FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Reporterii TV se prăjesc la foc mic

Era atât de cald că se înmuiau şi părţile de plastic ale camerelor de filmat.

Biserica funcţiona ca antenă în tandem cu parabolicele de pe maşini.

Ieri, pe la ora trei, mă întorceam la redacţie cu o combinaţie tristă de insolaţie şi ameţeală de la o bere proastă pe stomacul gol, când am observat un prohod de dube de televiziune prin faţa bisericii de pe strada Icoanei. Am mers să investighez ce naibii era atât de important încât să adune toate televiziunile din Bucureşti acolo. O fotografă mi-a spus că e sediul de campanie a lui Traian Băsescu şi că s-au strâns  de la şapte dimineaţa ca să-l aştepte să vorbească.

Publicitate

Jurnalismception: Am fotografiat un operator care filma camerele de filmat, care filmau sediul lui Băsescu.

Lângă dubele de transmisie, într-un cotlon îngust de umbră stăteau reporterii şi operatorii rupţi de caniculă. Zăceau pe nişte scaune de plastic şi-şi blestemau zilele şi pe Băsescu că nu le anunţa odată o oră exactă pentru conferinţa de presă. Ei discutau despre pescuitul de bibani, girarea unui credit şi concertul Lady Gaga. M-am întâlnit şi cu trei foşti colegi de facultate care mi-a zis că, după atâtea ore de prăjire la foc mărunt în faţa vilei lui Băsescu, li s-a luat să mai vorbească despre el, Ponta sau referendumurile lor.

S-au cam ofticat pe mine şi pe alţi fotografi şi operatori care îi filmau în timp ce beau, măncau şi se odihneau pe scaune. Unul chiar mi-a zis: „Nici nu pot să trag o băşină aici că vine un nesimţit să mă tragă în cadru.” Evident, atât cameramanii, cât şi fotografii o făceau mai mult de plictiseală. Eu am rămas doar vreo oră şi un sfert p-acolo şi am vrut de vreo trei ori să-mi zbor creierii de la boringeală şi căldură.

Totuşi Băsescu a fost neobişnuit de amabil cu presa. Scaunele astea albe de plastic au fost aduse de oameni de-ai lui, ca să nu obosească jurnaliştii. Le dăduse şi câteva sticle de apă plată, ca să nu se deshidrateze. Şi, cât eram eu acolo ne-au dat şi un sac plin de pizza, destul de bună. Aveau chiar şi pizza doar cu legume şi, surprinzător, majoritatea reporteriţelor le-au vrut pe astea pentru că erau ori vegetariene, ori ţineau post. Un reporter mi-a zis că le-au promis, în glumă, şi curve, dar doar după ce se înnoptează că se supăra cei de la biserică.

Publicitate

Fortăreaţa Portocalie.

Ăsta era sediul preşedintelui de pe strada Comăniţa. Prin gardul translucid se vedea şi super-Loganul cu care se tot plimbă Traian Băsescu prin campanii electorale. Din când în când mai ieşea scurt prin faţa geamului o femeie de serviciu care se uita la noi şi fugea imediat cum îndreptam camera spre ea. Jurnaliştii tresăreau la cea mai mică mişcare din casă, dar, când realizau că nu era Băsescu se bosumflau la loc. În timp ce discutam cu fostul meu coleg despre ce iese la referendum, o reporteră care dormita lângă mine aproape a picat cu scaunul ţipând: „Iese? Cine iese? Vali, repede porneşte camera!”

Era atât de cald că se înmuiau şi părţile de plastic ale camerelor de filmat. Din fericire operatorii au găsit soluţii creative precum umbrele şi huse aurii reflectorizante de tipul celor care se pun pe parbriz în parcările de la mare.

El e fostul meu coleg Narcis şi în lentila ochelarilor lui se vede sediul de campanie portocaliu. A fost singurul dintre cei de acolo care a fost dispus să se lase pozat, pentru că cei care lucrau la televiziuni spuneau că n-au voie să apară în alte publicaţii din afara trusturilor conform contractului şi pot fi şi concediaţi pe faza asta. Mi se pare penal că marile trusturi de presă au ajuns atât de psihotice şi orwelliene încât, dacă lucrezi pentru ele, îţi controlează complet imaginea publică.

Lângă sediul lui Băsescu era şi grădiniţa asta cu logo psihedelic. Vara asta se poartă roz lămâios!

Până la urmă m-am plictisit şi am plecat. Abia când am ajuns în redacţie am văzut că Băsecu a anunţat conferinţa de presă la ora opt. Când am plecat de la serviciu pe la şapte am văzut că erau încă acolo colegii mei de breaslă, în toropeala aia infectă de afară, după 12 ore de aşteptare. Am mers mai departe la o chermeză mulţumind cerurilor că mi-am dat demisia de la televiziunea de ştiri la care lucram înainte. E sumbră meseria de reporter TV.