VICE RORSS feed for https://www.vice.com/rohttps://www.vice.com/roroMon, 04 Dec 2023 13:00:00 GMT<![CDATA[Poveștile astea horror de Crăciun te fac să apreciezi mai mult sărbătorile cu familia ta]]>https://www.vice.com/ro/article/jgmm5p/povesti-horror-de-craciun-cu-familiaMon, 04 Dec 2023 13:00:00 GMTCrăciunul e de obicei o rețetă pentru dezastru: unchiul tău rasist plus cantități impresionante de alcool și mâncare grasă, la care se adaugă presiunea de avea o zi perfectă. Iar asta era înainte ca în toată combinația să intervină și discuții despre tot felul de conspirații sau cum ești discriminat, vezi doamne, pentru că trebuie să porți mască.

E greu să eviți dramele de sărbători, fie că e vorba de ceva light, cum ar fi să arzi cozonacul sau o ceartă după care maică-ta și fratele ei nu-și mai vorbesc cinci ani. Dar după cum spune o zicală, Crăciunul înseamnă tragedie plus timp. După ceva vreme, o să poți să râzi despre întâmplările astea.

Chiar dacă pe moment poate fi intens să trăiești un „Crăciun ratat”, de obicei devine măcar pretextul unei povești bune. Cu asta în minte, am rugat mai mulți tineri să ne împărtășească poveștile lor horror de Crăciun.

Când fostul tău îți distruge Crăciunul

olivia.png

Eu și fostul meu ne despărțiserăm cu câteva Crăciunuri în urmă. I-am spus că vom petrece sărbătorile separat, așa că el a fost de acord să facă Crăciunul cu părinții lui, iar eu cu ai mei.

În ziua Crăciunului, familia mea a început să desfacă cadourile când telefonul mamei a început să sune. Era fostul meu, care plângea în fața ușii, după ce venise fără să zică nimic înainte. Era beat muci, iar maică-sa îl adusese aici ca să vorbească cu mine.

Mama i-a invitat pe el și pe mama lui pentru că s-a simțit prost și au ajuns să stea vreo oră. Am început să plâng pentru că eram beată și nu-l voiam acolo. Mătușa, tata și bunicul plângeau și ei, pentru că era primul Crăciun fără bunica. Mama lui plângea și ea. A fost un dezastru total.

— Olivia 22 de ani

Grijă mare la alcool în sfânta noapte de Crăciun

georgevice.png

În ajunul Crăciunului din 2019 am fost într-un pub, iar lucrurile au devenit intense. A doua zi m-am trezit, am coborât și atmosfera era destul de ciudată. M-am dus în bucătărie, iar maică-mea m-a întrebat „Știi ce ai făcut aseară?”. Habar n-aveam.

Aparent, în timpul nopții am vrut să mă duc la baie în timp ce dormeam, dar în schimb am intrat în camera fratelui meu, care dormea cu iubita lui, și am început să mă piș în colțul unei camere.

Iubita fratelui meu s-a trezit, a crezut că sunt el și a întrebat „Will, ce naiba faci?”, după care și-a dat seama cine sunt și a început să țipe. Când fratele meu s-a trezit, a fost la modul „Ce faci, pleacă naibii din camera mea”. După care m-am băgat înapoi în pat, fără să știu nimic din ce s-a întâmplat.

I-am cumpărat niște flori iubitei fratelui meu.

— George, 23 de ani

Uneori, e nevoie să-ți blochezi amintirile penibile

fleurvice.jpeg

Era Crăciunul din 2012. Părinții mei se despărțiseră, iar pe-atunci sora mea locuia într-o casă care era în spatele casei în care stăteau tata și mama mea vitregă, așa că petreceam sărbătorile acolo, dar și la tata. Mama vitregă avea toată familia alături, inclusiv bunica ei de 103 ani și toți erau niște persoane foarte tăcute.

Dintr-odată, auzim niște tocuri. Era mama, care se îmbătase în ultimul hal și se îmbrăcase cu o rochie neagră de-a soră-mii. A sunat la ușă și a venit să se prezinte tuturor, după care a picat pe canapea în timp ce i se vedea tot. Ani de zile am blocat această amintire pentru că a fost cel mai penibil moment din viața mea.

— Fleur, 23 de ani

Crăciunul în spital

niallvice.jpeg

Cred că asta s-a întâmplat acum 15 ani. Era ajunul Crăciunului, iar eu m-am dus în camera fratelui meu vitreg pe la 11 noaptea și am început să cânt colinde foarte tare și să fiu foarte enervant. Frate-miu a deschis ușa, mi-a zis să tac și să mă duc dracului, apoi mi-a trântit ușa în nas.

Partea de jos a ușii m-a lovit fix în unghia mare de la piciorul drept și a rupt-o. Mi-am petrecut primele ore din ziua de Crăciun la spital într-un scaun cu rotile.

— Niall, 27 de ani

Anumite Crăciunuri nu se uită niciodată

evexmas.jpg

Asta s-a întâmplat când aveam 15 sau 16 ani – adică destul de mare cât să mă prind de lucruri. Era vreo 9 dimineață în dimineața de Crăciun. Fratele meu mi-a zis să mă duc să-mi întreb părinții ce vor să mănânce la micul dejun, pentru că una dintre tradițiile noastre era să le aducem părinților noștri micul dejun în pat.

Nu am bătut la ușă și am intrat direct în dormitorul lor și l-am văzut pe tata cum i-a băgat-o pe toată în gură mamei. N-a fost grozav, imaginea aia m-a bântuit pentru restul Crăciunului.

— Eve, 21 de ani

Când soțul te înșală în jocuri video

victoriavice.jpeg

Ajutam la pregătirea mesei cu soacra mea, după care am coborât să văd ce face soțul meu. Era la PC. Când trec pe lângă el, observ că era într-un video chat cu o femeie. Închide ecranul imediat, iar eu îi zic „Ce faci? E efectiv Crăciunul! Cu cine vorbești?”. El îmi răspunde „Oh, e Jenna, suntem prieteni foarte buni și-mi place mult de ea, dar nu în felul ăla”. Îl întreb „Mă înșeli?”, iar el zice „Nu”.

A doua zi eram pe iPad și am găsit un playlist de YouTube care se numea „Sam and Jenna game time” sau ceva de genul, așa că m-am dus din nou la el și l-am întrebat de cât timp e în relația asta. El continua să mă gaslightuiască și să-mi spună „Nu pot să am prieteni? De ce faci asta?”. Am zis că nu vreau să fac asta imediat după Crăciun, dar că în două zile bag divorț.

Acum sunt divorțată și nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat. Foarte jenant. Cum să ajungi să fii înșelată într-un joc video?,

Cel mai dubios cadou pe care poți să-l primești

emmaxmas.png

Eu și colegii mei de apartament am pus de-o petrecere de Secret Santa și, în două ore, am dat câteva ture prin oraș să ne luăm chestii unii altora. Am început să despachetăm cadourile și, desigur, fiecare a primit tot felul de jocuri și prostii.

Când mi-am desfăcut cadoul, am dat peste o cutie cu lăcuste vii de la magazinul cu animale exotice de lângă casa noastră. Nu cred că am fost vreodată atât de oripilată de un cadou în viața mea. Le-am dus înapoi la pet shop, dar mi-au spus că nu-mi pot da banii înapoi.

— Emma, 21 de ani

]]>
jgmm5pSerena SmithDaisy JonesOpiniecraciun
<![CDATA[Cum facem să NU mai cadă tencuiala peste noi în România]]>https://www.vice.com/ro/article/g5yke3/cum-facem-sa-nu-mai-cada-tencuiala-peste-noi-in-romaniaMon, 04 Dec 2023 09:13:39 GMTEram la o terasă cu prietenii, pe strada Blănari din Centrul Vechi, prima dată când am văzut tencuială căzând în București. Dintr-o clădire interbelică situată vizavi de unde stăteam pur și simplu au căzut bucăți din tencuiala aflată în jurul unui balcon, la vreo cinci metri de noi. A fost prima dată când am conștientizat în mod real cât de periculoasă poată fi o simplă ieșire în oraș sau plimbare prin centru când sunt atât de multe clădiri istorice degradate, pe care nu le reabilitează nimeni.

Sunt peste 2600 de clădiri din România sunt cu risc seismic grad I și II, iar cele mai multe sunt în București. Și deși proprietarii sunt obligați de lege să suporte costurile pentru reabilitare, realitatea este că mulți nu își permit. De asta ei cer ajutorul primăriei și de acolo totul rămâne blocat în birocrație.

BICO Industries, cel mai mare producător de armături din fibră de sticlă pentru fațade, din centrul și estul Europei, și-a propus să tragă un semnal de alarmă asupra situației, prin campania Atenție NU Cade Tencuiala. Ei ne încurajează pe toți să marcăm pe harta lor unde sunt astfel de blocuri de unde cade tencuiala în orașele noastre, mai ales dacă e vorba de blocul în care locuim.

Apoi vor ajuta la demersul de reabilitare prin donarea unor plase de fibră de sticlă pentru unii dintre proprietarii eligibili care și-au înscris blocurile până în august, plase care vor preveni căderea acelor bucăți de fațadă care ne pun viețile în pericol. Momentan sunt în faza în care analizează propunerile înscrise și apoi vor livra materialele necesare.

Deși s-a încheiat campania, ei încă acceptă înscrieri pe harta lor interactivă, ca să semnalizeze gravitatea problemei. Pe anul următor și-au propus să facă o a doua etapă a campaniei în care să adune și alți producători de materiale care ajută la reabilitarea blocurilor, ca să poată fi acoperit cât mai mult din proces.

Inspirați de demersul lor, am vrut să aflăm mai multe de la Adi Butuc, CEO BICO, dar și să vorbim cu oamenii de pe străzile Bucureștiului care sunt cei mai afectați de pericolul tencuielii, ca să vedem ce soluții văd și cât de importantă este problema asta pentru ei.

]]>
g5yke3Mihai PopescuMihai PopescuAdvertorialcade tencuialatencuialarisc seismicfatada
<![CDATA[Ce naiba e amuse-bouche și de ce nu îl găsești deja în orice local?]]>https://www.vice.com/ro/article/4a3qx9/ce-naiba-e-amuse-boucheMon, 04 Dec 2023 05:00:00 GMT„Amuse-bouche” e termenul franțuzesc pentru aperitiv – sau, cel puțin, ai putea fi iertat dacă crezi asta. Aceste două doctrine culinare, deși cu vibe-uri disonante, au aceeași premisă la bază: gustări curatoriate – orice de la brânză pe farfurie până la, să zicem, Pecorino Romano PDO la proțap cu măsline și hamsii proaspete.

O traducere mai literară ar fi că e ceva care desfată gura. Un amuse-bouche oferă un cadru mai poetic și intenționat pentru mania perpetuată de TikTok. Acestea fiind spuse, oricât de low-maintenance ar fi, poate ar trebui să-i acordăm merite pentru că aduce o abordare mai conștientă și mai intenționată la ceea ce consumăm înainte de masă.

Sigur, conceptul de amuse-bouche ar putea fi destul de similar cu un aperitiv sau un hors d’oeuvre. Dar ideea aici e să nu îți potolești foamea. Mai degrabă, e despre a-ți trezi gura, s-o desfeți, să-ți pregătești cerul gurii pentru noutatea care urmează să vină din mâncare.

„Cea mai mare diferență între un amuse-bouche și un aperitiv e că amuse-bouche-ul e foarte mic. De obicei îl termini din una sau două îmbucături și, prin urmare, e și gratis”, a explicat pentru VICE Connie Chung, chef și cofondator Milu. „Amuse-bouche-ul poate fi foarte greu de făcut pentru că trebuie să pui multă aromă într-un fel de mâncare foarte mic și totuși foarte complet. Poate să fie și o oportunitate pentru bucătari să se dea un pic în stambă, să aducă combinații unice de arome sau tehnici.”

Și are dreptate. E conceput de obicei ca să fie consumat dintr-o singură mușcătură – și/sau cu mâinile – și tinde să fie oferit drept „cadou din partea casei” în restaurante. Ia-l ca un fel de pre-game pentru mâncare – dar complet gratuit: ceva la fel de simplu ca felii de măr cu Pecorino ras și un strop de gem de smochine.

ce e amuse bouche

„Totul e în nume: Amuse. Le dai oamenilor să mănânce ceva interesant, care să le distreze cerul gurii”, spune Feisal Lagos, bucătar și consultant creativ. „Trezești atât gura, cât și stomacul. Nu e vorba despre a te umple cu brânză și biscuiți, ci despre a te bucura de niște arome.”

Mai degrabă decât o masă cu carne și brânzeturi, s-ar putea să găsești un amuse-bouche sub forma unui shot de gazpacho de mărimea unui degete mare. Poate o brânză tare, cu gust de nucă, bătută cu ulei de măsline în spumă, deasupra unei singure napolitane.

„O masă bine închegată este bună pentru suflet, iar [un amuse-bouche] e parte din asta”, adaugă Shenarri Freeman, bucătar-șef la noul Ubuntu din L.A. „Iar pentru bucătari și pentru cei care mănâncă, ieșirea din tipare poate fi revigorantă.”

În timp ce conceptul de a alege fără să gândești înainte a consumat în aparență internetul, ideea de amuse-bouche e mult mai intenționată. E un vehicul de prezență – o singură îmbucătură care-ți cere întreaga atenție pentru tot timpul în care mesteci și înghiți.

„Poate fi o multitudine de lucruri – dar, din experiența mea, e o oportunitate pentru bucătari de a se juca cu niște arome specifice, cu adevărat ieșite din comun”, adaugă Lagos. „Poți merge pe o salinitate ridicată, sărat, cremos, acid – dar te joci adesea cu un amestec din toate de mai sus. De exemplu: un cartof prăjit cu crème fraîche și caviar. E o interacțiune între texturi și arome și, de fapt, tot ce îți dorești e o singură mușcătură.”

Așadar, cum te apuci mai exact să pregătești un amuse-bouche ideal? Ei bine, potrivit lui Lagos, e vorba despre stil de cele mai multe ore. Fără să aibă un fel de mâncare complet, e o modalitate prin care bucătarii se pot juca la masa de lucru, își pot pune în valoarea îndemânarea la cuțit, pot folosi refuzul sau excesul unui anumit ingredient de sezon.

Au contraire, un amuse bouche poate să fie și la fel de simplu ca brânza pură, nealterată. „Pecorino e atât de savuros, încât poate sta pur și simplu de unul singur. Are potențial de atracție principală. Așa că nu te sfii să mănânci asta la începutul mesei ca un fel de mâncare de sine stătător”, spune bucătarul privat și personalitatea TikTok, Kara Fauerbach.

„Nu trebuie să fie o experiență nebunească sau copleșitoare. Poate fi vorba despre simplul fapt că poți alege intenționat ceva de mâncare în timp ce gătești sau să îl dai oaspeților înainte de masă”, adaugă Lagos. Și pentru Chug e valabil același lucru. „În ceea ce privești prepararea acasă a unei gustări de tip amuse bouche, nu e nimic greșit să te gândești la gustările din copilărie”, explică ea. „Toată lumea iubește un biscuit cu niște brânză și/sau carne. Eu aș adăuga și ceva murat.”

Pentru Lagos, cireșele proaspete din piață sau feliile de portocale asezonate sunt adesea suficiente. „Când eram copil, pentru că am crescut în preajma bucătăriei latino-americane, mama îmi dădea înainte de cină o tortilla de porumb proaspăt dată cu unt și sare”, povestește el. „Încă mai cred că e un amuse-bouche perfect.”

]]>
4a3qx9Eliza DumaisBranded StaffAriana ComanMâncare · Bucătărie românească și internaționalăOpinie
<![CDATA[Ce a însemnat VICE România pentru noi]]>https://www.vice.com/ro/article/z3mk8a/ce-a-insemnat-vice-romania-pentru-noiThu, 30 Nov 2023 16:00:00 GMTMotivele închiderii redacției din România sunt obiective, n-au depins de noi sau de rezultatele noastre. 

Ce a depins de noi a fost tot ce s-a întâmplat de-a lungul anilor, de la finalul lui 2010, când a apărut VICE în România, până în prezent. De aceea am adunat mai jos câteva dintre zecile de voci care s-au făcut auzite pe VICE România, să ai astfel acces și-n culise. 

De la oamenii din redacție până la colaboratori, iată ce a însemnat VICE România pentru noi.


Gânduri de la echipa VICE România

„VICE România nu mi-a schimbat viața. E o publicație, nu un cult sau o epifanie. Mi-a dat însă ocazia să aflu despre viețile altora și prin ea să le prezint mai departe și să nu le știu doar eu. Și să cunosc niște oameni care au considerat că nu-și pierd timpul dacă vorbim. E mai multă lume în jur decât crezi și ajută s-o știi ca să nu te surprindă prea des realitatea.

VICE a arătat că România e așa și pe dincolo și este compusă din noi toți, cu tot ce-i bun și la ce mai avem de lucrat. A prezentat, prin fiecare voce, mai ales ce ar trebui, nu doar ce e simpatic de spus. Și nu e puțin lucru. Cum și ce a pus VICE în fața oamenilor ia însă o pauză (până preiau alții) sau se termină de-a dreptul în cel mai prost moment în care oamenii țipă prea mult unii la alții fără să se uite la cine îi asmute.”

- Răzvan Băltărețu, redactor-șef

„VICE mi-a schimbat viața încă de când eram în liceu. Prima dată când am prins revista într-o cafenea, mi-am zis că sper să ajung să lucrez și eu cândva aici. Faptul că am reușit să creez pentru o publicație care a dat voce unor oameni despre care nu vorbea nimeni, m-a ajutat să înțeleg perspective pe care nici nu le percepeam înainte. 

Proiecte preferate: ÎN CONTRA MINȚII: DEPRESIA, ÎNAINTE DE FAIMĂ: NANE, VIAȚA MEA CA MODEL ONLYFANS și NUNTIVALUL LUI SIMION. Iar ca challenge au fost tot astea + ȘTII CE ZIC. 

Cred că VICE a reușit să zică poveștile din umbră, să vorbească despre subiectele care nu erau mainstream, și să încurajeze tinerii să scape de rușini, pudisme și comportamente sau abordări care nu erau benefice.”

- Mădălina Manea, Head of video

„În 2024 aș fi împlinit 10 ani de când lucrez la VICE România. Cu toate astea, pentru mine rămân 10 ani în care am învățat, m-am adaptat, am evoluat, am experimentat și mi-am permis (și mi s-a permis) să fiu EU. Pentru că-n ciuda faptului că a fost același loc de muncă, am simțit că am trecut prin mai multe redacții cu fiecare schimbare de redactor-șef, editor, strategie sau politică editorială venită din SUA. M-am schimbat prin VICE și chiar în bine. Și nu sunt singura. Prin VICE.com/ro și-au făcut vocea auzită de la oameni simpli până la jurnaliști profesioniști pe care-i găsești acum la Recorder, Libertatea, RISE Project sau Pressone.

Din 2014 până în prezent am fost martoră la impactul pe care-l poate avea o publicație la nivel personal. Iar când zic asta mă refer și la toate mesajele primite de la cititori prin care ne mulțumeau că existăm. Pentru că da, în ciuda unor comentatori mai vocali - care-s chiar buni la casa omului, că așa informația mai iese din bulă - , rezultatele au demonstrat mereu la finalul zilei cum conținutul nostru contează, ajută, schimbă percepții și educă. 

VICE a fost asumat și pe față pe teme care mereu au «deranjat», deși ne lovim de ele constant: sex, LGBTQ, droguri, discriminare, rasism, drepturi, sănătate mintală, iar lista continuă pe site.”

- Dana Alecu, Social Media Manager & Web Content Manager

„Când am venit în 2012 la VICE, deziluzionat de o piață media din România ruptă ce criză economică, corupție politică și pretenția că monștrii sacri 90-iști din domeniu sunt singurii care au dreptate, deși mulți nici azi nu știu să dea o căutare pe Google, a fost un șoc de cât de bine am fost primit și câtă liberatate am primit să scriu, să învăț și să mă exprim. Pe lângă asta, m-a schimbat mult ca om faptul că VICE mă forța să ies din zona de confort și să iau contact cu tot felul de oameni cu care nu m-aș fi cunoscut altfel. A avut acest dar de atrage mereu oameni fascinanți de o parte sau de alta a profesiei. Până în ultima zi m-a ajutat să-mi spulber prejudecăți și pentru asta îi voi fi mereu recunoscător acestei perioade.

VICE a introdus acum 10 ani în spațiul public românesc niște subiecte și teme despre care nu vorbise nimeni niciodată înainte, cel puțin nu cu persoanele direct implicate: comunitatea LGBTQ cu tot ce include, minorități de toate formele, le-a dat o voce multor tineri persecutați sau pur și simplu ignorați de presa mainstream (mai ales la proteste) și asta nu o poate nega nimeni. 

De asemenea, a fost una dintre puținele publicații din România care au scris despre legăturile dintre organizațiile religioase din România și grupări de extremă dreapta din Rusia și din Bible Belt-ul american, în timp ce presa mainstream le promovează și-n zilele noastre mesajele. VICE a deschis una din ușile pentru un discurs care astăzi este omniprezent în spațiul public românesc.”

- Mihai Popescu, copywriter

„Profesional, cei 9 ani de VICE România au reprezentat mediul profesionist de media, «ca afară». Personal, relaționarea cu un grup atât de extins global mi-a dat ocazia să cunosc oameni minunați. Iar colegii de birou au fost oamenii de la care am avut tot timpul de învățat.

De la articolele civice, de mediu, de sănătate până la articolele despre muzică, cultură și educație sexuală, VICE a avut un cuvânt de spus și apreciat de cititori.”

- Costin Velicu, Managing Director

„Mi-a arătat că lucrurile pot fi făcute și altfel. Întâi, ca cititor, pentru că multe articole de pe VICE nu semănau cu nimic altceva. Erau personale, directe.  Ajungeai să percepi mai bine anumite informații fix pentru că textele nu erau încărcate de pretenționisme și alte alea.

Apoi, ca reporter. La VICE am învățat presă. Printre altele, colegii mi-au arătat cum să scriu cât mai eficient, cum să spun poveștile oamenilor, cum să renunț la lucruri care nu merită și cum să-mi păstrez curiozitatea. 

VICE a fost un pion relevant (chiar important, dacă-mi permiteți!) în ceea ce înseamnă adaptarea la nou în România. A abordat teme controversate, a militat pentru minorități, a condamnat derapajele și a normalizat concepte de care alții se fereau cu vehemență. Sigur, poate că publicația n-a reușit întotdeauna să mulțumească pe toată lumea. Și nici n-ar fi trebuit. Niște oameni tot au ajuns să învețe din momentele alea.”

- Ariana Coman, reporter

„VICE România m-a făcut să înțeleg că nu sunt singurul care trece prin diverse pe care societatea le consideră ciudate. A educat mințile deschise și a dat jos din ochelarii de cal.”

- Flavia Florea, art-director

„Pentru mine VICE România chiar a fost o schimbare importantă deoarece a fost o schimbare de direcție cumva. De când am terminat liceul am tot lucrat proiecte pe fotografie și fix cu un an înainte de VICE am avut primul job pe video ca asistent de camera.

La VICE a fost primul meu job de producție, ceea ce consider că a fost un huge step forward pentru mine. Am descoperit că îmi place și partea asta de producție și am învățat multe lucruri noi în industrie și am cunoscut mulți oameni faini. 

Consider că VICE în România este unul din puținele trusturi de presă care se adresează tinerilor și consider că tinerii, mai ales acum când onlineul este peste tot, au nevoie de surse de informare cât mai bune și sigure.”

- Bogdan Ionescu, asistent producție video 

„VICE a apărut în viața mea fix când mi-am pierdut jobul de profesoară, după ce s-a aflat că sunt și model de fotografie nud. Am fost devastată pentru că eram unul dintre cei mai buni profesori ai companiei și, în clipa aceea, mi-am jurat că nu voi mai lucra decât într-un mediu care mă va respecta și accepta așa cum sunt, fără să mă judece pentru pasiunea mea. 

VICE a fost mediul acesta și primul articol pe care l-am scris pentru site a fost despre cum mi-am pierdut jobul din cauza pudibonderiei ipocrite din țara asta. Articolul era presărat cu fotografii nud cu mine și o să rămână forever in inima mea, la fel ca și VICE.

În România, cred că VICE a adus la un loc toți oamenii alternativi și progresiști și, odată cu ei, speranța că țara asta nu e populată doar de ortodocși conservatori de dreapta. Pentru mine, VICE a fost cea mai tare sursă de informații despre educație sexuală, kink, comunitatea LGBTQ, feminism, dependențe, psihologie, domeniul social și politic în general. Și cred că tinerii români au mare nevoie de astfel de resurse.”

- Oana Maria Zaharia, colaboratoare

„Momentele petrecute alături de colegi în redacție, cât și articolele la care am lucrat m-au învățat enorm despre mine, despre acceptare și despre multe lucruri cu care ne confruntăm la nivel de societate. M-am simțit în redacție ca într-o familie din aia bună, cum ne dorim cu toții să avem: care te iubește și te încurajează la tot pasul. Prieteniile legate cu colegii le voi prețui și întreține pe tot restul vieții.

VICE România cred că a avut un impact mai mare decât ne imaginăm. A fost singura publicație care a scris deschis, constant și nonjudecativ despre educație sexuală, droguri și problemele psihologice cu care ne confruntăm. A scos din umbră aspectele considerate tabu în societatea românească și le-a analizat cu blândețe, în așa fel încât să fie înțelese de cât mai mulți oameni. România va fi mult mai săracă din toate punctele de vedere fără VICE România.”

- Irina Gache, colaboratoare

Oameni care au făcut parte din viața VICE România și ți-au pus în față povești din lumea asta mare

„E greu să rezumi opt ani din viață într-un paragraf. Prima dată, în 2010, a fost doar un publisher care era și magician. Locuia într-o vilă în centrul Bucureștiului și tot acolo făcuse redacția. La început am fost doar trei. Îmi apar în minte ca pop-up-ul Dana și Mihai, care acum sting ultima lumina în redacție. Colegi din ăia brici la glume, dar și la eficiență și responsabilitate. Se venea de drag la birou, chiar și pe mahmureală. La un moment dat, îmi pusesem pe laptop wallpaper cu ei. Nu ai cum să nu-i iubești. Dana a făcut din VICE cea mai citită revistă pe Instagram, dar ne-a pus și să ne facem curat pe birouri. Mihai a tratat mereu supărările cu umor și mai ales a inventat Secret Slană. Colegii care au urmat s-au integrat ca la Tetris. 

S-a râs mult în anii ăștia, s-au făcut și lucruri demente - un ultim elogiu reporterului care a stat opt ore în lift să scrie despre asta. Nu s-a ratat niciun protest din anii de glorie. S-a ieșit în piață constant, serios, dar și ironic, cu celebra pancartă confecționată în redacție - «Binomul distruge omul». S-a luat și bătaie, de la jandarmi sau de la fanii Antena 3, dar s-au luat și premii. Mulți dintre noi aici ne-am maturizat profesional, dar și emoțional. E mare lucru să vii cu nerăbdare la muncă, unde poți să fii tu însuți în toată splendoarea ta și să te simți înconjurat de prieteni. Mulțumesc. 

VICE a devenit cea mai citită revistă de către generația tânără.

A făcut educație sexuală, educație în privința drogurilor și a tratat teme LGBTQ când nimeni din învățământ sau din media nu făcea asta. De la o revistă foarte incorectă politic până la un punct, s-a transformat într-un bastion al toleranței și feminismului. VICE încă este toate astea, doar că nu mai dă Soros bani și atunci se închide.”

- Ioana Moldoveanu, fost redactor-șef

„Am dat primul articol la VICE prin 2016. Eram în anul I de facultate și abia începusem să mă prind care e treaba cu jurnalismul.

Faptul că niște oameni m-au mandatat cu încredere și m-au încurajat să îmi exprim părerile liber a însemnat enorm pentru parcursul meu profesional. 

Pot să zic că VICE-ul a fost singurul loc din presă care mi-a dat voie să fiu eu însămi și mi-a dat un sentiment de apartenență. Iar dacă mă gândesc și la ce comentarii se mai dau pe paginile VICE, pot să zic că mi-a dezvoltat și o rezistenta incredibila la hate. 

Mai cred și că VICE România a însemnat o voce pentru cei mai puțin auziți dintr-o societate inegală și discriminatorie.

Într-un peisaj mediatic finanțat din bani publici mânjiți politic sau de industria păcănelelor, printre trusturi de presă care propaga fake news-uri, încurajează hate speech-ul și promovează vindecarea cancerului cu Ciuboțica Cucului, închiderea VICE este pur și simplu un moment trist pentru noi toți.”

- Teodora Munteanu, colaboratoare

„VICE România a fost primul loc unde am putut să vorbesc despre sexualitate alternativă. A fost unul dintre motivele pentru care am decis să devin sexolog acreditat. Și mi-a reaprins dragostea pentru a scrie.

Impactul VICE România cred că e unul uriaș. De-a lungul timpului sute de oameni mi-au scris să-mi mulțumească pentru că și-au găsit comunitate și s-au găsit pe ei citind articolele pe care le-am scris pentru VICE.”

- Kitty Rea, colaboratoare

„Ce a însemnat VICE pt mine? Primul loc de muncă într-o presă alternativă de la care nu știam exact la ce să mă aștept. Apoi au început toate să curgă: subiecte punk, mai multă creativitate în redacție, mai multe înjurături de la public, mai multe mesaje de mulțumire de la cititorii care găseau în VICE o voce care vorbește cu ei, dar și pentru ei. Toate astea, între multe altele, cred că pur și simplu mi-au umplut viață cu mai mult joy. Cel puțîn o perioada în care am regăsit aici entuziasm, subiecte fun, uneori chiar absurde, dar și investigații premiate la Superscrieri. Un mix care ne-a adus multora dintre noi, jurnaliștii din presă mainstream, un refresh. O casă în care să publicăm ce nu am putut face în alte locuri.

VICE România a dus Educația sexuală acolo unde autoritățile române nu au reușit să ajungă. A vorbit deschis cu tinerii și a transformat subiecte tabu în normalitate. A ținut pasul cu schimbările unor generații și a dat voce celor mai vulnerabili, celor minoritari, celor neauziți în spațiul public. 

A fost o publicație curajoasă înaintea «timpurilor». Subiecte pe care astăzi le vedeți făcute - timid - prin alte publicații mainstream au fost demult publicate în VICE. 

VICE vorbea despre dependențe, boli mintale, violență de gen, drepturile LGBT+, schimbări climatice sau extremism când nimeni nu își asumă să o facă atât de direct, fără inhibiții, fără frică.

Deși multora le este rușine să recunoască, mulți au furat câte ceva din VICE. Moștenirea se vede în alte publicații de nișă, dar și în publicații mainstream sau chiar în subiecte TV.”

- Iulia Roșu, fost redactor-șef adjunct

„VICE România mi-a oferit șansa de a începe și de a construi o carieră în jurnalism. Dacă nu exista VICE, probabil că n-ar fi existat nici jurnalistul Răzvan Filip. Pentru că, în ciuda memelor (unele populare inclusiv printre colegii de breaslă), la VICE chiar s-a făcut jurnalism. Uneori mai serios, alteori mai puțin serios, dar s-a făcut. 

Eu aici am învățat meserie și nu de la persoane adunate de pe drum și puse să mimeze jurnalismul, ci de la ziariști cu experiență, care activează și astăzi în redacții «serioase» sau «de prestigiu». 

Cred că VICE a fost prima redacție care a început să discute în mod serios și sistematic despre problemele unor comunități care până atunci fuseseră ridiculizate și marginalizate mediatic. De exemplu, în perioada referendumului pentru familie, când multe publicații quality au ales să stea cu fundul în două luntri, redacția VICE a avut curajul de a spune clar, fără ocolișuri, că demersul Coaliției pentru Familia era motivat de homofobie, nu de vreo grijă autentică pentru familiile din România.”

- Răzvan Filip, fost reporter

„Pentru mine, VICE a fost un loc al ideilor și dezbaterilor libere, unde am avut întotdeauna libertatea editorială fără de care un jurnalist nu se poate dezvolta. 

Cred că pentru mulți adolescenți și tineri din România VICE a avut rolul unui prieten sau frate mai mare la care au găsit răspunsuri la întrebări pe care nu le puteau pune părinților sau profesorilor. Un prieten care i-a ajutat să fie toleranți, să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși și pe cei de lângă ei.”

- Andreea Pocotilă, fost editor și reporter special

„VICE România m-a lăsat fiu eu, să scriu în stilul meu și-a avut încredere că-i bine. Oamenii de la VICE mi-au dat libertatea să experimentez cu diferite tipuri de texte sau producții video și m-au susținut de fiecare dată când eu nu aveam încredere sau curaj să fac un lucru. Practic a avut VICE-ul mai multă încredere în mine decât am avut eu. Iar feedback-urile doar m-au făcut să trag mai tare, să caut alte perspective, să ajung să fiu mândră de tot ce-am muncit. 

Nava mamă- așa numesc eu VICE-ul. S-ar supăra ai mei dacă aș zice că VICE-ul m-a crescut, dar pe scris și producție video clar au făcut-o. Și pe curaj. 

VICE România scrie cu mult curaj despre ce nu se scrie.

Astfel încât, fiecare tânăr își putea găsi nu doar răspunsurile la întrebările care-l măcinau, ci și un safe space. Lumea e locul ăsta în care deseori te simți ca un freak, ca și cum you don t fit in. Iar VICE cred că arăta oamenilor că nu sunt singuri. Că e normal să ai întrebări despre subiectele tabu și e normal și să găsești răspunsuri. 

Și VICE era și fuuuun, tare fun. Că știa că noi, românii, avem ca și coping mechanism hazul de necaz. Așa că scria într-un mod de te făcea și să bagi la cap niște informații, în timp ce râdeai.”

- Alexa Bejinariu, colaboratoare

„VICE România a fost poarta mea spre jurnalism și mi-a deschis interesul spre felii ale vieții care nu erau destul de importante pentru mine, Mircea din 2013. Mersi, VICE.

VICE a fost prima media din România care în mod constant a vorbit cititorilor despre educație sexuală, despre libertatea de a fi mereu cine vrei tu, despre diversitate. Sunt sigur că a fost pentru multi tineri singura sursa de informație despre chestii progresiste, «școala de progresism» chiar.”

- Mircea Topoleanu, fotojurnalist

„La VICE România am descoperit că îmi place presa. A reprezentat începutul a doi ani de pauză de la teatru, doi ani de care aveam mare nevoie uman și profesional. Am scris orice tip de articol mi-a dat prin cap, am făcut de la teren, gonzo, investigație și până la păreristică Eurovision, și am avut editori de la care am învățat ce-nseamnă rigoare în scris. Și că se poate face face totul chiar și cu umor. Chiar și acum în modul în care mă documentez pentru spectacolele și filmele la care lucrez folosesc experiența de la VICE. 

În primul rând știu ce impact a avut asupra mea prin oaza de progresism pe care o reprezenta VICE la momentul acela în România, într-un mediu de presă caracterizat de conservatorism, rasism, homofobie, la VICE a existat mereu o preocupare spre drepturile omului și cred că asta a contat. 

VICE România a luat atitudine când drepturile omului erau încălcate și asta din ani când nu era des întâlnit ca presa sa o facă, bine, nu e des întâlnit nici acum, dar orișicât.”

- Gabriel Sandu, colaborator

„Libertatea editorială de la VICE mi-a permis să parcurg multe etape într-un timp scurt, etape care în alte redacții poate ar fi durat ani de zile. Datorită acestei libertăți editoriale, încurajată mereu în măsura în care aveai ceva de spus și știai cum să argumentezi acel ceva, am căpătat încrederea că fac foarte bine ce fac. 

La VICE am învățat să abordez subiectele din unghiuri pe care presa mainstream le omite, să livrez textele într-o formă cât mai ușor de înțeles pentru cititori și apoi, ca editor, să le transmit și celor mai tineri „secretele” astea. Toate astea m-au ajutat ulterior să jonglez cu lejeritate maximă prin diverse redacții, fie că au fost de business, generaliste sau de sport.

VICE are marele merit că a reușit să aducă în atenția românilor teme din viața de zi cu zi pe care alții le evitau sau le abordau timid, cu jumătate de gură. Într-un peisaj oarecum conformist, VICE a venit cu un jurnalism alternativ. A ridicat întrebări, a chestionat cutume și a încercat să schimbe mentalități în România. 

Când era la apogeul său, VICE România le dădea «ora exactă» tinerilor sub 30 de ani. Cert e că, de acord cu ce scria VICE sau dimpotrivă, profund contrariată, lumea nu rămânea deloc indiferentă. Iar asta înseamnă că impactul a fost mare și scopul a fost atins.”

- Ionuț Axinescu, colaborator 

„VICE România m-a ajutat să-mi gasesc o voce informală și caterincă în scris și să mă apropii mai mult de niște teme sociale care erau importante pentru mine. De asemenea m-a trimis să mănânc șaorma și mie îmi place șaorma.

Dincolo de «ca să n-o faci tu» VICE România a deschis ușa pentru foarte mulți jurnaliști care acum fac anchete prin redacții mari. A crăpat ușor ușa pentru progresivism mainstream într-o țară în care presa ori e conservatoare ori de buzunar.”

- Dragoș Costache, colaborator

„În perioada protestelor pentru OUG13 din 2017 am mers în Piața Victoriei ca cetățean deranjat de abuzul promulgării ordonanței respective. N-am protestat cu o pancartă sau lozinci, ci cu aparatul foto. Întâmplarea a făcut ca jurnaliști de la VICE să-mi solicite includerea unora dintre fotografii în articolele lor. Fotografiile mele de stradă și documentare și-au găsit locul în multe dintre articolele colegilor jurnaliști de la VICE pentru încă trei ani. Apoi am continuat să lucrez tot în presă, la Libertatea. Mulțumesc colegilor de la VICE că mi-ați schimbat profesia și că am descoperit cu ajutorul vostru bucuriile muncii de fotoreporter.

Nu-mi plac conflictele, dar apreciez dezbaterile pentru opinii, valori și preferințe. Prin ele, societatea poate evolua. Contribuie la consolidarea democrației prin stimularea dezvoltării simțului critic și conectarea la realitatea complexă. În acest proces, rolul presei e unul semnificativ. Intermediază accesului publicului la informații actualizate, corecte și diversificate. 

Știu că VICE România a fost o publicație care nu a plăcut tuturor.

Poate, pentru unii dintre cititori, realitatea prezentată în articolele VICE e excentrică, deranjantă sau provocatoare. Oricum ar fi, ea există indiferent de preferințele particulare ale oricărora dintre noi. Nici nu e nevoie să fie placută de noi toți, dar e util să fie cunoscută. Doar așa poate fi și înțeleasă. E o realitate a libertăților individuale și incluziunii, pentru o cât mai bună conviețuire într-o societate mereu în schimbare și, din păcate, din ce în ce mai divizată. 

Mulțumesc, VICE România, că ne-ai arătat o lume a diversității și a toleranței! Închiderea publicației e o pierdere pentru presa românească.”

- Eli Driu, fotojurnalistă

„Ca să fiu organizată și să fie mândri de mine editorii și editoarele de la care am furat meserie aici, răspund în trei puncte. 

La VICE România:

Am continuat și conturat pe teren lecțiile învățate în facultate.

Mi s-au deschis granițele, la propriu, prin zeci de colaborări cu jurnaliști din Europa și America, cu care am întors subiectele pe toate părțile, am scris, am filmat, am editat și ne-am făcut meseria cât de bine am știut. Iar la finalul zilelor lungi de teren - am plâns, am râs, am dansat, am băut shoturi și am celebrat că putem face meseria asta de care ne-am îndrăgostit.

Am făcut primii 80 de lei ever din presă. 

Cred și sper că impactul pe care VICE l-a avut în România se va rostogoli în continuare și după ce se închide capitolul ăsta. A fost cu siguranță un loc în care generațiile mai tinere – și nu numai – au găsit conținut cool, dar și informații de calitate despre teme care ne privesc și afectează pe toți: sănătatea mintală, educația sexuală, viciile.”

- Andrada Lăutaru, fost reporter

„Pe VICE România am scris despre câteva dintre temele și experiențele cele mai marcante pentru mine. Pentru VICE am adunat experiențe ale tinerilor care consumă droguri și opiniile lor despre (de)criminalizare când a început în România, anul trecut, panica din media legată de droguri și campania statului de mărire a pedepselor pentru consumatori. 

Pe VICE am scris acum aproape doi ani despre experiențele mele cu infecțiile cu transmitere sexuală ca bărbat gay (și primesc mesaje de la tipi gay care au trecut prin aceleași experiențe și astăzi), despre una dintre cele mai cringe și misogine cărți pe care am citit-o anul ăsta, Harta Femeii și despre cum a fost la festivalul de filme porno etice, queer și feministe de la Viena.

VICE a avut curajul să vorbească liber, sincer și nuanțat despre teme precum comunitatea LGBTQ, feminismul sau drogurile, aducând laolaltă experiențele locale și cele din diverse alte colțuri ale lumii.”

- Luca Istodor, colaborator

„Când am plecat din jurnalism, oamenii de la VICE m-au lăsat să mai scriu texte pentru ei, iar asta mi-a permis să mă bucur în întregime de jobul nou, fără nostalgii stupide și what ifs. Le sunt super recunoscător tuturor din acea redacție că mi-au dat ocazia să cunosc o droaie de oameni din muzică și din artă și să public materialele pe care mi le doream. 

Impactul VICE în România cred că-i monumental și în general pozitiv.

Am senzația că din VICE România au avut câte ceva de învățat chiar și cei mai mari hateri, oricât n-ar recunoaște-o.

Speram să nu prind sfârșitul erei ăsteia but here we are.”

- Radu Nicolae, colaborator

„Pentru mine, VICE a fost fix platforma de care aveam nevoie să scriu liber și direct. A contat faptul că la nivel personal am putut să scriu despre întâmplările mele, despre dramele sau bucuriile prin care am trecut. Onest, fără retușuri făcute de editori, uneori șocant de real. 

VICE pentru mine a fost nevoia de a scrie așa cum gândeam, fără să fiu contrâns de rigorile meseriei, de „hai mai bine să nu scriem așa că supărăm sau că nu place la lume”. A mai înseamnat un public cu care mă asemănam, un spațiu nou de dezbatere și șansa să ofer și altora informații prețioase într-o manieră altfel. 

Ce altă publicația m-ar fi lăsat să îmi vărs oful morții unui bunic așa pur și simplu? Sau să scriu cât se poate de sincer despre costurile nașterii propriului meu copil? 

Deși clișeic, o zi de tristă amintire ar suna regretul meu că VICE dispare din România. 

Cât a fost să fie și-a făcut datoria. Și o mai putea face. Cât a fost să fie, VICE a însemnat că se poate și altfel decât eram eu sau tu obișnuiți. 

Cred că oriunde există un VICE în lumea asta mare există și o doză de controversă care vine asociată cu numele. Nu la modul BOMBĂ, ȘOC, GROAZĂ, ci o doză de controversă cumva naturală în limbaj, gândire și abordare. 

În România, VICE a deschis minți, a dat glas unor subiecte care altfel ar fi fost ocolite de presa mainstream și a dat și frâu liber unor jurnaliști care au putut să arate că există și alte abordări decât cele clasice. 

Dacă în presa mainstream se vorbește despre ultimele bastioane ale libertății care dispar, pentru presa de nișă dispariția VICE din România înseamnă un punct de vedere în minus, un punct de vedere altfel de care era nevoie ca lucrurile să fie și mai clar văzute.”

- Victor Arvunescu, colaborator

„VICE România în mod cert a avut un impact asupra vieții mele, deoarece mi-a permis să abordez tot felul de subiecte care mi s-au părut relevante, de la artiști care fac lucruri mișto, la mame singure sau femei care nu vor să facă copii, relații, depresii sau filme. Mi-a dezvoltat un mod de a scrie mai personal, dar nu total subiectiv, în timp ce m-a ținut la curent cu tot ceea ce se întâmplă în societatea asta, de la aspectele urbane, ciocnirea dintre generații, artă și până la probleme sociale. 

VICE România m-a scos deseori din zona de confort, mi-a dezvoltat imaginația și faptul că am scris aici a contribuit (dar a și dezvoltat) la entuziasmul pe care-l simt pentru meseria aleasă.

Cred că a fost singura publicație care a abordat nenumărate subiecte, de la cele light până la cele hard, într-un mod deschis, personal și uneori amuzant, dar nu lipsit de etică. Libertatea de exprimare de aici, de multe ori întâmpinată cu hate de public (dar nu mai puțin citită, ha!), a făcut diferența într-o societate unde presa pare să fie din ce în ce mai constrânsă și rigidă. 

Cred că VICE a creat o platformă de conversație și mai cred că a adus conversația (toate discuțiile alea pe care le purtam oricum între noi, ca prieteni) în vizorul public. A comunicat educativ, frivol, caterincă, incisiv, curios, relevant, pentru tot felul de oameni și simt că datorită VICE am fost mai câștigați along the way.”

- Ana Tepșanu, colaboratoare

„VICE România a fost prima publicație pentru care am scris, în 2021. Nu mă vedeam neapărat lucrând în domeniu (pe atunci lucram la o multinațională, nu chiar visul meu în viață ). Oricum, 3 luni mai târziu mi-am dat demisia și de atunci trăiesc din scris. Cea mai bună decizie, zic eu. Nu știu dacă ajungeam aici dacă nu aveam șansa să scriu ce vreau și cum vreau la VICE. Multsu!

Prima dată am auzit de VICE prin facultate, acum vreo 10 ani. Sigur că site-uri de știri erau și pe atunci destule, însă prea puține care să acopere tipul de subiecte și în stilul pe care le are VICE. Mulți din jurnaliștii pe care-i citesc constant acuma țin minte că prima dată i-am citit acolo. Pentru generația mea cred că a fost redacția cu care puteam să ne identificăm cel mai mult în anii 2010.”

- Andrei Gudu, colaborator

„Pe mine m-a ajutat să mă conectez mai ușor cu gen Z. Colaborarea pe Newsletter-ul Vicii și Delicii, precum și articolele pe sexualitate publicate ulterior au fost nu doar o experiență profesională, ci și o călătorie provocatoare și educativă către inimile și mințile unui public tânar în căutare de cunoaștere, autenticitate și relevanță. În felul acesta am înteles mai profund temerile și nevoile tinerilor adulți.

Cred că VICE a avut un impact semnificativ în România.

A adus mereu în față subiecte fringe iar asta a deschis dialoguri importante în societate. A servit acea gură de aer atât de necesară livrând conținut autentic, necenzurat, raw. Iar lumea a rezonat cu asta. A deschis nenumărate dezbateri în nenumărate cercuri de prieteni. Iar acest lucru este extrem de valoros.”

- Bogdan Morar, colaborator

„Se va simți lipsa VICE România.

Majoritatea publicațiilor din România ating doar uneori subiecte despre comunitățile vulnerabile cu care eu lucrez - în cele mai multe cazuri cu scopuri deservite, de senzațional. VICE acoperea aceste subiecte în scop informativ, educativ. 

Când îi întreb pe pacienții nou diagnosticați du HIV cum au ajuns la mine sau Sens Pozitiv, majoritatea spun că au citit un articol în VICE «Ce înseamnă să trăiești cu HIV/SIDA în România, de la A la Z». Asta a însemnat VICE pentru mine, un partener în demontarea miturilor, dezvăluirea adevărului și o modalitate de a ajunge la publicul țintă, fie el persoanele care trăiesc cu HIV, fie populația generală, în scop preventiv.”

- Alina Dumitriu, colaboratoare

„Îndrăzneală și experiment. În cele 18 luni petrecute la VICE România am inițiat, alături de colegii mei, două proiecte de corazón: un newsletter în care făceam educație sexuală și un podcast prin care popularizam științele sociale. Practic, vorbeam despre cocaină și capitalism într-o singură propoziție.

VICE a fost ca o iubire de-o vară. M-a făcut să simt jurnalismul intens în piept, să port conversații dificile, să simt adrenalină cu zilele, dar și să realizez că e cazul să-mi pun  întrebări concrete despre cum funcționăm împreună, noi cei care am fost, suntem și vom fi jurnaliști.”

- Ruxandra Pătrașcu - Maian, fostă reporter

Îți mulțumim!

]]>
z3mk8aVICE RomâniaVICE RomâniaȘtiriLocale
<![CDATA[9 oameni care au schimbat cursul istoriei prin arta lor]]>https://www.vice.com/ro/article/4a358d/9-oameni-care-au-schimbat-cursul-istoriei-prin-arta-lorWed, 29 Nov 2023 14:45:58 GMTCând vine vorba de inspirație, cel mai des se spune că poate veni oricând, doar să fii deschis oportunităților. Prin seria Expresii ale creativității și inspirației îți prezentăm poveștile celor care te cuceresc prin creativitatea lor.

Știi și tu că viața bate filmul de cele mai multe ori. Bine, asta dacă le excludem pe alea care-s dependente de CGI și alte efecte. Dar atât experiențele și motivele care duc la anumite situații, cât și tipologiile personajelor sunt inspirate din viața dimprejur.

Și, de multe ori, sunt subreprezentate. Doar nu poți să prezinți viața în toată complexitatea ei în patru sezoane.

Lumea, așa cum o știm acum, a ajuns în acest punct datorită oamenilor. În special datorită celor care s-au remarcat de-a lungul timpului mai mult decât alții. Trăsăturile comune ale acestora sunt mereu pasiunea pentru un lucru și determinarea. Unii au ținut atât de tare de aceste trăsături, încât au reușit să schimbe cursul istoriei prin creațiile lor.

Dincolo de inovațiile din medicină, inginerie și alte domenii tehnice, mai sunt și acele creații care au reușit să stârnească emoții într-o lume întreagă. Iar creatorii lor, în funcție de perioada în care au trăit, s-au folosit de arta lor ca să facă lumea un loc măcar puțin mai bun.

Freddie Mercury

Cică unii oameni fac artă ca să exprime ce nu pot în alte feluri. Din punctul ăsta de vedere, ai putea spune că Freddie Mercury era cu totul o operă de artă, pentru că dădea un pic din el în tot ce făcea: de la prezența scenică și muzică, până la modul în care se îmbrăca și lucrurile pe care alegea să le discute public.

De-a lungul vieții lui, a pus la îndoială normele sociale care-ți spuneau că iubirea poate exista doar între un bărbat și o femeie sau care reduceau sexualitatea la subiect tabu. A transpus lucrurile astea în discursuri publice, în muzică și-n concertele care erau mai degrabă producții de teatru decât niște simple cântări live. 

Ce-a rămas în urma lui a fost o societate cel puțin mai tolerantă.

Michelangelo 

Și sculptor, și pictor, și arhitect, și poet, și inginer. Michelangelo ar fi fost pachetul complet de artist dacă ar fi scos și-o piesă. Dar asta nu l-a oprit să fie cunoscut, chiar și la vremea lui, sub numele de Il Divino, care s-ar traduce ca „Cel Divin”.

A terminat două dintre cele mai cunoscute picturi ale lui înainte să împlinească 30 de ani: Pieta și David. Ar fi lucrat timp de 40 de ani la mormântul Papei Iulius al doilea și, la 74 de ani, a reproiectat o parte din Bazilica Sfântul Petru. Arta lui a inspirat mai departe manierismul, un stil la granița dintre apogeul Renașterii și stilul baroc timpuriu. 

Anna Pavlova

Născută la final de secol 19, în 1881, Anna Pavlova a reușit să facă lucruri care păreau imposibile pentru o femeie în Rusia de la vremea aia. Avea nouă ani când a văzut un spectacol de balet și a decis că asta vrea să facă pentru restul vieții. A ajuns să fie prim-balerină, să meargă în turnee prin întreaga lume și să deschidă o școală de balet. Mai mult, a fost pionierul care a pus bazele conceptului de „pantof cu vârf”, folosit astăzi de balerinele din toată lumea.

Bruce Lee

Sigur, mare parte din generația asta a crescut cu filmele cu Bruce Lee, așa că, la prima mână, ar putea să nu pară că a făcut ceva ieșit din comun sau remarcabil. Dincolo de actorie și arte marțiale, Bruce Lee a fost și student la filosofie. Iar expunerea pe care a primit-o în filme a făcut un pic mai mult decât a distra publicul: a reușit să schimbe felul în care asiaticii erau prezentați în filmele americane de la vremea aia. Practic, Bruce Lee a alergat ca Jackie Chan să meargă.

Leonardo da Vinci

La fel ca în cazul lui Michelangelo, și da Vinci avea mai multe talente decât putea duce. Dincolo de artă, a lăsat lumii explicații întregi despre anatomia corpului uman și schițe de mașinării care arată ca elicoptere, cu vreo 400 de ani înainte ca așa ceva să fie inventat și pus în practică. Unii îl numesc doar conducătorul perioadei renascentiste din Italia. Alții îi spun „cel mai inteligent om care a trăit vreodată”.

J.K. Rowling

Toată lumea a auzit – cel puțin! – de Harry Potter. Iar fanii ceva mai implicați probabil au auzit și povestea autoarei J.K. Rowling, cum că prima carte a fost respinsă de mai multe edituri. Ea credea însă în potențialul lumii pe care o crease și a continuat să încerce. 

A fost acceptată undeva, într-un final, iar cartea respinsă de restul a ajuns o serie internațională care a vândut peste 500 de milioane de copii în toată lumea. Asta o poziționează pe Rowling pe locul al nouălea în lista de autori de ficțiune best-selling din toate vremurile. Dar o face și o dovadă vie a cât de mult contează să fii perseverent și să continui să faci lucruri din pasiune.

Banksy

Nimeni nu-i știe adevărata identitate. Dar toată lumea îi cunoaște graffiti-urile. Banksy a fost unul dintre oamenii care revoluționat lumea artei moderne. S-a folosit de creațiile lui ca să prezinte probleme sociale și să arate și alte părți ale vieții pe care o trăim. 

Banksy, prin viziunea disruptivă prin care picta pereții clădirilor din orașe și declarațiile politice subtile, și-a lăsat amprenta pe întreaga lume. A adus graffiti-ul la rangul de artă și a încurajat, totodată, artiști din toate zonele să-și asume riscuri și să creeze pentru oameni.

Jimi Hendrix

A activat în mainstream timp de patru ani. Și e considerat cel mai bun chitarist din lume. Deși nu e deloc puțin, Jimi Hendrix n-a fost însă doar atât. A fost și compozitor, și cântăreț, și inovator al muzicii. A reușit să combine rock-ul american cu tehnicile avangardiste de rock britanic, blues și jazz. A rămas un etalon pentru tinerii chitariști, dar și omul care a reușit să altereze percepția unei lumi întregi asupra muzicii.

Elvis Presley

Regele Rock ‘n’ Roll sigur n-avea cum să lipsească de pe lista asta. Fără încercările lui continue de a integra genul ăsta muzical în cultura americană, probabil că rock-ul nu s-ar mai fi bucurat acum de atâta atenție. Ai putea spune chiar că a fost un pionier al rock ‘n’ roll-ului.

Mai mult de atât, de-a lungul vieții sale, Elvis Presley a schimbat percepția americanilor asupra persoanelor de culoare prin muzica pe care o făcea și succesul de care se bucura.

glo creativitate campanie.png
(18+) GLO™ ESTE UN PRODUS CU POTENȚIAL DE RISC REDUS DESTINAT CONSUMATORILOR ADULȚI DE PRODUSE DIN TUTUN SAU NICOTINĂ.
]]>
4a358dVICE RomâniaRăzvan BăltărețuCulturăArtă
<![CDATA[7 creații artistice și artiști care au inspirat la rândul lor alte demersuri artistice]]>https://www.vice.com/ro/article/pkav8y/7-creatii-artistice-si-artisti-care-au-inspirat-la-randul-lor-alte-demersuri-artisticeWed, 29 Nov 2023 14:16:57 GMTCând vine vorba de inspirație, cel mai des se spune că poate veni oricând, doar să fii deschis oportunităților. Prin seria Expresii ale creativității și inspirației îți prezentăm poveștile celor care te cuceresc prin creativitatea lor.

În ultimul an și jumătate s-a tot vorbit despre inteligența artificială și cum programe ca DALL-E sau Midjourney „fură” de la artiști. Asta a pornit discuții despre ce mai înseamnă originalitatea și dacă ea există, într-adevăr, sau e vorba doar despre nuanțele autentice pe care le poți aduce lucrurilor deja făcute.

Cert e că lucrări consacrate de artă au tot fost reinterpretate, unele integral, în timp ce altele au preluat elemente specifice. Până la urmă, tu studiezi acele stiluri de artă care au prins la un moment dat și au reușit să exprime ceva care a trecut testul timpului. 

Odată ce determini de ce îți par plăcute și te atrag anumite elemente, poți să le încorporezi în propriile lucrări și să te joci cu diferite nuanțe și forme de exprimare. Inteligența artificială, pe de altă parte, nu face decât să îmbine mai multe caracteristici artistice cât să creeze ceva uneori plăcut din punct de vedere vizual, dar niciodată cu un mesaj.

Capacitatea asta de a te exprima și de a lăsa o parte din tine în ceea ce faci e ceva ce inteligența artificială n-o să poată mima. Cel puțin nu în viitorul apropiat. Dar poate fi un motiv pentru care elementele „furate” din alte lucrări artistice nu sunt condamnate. Ci sunt văzute ca o sursă de inspirație sau trecute complet cu vederea. 

Ca să înțelegi mai bine cât de mult cântărește subiectivitatea în artă, ți-am făcut o listă cu creații inspirate din altele.

Pictura Spirit of the Dead Watching a lui Paul Gauguin

Spirit of the Dead Watching ar putea fi cea mai semnificativă lucrare a lui Gauguin. 

Datează încă din 1891 și e inspirată din pictura Olympia a lui Edouard Manet, din 1865.

Pot fi remarcate însă câteva diferențe aduse de Gauguin. Personajul său stă întins pe burtă și privește stupefiat, cu fața parțial ascunsă. Manet, pe de altă parte, și-a construit personajul într-o poziție relaxată, pe spate, uitându-se în față cu o expresie sfidătoare.

Pictura Olympia a lui Edouard Manet

Munca lui Manet a ajuns un model pentru noua generație de artiști. Prin lucrările lui, a reușit să înlăture convențiile prin care arta nudistă a fost reprezentată timp de secole. Cu toate astea, nici măcar Manet n-a fost primul care a adus pe pânză un astfel de concept. Lucrarea lui din 1865, Olympia, e inspirată din Venus din Urbino, o pictură din 1534. 

Deși personajele din ambele lucrări au în comun poziția relaxată în care sunt portretizate și privirile ațintite drept în față, există câteva nuanțe care ar putea diferenția semnificațiile tablourilor.

În timp ce mâna stângă a lui Venus e încovoiată și-ți dă senzația că te poate seduce în orice secundă, mâna stângă a Olimpiei pare mai degrabă în defensivă. Treaba asta a fost interpretată drept un indiciu că personajul ar fi prestat muncă sexuală, iar mâna încovoiată se crede că demonstrează cum accesul la corp său e dat doar în schimbul banilor.

Van Gogh și Lichtenstein

Un artist de calibrul lui Van Gogh era de așteptat să-i inspire pe mulți alții veniți în urma lui. Tabloul său Bedroom in Arles, pictat prin 1888, l-a motivat pe artistul Roy Lichtenstein să-l reinterpreteze într-o versiune mai mare, în 1992.

Ce e interesant la lucrarea lui Lichtenstein e atenția sporită pe care a acordat-o detaliilor. E meticuloasă și, cu toate că obiectele sunt similare, compoziție totală aduce lucrarea în era modernă. Nu mai ai mobilier rustic din secolul al XIX-lea, ci scaune de designer și cămăși de corporație apretate.

E o reinterpretare revigorantă și, la urma urmei, până și Van Gogh s-a lăsat inspirat de alte creații. Și nu s-a sfiit să recunoască treaba asta, creditând sursele. A luat elemente din diverse lucrări și, prin propriul lui stil, a creat capodoperele care ne-au rămas și astăzi. Bridge in the Rain din 1887 e inspirată, de exemplu, din Hiroshige.

Picasso și Braque

Toată lumea asociază cubismul cu Picasso în vremurile noastre. Dar, ca orice tânăr la început de carieră, și Picasso s-a inspirat de prin alte părți. A fost influențat în special de pictorul Georges Braque, care avea o tehnică mai inovatoare și alături de care, mai târziu, a contribuit la evoluția cubismului.

Cina cea de taină – De Warhol, da Vinci sau Iisus?

Poate că cea mai cunoscută lucrare a lui Leonardo da Vinci e Cina cea de taină. Cine n-ar recunoaște masa dreptunghiulară, țintuită în picioare de lemn, acoperită de o bucată albă de material, apostoli și Iisus?

Mulți au încercat să recreeze această operă de artă. Din motivul ăsta, în 1984, galeristul Alexandre Iolas i-a comisionat lui Andy Warhol să facă un pachet de lucrări bazate pe cea a lui daVinci pentru o expoziție din Milano. Warhol a mers însă mult mai departe și s-a întors, după doi ani, cu aproape o sută de variațiuni ale temei.

Warhol a murit la doar o lună de la lansarea expoziției, în 1987. Dar a rămas în memoria colectivă drept artistul care a reușit să integreze tabloul în cultura pop.

Marcel Duchamp și Mona Lisa

E deja evident că artiștii adoră să reinterpreteze, în stiluri proprii, opere consacrate. Dar pentru că sunt atât de mulți, doar câțiva dintre ei chiar ajung să se remarce cu așa ceva. Dacă tot ți-am spus mai devreme de da Vinci și Cina cea de Taină, uite și o reinterpretare masculinizată a Mona Lisei.

Titlul lucrării e L.H.O.O.Q și e în sine o satiră. Dacă pronunți literele astea în franceză, o să iasă o propoziție care tradusă ar fi „E excitată”. Mai departe, ai și celelalte elemente care-ți arată că nu trebuie să iei întotdeauna clasicii ca literă de lege, dar și că ideile preconcepute despre gen ar trebui să dispară. Mona Lisa e de data asta reprodusă pe o carte poștală și are mustață și barbă, făcute din linii care ar trebui să pară mâzgăleli de creion.

Câmpul arat din grădina plăcerilor lumești

Joan Miró a pictat tabloul suprarealist The Tilled Field (Câmpul Arat) prin 1924. Deși la prima mână nu te-ai prinde de asemănări, Miró și-a luat inspirația din creația The Garden of Earthly Delights, pictată de olandezul Hieronymus Bosch cândva între anii 1490 și 1500.

Paleta cromatică e acolo, dar, dincolo de asta, comună mai e și atmosfera haotică și încărcată din ambele lucrări. Dar și câteva elemente comune: de la stoluri de păsări până la figuri vag sexualizate și urechi despărțite de corpuri.

glo creativitate campanie.png
(18+) GLO™ ESTE UN PRODUS CU POTENȚIAL DE RISC REDUS DESTINAT CONSUMATORILOR ADULȚI DE PRODUSE DIN TUTUN SAU NICOTINĂ.
]]>
pkav8yVICE RomâniaRăzvan BăltărețuArtăCultură
<![CDATA[Cum poți să transformi desenele tale de Crăciun în cadouri pentru copiii care au nevoie de ele ]]>https://www.vice.com/ro/article/3akyvn/cum-poti-sa-transformi-desenele-tale-de-craciun-in-cadouri-pentru-copiii-care-au-nevoie-de-eleWed, 29 Nov 2023 09:45:00 GMTCred că de mici toți asociem Crăciunul și sărbătorile cu luminițele, e ceva în culorile alea electrizante care ne atrage pe toți, ne pune pe gânduri și ne face să ne gândim la cei pe care-i iubim și cum să ne distrăm mai mult cu ei. Zici că e magie.

Tot magie zici că e și când ajungi la MINA, Museum of Immersive New Art, din Pipera, unde vezi copiii adunați în jurul ecranelor, al proiecțiilor, al elementelor imersive de realitate augmentată și a jocurilor kinetice care îi scanează și-i transformă în personajele lor favorite la secțiune MINA Kids. De-asta m-am bucurat că Samsung a construit acolo niște instalații incredibile dedicate lor precum Lumiroom-ul unde desenele lor prind viață, Grădina Fermecată unde orice mișcare a lor modifică peisajele feerice de Crăciun de pe pereți și podea, dar și alte surprize.

Și dacă tot vorbim de Crăciun și daruri, poți ajuta și tu niște copii să aibă niște sărbători mai fericite printr-un simplu desen, prin campania Samsung „Aprinde magia sărbătorilor cu Galaxy”. Tot ce trebuie să faci e să-ți faci un cont aici, să faci un desen cu tool-ul de pe site, apoi să înscrii desenul realizat de tine sau de copilul tău până pe 21.12.2023, ora 16:00. Desenele care adună cele mai multe voturi pe site, după trei zile de votare, se vor transforma în jucării pentru copiii care chiar au nevoie de ele, dar ele îți dau și ție șansa să câștigi unul dintre cele zece super combo-uri de Galaxy Z Flip5 și Galaxy Watch6. Parcă ies altfel pozele cu bradul și selfie-urile de cuplu festive când le faci cu un Flip5.

Inspirați de asta, am mers la MINA Kids să explorăm cum tehnologia aduce un pic de magie în viețele copiilor.

LUMIROOM-UL E LOCUL UNDE COPIII ÎȘI VĂD IMAGINAȚIA TRANSPUSĂ ÎN REALITATE (ȘI-N CADOURI)

LUMIROOMecran.jpg

Lumiroom este o instalație realizată de echipa de la Aural Eye, unde copiii pot desena pe niște tablete Samsung Galaxy Tab S9 FE+ orice își doresc sau pot colora niște șabloane de desene deja pregătite cu tematică de Crăciun și de posibile cadouri pe care și le pot dori: păpuși, biciclete, telefoane Samsung, căsuțe cu jucării.

LUMIROOMdesen.jpg

Tot ce desenează sau colorează copiii se mută, pe urmă, pe un ecran mare, alături de toate desenele realizate până în acel moment. 

LUMIROOMbrad.jpg

De asemenea, prenumele copiilor o să apară pe un brăduț dedicat care mi-a amintit de tabelele de high score din sălile de jocuri pentru copii, doar că aici toată lumea câștigă.

LUMIROOMtableta.jpg

De la aceeași tabletă ai și posibilitatea, înainte să deseneze ceva copilul, să îi înscrii desenul în concursul „Aprinde magia sărbătorilor cu Galaxy” despre care ți-am vorbit mai sus.

PĂDUREA FERMECATĂ E CĂBĂNUȚA INTERACTIVĂ A VISELOR TALE

padureintrare.jpg


Pădurea Fermecată realizată de Noetic Studio și RIZI Studio este zona mea favorită de departe, pentru că m-am distrat ca adult probabil la fel de mult cât m-aș fi distrat dacă eram copil.

Pădurea în sine e mai mult o cabană unde fiecare perete (și podeaua) se transformă într-un spectacol interactiv care te urmărește peste tot.

PADUREviscol.jpg

Primul luminiș sau peretele din stânga îți copiază silueta cu ajutorul unui senzor kinetic și te transformă într-o forță a naturii care plimbă un fel de flacără în mână. A fost chiar fun să mă văd transformat în viscol ambulant. What more could you want?

PADURElumini.jpg

Râul sau peretele din față are două butoane prin care controlezi tot felul de sunete, dar și luminile de Crăciun proiectate pe pereți. Mă simțeam ca un DJ în comedii d-alea romantice de Sărbători.

PADUREsuflat.jpg

Al doilea luminiș sau peretele din stânga cred că a fost cel mai inedit lucru pe care l-am întâlnit până acum: o instalație care funcționează prin suflat. Sunt vreo două microfoane în care poți sufla și peisajul feeric de căsuță de povești se transformă într-un viscol polar, cu tot cu un urs alb care vine să te salute.

PADUREpodea.jpg

Podeaua a fost partea mea favorită, un dans de fulgi care se dau din loc în funcție de pașii tăi. Mai că-mi venea să mă pun pe jos să vă dacă nu pot face un înger din zăpada virtuală.

LA FINAL SE ADUNĂ CADOURILE ÎN URNĂ

URNA.jpg

Pentru că Sărbătorile sunt despre ideea de a dărui, era acolo deja pregătită urna Samsung unde desenele copiilor din Lumiroom, dar și de pe site (wink, wink), vor fi inspirația pentru niște jucării reale care vor fi donate unor copii mai puțin norocoși pe data de 21 decembrie. Dă o tură pe acolo săptămâna umtătoare ca să le vezi!

Află mai multe despre cum desenele tale și ale copilului tău se pot transforma în jucării și premii de pe pagina „Aprinde magia sărbătorilor cu Galaxy.”

]]>
3akyvnMihai PopescuMihai PopescuAdvertorialSamsung Galaxycadouricraciunmina
<![CDATA[Arheologii au descoperit aproape de România o societate preistorică complexă care rescrie istoria]]>https://www.vice.com/ro/article/v7bqy3/arheologii-au-descoperit-aproape-de-romania-o-societate-preistorica-complexaWed, 29 Nov 2023 05:00:00 GMTArheologii au găsit dovezi care arată că ar fi existat o societate preistorică complexă în Europa Centrală. S-ar fi dezvoltat într-o regiune despre care experții credeau înainte că a fost abandonată în anul 1600 înainte de Hristos. Conform unui studiu recent, această societate sofisticată a fost unul dintre „marile centre culturale din Europa de Sud”. Și ar exercitat „influențe la scară regională pe întreg continentul și în Marea Mediterană”.

Bazinul Panonic este o regiune care are centrul în Ungaria de astăzi și cuprinde mai multe națiuni din Europa Centrală, inclusiv o parte din România. Cu mii de ani în urmă, oamenii din Epoca Bronzului s-au așezat acolo și au construit o societate complexă și influentă care a funcționat cu secole întregi înainte de a fi abandonată în 1600 î.Hr. Siturile antice examinate de experți arată semne de depopularizare pe parcursul a mai multe decenii, ceea ce a condus la teoria unui „colaps la scară regională” și a unui „sfârșit relativ abrupt” pentru această ordine socială preistorică.

Cu toate astea, autorii lucrării publicate în noiembrie 2023 în PLOS One scriu că, pe baza unui studiu de la distanță și a unor săpături, „se poate identifica o traiectorie complet opusă: o scală ridicată, o complexitate și densitate a sistemelor de așezări și o intensificare a rețelelor pe distanțe lungi”. În loc să dispară, oamenii preistorici s-au adaptat.

„Oferă o verigă lipsă din multe privințe”, a declarat într-un email pentru VICE autorul principal Barry Molloy de la University College Dublin. „Știm că societățile din Europa de la finalul celui de-al doilea mileniu dinainte de Hristos interacționau la scară continentală. Mai știam și că materialele și simbolurile din această zonă aveau influență în Europa”, a explicat el.

„Dar nu identificasem acest tip de societate sofisticată care să fie un motor în rețelele de comunicare. Această descoperire schimbă situația.”

Printr-o combinație de imagini din satelit de la Google Maps și Sentinel–2 al Agenției Spațiale Europene, dar și prin munca de teren pedestră și săpăturile la scară mică, cercetătorii au identificat o sută de noi situri preistorice în Bazinul Panonic. Ele cuprind 8.000 de kilometri pătrați. Multe dintre aceste așezări sunt mai mici decât „megafortificațiile” care fuseseră identificate anterior.

Autorii au găsit dovezi că aceste așezări mici s-au răspândit din fostele centre care au fost abandonate și reflectă o trecere de la modele de așezări „intensive la cele extensive”. 

Ei spun că, până acum, a fost dificil de identificat aceste situri. Pentru că erau așezări plate, cu șanțuri în loc de bastioane, care pot fi mai ușor de identificat astăzi. În timp ce schimbările climatice din regiune ar putea aduce o parte din explicație, autorii studiului susțin că acestea sunt „mai degrabă un context decât o cauză pentru transformările sociale” și că „ceea ce s-a prăbușit au fost regimurile politice sau ideologice și participarea la scară largă la acestea”.

În cadrul studiului, Molloy spune că „multe aspecte ale practicilor culturale nu au fost identificate abia acum, dar ce e nou este modul în care acestea se potrivesc și dezvăluie o societate complexă și bine organizată”.

arheologii au descoperit o societate preistorica complexa
Un șanț de testare care arată adâncimea resturilor de locuire. IMAGINE: Barry Molloy

Cum era această societate? Momentan, informațiile sunt cumva limitate, dar săpăturile de până acum oferă câteva răspunsuri posibile. Molloy a explicat că un element fascinant este modul în care această societate „minimaliza ierarhile”. Săpăturile au scos la iveală situri care erau mai mari decât altele și semne că un grup mai mic ar fi gestionat totul. Dar și spații în care cercetătorii nu cred că putea intra toată lumea din comunitate.

„Cu toate astea, din mormintele pe care le-am găsit, pare că toată lumea era tratată relativ egal și erau puțin lucruri care țineau de prestigiu, ca metale prețioase, în morminte. „În general, putem spune că aveau o ordine politică complexă și că, în practică, nu toată lumea era privită la fel. Dar la nivel ideologic, ei urmăreau să minimalizeze importanța acestor diviziuni.”

În plus, potrivit lui Molloy, faptul că exista un număr atât de mare de așezări într-o singură zonă sugerează cu tărie că acesteau erau interconectate și „împărțeau resurse”. „Acest lucru arată că societatea funcționa pe unități politice care includeau mai multe așezări diferite. Iar asta ar indica prezența unor entități relativ mari și bine ordonate.”

Munca echipei nu s-a încheiat încă. Molloy a declarat că intenționează să se întoarcă la siturile din Bazinul Panonic și să facă mai multe săpături acolo unde se crede că ar fi putut exista locuințe. Apoi vor publica mai multe date geofizice și de studiu, precum și analize din săpături.

„De obicei ne concentrăm pe importanța ubanismului în dezvoltarea complexității în Europa preistorică și istorică timpurie”, a spus el. „Acești oameni care au construit siturile erau, fără îndoială, conștienți de societățile urbane contemporane din sud. Dar au ales un mod foarte diferit de a-și construi așezările și de a gestiona modul în care acestea au servit ca blocuri de construcție pentru unități politice mai mari”, a subliniat Molloy.

„Treaba asta ne amintește că povestea umanității e plină de tipuri diferite de complexitate și, în timp ce sistemele urbane reprezintă o oglindă a lumii noastre de astăzi cu care ne putem identifica mai ușor, trecutul e plin de alte moduri în care oamenii s-au ocupat de susținerea societăților populate.”

]]>
v7bqy3Jordan PearsonJordan PearsonEmily LipsteinAriana ComanStiintaȘtiri
<![CDATA[Am vorbit cu Valeriu despre legătura între nopțile de clubbing și ritualurile din preistorie]]>https://www.vice.com/ro/article/ak3qaa/interviu-valeriu-expozitie-noptile-de-clubbing-ritualurile-din-preistorieTue, 28 Nov 2023 14:41:00 GMTValeriu Cătălineanu lucra pe foto încă din 2005, apoi a urmat cursurile UNArte, secția Foto-Video. În 2011, a și absolvit facultatea și ce-a urmat n-a fost chiar un drum ca al multor altora. Unde fotografia și videografia, chiar, sunt niște medii de exprimare artistice mai noi (cel puțin în raport cu celelalte), Valeriu a început, de prin 2018, să încorporeze desenul și pictura în lucrările sale. 

Ce-a început atunci a reunit sub numele Clubscapes, unde explorează legătura dintre ritualurile preistorice desfășurate în peșteri și adunările moderne la petreceri în cluburi. Face astfel o punte între experiențele care aduc oamenii la un loc, de la focul controlat creat în zorii descoperirii lui până la energia vieții de noapte contemporane.

Creațiile lui Valeriu, începute în 2018, ies în offline. Din 8 decembrie până pe 20 ianuarie 2024 ai ocazia să-l descoperi în studioul Black Rhino Radio din General Constantin Cristescu nr. 12. Accesul e deschis de luni până vineri, de la 12 la 17. 

Valeriu Catalineanu - ClubScape_1

Expoziția face parte din inițiativa Out of Nowhere, un proiect Black Rhino Radio (BRR) în parteneriat cu glo™ prin care sprijină noi generații de artiști vizuali ca să vezi și să descoperi cum evoluează arta, dar și exprimarea ei prin creatori care își găsesc noi surse de inspirație.

Mai departe am vorbit cu Valeriu Cătălineanu despre munca lui, dar și ce rol poate avea arta în viețile noastre de zi cu zi și poate chiar să ne ajute să ne înțelegem.

Valeriu Catalineanu - Clubscape_16.jpg

VICE: Ce elemente sau experiențe specifice te-au ajutat să creezi o legătură între ritualurile preistorice și viața de noapte contemporană?
Valeriu Cătălineanu: Confirm sentimentul că între cultura cluburilor și adunările preistorice există o legătură. La bază, componentele fundamentale nu s-au schimbat. 

Utilizarea focului a schimbat cursul evoluției. Ritualuri în peșteri, cu picturi rupestre, ilustrau aceste evenimente. La petreceri, există întotdeauna un element central, iar momentele speciale sunt atât primitive, cât și universale. Peșterile au fost primele cluburi ale umanității. Avem nevoie să fim într-un mediu întunecat, ca într-un uter, conectați la aceleași frecvențe. 

Lucrările din această serie sunt mai degrabă uși deschise decât concluzii. Caut să redau părți dintr-un spectru mai larg, acele momente care nu pot fi descrise în cuvinte, și care ar trebui să rămână nespuse. Prin desen și pictură, încerc să ating aceste frecvențe, oferind o perspectivă diferită asupra culturii cluburilor, dincolo de muzică și materialele vizuale obișnuite. 

Cărbunele a servit ca un instrument de înregistrare externă în timpurile preistorice, permițând conservarea și transmiterea unor cunoștințe și experiențe culturale importante.

Desenul și pictura preced limbajul scris, posibil originând în același timp cu dansul și muzica. Am lucrat cu majoritatea instrumentelor vizuale disponibile – fotografie, video, colaj etc. –, dar legătura mea cu desenul, în special legat de clubbing, este profund primitivă. Cărbunele îmi permite să redau rapid idei și impresii cu un nivel înalt de abstractizare.

Valeriu Catalineanu - Clubscape_15.jpg

În ce fel crezi că arta ta reflectă spiritul a ceea ce am putea numi identitate sau experiență colectivă în diferite epoci?
Mi-am dat seama că tema petrecerilor și a cluburilor a fost în mare parte absentă din artă de la secolul al 19-lea (scenele de bar/noapte ale impresioniștilor), cu doar câteva instanțe rare care au abordat acest subiect ulterior. Acest gol în reprezentarea artistică a inspirat lucrările mele, determinându-mă să explorez și să continui expunerea acestui subiect: anatomia unui event.

Ce ai spune că aduce arta ta în conversația despre ce suntem ca oameni și ce ne caracterizează manifestările colective, în prezent sau viitor?
Lucrările mele îndeamnă spre un dialog interior, nearticulat; încercările de a verbaliza o lucrare anulează însăși natura lor esențială. Omul primitiv nu dispunea de un limbaj pentru a „explica” aceste prime experiențe în jurul focului – și așa a fost pentru zeci de mii de ani: o experiență interioară nediferențiată, nearticulată, un extaz lăuntric, hipnotic. Putem observa acest fenomen în jurul oricărui foc de tabără, unde omul este redus la contemplare, la meditație.

Acesta este jocul: să duc imaginea într-o zonă unde scena este familiară la nivel arhetipal, dar încercarea de a o verbaliza duce la un blocaj de limbaj. Încerc să pun lumină pe experiențele adânc înmagazinate în patrimoniul umanității, să le fac mai prezente, să le extrag din inconștientul colectiv, acolo unde sunt ascunse de evidență. Să te uiți la ele ca la un foc.

Fotografia, deși deține un arsenal impresionant de tehnici, elimină și ascunde și mai mult această parte a spectrului colectiv. Prin precizia sa tehnică, fotografia este concepută pentru a elimina orice artefact, pierzând astfel anumite nuanțe ale experienței umane.

Valeriu Catalineanu - Clubscape_12.jpg
Valeriu Catalineanu - Clubscape_8.jpg

Ce schimbări sau îmbunătățiri ai vrea să vezi în lumea artei pentru a sprijini și promova artiștii și felurile lor de exprimare?
Aceleași schimbări: mai multe evenimente, mai multe proiecte care să finanțeze și să susțină demersurile artistice.

Cum te-a schimbat proiectul ăsta? Cum ți-a influențat explorarea și înțelegerea timpului, manifestărilor umane sau chiar escapismului?
Misiunea mea a fost întotdeauna să scot la iveală niște frecvențe latente din spectrul imaginii de club, dar, la bază, a fost căutarea unor arhetipuri, ale unor senzații primordiale, care au luat naștere înainte ca omul să poată comunica printr-un limbaj scris. 

Fotografia, alături de muzica din cluburi, a luminilor, proiecțiilor și ale oamenilor, m-a purtat destul de departe în acest demers, până la un punct, în care a apărut repetiția. Găsisem o rețetă bună, după vreo 3.000 de evenimente, care funcționa. 

Fotografia a fost, pentru o bună perioadă de timp, cel mai important mediu pentru mine, dar apariția rețetei de care am vorbit a produs un moment care m-a dus la granițele acestui mediu și a trebuit să cobor fotografia de pe soclul pe care îl creasem. 

„The Recipe Loop” mi se pare o chestie extrem de tristă în rândul creatorilor. E greu să ieși de-acolo, ego-ul va face tot posibilul să nu iasă din rețetă. În același timp, realizarea că, de fapt, nu cream nimic, totul era „already made”, oriunde era îndreptat aparatul, chiar și cu ochii închiși. „To take/make a picture”. Apăruse o nevoie viscerală. 

Desenul și ulterior pictura, au fost treptele necesare pentru a continua cercetările legate de aceste arhetipuri ale muzicii și dansului.

Escapismul, mai degrabă o reîntoarcere la primitiv. Nevoia de reconectare, într-un mediu, de multe ori întunecos, un club, simbol pentru peșteri și primele „party-uri” în jurul focului, primul eveniment important al omului, eveniment la care va participa tot pentru tot restul istoriei. Totul a pornit de-acolo. Nu s-a schimbat nimic, vrem să retrăim acele experiențe primitive. Reîntoarcerea în uterul civilizației. Primul atelier. Muzica, proiecțiile, stările alterate, retrăirea acelei prime dăți. 

Desenul/pictura, în mod implicit, pot oferi un grad înalt de interpretare/ abstractizare, permițând să arate anumite aspecte ascunse pe care fotografia nu le poate dezvălui. Dacă o fotografie este cât o mie de cuvinte, un desen/pictură este cât o mie de momente suprapuse unul peste altul, deoarece țesătura reală a unor astfel de lucrări este creată în acest fel. Desenele și picturile sunt straturi condensate de momente în timp (procesul de decizie al tușelor).

Valeriu Catalineanu - Clubscape_6.jpg

Ai ales să fii artist sau arta te-a ales pe tine? Ce rol crezi că ai în lumea asta?
Datoria mea este să transmit mai departe mesajele și întrebările care mi-au fost inspirate de alți artiști. Un rol de receptor, care focalizează atenția privitorului spre anumite porțiuni ale unui spectru deseori ascuns privirii imediate. Pictura și desenul deschid canale de comunicare între artiști din diferite timpuri. E o experiență aparte.

Ce ai vrea să le transmiți (sfaturi, recomandări) altor artiști din ce ai trăit tu până acum?
Clipa în care găsești o rețetă și nu mai ieși din ea (că-i bine și e ușor), te transformă într-un furnizor de servicii, în niciun caz artist. Tehnica fără concept, fără substrat, este doar meșteșug. Prea multă prudență.

Ce ai vrea să știe publicul despre arta ta, despre artă în general, dar mai ales despre exprimarea artistică, astfel încât să aibă mai puține prejudecăți?
Cu timpul am ajuns să accept că cel mai bine este să lași privitorul să ajungă la propriile concluzii, să nu intervii în procesul lui de citire a imaginii, doar dacă dorește explicit niște clarificări.

Evidentul în imagine mă atrage cel mai puțin, e cel mai facil și mai dorit. Șocantul, senzaționalul mă plictisesc, sunt atât de banale.

Momentan sunt interesat de această dialectică între fotografie, desen și pictură, legată de momentul unic (fotografia) și lucrarea unică (desenul, pictura), de lucrarea luată (to take a picture) și lucrarea făcută (to make a picture). 

Despre artă în general? Există prea multă artă ca să pot generaliza, dar un singur lucru mi-este clar: frica este cea mai mare piedică și totodată acul busolei care indică exact direcția pe care cineva trebuie să o urmeze pentru a ajunge la niște întrebări, care, dacă sunt puse sincer, pot conține în ele și răspunsurile.

Urmărește @glo_romania pe Instagram ca să fii la curent cu cele mai noi informații despre artiști și detalii despre expoziții evenimente reunite sub inițiativa Out of Nowhere.

*(18+) glo™ este un produs cu potențial de risc redus destinat consumatorilor adulți de produse din tutun sau nicotină.

glo creativitate campanie
]]>
ak3qaaVICE RomâniaRăzvan BăltărețuCulturăArtă
<![CDATA[1 din 5 oameni își verifică telefonul în timpul sexului – da, studiul ăsta e pe bune]]>https://www.vice.com/ro/article/m7bk9v/de-ce-oameni-isi-verifica-telefonul-in-timpul-sexuluiTue, 28 Nov 2023 12:18:08 GMT„Am avut la un moment dat un iubit dependent de jocuri de noroc.” Așa își începe povestea Katy, al cărei nume a fost schimbat pentru a-i proteja intimitatea. „Odată, când făceam sex în poziția doggy style, a început să se miște foarte încet și când m-am uitat în jur mi-am dat seama că se uita pe telefon și verifica ce se-ntâmplă cu pariurile lui”.

După cum îți poți imagina, o chestie ca asta îți cam taie pofta de sex – după cum spune Katy, „poți să-ți dai seama de ce ne-am despărțit”. Pentru ea, momentul ăsta a fost picătura care a umplut paharul, dar oricât de dubios ar putea să-ți pară, iubitul ei nu e singurul care să facă genul ăsta de chestii. Un nou studiu arată că unu din cinci oameni își verifică telefonul în timpul sexului.

Cum ai ajuns să fii mai interesat de telefon decât de sex

„Oamenii au ajuns să se chinuie să-și dea seama cum să funcționeze fără un smartphone în fiecare aspect al vieții lor – chiar și în dormitor”, a declarat Sarah McConomy pentru New York Post. McConomy este COO al companiei SellCell și autoarea unui studiu despre efectele negative pe care dependența de telefon o poate avea asupra relațiilor. „Oamenii își verifică telefoanele de peste o sută de ori pe zi și sunt mai intimi cu acest device decât cu partenerul lor”.

S-ar putea ca aceste povești să-ți sune cam extrem, dar dacă te uiți la datele oferite de SellCell s-ar putea să ți se ridice câteva semne de întrebare. În primul rând, în ceea ce privește genurile. În timp ce 17% dintre femei au admis că s-au uitat la telefon în timpul sexului (sau că ar fi făcut-o), doar 7% dintre bărbați au zis același lucru. Să fie de vină attention span-ul scăzut al femeilor sau, pur și simplu, sexul e nesatisfăcător?

Apoi, ce înseamnă „în timpul” sexului? Sigur există o diferență între a vedea cu coada ochiului o notificare în timpul unui preludiu mai lung și alta e să faci doom scrolling în timpul actului propriu-zis, așa cum a pățit Katy cu fostul ei. Apoi, ce faci dacă aștepți o veste importantă? Să fie drumul spre iad pavat cu bune intenții?

E greu de spus pentru că – deloc surprinzător – nu am găsit pe nimeni care să spună că a prioritizat o sesiune de Instagram și a lăsat orgasmul pe planul doi. Ce au făcut, în schimb, a fost să dea de pământ cu partenerii sau foștii.

„Soțul meu a verificat grupul de WhatsApp cu familia care se activase în timp ce făceam sex”, mi-a povestit Sarah, al cărei nume nu e real, pentru că și-a dorit să rămână anonimă. „Mi-a spus că voia să se asigure că totul e okay, pentru că ar fi putut fi de la mama lui sau despre ea.” Sarah e însă sceptică: „Dacă ar fi fost o urgență în niciun caz nu ar fi scris pe un chat și ar fi sunat direct”. Ce să vezi, întâmplarea asta a distrus toată atmosfera.

O parte din cei pe care i-am intervievat au cam evitat subiectul. „Nu știu dacă se pune, dar odată m-am dus la telefon ca să schimb muzica”, mi-a spus cineva. „Sigur Rós intrase pe shuffle și suna de parcă suntem în mijlocul procreării. Gen părea că facem un ritual de fertilitate.” Alții s-au folosit de contextul întrebărilor mele ca să se simtă mai bine cu ei înșiși: „Faptul că n-am făcut asta niciodată mă face să mă simt mult mai bine în legătură cu dependența mea de telefon”.

Dependența de telefon e reală și mai gravă decât crezi

Mi-e teamă însă că nu e tocmai în afara pericolului, pentru că în spatele acestei statistici cu „unu din cinci oameni”, raportul SellCell arată o imagine mult mai îngrijorătoare: 71% dintre subiecți au declarat că petrec mai mult timp pe telefon decât cu partenerul, iar 54% chiar preferă să facă asta. Cei singuri nu stau nici ei mai bine. Studiul a arătat că 75% dintre utilizatorii de smartphone-uri stau pe telefon până la 30 de minute în timpul unui date. Practic, se pare că dragostea și sexul trec pe planul doi după fericirea adusă de un scroll nesfârșit. (Chiar dacă oamenii nu se vor grăbi să admită asta)

Bayu Prihandito, consultant în psihologie și life coach specializat în relații, spune că e o diferență între a fi distras de telefon, chiar și în momentele intime, și a avea o dependență de telefon pe bune. „În experiența mea, dependența de telefon nu înseamnă doar că-ți folosești smartphone-ul un pic cam des, ci că îți reprogramează nevoia de a primi recompense imediate și nevoia constantă de a fi conectat”, spune el. Asta nu înseamnă însă că fixația pe acest device nu reprezintă o problemă. „Când un individ își verifică compulsiv telefonul asta arată o problemă de dependență și o lipsă de respect față de spațiul privat al partenerului”.

„Comportamentul ăsta arată o incapacitate totală de a fi prezent și implicat cu partenerul”, continuă Prihandito. „E un reminder că distragerile noastre digitale pot să erodeze rapid calitatea celor mai importante conexiuni umane.”

Charlotte Armitage – psihologă, psihoterapeută și fondatoarea No Phones at Home – spune că primul lucru pe care îl recomandă e ca oamenii să se gândească de ce se chinuie să se conecteze cu celălalt în momente intime. „E ceva în legătură cu situația sau persoana respectivă cu care nu te simți confortabil? Orice adicție ascunde o problemă psihologică mult mai adâncă care trebuie adresată, așa cum sunt dificultățile de atașament”, spune ea.

Ca și Prihandito, subliniază cât de dăunătoare sunt aceste comportamente dacă nu sunt adresate la timp. „Încrederea și stima de sine a partenerului pot fi afectate dacă tu îți verifici telefonul în timpul sexului sau al altor momente intime”. În mod ideal, oamenii ar trebui să nu-și ia telefonul în dormitor. „Dacă nu poți să faci asta, pune telefonul pe silent și cu fața în jos, ca să nu fii distras de notificări”, recomandă Armitage.

Utilizarea smartphone-ului poate deveni o problemă nu numai în dormitor, așa că sunt și alte moduri prin care să o limitezi dacă simți că asta a devenit mai importantă decât jumătatea ta. Neuropsihologa Rachel Taylor sugerează să-ți impui o limitare a timpului petrecut în fața ecranului. „Nu-ți impune niște ținte nerealizabile, așa că încearcă să o reduci cu 20 de minute în fiecare zi până când ajungi să-ți folosești telefonul minimal”.

Până la urmă, Taylor spune că e crucial să-ți dai seama de unde vine această dependență. „Trebuie să înțelegem că lumea virtuală a fost creată pentru a te împinge în direcția pe care ți-o impun aplicațiile și site-urile”, explică ea. App-urile sunt făcute astfel încât să vrei să le verifici tot timpul, dar asta îți poate afecta creierul și emoțiile. „Este bine pentru creier să fie plictisit – trebuie să învățăm din nou cum să fim plictisiți în loc să căutăm permanent distrageri și plăceri imediate”.

Practic, dacă tu mori să intri pe telefon în timp ce partenerul își dorește atenția ta, gândește-te doar că Zuckerberg și Musk vor să faci asta și mă îndoiesc că ăștia se gândesc la bunăstarea ta emoțională și sexuală. Așa că poate ar fi mai bine să-ți lași telefonul să mai și doarmă.

]]>
m7bk9vEloise HendyJoe ZadehVICE RomâniaSexDatingRelație