VICEhttps://www.vice.com/roRSS feed for https://www.vice.comroSun, 16 Dec 2018 13:50:18 +0000<![CDATA[Ce e în mintea unui stalker]]>https://www.vice.com/ro/article/3k94wj/ce-e-in-mintea-unui-stalkerSun, 16 Dec 2018 13:50:18 +0000Articolul a apărut inițial pe Broadly

Persoanele care manifestă comportamentul obsesiv asociat cu hărțuirea, inclusiv urmărirea cuiva, trimiterea unor mesaje sau cadouri necerute și nedorite, dar și urmărirea cuiva până la locul acestora de muncă sau domiciliu, variază pe o scară mult mai largă decât portretizează cultura populară.

În parte, din cauza stereotipurilor care te induc în eroare, Gary Walker (al cărui nume a fost schimbat) nu a putut să admită față de el însuși că era un stalker, până când fosta lui iubită a folosit acest cuvânt ca să îl caracterizeze. Doar atunci, tipul de 25 de ani a putut să realizeze că lucrurile pe care le-a făcut în timpul relației lor, dar și în celelalte relații (sunat insistent chiar și atunci când era clar că nu era dorit, sunat părinții iubitei) erau obsesive.

„Comportamentul ăsta obsesiv e echivalentul unui atac de panică. E o criză existențială”, spune Walker despre momentele când se fixează pe cineva care nu îi mai răspunde. „Te simți ca și cum persoana pe care tu o iubești tocmai a murit.”

Conform Michele Galietta, un clinician și profesor de psihologie la City University of New care se concentrează asupra tratamentelor terapeutice pentru hărțuitori/stalkeri și alte grupuri, „nu există o tipologie standard de hărțuitor/stalker”. Galietta a lucrat cu mai multe tipuri de oameni, de la un judecător cu funcție înaltă care suferea de personalitate de tip borderline până la o persoană care își hărțuia discret și în tăcere victima timp de doi ani până când a încercat să o omoare.

Comportamentul de stalking se încadrează sub umbrela de simptome pentru diverse tulburări. Conform unui studiu din 2012, publicat în jurnalul Aggression and Violent Behavior, „motivațiile pentru stalking includ o convingere iluzorie în destinul romantic, dorința de a salva o relație, un impuls sadic de a chinui victima sau o supra-identificare psihotică cu victima și dorința de a o înlocui.” Iar stalkerii pot primi mai multe feluri de diagnostic, inclusiv tulburări psihotice, tulburări de personalitate, cum ar fi tulburarea narcisistă de personalitate, tulburări delirante, cum ar fi erotomania, convingerea că o altă persoană, deseori una populară, este îndrăgostită de tine. (Walker consideră că are tulburare de personalitate de tip borderline, pe lângă ADHD, deși nu a fost diagnosticat. În plus, el se mai consideră a fi și narcisist.)

Conform cercetării lui Galietta, oamenii cu tulburări care implică consumul de substanțe sunt deseori predispuși la stalking. Un alt studiu la care a colaborat, care a folosit un eșantion de 137 de stalkeri din New York, eliberați condiționat, a descoperit că aproximativ jumătate aveau o tulburare de consum de substanțe, iar cealaltă jumătate o tulburare de personalitate. Însă, mai bine de un sfert, nu aveau niciun fel de tulburare psihică.

Conform cercetării, deși există variațiuni, anumite caracteristici sunt comune pentru majoritatea stalkerilor. Galietta spune că ea a mai observat că în general, stalkerii au interese foarte limitate, foarte puține activități de relaxare, alte interacțiuni sociale, așa că tind să se concentreze pe o singură relație.

Asta e valabil și pentru Walker. „Eu habar n-aveam ce fac cu viața mea”, spune el. „Inept social și intelectual. Fără experiență de viață, fără sprijin sau îndrumare, decât de la mama mea critică. Nu făceam nimic și nu aveam prieteni. Ce puteam să fac decât să fiu obsedat de ceva?”

Totuși, chiar și o persoană cu toate aceste predispoziții e posibil să nu recurgă la stalking. Ci, mai degrabă, comportamentul de stalking este deseori declanșat de un eveniment dificil din viața cuiva, cum ar fi o despărțire, o concediere, respingere sau arest. „Țin minte în timpul unei despărțiri, deși e dureros să mă gândesc la asta, că am ciocănit la ușa camerei ei mult prea mult timp”, își aduce aminte Walker despre fosta lui iubită. „M-am simțit dubios.”

Care e diferența de a fi hărțuit de un fost partener versus un străin?

Reprezentările unor dinamici de relații nesănătoase în cultura populară pot bloca înțelegerea diferenței dintre persistența romantică și obsesia amenințătoare. Comediile romantice ne învață că este atrăgător ca tipii să angajeze, de exemplu, un detectiv privat care să urmărească interesul romantic (There’s Something about Mary), să pună muzică noaptea târziu la ferestrelor fetelor (Say Anything) și, în general, să urmărească femeile până când acceptă să iasă la întâlnire. (Saawariya și alte filme Bollywood). Așa cum spune și stalkerul din bestseller-ului lui Caroline Kepnes, You: „Am văzut destule comedii romantice pentru a ști că tipii romantici ca mine intră mereu în belele".

Dar, în realitate, stalking-ul e o formă de abuz. Iar partenerii intimi actuali sau foști reprezintă tipologia cea mai comună de stalkeri. Deseori și cea mai periculoasă. Aproximativ 60,8% din femeile care au răspuns la sondajul din 2014 au raportat că au avut o relație cu hărțuitorul. Iar cercetările denotă că până la 80% din oamenii în relații abuzive au început să urmărească persoana din relație.

De asemenea, urmărirea unui fost partener tinde să persiste mai mult: majoritatea obsesiilor de stalking se pierd în două până la patru săptămâni, dar, când e vorba de foști parteneri, durează mai mult. Inspectorul Lee Barnard, care conduce centrul Stalking Threat Assessment din Marea Britanie, a spus pentru Broadly că hărțuitorii de foști parteneri au potențialul de a fi cei mai periculoși. Într-un studiu, stalkerii sunt descriși ca fiind persoane ușor de ofensat, cu limite interpersonale ambigue, furie necontrolată și gelozie, precum și o tenacitate de necontenit. De obicei au și informații intime despre victime și, deseori, acces în viețile acestora.

Walker a urmărit doar partenere și foste partenere. Pentru el, aceste impulsuri, de exemplu, mesaje obsesive, au fost declanșate de crizele de anxietate și gelozie, imediat după încheierea unei relații. El se luptă și cu convingerile misogine, cum ar fi faptul că femeile sunt în mod inerent mincinoase și nu poți avea încredere în ele, iar el crede că fostele i-au trimis deseori semnale mixte. De exemplu, când o fostă nu l-a rugat să-i șteargă fotografiile goale, el a interpretat-o ca pe un semn că nu l-a considerat periculos, decât ca un semn că evita contactul cu el. „Ea mi-a spus că sunt un stalker, dar nu m-a tratat ca unul", spune el.

Stalkerii psihotici sunt deconectați de realitate și pot avea episoade delirante detaliate despre cum sunt în relații cu celebrități, străini, colegi sau cunoștințe. Galietta a dat exemplul unui bărbat pe care l-a tratat, care a întâlnit o femeie într-o cafenea, unde au schimbat doar câteva cuvinte. „Gândirea înșelătoare a fost: «Știam că vrea să vorbească cu mine, chiar dacă părea că nu vrea»", explică Galietta. „Am văzut mașina parcată pe partea stângă a străzii în loc de partea dreaptă. Ăsta a fost un mesaj pentru mine."

Galietta explică faptul că acești stalkeri adesea nu își dau seama că ceea ce fac ei este greșit, deoarece sunt convinși că alții nu-i înțeleg. Deși acțiunile lor pot fi dăunătoare și traumatizante, sunt mai puțin susceptibili de a fi violenți fizic, decât alte tipuri de stalkeri. Ei sunt de obicei mai ușor de observat decât alte tipologii insidioase de stalkeri, deoarece psihoza implică o pauză de la realitate și, adesea, comportament neconvențional.

Cum e terapia pentru un stalker?

Deoarece cei mai mulți stalkeri au interese limitate, o opțiune terapeutică „este de a construi rezistență, legătura cu alte lucruri [cum ar fi] hobby-uri", spune Galietta. „Deseori vedem că există această dorință de a contacta pe cineva, fie că este din cauza unei convingeri psihotice sau din cauza singurătății. Apoi, odată ce au făcut contact, sentimentul ăsta dispare pentru o vreme și astfel devine un mecanism care îl întărește. Aș vrea să-i învățăm să recunoască acest lucru, oricare ar fi fost acea dorință înainte și să se angajeze să încerce ceva diferit".

Acest aspect de a încerca ceva diferit poate fi foarte greu pentru stalkeri. Clienții lui McEwan tind să aibă stări emoționale intense, fie negative, fie pozitive, atunci când se angajează în acte individuale de urmărire. Dar ușurarea sau high-ul pe care-l obțin de la urmărire se disipează rapid.

Tratamentul pentru stalking poate fi eficient dacă este foarte vizat, iar tratamentul generic nu este foarte probabil să rezolve ceva, având în vedere diversitatea comportamentelor de urmărire, spune Galietta. Există, de asemenea, o înțelegere limitată între psihologi, cu privire la modul de a întreprinde acest tratament specific, spune ea. „Foarte puțini terapeuți se vor axa pe stalking ca scop al tratamentului. Mai degrabă vor aborda persoana: «Cum merg lucrurile? Cum sunt relațiile tale?». Nu vor întreba: «Simți nevoia de a apela persoana? Ce faci când ai acest impuls? Ce tactică abordezi?»."

Ea consideră că înțelegerea detaliilor comportamentelor și constrângerilor de urmărire este mai utilă reabilitării decât un tratament general de sprijin.

Acest tratament trebuie, de asemenea, să fie accesibil. Walker spune că se simte chinuit de propria lui dorință de a se conecta. El s-a diagnosticat cu personalitate și alte tulburări, fără a primi ajutor profesional. El spune că: „Nu am pe nimeni și nu primesc ajutor. Nu mi-am putut permite acest lucru, iar căutarea de alternative mă face frustrat de cât de complicată e viața mea. Iar pentru toate rahaturile pe care trebuie să le fac, cum ar fi inițierea unui program de exerciții și îmbunătățirea activă a atitudinii mele, încă mai am nevoie de oameni."

]]>
3k94wjChristine RoRăzvan BăltărețuDiana Pintiliestalkingviolentapsihologieputerehartuiresanatate mintalatulburare psihicatratament
<![CDATA[Ce e ecoismul, afecțiunea de care s-ar putea să suferi pentru că narcisiști ți-au distrus viața]]>https://www.vice.com/ro/article/yw7xyy/ecoism-afectiune-narcisismSun, 16 Dec 2018 13:18:01 +0000Articolul a apărut inițial pe Broadly

Când Sarah avea 18 ani, ea s-a dus la un interviu pentru o agenție de recrutare cu speranța obținerii unui job. Ea s-a așezat cocoșată pe scaun, plină de emoții. „Țin minte când femeia mi-a spus, «Ai pățit ceva? De ce nu poți să te uiți la mine?»”

Majoritatea ar fi dat vina pe emoțiile interviului. Pentru Sarah, al cărui nume l-am schimbat pentru a-i proteja identitatea, motivul era mai sinistru: „Eram obișnuită să fiu invizibilă, să fiu un nimic, era ca și cum nu aveam o identitate”, îmi spune ea.

Sarah a supraviețuit decenii de abuz emoțional din partea mamei, pe care o descrie drept o narcisistă malițioasă. Dar ăsta nu e un diagnostic oficial, recunoscut în literatura medicală, ci mai degrabă o categorie de diagnostic experimental, care presupune că narcisiștii malițioși tind să fie agresivi, antisociali și egocentrici. Rețeta ideală pentru o copilărie traumatică și supărătoare.

„Ea obișnuia să spună lucruri, de genul că am înjunghiat-o pe sora mea sau că am împins-o pe scări, ceea ce nu țin minte”, spune Sarah, profesoară de limbi străine. „Vina era mereu a mea, pentru orice. Ea obișnuia să spună «ar fi trebuit să te avortez, ești otravă.» Când făceam baie, aveam voie doar doi centimetri de apă.”

Cu cât a îmbătrânit, abuzul a căpătat o componentă sexualizată. „La 10 sau 11 ani, mama mea a început să mă umilească sexual. Ea îmi spunea, «nu ai sâni deloc, de aia nu te vor băieții», și apoi rânjea. Ea se hrănea cu suferința mea, ca un vampire.”

Sarah trăia într-o frică constantă față de mama ei. Cu cât a crescut, ea a învățat să tacă și să-și ascundă dorințele. În esență, ea nu a dezvoltat un simț de sine. Sarah era o „ecoistă”.

Ecoismul a fost popularizat de psihologul dr. Craig Malkin, a cărui carte din 2015, Rethinking Narcissism, a inițiat pe mulți în trăsăturile de personalitate, deși ecoismul a fost prima oară inventat într-o lucrare din 2005 de către psiho-analistul Dean Davis. Ecoismul apare, de obicei, când cineva e într-o relație toxică cu un narcisist. Narcisistul ar putea fi partenerul, părintele sau frații/surorile. Foarte sensibili, empatici și inteligenți emoționali, ecoiștii sunt genul de persoane care trebuie să le facă pe plac altora.

Conceptul de ecoism se trage din mitul grecesc al lui Narcis și Echo. Toată lumea a auzit de zeul care s-a îndrăgostit de propria reflexie. Povestea mai puțin cunoscută e a nimfei Echo, care a fost blestemată la o tăcere aproape totală, capabilă să repete doar ultimele două cuvinte pe care le auzea.

„Echo s-a îndrăgostit de Narcis, dar tot ce putea să facă era să repete ce spunea el”, spune Malin. „La fel ca Echo, ecoiștii tind să intre în relații cu prieteni sau parteneri foarte narcisiști, deoarece se chinuie să aibă o voce proprie. Ei sunt înclinați să rezoneze cu nevoile și sentimentele multor persoane narcisiste.”

Din moment ce doar 1% din populație e diagnosticată clinic cu tulburare narcisistă de personalitate, nu toți ecoiștii ar putea avea o relație cu indivizi diagnosticați, ci mai degrabă cu tendințe variate de narcisism. Malkin estimează că în jur de 16% din populație prezintă comportamente de narcisism, și mulți dintre ei posibil să fi avut membrii ai familiei care au fost expuși la un potențial abuz, ceea ce înseamnă că acest concept de ecoism rezonează cu un public mai larg.

Testul online al lui Malkin pentru narcisism și ecoism a fost parcurs de peste o sută de mii de ori, iar comunitatea de sprijin raisedbynarcissists de pe Reddit are 328 de mii de membri. „Majoritatea victimelor caută răspunsuri pe internet”, mi-a zis Michael. Ea mi-a spus că a lansat în noiembrie 2017 un forum online pentru ecoiști și supraviețuitori ai abuzului narcisistic, care acum are 21 de mii de membri. „Forumurile sunt o sursă bună de validare, educare și de a simți că aparții unui grup.”

Abuzul narcisistic include tactici de manipulare psihologică precum umilire, izolare, gaslighting și stonewalling. „Una dintre experiențele atât de corozive pentru încrederea în sine, încât nu te mai simți ca o persoană”, spune Malkin. „Devii un ecou al celeilalte persoane.”

„Obișnuiam să mă duc la toaletă ca să mă uit în oglindă”, spune Sarah, care acum are 39 de ani și locuiește cu fiul ei adolescent în Surrey. „Știu că sună bizar, dar nu era o chestiune de vanitate, ci mai mult verificam dacă mai existam. Simțul sinelui era atât de slab, încât uram orice fel de atenție asupra mea. Voiam să fiu invizibilă.”

Deseori, oamenii cu părinți narcisiști caută inconștient la maturitate tot parteneri narcisiști. „Când trebuie să-ți maschezi complet identitatea, simți că trăiești doar cu același tip de comportament”, spune Sarah. „La 20 de ani, am trecut prin situații oribile, am fost lovită, făceam sex de umilire și abuziv, dar nu puteam să ies din asta, deoarece singura mea formă de existență era ca o extensie pentru un narcisist. Aceste relații și prietenii narcisiste îmi consumau tot timpul și energia.”

Ecoismul se rezumă la a face pe plac altora, spune Maria Michael de 55 de ani. Ea spune că tatăl ei, acum mort, a fost un narcisist. „El era lipsit de empatie, foarte egoist și critic și mereu direcționa vina spre mine. El practic m-a făcut să mă simt ca și cum nimic din ce făceam nu era OK. Așa că mă chinuiam din ce în ce mai mult să-i fac pe plac.

„Eu și frații mei eram super conștienți de stările altora, de expresiile faciale, deoarece trebuia să ne asigurăm că sunt fericiți.”

„Oamenii nu înțeleg ecoismul, ești călcat în picioare la nesfârșit. Au existat momente în care simțeam că înnebunesc.”

Consilierul Arlo McCloskey a fondat un grup de sprijin, The Echo Society UK, pentru victimele abuzului narcisistic. El explică cum people pleasing „un comportament învățat dintr-o frică înrădăcinată din copilărie, în care a trebuit să faci pe placul persoanei tot timpul, așa că ai continuat asta și în viața adultă.”

În cartea ei din 2018, Echoism, psihoterapeutul Donna Christina Savery pune întrebarea dacă femeile sunt mai predispuse la comportamente ecoiste atunci când sunt crescute de un narcisist. Ea scrie că femeile cel mai probabil caută inconștient parteneri narcisiști și asumă rolul de ecou în alte relații. Prin urmare, femeile ecoiste ar putea fi marginalizate la muncă sau în grupurile de prieteni, ceea ce duce la performanțe slabe și anxietate socială, sugerează Savery. Cu toate astea, ea conchide că e nevoie de mai multă cercetare pentru a definitiva teoria.

Datele privind posibilitatea ca femeile să sufere mai mult de ecoism sunt inconcludente. McCloskey afirmă că mai multe femei decât bărbați caută sprijinul societății, dar în mare măsură pune acest lucru oamenilor care „nu au acces la tratament" (el nu are date privind prevalența în rândul persoanelor LGBTQ sau non-binare.) Malkin a dezvoltat o scară pe care a folosit-o pentru a testa 2 000 de oameni pentru tendințe de ecoism. Rezultatele l-au surprins. „Am anticipat că mai multe femei decât bărbați ar avea un punctaj mai mare, dar asta nu s-a dovedit a fi cazul. Ceea ce am descoperit este că nu există diferențe între bărbați și femei în ratele de ecoism."

Toată lumea cu care am vorbit a fost de acord că nu există suficientă conștientizare a ecoismului în cadrul comunității mai largi de sănătate mintală. „Nu există servicii de asistență acolo", spune McCloskey. „[Ecoștii] se adresează consilierilor, poliției, instanțelor... care nu pot înțelege prin ce au trecut aceștia. Acest lucru este foarte dăunător, deoarece nu numai că au suferit o invalidare emoțională în relația lor abuzivă, ci și suferă de o suferință emoțională în plus față de invalidarea cronică în societatea extinsă ".

Societatea Echo organizează grupuri de sprijin și ateliere de lucru. Se pune accent pe dezvoltarea limitelor fizice, emoționale și psihologice. „Sunt aspecte precum stima de sine, stăruința și puterea de a spune nu", spune McCloskey. „De asemenea, abordăm și lucruri simple precum îngrijirea de sine; ei și-au neglijat propria lor îngrijire, pentru că au avut grijă de narcisist."

1544633291756-Maria-Michael
Maria Michael. Fotografie din partea subiectului

Dacă experiențele lor sunt subestimate sau respinse/necreditate, este un adevărat pericol pentru ecoiști, confirmă Sarah. „Oamenii nu înțeleg acest lucru. Au fost momente când eram în pragul de a înnebuni. „Malkin spune că terapeuții care tratează ecoști, practic îi ajută să-și găsească vocea interioară. „Ei vor învăța de-a lungul timpului să-și îngroape nevoile, sentimentele, preferințele, momentele normale de dezamăgire doar pentru a supraviețui acestei relații". El sfătuiește consilierii să construiască un sentiment sănătos de a avea „un simț normal al meritului de sine, auto-îngrjire și înțelegere.“

Sarah a ajuns într-un punct culminant acum cinci ani, când a primit un mesaj de la mama ei înstrăinată, învinuind-o pentru sinuciderea tatălui ei. „A fost atât de dureros. Nu am putut să o iert. A fost ca o piatră aruncată în inima mea. Până la urmă, Sarah a contactat Women's Aid și a început terapia. „Recuperarea de la acest abuz este complet realizabilă. Aveți nevoie de oameni buni care să vă asculte și să vă valideze. "

]]>
yw7xyyClare WileyRăzvan BăltărețuDiana Pintilieukempatiepsihologietulburare de personalitatetulburari de personalitatenarcisismechoism
<![CDATA[Piloții români de curse care adună trofee din '46 și recondiționează mașini de colecție]]>https://www.vice.com/ro/article/nep5nb/generatii-piloti-romaniSun, 16 Dec 2018 12:51:27 +0000Am cunoscut familia asta în garajul din Bucureștii Noi. Acolo, trei bărbați din trei generații meștereau la două mașini mai vechi decât părinții tăi. Sunt unele mașini care, în curând, vor arăta ca-n prima lor tinerețe. Dar bărbații ăștia nu sunt doar niște meseriași ai mașinilor de epocă, ci și piloți cu multe trofee de campioni naționali, pe care oricine le calcă pragul pe poate vedea la intrarea în atelier.

Oamenii ăștia sunt legende ale motor sportului românesc și o spun fără să exagerez: le poți consulta oricând palmaresul.

1544964649756-pilot-dumitrescu-18

În 2009, cu mașina asta, au stabilit patru recorduri de traseu. Silviu a ieșit vicecampion național. „Doar partea asta din monopost pe care o vezi în garaj este originală, restul este adăugat de tata și bunicul. La 95 de ani, bunicul i-a făcut coroana dintr-o bucată de fier. Așa modificată de ei, pentru anul 2018, a fost cea mai performantă mașină din campionatul național”, a conchis el.

Câte ar mai fi de vorbit cu oamenii ăștia? O groază de lucruri, despre trei epoci diferite și o pasiune pentru motoare a oamenilor cu bani. Una mâncătoare de bani, la rândul ei. Totodată, ține minte povestea lor când te mai gândești că lucrurile, pe la noi, n-au tradiție. Nu lucrurile în sine își fac tradiția, ci oamenii cu pasiunea lor.

Editor: Răzvan Băltărețu

Citește mai multe despre mașini și România:
Am stat cu șoferi români care iubesc mașinile tunate și cauciucul ars la drift

Am fost copilot la un raliu din România, ca să văd cum e să transpiri adrenalină

Am fotografiat Dacii prin România ca să-ți arăt cum îmbătrânește o legendă

]]>
nep5nbFlorentina IanaRăzvan BăltărețuEli DriuRomaniaAutolocaleChestiimasinipiloticomunismraliumecanici
<![CDATA[Fotografii istorice cu viața comunității LGBT din Germania anilor '80]]>https://www.vice.com/ro/article/j5zbxb/fotografii-comunitate-lgbt-germaniaSun, 16 Dec 2018 10:54:24 +0000Articolul a apărut inițial pe i-D

Păr pe piept, corpuri transpirate, piele pretutindeni, când te gândești la party-uri în exces și cu excese, Berlin este probabil prima locație pe care ți-o imaginezi. Dar ce s-a întâmplată în Hamburg, un oraș din nordul Germaniei, undeva prin anii ‘80, adună toate visele tale umede. Ba mai mult, totul se întâmpla într-un loc de care probabil nici nu ai auzit vreodată, un club gay, denumit Front.

„Era un club dintr-un subsol, îngust, sufocant, și gălăgios,” spune Klaus Stockhausen, care, împreună cu Boris Dlugosch, a fost până după 1992 unul din DJ-ii rezidenți ai spațiului. „Te simțeai ca și cum făceai parte dintr-o familie mare, unde îți pierdeai controlul, în timp ce ascultai tot felul de sunete pe care nu le mai auziseși niciodată înainte și pur și simplu aveai parte de o mare rave, fără să te simți judecat.”

1544097417574-1543835296632-FRONT-ruediger-tra

The Front Mastermix de Klaus Stockhausen și Boris Dlugosch a fost lansat la Back Records și este disponibil acum.

]]>
j5zbxbJuule KayRoisin LaniganDiana PintilieBerlinLGBTQHamburgFotografieCulturaFotosocialArtăanii 80queer nightlifescena queer
<![CDATA[Dacă mănânci suficiente scoici, poți să devii un zeu al sexului?]]>https://www.vice.com/ro/article/yw7x9b/scoici-afrodisiac-sexSun, 16 Dec 2018 10:45:14 +0000Articolul a apărut inițial pe Munchies

Devano Mckenzie hoinărește pe plaja Cable din Bahamas, cu un coș de plastic plin cu scoici mari. Tipul de 36 de ani, nativ din Bahamas, cântă degajat în timp ce trece pe lângă oamenii de pe plajă cu băuturi în nuci de cocos: „Call me on my shell phone”, fredonează el, atrăgând oamenii să cumpere moluștele tropicale pe care le-a cules din mare de la 4 până la 7 dimineața. El se ocupă cu asta, împreună cu frații săi, de când avea 17 ani. Omul curăță fiecare scoică, ca turiștii să poată suna din scoică ca din goarnă, iar carnea o vinde la diverse restaurante din zonă și aprozare. Scoicile sunt o sursă principală de proteină de prin 1830, iar scoica de mare este considerată un afrodiziac dacă e mâncată crudă, ca o midie.

„E adevărat”, insistă Mckenzie, în timp ce eram pe plajă. „Eu știu tipi care au opt sau nouă copii. Unii mănâncă scoici direct din cochilie și apoi bagă o bere Guinness. Când cele două se întâlnesc, are loc o combustie chimică. Te întărește.”

1544566745985-20181119_084708
Culmer prepară scoica. Foto de către autor

Adevărul e că nu este erotic, ci mai mult de show. „Atunci când vânzătorii de scoici trag pistolul din scoică, e ca o experiență grafică, prin faptul că elimină acel tub clar și subțire și apoi îl oferă oaspeților", spune Anna Bancroft, director general la Tru Bahamian, tururi culinare. „Unii turiști nu se încumetă, alții sunt mai curajoși, dar vânzătorul mănâncă întotdeauna pistolul, susținând că are aceste proprietăți. Probabil că nu are, dar aici e vorba de foarte mult folclor și tradiție transmisă din generație în generație.”

Când l-am întrebat pe Culmer dacă crede în elementul afrodiziac, el a spus: „Sincer, nu spun că nu funcționează pentru femei, dar mai mult sau mai puțin, bărbații o fac ca să li se scoale penisul mai mult timp și să aibă mai multă energie. S-ar putea să fie doar un placebo, pentru că nu există nimic științific care să dovedească acest lucru. Nu există dovezi, nu există studii, dar nimeni nu o să se chinuie să demonstreze asta. Dar știi cum e, unii oameni cred în elementul afrodiziac, iar alții nu. "

Indiferent dacă scoica îți face poftă de sex sau nu, poți să mănânci carnea într-o varietate de moduri pentru a profita din plin de proprietățile sale de energie brută. Hotelul SLS servește o salată tropicală, în care carnea este preparată în stil ceviche, cu suc de lămâie și lime. Reit Burrows, unul dintre bucătari, spune că o poți mânca crudă. „Asigură-te că este proaspătă", spune ea. „Sub formă de ceviche, cu lămâie și lime, e mai safe, dacă preferi crud".

„Dacă mănânc scoici, mă simt puternic”, spune Culmer. „Când mănânci o salată cu așa ceva, te duci la muncă și te simți zdravăn. Habar n-am, e ca și cum ai mânca o friptură, pentru că e mușchi pur, nu există grăsime. E sărată și are mult colesterol, așa că, dacă ești o persoană care muncește din greu, mănânci la micul dejun și poți lucra toată ziua.”

În timp ce Mckenzie curăță o scoică, e clar că dovezile științifice nu sunt atât de importante pentru el. „Asta e viața mea”, spune el. „Marea, scoicile, asta e viața.”

]]>
yw7x9bJoanne SpataroRăzvan BăltărețuDiana PintilieseafoodfishbahamasAlimentmancareafrodiziacfructe de mareconchproprietati afrodisiace
<![CDATA[Cum se vede România când compari mitingul PSD cu parada gay din București]]>https://www.vice.com/ro/article/9k4mye/miting-psd-vs-parada-pride-bucuresti-albumSun, 16 Dec 2018 10:07:49 +0000Pe 9 iunie, PSD a vrut să arate României că încă are oameni de partea sa. În acest sens a organizat un miting în Piața Victoriei. În aceeași zi a fost însă și Bucharest Pride, evenimentul anual dedicat comunității LGBTQ din România. Evenimentul din urmă a fost cumva o pregătire pentru referendumul anti-gay din octombrie, care, din fericire, n-a trecut. Iar PSD a ajuns acum să trebuiască să dea explicații despre finanțarea mitingului.

Pentru români, cele două momente au înțeles lor. Dar cum au fost pentru un străin? La curiozitatea asta ne răspunde Neal Gruer, fotograf scoțiano-ganez, care a documentat cele două evenimente și le-a adunat într-o carte fotografică pe care o lansează în București.

1544954853795-Spread-9A
]]>
9k4myeTeodora TudosieRăzvan BăltărețugayRomaniapridelocalePSDfotografiiBucurestimiting PSDRomânia fotografiată de străini
<![CDATA[Tipul ăsta a vrut să jefuiască un restaurant, dar s-a blocat în conducta pentru ulei folosit]]>https://www.vice.com/ro/article/7xymd9/tipul-asta-a-vrut-sa-jefuiasca-un-restaurant-dar-s-a-blocat-in-conducta-pentru-ulei-folositSun, 16 Dec 2018 08:37:09 +0000Articolul a fost preluat de la VICE Canada

Poliția din California a răspuns sesizărilor despre niște strigăte înfundate de la un restaurant închis. Acolo, a găsit un tip blocat în interiorul conductei de ulei de la fostul local chinezesc. Aparent, el se afla acolo de câteva zile, raportează ABC 7.

Conform unei postări de pe Facebook din partea Alameda County Sheriff's Office, bărbatul a încercat să spargă restaurantul închis San Lorenzo la începutul săptămânii, cu o schemă scoasă din Die Hard, târându-se printr-o conductă de aerisire. Aparent nu a calculat prea bine dimensiunea. El a rămas blocat în conductă, „plină de grăsime și ulei”, incapabil să se miște.

Tipul a stat în conducta întunecată două zile, cu mirosul infect de grăsime râncezită și probabil cu un sentiment profund de regret, strigând periodic după ajutor, până când un vecin al restaurantului, pe nume Igor Campos, l-a auzit.

„Tot auzeam un ah, ah și m-am întrebat cine ar putea fi”, a spus Campos pentru ABC 7. După ce Campos l-a găsit pe tip, el a sunat la poliție și i-a ținut companie bărbatului speriat. „Îi tot puneam întrebări, de genul, «Cum te cheamă?»”, a spus Campos. „Iar el a răspuns, «te rog doar ajută-mă, nu mă răni te rog.» Eu l-am asigurat că nu voiam să-l rănesc, ci să-l ajut.”

Le-a luat pompierilor aproape o oră să demonteze suficient din conductă cât să-l scoată afară pe tip. „Omul era extenuat fizic și suferea de deshidratare. El a fost dus cu ambulanța la un spital local”, a scris Alameda Sheriff's Office. „Cel mai probabil nu ar mai fi supraviețuit încă o zi.”

Acum, poliția „derulează o investigație de încălcare a proprietății și vandalism”, dacă tipul se furișa în restaurantul închis pentru a fura diverse nimicuri sau cabluri de cupru. Indiferent care va fi deznodământul, el e norocos că a supraviețuit. Amenințarea unei perioade la pușcărie nici nu se compară cu zilele petrecute în conducta uleioasă și întunecată. Omul și-a revenit complet, deși nu se știe dacă o să mai poată mânca la chinezesc fără să-i activeze trauma experienței.

]]>
7xymd9River DonagheyRăzvan BăltărețuDiana PintilieCaliforniaaccidentpompierivgtrnChestiitrappedinfractiuneintrare prin efractiestireChinese restaurantconductarestaurant chinezescconducta de aerisire
<![CDATA[Oamenii ăștia nu există, au fost creați de un „robot” ca într-un SF distopic]]>https://www.vice.com/ro/article/mby4q8/oameni-generati-computerSun, 16 Dec 2018 08:16:24 +0000Articolul a apărut inițial pe Motherboard

Computerele se descurcă din ce în ce mai bine la generarea unor imagini și videoclipuri false cu oameni care fac și spun lucruri care nu s-au întâmplat. Nvidia a mers și mai departe și a generat imagini convingătoare cu oameni care nu au existat vreodată. Toate sunt creații AI, dar arată incredibil de real.

Entuziaștii de inteligență artificială au luat-o razna când au văzut rezultatele generate prin machine learning de Nvidia, publicate săptămâna asta pe arXiv. Și pe bună dreptate. Imaginile produse de programul AI nu doar că arată super clare și hiper-realiste, însă procesul pentru crearea lor a fost destul de nou și deschide noi frontiere.

Cercetătorii au combinat designul tipic pentru GANs (Generative Adversarial Networks), care a randat o arhitectură ce imită în linii mari creierul uman și „învață” din imagini sursă, cum să genereze altele noi. Pornind de la asta, cercetători Nvidia ar putea să combine eficient trăsăturile umane pentru a genera fețe ce se metamorfozează în noi feluri impresionante.

E clar că asta amplifică spectrul de imagini generate prin AI care ne păcălesc să credem că sunt reale, deși merită menționat că pentru asta a fost nevoie de o săptămână de training AI pe opt procesoare grafice Nvidia Tesla care costă mii de dolari bucata, deci nu e ca și cum poți încerca și tu acasă pe laptopul tău de gaming.

]]>
mby4q8Jordan PearsonRăzvan BăltărețuDiana PintilieNVIDIAtehnologieinteligenta artificialaimagini falsemachine learningstyle transferGANnvidia aiimagini create de algoritmiviitorulfete aioameni generati de calculator
<![CDATA[Cum s-au pregătit magazinele de lux din Franța în timpul protestelor „vestelor galbene”]]>https://www.vice.com/ro/article/gy7mpj/vitrine-magazine-lux-franta-protesteSun, 16 Dec 2018 08:05:18 +0000Articolul a apărut inițial în VICE France

Există un anumit aspect la mișcarea „vestelor galbene” din Franța, care o deosebește de celelalte demonstrații pe care le-au făcut francezii. Tradițional, protestele mari din Paris se organizează în estul orașului, unde nu sunt foarte multe lucruri placate cu aur. Dar, în ultimele trei săptămâni, mii de protestatari, care pretind mai multe feluri de reforme sociale, au ieșit în vestul Parisului, aparent ca să fie auziți de unii dintre cei mai faimoși locatari ai zonei: președintele Emmanuel Macron.

Pe lângă faptul că vestul Parisului găzduiește Palatul Élysée, Turnul Eiffel și Arcul de Triumf, tot acolo sunt și magazinele de lux, care nu pot spune că gustă spiritul revoluției.

Ca reacție la proteste și pentru a evita să schimbe ferestrele în fiecare săptămână, magazinele s-au baricadat. Fotograful Baptiste César s-a plimbat în vestul Parisului pentru a captura noile vitrine ale unor magazine de lux, cum ar fi Céline, Balmain și Kenzo.

Vezi jos fotografiile lui Baptiste César.

1544451613800-vitrine-53
]]>gy7mpjVICE StaffDiana PintilieBaptiste CésarRăzvan BăltărețuParisprotesteChestiifotografiispargerigilets jaunesmiscarea vestelor galbenevitrinesmagazine de luxvestul parisului<![CDATA[Concertul cu o hologramă mi-a arătat că societatea nesătulă de bani nu are nicio limită]]>https://www.vice.com/ro/article/wj37ab/concert-hologramaSat, 15 Dec 2018 16:50:26 +0000Articolul a apărut inițial pe Noisey

Versurile lui Roy Orbison străpung până în adâncul sufletului, evocă umbre de melancolie pe care le credeai îngropate de multă vreme, dar, în punctul în care el a vocalizat prima notă muzicală, audiența a izbucnit într-un cor de chicoteli. O întreagă orchestră, alături de acompaniament vocal, conduși de un dirijor energic, au cântat câteva din melodiile emblematice ale lui Orbison într-o sală de concerte în fața a peste o mie de persoane, majoritatea fiind seniori albi, care au plătit peste de 20 de dolari ca să participe la turneul hologramei Roy Orbison. Și acolo era el, legenda, mort din '88, cântând despre singurătatea și tristețea sa, un om bidimensional care nici măcar nu era o hologramă, ci mai degrabă o proiecție creată printr-un laser puternic, zăngănind din chitara sa bidimensională și cântând despre durerea lui foarte tridimensională.

Să trimiți holograma unui star rock decedat în turneu sună mult mai bizar și distopic decât este de fapt. Nu este un fenomen așa nou. În 1991, Natalie Cole a făcut un duet cu o hologramă a tatălui răposat, Nat „King" Cole, iar, în 2007, Celine Dion a cântat cu un cyber-Elvis.

Hologramele au devenit însă populare mai mult în 2012, când un Tupac digital a cântat cu Snoop Dogg și Dr. Dre la Coachella. La vremea respectivă, colegul meu, Derek Mead, a fost îngrijorat de faptul că ar putea lansa un trend pentru alți rapperi reconfigurați în desene animate digitale, cu piese care se vor degenera/transforma încet în muzică de duzină pentru petreceri în deșert.

O mulțime de critici și-au direcționat mânia asupra practicii, numindu-o „înfiorătoare", rezultatul unei „societăți capitaliste lacome", care se joacă de-a Dumnezeu prin învierea morților pentru un profit rapid. La începutul acestui an, un jurnalist Bloomberg a dezbătut: „Turneele cu holograme sunt doar un exemplu de antreprenori tech care încearcă să elimine moartea".

Acest tip de critică histrionică a concertelor de holograme vine aproape exclusiv de la oameni care nu au fost la un concert cu holograme. Chiar și înainte de a-l vedea cu ochii mei, am avut senzația că mă va distra la maxim un holo-Roy, deoarece am un respect profund pentru mizeriile produse de societatea capitalistă. E 2018, iar eu sunt în Statele Unite ale Americii, dacă nu pot să mi-o ard cu reîncarnările digitale ale idolilor mei defuncți, care mai e rostul să trăiesc în această mecca frumoasă a cultului vedetelor și a consumerismului?

„Te aranjezi ca să vezi o hologramă?”, m-a întrebat iubitul meu înainte să plec spre concert.

A fost o seară de noiembrie foarte răcoroasă, și din păcate pentru mine, cel mai mare cântăreț al tuturor timpurilor, care a murit cu cinci ani înainte să mă fi născut eu, nu a putut ține gig-ul post-mortem din New York, și-așa că a trebuit să fac o călătorie până la Centrul Tilles din Long Island.

Se pare că și hologramele au artiști în deschidere. Pentru a încălzi publicul, Julian Frampton (fiul lui Peter) a cântat câteva melodii, asigurându-se că se auto-depreciază printre cântece, glumind că și el este doar o hologramă. „Eram la facultate când îl ascultam pe Peter Frampton. Asta a fost acum 30 de ani ", am auzit o remarcă a unui nene din public. Mulțimea a reacționat la Julian Frampton cu o căldură extremă, cum te-ai aștepta de la o mătușă grijulie/senilă care te-a felicitat pentru o mică realizare.

Proiecția lui Orbison nu era deloc Roy Orbison, ci mai degrabă un actor care îi portretiza asemănarea, cu chipul rocker-ului pus pe el în post-producție. Marty Tudor, CEO-ul de la Base Hologram Productions, care a organizat spectacolul, mi-a retezat-o din scurt când mi-am expus părerea cu privire la treaba asta.

1544628048318-EVN_2029

„Am lucrat împreună cu un regizor câștigător al premiului Tony, care a pregătit mișcările corpului dublurii, iar apoi am făcut o tona de muncă în CGI”, mi-a spus Tudor la telefon.

Concertul a fost intercalat cu videoclipuri despre viața lui Orbison, deși o mare parte din tragedia personală pe care a suferit-o acesta a fost omisă: prima soție a fost ucisă într-un accident de motocicletă în 1966, iar, trei ani mai târziu, în timp ce era în turneu în Marea Britanie, doi dintre fiii lui au murit după ce casa lor din Tennessee a luat foc.

Sunetele pline de amărăciune ale personalității rock ‘n’ roll din anii ’60 puteau reieși doar din agonia existenței umane și nu e ca și cum dacă beneficiezi de o proiecție a unui CGI aplatizat a lui Roy Orbison, însoțită de o orchestră de oameni reali, violoniști și violonceliști și trei tineri cântăreți de acompaniament, plus o femeie blondă de vârstă mijlocie, care cu stoicism cânta acordurile de chitară, ar schimba asta.

Dacă există vreun muzician răposat ideal pentru concerte cu holograme, acela ar fi Roy Orbison. Se știe cât de mult a suferit de trac și a fost un interpret ciudat și incomod, care purta ochelari de soare întunecați, ca și cum ar fi putut să-și apere chipul de public. Pe când era în viață, Orbison rareori interacționa cu publicul în momentele când nu cânta, așa că atunci când holograma a încercat să interacționeze cu oamenii, mulțumind pentru aplauze după ce terminase de cântat o melodie, stângăcia unei holograme care se comporta ca artistul în carne și oase mi s-a părut potrivită. A fost stânjenitor, ciudat și frumos, la fel ca Roy Orbison însuși.

Până la urmă, nu am nicio concluzie măreață după concertul cu hologramă, cel puțin nimic din care să poți spicui ce înseamnă să sfidezi ordinea naturală a vieții și a morții. Unele lucruri sunt făcute doar pentru distracție, chiar dacă, cel mai probabil, sunt un divertisment ieftin.

]]>
wj37abEve PeyserLong IslandRoy OrbisonTrendMuzicăpretty womanhologramemuzica liverappericoncert cu holograme