât să întreb ce-o fi asta şi ce-o fi ailaltă. De exemplu, la etajul nouă, pe dulapul care se vede pe fundal, sunt aşezate nişte cărţi într-un mod impresionant şi am întrebat-o de ce-s aşa şi mi-a răspuns foarte simplu: „Să nu cadă”.

Erau intercalate cărţile aşezate una peste alta cu cele aşezate în picioare destul de simetric. Era decoraţiunea făcută de ea.

E fascinant cât de diferite par personajele tale între ele, prin mediile pe care le-au creat.
Da, unii au zis c-am vrut să arăt un mix de clase sociale, dar eu am arătat pur şi simplu realitatea din acele locuri. Doamna care nu apare cu faţa e jurnalist cu studii superioare, eu sunt artist, era o doamnă la etajul unu care a fost grafician la BNR, altă doamnă era zugrav, iar un domn, care mi-a spus că porecla lui era Don Lukas, a făcut bani la muncă prin străinătate. Toţi au o poveste.

Cred că cea mai interesantă imagine este doamna cu baldachinul. Care e faza cu acea imagine?
Blocul este pe lângă piaţă şi doamna respectivă cazează uneori târgoveţi la ea în cameră, în acel baldachin. De-aia are perdea la el. Şi ea doarme în patul mic de lângă.

Cum a reacţionat administratorul blocului la proiect?
El mi-a deschis una din garsonierele nelocuite. A avut bunăvoinţa să-mi deschidă, să vorbim şi, pentru că ştiam că e goală, l-am rugat să-mi pozeze ca să am personaj şi acolo.

Care a fost efectul când le-ai dat pozele să le vadă?
M-au întrebat „de ce suntem aşa mici?”, că eu le-am zis că fac portret, dar nu ştiu ei ce tehnică foloseam ca să le prind camera pentru portret. Şi mi-au cerut să le fac fotografii mai restrâns. Le-am făcut şi-au fost bucuroşi.

Poți explora mai multe proiecte fotografice ale lui Bogdan pe site-ul său girbovan.ro sau pe Instagram.