Studentul ăsta și-a mâncat șoldul pentru artă

Ca să-ți apară proiectul artistic, făcut pentru facultate, în Time, the Huffington Post, the Independent, the Mirror, the Telegraph și Die Welt în aceeași săptămână nu e tocmai ușor. Ai nevoie de talent, dedicare, relații și, uneori, să-ți fierbi și să mănânci o parte din propriul corp. Asta a făcut un norvegian de 25 de ani, Alexander Selvik Wengshoel. Wengshoel s-a născut cu un șold diform și și-a petrecut majoritatea vieții sale în durere, într-un scaun cu rotile, ore de tratamente cu morfină și o groază de operații. Acum patru ani i s-a oferit o proteză de metal pe care a acceptat-o cu condiția să filmeze operația și să-și păstreze vechiul șold. Când a ajuns acasă și-a gătit carnea și a mâncat-o cu cartofi și un pahar de vin, totul în numele artei. M-am întâlnit cu el ca să aflu de ce a făcut asta.

VICE: Lucrarea ta The Body Project s-a ales cu o groază de atenție din partea presei. Când ai decis să-ți transformi corpul în artă?
Alexander Wengshoel: În 2010, studiam animațiile. Tutorele meu mi-a arătat lucrările de artă făcute din sânge de Hermann Nitsch și am fost captivat și extrem de inspirat. În plus, sângele mi se pare fascinant în general. Apoi am aflat că va avea loc operația care mă va scăpa de durere și mă va ajuta să trăiesc și eu ca un om normal. Tutorele mi-a zis că povestea era prea tare ca să nu fie documentată și folosită. Așa mi-a venit ideea să o filmez și să iau șoldul vechi cu mine acasă.

Cum i-ai convins pe cei de la spital să te lase să filmezi operația și să iei șoldul acasă?
Am sunat la spital și inițial mi-au zis să nu filmez. Dar am continuat să sun de câteva ori pe zi, până când mi-au făcut legătura cu chirurgul în cauză. Nici el nu a fost de acord prima dată, dar când i-am zis povestea mea de coșmar și i-am prezentat proiectul, el a zis, „Da, la dracu." Din fericire, el e tare interesat de artă și i-a plăcut ideea.

Apoi s-a pus problema osului din șold. De obicei îl fărâmițează și îl folosesc pentru mulaje. Să-mi păstrez șoldul ieșea din discuție. Dar le-am dat un ultimatum: Fie îl păstrez, fie merg la alt spital. Ne-am certat până când chirurgul s-a săturat de asistentele nesuferite și m-a lăsat să-mi fac damblaua.

Zi-mi cum a fost ziua cea mare.
Era 18 martie, 2010. Eram întins pe pat, iar oamenii mă plimbau de-a lungul unor coridoare lungi spre o viață lipsită de durere. Mi-am fixat trepiedul și camera video între picioarele. Când am ajuns în sala de operații, asistentele au început să-mi pună întrebări, dar chirurgul meu le-a zis același lucru pe care l-am zis și eu. În cele din urmă, anestezistul s-a oferit să țină camera. Apoi mi-a făcut o injecție cu cel mai mișto medicament al tuturor timpurilor. Eram în paradis și am început să râd ca dementul, dar apoi mi-a injectat altceva și a început să-mi taie șoldul.

Ce s-a întâmplat când te-ai trezit?
Am încercat să-l strâng de gât pe doctor. Cinci persoane din personalul medical au sărit pe mine și mi-au dat o altă doză din ceva puternic. A doua dată când am deschis ochii, mi-am văzut prietena de atunci. M-am întors în pat și m-am uitat la șoldul plin de sânge. Era într-o pungă vidată și avea un bilețel ca amintire de la chirurg.

Să iei cu tine acasă o bucată din tine într-o pungă e una. Dar cum ai ajuns să-ți mănânci propriul țesut?
Inițial, carnea mea nu făcea parte din proiect. Voiam să o arunc. Dar, după ce osul a dat în clocot, într-un ibric mic, carnea s-a desprins și am vărsat-o în chiuvetă. Apoi m-a lovit, Dumnezeule, asta e carnea mea.

Am tras imediat concluzia că era prea intim totul ca să fotografiez, așa că am luat o bucată. M-am uitat la ea îndelung și am zis, „Futu-i." Am băgat-o în gură, am gustat-o, am mestecat-o, înghițit-o și apoi am început să plâng incontrolabil. Era un amestec de fericire, furie și frustrare.

Ai vomitat?
Nu, după câteva minute de plâns, am simțit-o deodată ca ceva foarte natural și nu am mai privit-o drept carne umană. Așa că am continuat să o fierb și să o separ, apoi am folosit niște chili și usturoi și am prăjit-o într-o tigaie. A mai fost nevoie de sare și piper și o sticlă de vin. Apoi am aprins niște lumânări și am pregătit și niște cartofi gratinați. Am stat la masă și am mâncat tot, ca într-un soi de ritual, ceremonie.

Cum a fost să te defechezi pe tine?
Haha, s-a dus normal. Nu a fost nimic special și arăta la fel ca de obicei.

Ce părere ai despre canibalism?
Nu pun problema așa. Canibalismul e bazat mai ales pe ideea uciderii unei alte persoane și să o mănânci crudă. Îmi place să-mi compar actul cu mâncatul placentei după ce ai născut. Face parte din corpul tău. Poți să numești actul meu canibalism, dacă vrei, dar eu nu-l văd așa.

Anul ăsta ai expus proiectul tău final la spectacolul de absolvire. Instalația era făcută din trei părți: filmarea cu operația, un tabel cu istoricul operațiilor tale și un aparat de atârnare. Poți să-mi spui mai multe despre lucrurile noi?
Majoritatea lucrurilor și a medicamentelor pe care le vezi pe masă sunt de când am murit în Thailanda.

Ai murit?
Anul trecut mergeam pe motocicletă în Koh Phangan fără cască, beat și spart. Am lovit un SUV mare și am fost făcut praf. Fragmente de sticlă mi-au intrat în gât la trei milimetri distanță de artera principală. Capul meu s-a spart, dar craniul era intact. Mi-am dislocat umărul, cotul și mi-am zdrobit degetele. Eram mort. M-am trezit după cinci zile cu proteze metalice și copci peste tot. Din fericire, aveam o asigurare bună și am ajuns într-un spital privat.

Cum reacționează oamenii când află că ai mâncat din tine?
Susținerea pe care am primit-o de peste tot din lume a fost incredibilă. Oamenii sunt curioși și mulți sunt scârbiți. Dar simt că ei înțeleg greșit proiectul meu. Nu am făcut-o pentru atenție. Asta e povestea mea și nu vreau ca cuiva să-i pară rău pentru mine. Viața mea e mișto.

Scopul meu e să fac publicul să cadă pe gânduri. Viața e scurtă, iar oamenii au obiceiul să fugă de durere. O simplă tăietură de la hârtie și imediat bagă medicamente pentru durere. Durerea nu e fizică, e o idee pe care poți să înveți să o controlezi. Nu trebuie să fie un lucru negativ. Tot ce vreau e ca publicul să se gândească la ce e viața și ce înseamnă propriul corp.

A mai făcut cineva asta înainte?
Nu, și vreau să schimb arta. Să-i bag sânge nou la figurat. Momentan totul e atât de intelectual, teoretic și filozofic. Vreau ca oamenii să simtă.

Care e noul tău proiect?
Voi continua proiectul ăsta, dar îl voi contextualiza mai mult prin cuvinte. Anul următor plănuiesc să mă mut în Italia ca să țin o galerie de artă corporală. După asta, nu știu. Și tatuajele mele fac parte din The Body Project. Îmi acopăr tot corpul în vopsea și, când voi muri, nu voi fi incinerat, vreau ca pielea mea să fie jupuită, sărată și să fie întinsă ca o pânză. Carnea mea va fi umflată cu un soi de silicon special care mă va schimba într-un fel de sculptură. Cu șoldul într-o mână și pantalonii desfăcuți ca să se vadă șoldul. Asta va fi ultima mea lucrare.

Cine va face asta pentru tine?
Sunt în tratative cu câțiva oameni din Germania și Polonia. E extrem de scump, dar, să-mi bag pula, îmi voi sacrifica toată viața pentru artă. Corpul meu și poveștile mele sunt tot ce am.

Traducere: Dana Alecu

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre operații:
Tânăra care s-a întors la modeling, după ce și-a pierdut falca din cauza cancerului
Urmărește un bărbat care cântă la chitară în timpul unei operații pe creier
Cum e să-ți faci circumcizie la maturitate