Politicienii români au reacționat ca niște copii de clasa a opta la atentatele din Bruxelles

Sentimentul de teroare sub care ne aflăm în urma atentatelor de alaltăieri de la Bruxelles, pare a fi exact efectul scontat de separatiștii Statului Islamic. Oficialii europeni sunt criticați pentru că par complet depășiți în problema siguranței cetățenilor Uniunii, iar, pe acest fond, s-a dezlănțuit o panică generalizată pe continent.

Deși pare a fi o țară de pe un continent îndepărtat, România este direct afectată de terorism, cel puțin prin pierderea de vieți a cetățenilor ei în atacurile de la Paris sau prin cei patru răniți identificați până acum la Bruxelles. În schimb, politicienii noștri latră la un perete tot felul de aberații rasiste, iar o parte a efectelor acestor discursuri o poți vedea în ura irațională care a invadat rețelele sociale, în ultimele zile.

Dacă n-ai stat izolat de lume, în ultimele zile, e foarte posibil să fi „aflat‟ că toți musulmanii și refugiații din lume sunt vinovați pentru teroarea din Europa. Asta, deși studiile arată că din două miliarde de musulmani cât există pe glob, în jur de 7% dintre ei au porniri extremiste. Iar 7% din două miliarde înseamnă undeva în jur de o sută de milioane de oameni.

Am vorbit cu Oana Popescu, expertă în studii de terorism, pentru a afla dacă aceste cifre justifică ura generalizată și reacțiile viscerale ale politicienilor noștri. Dar am vrut să aflu câte ceva și despre afișarea empatiei selective pe Facebook, generalizată pentru tragediile occidentale, dar ignorându-le aproape complet pe cele din Orient.

VICE: Care crezi că e efectul asupra românilor al declarațiilor rasiste și xenofobe făcute de oamenii politici în ultimele zile?
Oana Popescu: Dacă acești indivizi au ajuns în acele funcții, înseamnă că suntem o societate care nu are în regulă mecanismele de promovare a liderilor. Când rațiunea liderilor politici sau a intelectualilor se oprește la „dacă A este extremist și A este musulman, înseamnă că toți extremiștii sunt musulmani‟, adică undeva înainte de clasă a opta, când se studiază logică, asta nu arată decât că nu avem de unde aștepta soluții

Este justificată o asemenea reacție în rândul cetățenilor de rând?
Cetățenii de rând sunt speriați poate, în mod legitim, ca o reacție la grozăvia evenimentului. E de înțeles într-o oarecare măsură, mai ales acolo unde nu există o educație corespunzătoare. Cei care au răspunsuri simple la atentate, și în general la orice, cum că de vină sunt musulmanii, Islamul sau refugiații, nu fac decât să reproducă același tip de comportament, care împinge la extreme.

În ce sens împinge la extreme?
Reacțiile extreme sunt profund dăunătoare, pentru că masele intră în panică ușor și atunci sunt ușor manipulabile. Frica e un sentiment puternic și un instrument periculos.

Cum ar fi trebuit să reacționeze liderii politici?
Rolul unui lider în clipa de față este să liniștească populația și să o asigure că statul poate să își apere cetățenii. Că a înțeles ce era de înțeles din eșecurile europenilor, înainte să avem și noi atentate de acest tip, și că ia toate măsurile să fie și mai pregătit decât până acum.

Din punctul tău de vedere, au românii de ce să se teamă de teroriști?
Din varii motive, nu suntem chiar primii pe hartă țintelor. România nu e lider în acțiunile occidentale în Orientul Mijlociu, nu suntem un stindard al valorilor occidentale, nu suntem un pilon simbolic, esențial al UE. Nu suntem nici fostă putere colonială, deci nu cred că e cazul să ne temem că vom fi aleși ca țintă. Însă nu putem exclude acest lucru, pentru că acțiunile teroriste din ultima vreme ne arată că se aleg și ținte oarecum aleatorii, tocmai pentru a crea senzația că nimeni nu e la adăpost.

Deci ar trebui să fim vigilenți?
Da, pentru că este cel mai greu să te protejezi când nici măcar nu ești sigur că ai devenit o țintă. Există aspiranți la statutul de membru ISIS care comit atacuri doar pentru a primi recunoașterea grupării, iar ei pot acționa oriunde. Apoi, e bine să fim vigilenți cu autoritățile noastre, să își facă treabă.

Aș vrea să înțeleg. Să spui „afară cu musulmanii din Europa" este o atitudine radicală sau nu?
Este o atitudine radicală, idioată și fără priză cu realitatea. Și cu Breivik ce facem? Dăm afară și toți creștinii? Și îi dăm afară și pe musulmanii care trăiesc în Europa de pe vremea maurilor? Și pe creștinii care se convertesc la Islam? Și pe locuitorii din Dobrogea de religie musulmană?

Un grafic Statista arată că atacurile teroriste din anii noștri sunt mult mai puține ca număr decât cele din anii '70-'80. Totuși, sunt studii care spun că astăzi ele se resimt mult mai agresiv datorită rapidității cu care se răspândește informația. Crezi asta?
Nu se resimt mai pregnant doar din cauza tehnologiei, ci și pentru că, față de perioada Războiului Rece, când domina terorismul politic, acum pare un război total la nivel de valori și elemente identitare fundamentale. E mai înspăimântător când cineva pare că te urăște pentru ceea ce ești, nu doar pentru ceea ce faci.

Deci, teroriștii urăsc europenii pentru ceea ce sunt?
Subliniez, așa pare. De aceea sugestia mea principală ar fi să realizăm că suntem într-o epocă a vizualului, a vitezei de transmitere a informației, o epocă a informației în general, iar asta înseamnă și o epocă a propagandei și a manipulării. Și, deci, să nu ne lăsăm manipulați. Să nu fim superficiali: viața e întotdeauna mai complexă decât alb/negru. Să ne folosim rațiunea.

Crezi că anumite atitudini discriminatoare din partea europenilor față de musulmani ajută la radicalizarea acestora în teroriști?
Ajută la alienarea acestora și a oricăror comunități marginalizate, fie ele de musulmani sau de homosexuali sau de stângiști sau de purtători de ochelari sau de grăsuți. Iar, la alienare, indivizii vulnerabili și mai puțin stabili reacționează inclusiv prin violență extremă. Însă nu cred că europenii discriminează neapărat, ci discursul politic accentuează asta.

La ce te referi când spui asta?
O să-ți dau un exemplu concret. Am un prieten care lucrează pentru un fost secretar general al ONU. Prietenul ăsta e născut în Iran, crescut la Munchen de la vârsta de trei ani, cu mamă nemțoaică, tata iranian cu studii la Londra. Pentru că numele și culoarea pielii îi făceau pe cei din jur să-i atribuie identitatea musulmană integral, fiind creștin-ortodox, la vârstă de 20 de ani și-a pus probleme existențiale. A plecat în Iran, să asimileze cultură, dacă tot îi spunea toată lumea că asta trebuie să facă un musulman. A renunțat, pentru că și-a dat seamă că nu se regăsește în asta. Până la urmă a reușit, pentru că a avut o educație cosmopolită, mijloace financiare și intelectuale. Dar nu toată lumea are acest noroc. Dacă avea un psihic mai vulnerabil, dacă părinții lui nu erau oameni cu studii, cine știe unde ar fi ajuns astăzi?

Se tot vehiculează că „suntem în război". Suntem sau nu?
Nu. Cultura europeană a devenit extrem de sensibilă față de pierderea de vieți omenești. Când mor occidentali suntem mult mai șocați, decât când se moare în alte părți ale planetei. De aici tentația de a ne declara în război. Dar de ce am vrea să punem o etichetă ca asta? E o realitate, mai puțin roz decât am vrut să ne imaginăm lumea în care trăim, mai conflictuală, dar asta e viața.

E de condamnat faptul că europenii și-au pus poze de profil cu «Je suis Bruxelles», dar că nu s-au înregistrat mișcări similare cu atentatele de la Ankara sau Istanbul?
Nu, nu cred că este de condamnat. Eu nu sunt Ankara sau Istanbul, pentru că nu mă pot identifica cu valorile unei Turcii care încalcă drepturile omului și oprimă minorități. Asta nu înseamnă lipsă de compasiune egală pentru victime. Dar când spun «Eu sunt…», înseamnă că am aceleași valori cu victimele și îmi voi păstra acele valori. Tu i-ai lovit pe ei, dar nu și pe mine. Suntem mulți care împărtășim aceste valori și vom continua să fim mai mulți decât puteți voi ucide.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre terorism:
Un student a fost acuzat de terorism pentru că citea o carte despre teroristi
Abia acum e violența anti-musulmană clasată drept terorism?
Toate aberațiile despre atentatele teroriste de la Paris apărute pe internetul românesc