Spitalul Caritas

Prin 2011 reforma sănătății a transformat o droaie de spitale din România în azile de bătrâni sau locuri părăsite, pentru că erau neprofitabile. Bucureștiul a scăpat în mare de problema asta, cu excepția spitalului evreiesc Caritas de pe strada Traian, care a fost retrocedat în 2011. Unul dintre corpurile clădirii a fost transformat într-un azil de bătrâni, iar restul sunt avariate și arată după cum vedeți în poza de mai sus.

Spitalul Clinic Caritas „Acad. Prof. Dr. Nicolae Cajal,”numit după un mare microbiolog român de etnie evreiască, este unul dintre cele mai vechi din București. Primele clădiri au fost construite încă din 1880 cu scopul de a adăposti femeile și copiii din familiile sărace. După 11 ani căminul a devenit ambulatoriu cu toate specialitățile medicale. În Primul Război Mondial locul a ajuns un spital de război sub patronajul principesei Maria.

Perioada interbelică a fost apogeul. În 1933 Carol al II-lea și regina Elisabeta a Greciei au fost prezenți la inaugurarea Așezământului de Binefacere „Spitalul Caritas şi Noua Maternitate” de către Comunitatea Evreilor din România. Până în 1940  s-au mai construit trei clădiri pentru a adăposti secţiile de Chirurgie şi Medicină Internă, Fiziologie, Obsterică şi Ginecologie, iar în de-al doilea război mondial autoritățile militare române l-au transformat din nou într-un spital de război. În 1948 comuniştii l-au naţionalizat, iar după doi ani s-a transformat în spital universitar în care mulţi dintre cei mai buni medici ai vremii şi-au mutat clinicile.

În 2005, după alte câteva modernizări, spitalul a fost retrocedat fundației „Caritatea”. N-a durat mult, iar personalul și toți pacienții au fost mutați în alte clinici. Asta acum doi ani, când intrarea în Spitalul Caritas era aproape blocată de ambulanțe și presă, iar femeile din maternitate se plângeau c-au fost luate pe sus de SMURD fără să le fi anunţat nimeni de mutare.

Astăzi nu mai e la fel de populat și am profitat de ocazie ca să vizitez unul dintre corpurile spitalului. Liniștea din curte era amenințată de prezența unui câine aflat undeva în depărtare. A trebuit să merg ușor pe lângă cioburi ca să nu-l deranjez, iar el să nu-și deranjeze stăpânul.

Am intrat în clădire și mi-am tras sufletul. La parter am găsit o groază de radiografii și dosărele. Plămânii ăștia mi-au făcut cu ochiul amenințător, apoi mi-am dat seama de posibilele pericole ale locului în care mă aflam şi-am păşit atent, ca să nu calc pe seringi.

Coridoarele erau ticsite de azbest și se simțea în aer ceva neliniștitor. Am pătruns repede, m-am supus acestui risc.

Medicul nu era în cabinet. Am găsit lucrurile lăsate vraiște, ca în filmele alea în care răufăcătorii scotecesc prin toată casa pentru a găsi ceva. Probabil au fost prăjiţii din cartier care încercau să găsească ultimele flacoane de tantum rosa.

Faptul ca toate geamurile erau lăsate deschise şi sparte nu ajutau deloc la problema mirosului.

Brusc, printre ruinele și pereții dărâmați am dat de o intrare feerică într-un spațiu de un albastru-magic. Pe moment am crezut că am vedenii, dar fotografia îmi autentifică vorbele. Este azbestul e halucinogen?

Aici parcă stăteau adunate toate viciile, chestii terminate care bolânzeau pe timp de zi. Oricum, ce e dincolo de imaginea asta înseamnă moarte curată, căldări de SIDA cum ar veni. Deşi sper că după doi ani şi-a dat duhul şi cel mai malac dintre viruşi.

Că tot vorbeam de moarte, unii chiar nu știu cum să-și folosească aripile. Poate nici n-apucă să zboare cu ele. Am găsit puiul ăsta de pasăre pe acoperişul spitalului şi mi se pare reprezentativ pentru aspectul general de ruină. Acum 80 de ani veneau regi și regine la inaugurarea lui. Azi fostul Spital Caritas este un risc major pentru sănătatea localnicilor și trecătorilor. Astfel se întâmplă ironia, ce era menit să te salveze, acum încearcă să te omoare. Dar na, lângă e doar un azil de bătrâni şi p-ăia oricum i-ar vrea statul „ieşiţi din sistemul de pensii pe cale naturală.”

Ți-a plăcut? Vezi și alte locuri părăsite.