FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Românii care încearcă să fenteze legea anti-fumat îți arată că țara asta e o cauză pierdută

Unii fumători români s-au supărat rău de tot pe legea asta, deși n-au de ce.

Cu câteva zile în urmă, Comisia de Sănătate a Senatului a propus niște amendamente care le-ar permite românilor să fumeze, din nou, în spațiile publice. Adevărul e că, de când a intrat în vigoare legea care restricționează fumatul în spații publice, au apărut o tonă de păreri pe internetul românesc. Problema care împarte națiunea în două e dacă ar trebui sau nu să se mai fumeze prin birturi. Toată lumea are ceva de spus, de la activiștii anti-fumat, care jubilează că nu mai inhalează fum în cluburi, până la fumătorii pasionați și arțăgoși, care urlă cât îi (mai) țin plămânii că le-a fost furată libertatea.

Publicitate

Faza cu legea asta e că-i atât de firească, încât nici n-ar merita dezbătută. Până la urmă, ea există de ani buni, în forme relativ asemănătoare, în țări mult mai civilizate. Din alea dezvoltate și prospere, cărora România nu le ajunge nici la buric.

Serios, ar fi trebuit să fie mai simplu. Niște oameni care nu trag din țigară sunt deranjați de obiceiul tău când ies la bere. Așa că s-a făcut o lege care să-i protejeze. Dacă ești fumător, de acum trebuie să-ți ridici fesele de pe scaun și să te duci să pufăi în fața localului, ca să nu-i mai incomodezi pe ceilalți cu viciul tău. Atât, asta-i toată modificarea. Nu-ți ia nimeni țigara de la gură și nici nu ți-o stinge în frunte, așa că n-ar trebui să te afecteze în mod real.

Fumătorii se simt discriminați și-și cer dreptul să fumeze unde vor plămânii lor

Dar, stai. Că cică nu e chiar așa simplu. Există o specie de fumători care se simt ostracizați și se revoltă. Simt că li se ia dreptul fundamental a-și paradi plămânii unde au chef. Și li se pare aberant și umilitor că, de acum, trebuie să-și care trupurile câțiva metri, până-n fața incintei. Prin urmare, internetul s-a umplut de postări ale fumătorilor nemulțumiți, care au impresia că statul îi discriminează.

Genul ăsta de afirmații îți arată că românii sunt la ani lumină distanță de civilizație. E fix cum e mai rău: cetățenii știu că au niște drepturi și sunt gata să facă tărăboi pentru ele, numai că nu înțeleg ce li se cuvine, ce nu și care-i treaba cu libertățile altora.

Publicitate

Evident, ești liber să faci ce vrei, c-o singură condiție: să nu-l deranjezi pe amărâtul de lângă tine. În cazul de față, fumul ăla de țigară chiar e nasol rău pentru un nefumător. Ca să-nțelegi cum vine asta, gândește-te că oamenii simt toată aroma mahoarcei tale, exact așa cum o simți tu când ești praf de răcit.

Citește și: Întrebarea zilei: Cum vor face față bucureștenii legii anti-fumat?

Și tocmai de asta, treaba cu discriminarea nu ține. Dacă ar fi să fie cineva discriminat în telenovela asta, ăia-s tocmai nefumătorii. Pentru că oamenii au îndurat până acum pufăielile în spații publice închise, au băgat în ei fum de țigară și-au plecat acasă cu hainele îmbâcsite. Cum ar veni, ți-au suportat viciul, deși obiceiul de a fuma nu-i vreo nevoie fiziologică primară. Poți s-o faci liniștit unde vrea mușchiul tău, da' nu-l pune pe altul s-o facă pasiv, fără voia lui.

Internetul s-a umplut de haiduci care te-nvață cum să fentezi legea

Foto de Hernan Pinera, via Flickr.

Românii nu știu ei prea multe, de fel, dar se pricep de minune să jongleze cu legea după cum le convine. Adevărul e că suntem un popor de chițibușari speculanți. De când a fost interzis fumatul, e invazie de părerologi și avocați neplătiți. Unii se dau de ceasul morții că-n alte țări legea nu-i atât de aspră, în timp ce alții au trecut deja la nivelul următor.

Adică, te-nvață direct cum să fii barosan și să fentezi legea asta. Să le dai mucul la fraieri, gen. Îți spun cum s-o faci și-n caz că ești bartai patronul sau doar un pișpirică fumăcios, ofticat că nu mai are voie să fumeze-n local. Spre exemplu, un băiat tare-n mizilicuri s-a supărat atât de rău, c-a făcut un ghid pentru rebelii care țin morțiș să se șteargă la fund cu legea asta. A scormonit tipul puțin și-a găsit câteva modalități prin care s-o driblezi.

Publicitate

Citește și: Întrebarea zilei: Ce ar trebui să se întâmple ca să te lași de fumat?

Ca să-ți dai seama cât de mult a escaladat chestia asta, e suficient să te uiți la ce soluții sunt aduse-n discuție. Una din ele e, nici mai mult, nici mai puțin, să-ți faci propriul cult religios, ca rastafarienii. Sau, dacă ești patron, să-ți transformi bodega în spațiu de cercetare pentru studierea fumatului.

Metodele astea dubioase au tot circulat pe net, mai ceva ca pozele cu pisici. Și asta pentru că, aparent, există destui fumători care simt că viața lor nu mai are sens dacă nu fumează înăuntru. Iar mișcările astea tragi-comice îți arată că, pe lângă faptul că mulți vor o țară ca afară fără să aibă habar ce-nseamnă asta, egoismul unora atinge deja cote hilare, în România.

Politicienii care vor să modifice legea sunt oglinda societății

Din ciorba asta nu puteau să lipsească și politicienii țării. Cea mai vehementă voce a fost cea a Cristianei Anghel, doamna aia pur și simplu oribilă, care a ajuns senatoare după ce-a făcut greva foamei, prin 2012. Bine, femeia a dat afară atâtea inepții în cariera ei de politician, că-n momentul în care o auzi că zice ceva, reacția naturală e să spui că treaba stă exact invers. Indiferent despre ce-și dă Anghel cu părerea, poziționarea corectă e să fii împotrivă.

Anghel a fost vocală încă de la început, de la primele discuții pe subiect. A zis că legea e discriminatorie, a numit-o „mizerie" și-a adăugat că-i aduce aminte de Hitler. Nu s-a oprit aici, ba chiar a băgat și argumentul ăla cretin: „De ce nu se interzice și băutură, că și aia e nocivă?". Femeia n-a stat degeaba, a găsit câțiva politicieni la fel de prăjiți și chiar a strâns semnături ca să conteste legea la Curtea Constituțională. Dar fără succes.

Publicitate

Citește și: Zece dovezi că politicienii români au rămas neschimbați din comunism

După care, a venit băiatul ăsta, senatorul Daniel Fenechiu. Omul s-a gândit c-ar fi cazul să iasă puțin în evidență și să toarne niște gaz pe foc. Așa că a anunțat la spartul târgului că va depune o inițiativă legislativă care să modifice treaba cu fumatul. Fenechiu e de părere că, în forma actuală, condițiile legii sunt „ foarte restrictive" și dorește redefinirea spațiului public închis. În așa fel încât fumătorii să-și poată face cluburi și asociații speciale, ca să-și consume viciul în incintă.

Reacțiile șmenărești ale aleșilor îți arată că românii au fix politicienii pe care-i merită. Băieții și fetele alea care pierd vremea prin Parlament și-au o grămadă de idei năstrușnice sunt oglinda poporului. Iar cât timp românii vor continua să păcălească legile doar pentru că pot, la fel vor proceda și politicienii.

Înverșunarea fumătorilor îți arată cât de puternic e viciul ăsta

Foto de Naim Naim, via Flickr.

Și-n toată hărmălaia asta, fumătorii înrăiți mai au și placa aia: „Să se facă spații amenajate pentru fumători și localuri speciale unde să fumezi în voie". Numai că, orbiți de furie, oamenii uită că tocmai așa a fost legea până acum. Da, până mai ieri cluburile erau obligate să aibă spații amenajate pentru nefumători. Și n-a mers, din cauza proprietarilor de localuri. Se fuma prin toate cotloanele, iar spațiile pentru nefumători, teoretic obligatorii, erau o glumă proastă.

Publicitate

Din toată înverșunarea asta, eu, ca fumător, am înțeles o chestie: cât de puternic e, de fapt, viciul ăsta. Când vezi cohortele de fumători agitați cum se dau cu fundul de pământ pentru o modificare banală, îți dai seama că dependența asta e păcătoasă rău.

Na, înțeleg că o să fie greu o perioadă pentru fumătorii ăștia răzvrătiți. Va fi complicat să se acomodeze cu noile orânduiri, pentru că mulți s-au obișnuit să-și aprindă țigările oriunde, fără restricții, iar acum sunt ofuscati ca si cum le-ar fi luat cineva jucaria. Și-o vor înapoi, firește. Dar, hei, ghici ce?! Nu se mai poate.

Ne vedem afară.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre fumat:
Am întrebat niște fumători de iarbă de succes dacă aceasta le afectează motivația
5 metode nu foarte sigure să fentezi legea anti-fumat
5 motive pentru care interzicerea fumatului în baruri ar fi o tâmpenie (din perspectiva unui nefumător)