Totuși, deși ne-ar face plăcere să dăm vina pe o epocă recentă pentru ceea ce vedem azi în jur, lucrurile au rădăcini mult mai adânci. Cu tot luxul manifestat la curtea Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea, acesta nu a fost purtat de trăsuri „custom made" trase de cerbi cu coarne aurite precum domnitorul fanariot Nicolae Mavrogheni(1786-1790).Citește și Inventivitatea la români: de la țuică în deodorant, la prezervative cu chilli
„Primul lucru care m-a izbit pe uliți era mulțimea trăsurilor elegante care mergeau în toate direcțiile sau care stăteau în fața ușilor. Erau nespus de arătoase și bătătoare la ochi, strălucind de poleială și toate păreau noi-nouțe. Priveliștea era cu totul neobișnuită pentru mine (…)"
Cum arătau barosanii acelor vremuri, oamenii de bani gata, dispuși să arunce cu bani mulți pe aceste trăsuri care din cauza drumurilor proaste aveau termen de valabilitate cam cât un telefon azi?!„Este o vanitate a boierilor să arate aceste trăsuri pe care cheltuiesc sume mari de bani, căci sunt făcute numai pentru ostentație, ele stricându-se cu desăvârșire într-un an sau doi fiind nevoie de o cheltuială neîntreruptă, pentru a procura altele noi."
Un alt călător străin, de această dată un austriac descrie același lucru astfel:„Într-unul din aceste vehicule bătătoare la ochi stă câte un boier gras, învelit într-o blană scumpă, cu un calpac enorm, adica un fel de tichie de o formă ciudată alcătuită din două calote mari care se ridică una deasupra celeilalte și care sunt acoperite cu catifea verde sau roșie. În față stă vizitiul care prezintă un contrast puternic cu stăpânul său. El este de obicei un individ înalt, murdar, îmbrăcat cu o haină lungă pe deasupra, cenușie, murdară și ruptă; capul său este acoperit cu o pălărie mare vulpeasca de pâslă. Acest amestec barbar de lux și de mizerie l-au împrumutat românii, pare-se, de la ruși."
„Boierii trăiau pe un picior aproape european. Ei afișează un mare lux în ceea ce privește trăsurile, îmbrăcămintea și cheltuiesc mult pentru casele lor. Trăsurile lor, foarte luxoase, pictate în multe culori și aurite. Se puteau numara câte 5-600 trecând într-o singură duminică."
Pe scurt, în plină epidemie de ciumă, Bucureștiul anilor 1820 era plin de trăsuri de lux care circulau în toate direcțiile, mai ceva decât într-o capitală occidentală. Te miră?! Nu are de ce.„Am aflat însă că era tocmai dimpotrivă, toate relațiile de acestea fiind acum suspendate; dar atât de mare este vanitatea acestor boieri încât ei nu pot rezista dorinței de a-și arăta luxul chiar în timpul epidemiei de ciumă. Nimic nu poate constitui o dovadă mai puternică de lipsă totală a acestui sentiment public aici, decât contrastul dintre micile trăsuri, grosolane și sărăcăcioase, puse la îndemâna publicului, și acele trăsuri bătătoare la ochi, folosite individual de niște persoane numai pentru a fi duse de la o casă la alta."
„Viena funizează Țării Românești un mare număr de calești, dintre cele mai elegante trăsuri închise, mobile și sticlărie. Cred că în raport cu populația, sunt puține în Europa orașele unde să se găsească un număr atât de mare de echipaje ca la București. Fiecare negustoraș și-l avea pe al său și boierii și le reînnoiau pe ale lor în fiecare an."
Pentru trăsurile scumpe, care se perindau prin București, singura protecție erau niște poduri de lemn, care acopereau ulițele mari. Majoritatea călătorilor străini își exprima stupefacția pentru această metodă românească, extrem de costisitoare, de „asfaltare". Pentru că lemnul putrezește destul de rapid în contact cu noroiul, dar în loc să se facă o pietruire a ulițelor, se prefera vestita cârpeală, pe care autoritățile o făceau din când în când. Ți se pare cunoascut?!Petru Cercel este un tânăr istoric, specializat în istoria ideilor și mentalităților, cu numeroase articole publicate în presa de specialitate. Domeniile sale de interes sunt istoria socială, istoria filmului, istorie și mentalități, concepte și curente în istoria românească, patrimoniu.Urmărește VICE pe Facebook.Mai citește despre istoria românilor:„De aici încolo drumul era în unele locuri atât de îngust între apa și dealurile ce se înșiră pe o linie paralelă cu ea, încât două trăsuri nu s-ar putea întâlni pe el, și dacă s-ar întâlni cumva, atunci una din ele trebuie să se rostogolească jos. Pe alocuri, dealul se năruise și luase cu el și drumul, umplând prăpastia cu fragmentele pietrelor desprinse. Era de mirare cu ce îndemânare mânau românii, simpli și temători, carul lor greu și caii lor cetrăgeau împreună pe niște drumuri ce ar fi înspăimântat pe orice căruțaș sauconducător de diligențe din Anglia."
De ce sunt românii obsedaţi de Burebista şi Eminescu Sașii l-au creat pe Dracula în România lucrului bine făcut După Traian şi Decebal (Din Filele Istoriei Gay în România) Tatuajele româneşti din secolul 19 sunt morbid de frumoase Romii au fost obligaţi să-şi mănânce copiii