Singurul lucru care le-a rămas beduinilor din Sinai e să crească opiu

Cultură de opiu în Sinai

Când se lasă ceața de primăvară peste muntele Sinai din Egipt, cultivatorii de opiu își părăsesc grădinile colorate în roz, mov și verde și merg să aprindă focul.

Grupuri de tineri sau familii se adună în jurul vetrelor ca să facă pâine și ceai în fața adăposturilor cu ziduri din piatră și acoperișuri din frunze de palmier. Se culcă devreme, se trezesc devreme și îngrijesc plantele cât e lumină afară. Gazdele mele din această seară mi-au spus că munca asta ilegală nu e alegerea lor, dar nu au ce face, pentru că nu e nimic altceva de făcut. Povestea lor e povestea întregii comunități de beduini: o comunitate a cărei dezvoltare economică a fost oprită de guvern și de afaceriști privați și care e nevoită  să depindă, ca să supraviețuiască, de piața neagră – face trafic cu mașini, arme, carne vie, petrol – și droguri.

Prima oară am auzit de câmpurile de opiu din sudul Sinaiului într-un bar întunecos și plin de fum din centrul orașului Cairo. Povestea m-a intrigat pentru că deși se vorbește mereu despre mujahidinii din nordul Sinaiului, care explodează țevi de gaz, nu se vorbește aproape nimic despre populația din sud. Rar se raportează despre economia drogurilor din regiune, doar când atrage atenția asupra situației câte un ONG.

În timpul vizitei, am descoperit că declinul turismului și retragerea poliției de la revolta din ianuarie 2011 încoace au provocat creșterea masivă a culturilor de opiu care schimbă societatea din sudul Sinaiului și umple țara de opiu ieftin.

Mohammed Khedrm coordonator al Fundației comunității din sudul Sinaiului, care cercetează economia locală, a estimat în primăvara trecută că producția de opiu și marijuana s-a dublat din 2010 și a oferit locuri de muncă pentru 45 de procente dintre bărbații beduini din sudul Sinaiului. Alți localnici susțin că cifrele sunt mai mari.

Un fermier de opiu verifică o recoltă tânără

Deși Sinaiul s-a dezvoltat mult, atât în domeniul afacerilor private, cât și în domeniul afacerilor de stat, aceste dezvoltări îi exclud în întregime pe beduini – la fel ca și poliția și armata. Egiptenii din deltă lucrează în fabrici, în birouri guvernamentale sau în stațiuni turistice; o formă de apartheid economic care îi condamnă pe beduini la o viață săracă, la marginea economiei turistice a Egiptului. Turismul a fost lovit puternic de începutul crizei economice în 2008 și încă mai puternic de către revoluție. Una dintre gazdele mele din câmpurile de opiu mi-a spus că lucra de câteva ori pe săptămână la un bar local, dar după revoluție, n-a mai rămas mai nimic în picioare.

Conform unui raport publicat de Universitatea Americană din Cairo, 81 de procente dintre beduinii din sudul Sinaiului nu au destule resurse alimentare, iar copiii lor au de trei ori mai multe șanse să fie malnutriți față de copiii egiptenilor. Jumătate dintre ei trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi. L-am întrebat pe un fermier ce ar face dacă i s-ar distruge recolta: „Aș sta în casă și n-aș mânca nimic”, mi-a spus.

„Dacă guvernul ar găsi o cale să-i integreze și pe beduini în dezvoltarea Sinaiului, bineînțeles că beduinii ar renunța să cultive droguri”, mi-a spus Mohammed. „Știm că drogurile sunt interzise, dar e interzis și să-ți lași copiii să moară de foame.”

Când a izbucnit revoluția în Cairo, beduinii din Sinai au crezut că au o șansă să se răzbune pe sistemul represiv și nedrept. Secțiile de poliție din anumite zone au fost atacate, iar poliția izgonită din oraș. În Cairo, m-am întâlnit cu un veteran din echipa anti-drog care a lucrat în Sinai până la revoluție. M-a rugat să-i păstrez anonimitatea pentru că nu era autorizat să vorbească cu presa.

Chiar și înainte de revoluție se trăgea în avioanele poliției, mi-a spus el. Dar cum în țară intrau arme grele din Libia, operațiunile de distrugere a recoltelor au devenit foarte periculoase. Aceste operațiuni au fost stopate total timp de un an, după care au continuat la o scară mult mai redusă. Mi-a spus că drogurile ajungeau în Egipt pe mai multe rute, inclusiv cu ajutorul bărcilor pe fundul cărora erau legate transporturi de opiu.

Potrivit cifrelor Departamentului de Stat al Statelor Unite, cu un an înainte de revoluție au fost distruși 534 de acri de opiu. În anul următor, nu s-a mai distrus nici măcar o cultură.

Un bărbat ne arată arma pe care și-a cumpărat-o cu banii încasați pe opiu

Ghemuiți în jurul focului, tinerii fermieri își arată unii altora fotografii pe telefoanele mobile cu lucrurile pe care au reușit să le cumpere din profitul muncii lor, pe care nu și le-ar fi putut permite altfel: camionete, o nouă casă pentru familie, câteva arme.

„Bineînțeles că mă tem să nu fac pușcărie”, a spus unul. „Un bărbat și-a scris numele în piatră lângă câmpurile lui și forțele de securitate ale statului l-au prins și i-au smuls unghiile. Armata și poliția nu fac nimic acum, dar poate că în viitor…vor lua măsuri.”

Dar nu beduinii sunt marii câștigători în afacerea asta. Majoritatea pământurilor pe care cresc recoltele sunt deținute de armată, dar cei care dețin pământurile conform legii tribale locale iau jumătate din recoltă și muncitorii iau restul. Sezonul opiului durează din noiembrie până în mai. În celelalte luni, oamenii lucrează pe unde apucă sau lucrează la recolta de cannabis din timpul verii.

Pe lângă un surplus de bani, industria mai are două efecte secundare negative asupra comunității: dependența și amenințarea violenței.

În cel puțin șase din nouă cazuri de răpire a străinilor care au avut loc în Sinai din 2012 încoace, răpitorii au cerut eliberarea unor deținuți închiși din cauza afacerilor cu droguri, potrivit rapoartelor de știri din acea perioadă. Mai recent, în luna aprilie 2013, un membru ungar ONU a fost răpit exact din acest motiv.

Toate răpirile au avut un sfârșit fericit, s-au încheiat rapid, iar ostaticii au raportat că au fost ținuți în condiții ospitaliere excelente. Un răpitor i-a amenințat pe ostatici cu șerpi și scorpioni, dar când aceștia i-au amintit că nici lui nu i-ar plăcea să fie răpit, i-a eliberat.

Au mai existat și o serie de atacuri armate asupra punctelor de control din vecinătatea celor mai mari culturi de opiu. Nimeni nu și-a recunoscut implicarea, dar localnicii cred că bandele de traficanți sunt vinovate.

Pe drum înapoi spre vale, am văzut un adolescent care recolta opiul împreună cu tatăl și fratele lui mai mare. Avea un instrument confecționat dintr-o conservă veche. A răzuit puțină gumă cu degetul, s-a uitat puțin în jur să vadă dacă nu e privit și a lins-o. Localnicii din regiune au o vorbă: „Cine cultivă otravă va mânca otravă.”

Cum arată opiul pur după recoltare

Dependența e o problemă tot mai mare; nu doar dependența de opiu, ci și de un produs suplimentar, jurouz, făcut din sufoof (capsula de mac uscată și sfărâmată). Are ca efect o ușoară euforie de scurtă durată și e folosit adesea în cadrul adunărilor sociale.

Ghidul mi-a explicat că bărbații îl iau și înainte de sex, pentru a le îmbunătăți performanțele: „Îl iau când se culcă cu o femeie pentru prima oară, ca să se asigure că vor face treabă bună. După care continuă să-l ia. Timp de doi ani, funcționează sexual ca niște măgari. Dar după aia nu asta nu mai funcționează și încep să caute un înlocuitor.”

De multe ori, femeile din comunitate sunt cele care îndură efectele dependenței bărbaților. Drogul îi face pe bărbați letargici și de multe ori aceștia ajung să se împrumute ca să mai poată continua să consume substanța. Foarte puține femei sunt independente financiar, majoritatea depind de soții lor. O femeie căsătorită cu un beduin mi-a spus că viețile sociale ale bărbaților gravitează în jurul opiului. „Iau opiu ca și cum ar fuma o țigară”. Nu există statistici oficiale care să confirme nivelul dependenței, dar mai mulți localnici pe care i-am întrebat erau de părere că 60 până la 90% dintre bărbați consumau drogul într-o formă sau alta.

Biroul ONU anti-drog a estimat în 2010 că în Egipt se consumă anual 60 de tone metrice de opiu, ceea ce înseamnă că există 10 000 de hectare de cultură. Nu e clar dacă opiul crescut în deșerturile din munții Sinai e convertit în heroină. Ofițerul de poliție cu care am vorbit a spus că, practic, toată heroina e importată, dar un contact din nordul Sinaiului mi-a spus că traficanții susțin că opiul pur e transportat în Israel, după care se întoarce sub formă de heroină, probabil convertit în fabricile din Israel. N-am reușit să dovedesc această teorie.

Tinerii din munții nu știu nici ei și nu-i întreabă nimic pe cei care le cumpără produsul. Pentru ei, e doar un mod de a-și câștiga existența.

„Nu există locuri de muncă și oricum nu am nicio calificare”, mi-a spus unul dintre ei. Apoi și-a aruncat brațul cu un gest larg deasupra câmpurilor de opiu și a zâmbit: „Dar la asta sunt profesor.”

Urmăriți-l pe Tom pe Twitter: @tom_d

Traducere: Oana Maria Zaharia