Fotografii de Raed Krishan

Ei bine, asta s-a schimbat în ultimii doi ani de când toată zona inundabilă dintre Gârla Mare și Vrata a renăscut sub forma unei lunci pe Dunăre prin munca celor de la WWF România și cu finanțarea Fundației Coca-Cola prin proiectul Împreună pentru Dunăre.

Practic, dacă ți-e greu să faci opt ore până prin Delta Dunării, dar vrei să observi păsări rare, insecte și un peisaj spectaculos de deltă tot ce trebuie să faci e să te bagi în mașină și să conduci de la Craiova încă un pic până la locul ăsta absolut superb.

Fotografii de Raed Krishan

Sunt patru sute de hectare de luncă luxuriantă și peste 80 de specii rare de la popândău la cormoran mic. Pe mine m-au marcat cel mai mult chirele, aceste păsărele micuțe deloc timide, dar care aparent pot fi destul de teritoriale dacă te bagi în seamă cu ele când au pui. Don’t mess with them!

Ce poți face acolo?

Fotografii de Raed Krishan

Momentan nu ai foarte multe cazări amenajate, fix pentru că nu știe destul de multă lume că te poți bucura de peisaje similare ca în Delta Dunării atât de aproape de casă. Plus că nu au atât de mulți români încă obiceiul de concedii în natură. E totuși o curte în zonă unde poți sta cu cortul și probabil că se pot aranja condiții similare în satul Gârla-Mare.

În rest ai niște pensiuni răzlețe pe Booking prin orășele mai mici din zonă, moșia de la Port Cetate și altele, dar nimic care să nu implice deplasarea cu mașina. Ca activități acolo poți face orice de la birdwatching, mers cu caiacul pe canalele amenajate frumos în zonă și pescuit. Urmează și amenajarea unor zone speciale pe dig pentru asta. Și desigur șansa de a te plimba printr-un colț de natură extraordinar de frumos.

Turismul e clar unul din scopurile principale ale acestui proiect de reconstrucție și ecologizare a zonei.

De ce e importantă chestia asta?

Fotografii de Raed Krishan

Păi s-o luăm cu începutul, acum niște mulți ani, una dintre fanteziile regimului comunist a fost să mărească terenul agricol prin diguirea malului Dunării și transformarea zonelor inundabile din Lunca Dunării în teren agricol (meamă, fix cum voia să facă Hitler cu Mediterana, ce o fi cu dictatorii și cu nevoia lor de a seca ape?).

Pe termen scurt a mers, că solul era bogat în aluviuni aduse de Dunăre și părea o epocă de aur, doar că na, nicio idee care implică distrugerea mediului înconjurător nu o să meargă pe termen lung. Au urmat secete, inundații în satele alea când se umfla Dunărea, iar solul și-a pierdut din fertilitatea pe care o dobândise pe vremuri. Nici în capitalism nu a fost mult mai bine, că autoritățile au preferat să meargă în mare tot pe agricultură în exces și au pasat problemele de mediu ca o moștenire grea pe administrațiile următoare. Și așa am ajuns astăzi cu zonele de luncă de pe Dunăre aproape dispărute și 35 la sută lipsă din Delta Dunării, acest tezaur natural care pune România pe hartă.

Fotografii de Raed Krishan

De asta e atât de important proiectul ăsta de reconstrucție a Luncii Dunării, care din păcate e doar un prim pas spre ce ar fi nevoie ca să reparăm dezastrul pe mediu de la noi. Și Comisia Europeană s-a prins că avem instinctul să ne furăm singuri carul de sub noi prin exploatări agricole exagerate și de asta vrea să introducă o interdicție totală a conversiei tuturor zonelor umede, ca o condiție pentru accesarea subvențiilor.

Faza e că și pe zona de agricultură ajută, pentru că s-au dezvoltat planuri ca așezările agricole din zonă să lucreze cot la cot cu zonele de parc natural. Aluviunile aduse de Dunăre vor ajuta solul, se evită inundațiile prin eliberarea volumului fluviului în luncă și multe alte beneficii care au șanse să schimbe zona aia în mai bine, dacă îi dăm toți o șansă.

În 2020, România recicla doar 11 la sută dintre deșeuri, în timp ce media europeană era de 47 la sută. Asta înseamnă că eram pe locul 26 – din 27, nu din o mie. Ah, și în caz ca te compari mental cu bulgarii și tocmai ai decretat silențios „lasă, că măcar reciclăm mai mult decât ăștia”, țin să te anunț că Bulgaria reciclează 31 la sută dintre deșeuri. 

Știu, e nasol, n-ai ce face pentru a fi mai prietenos cu mediul înconjurător, că tu ești o persoană responsabilă, dar la noi nu e infrastructură. Ai vrea să lași mașina acasă, da’ autobuzele nu vin, put și sunt tot timpul arhipline. Ai și recicla, dar unde sa faci asta? Tocmai ți-ai amintit că nu omul obișnuit e problema, ci industriile. De ce să te mai obosești dacă nu se face primăvară cu o floare?

Așa e, statele ar trebui să impună niște politici mai clare și să pună presiune pe marile corporații, dar vestea bună e că și tu poți contribui la reducerea emisiilor de CO2. E chiar mai simplu decât crezi, de asta ți-am pregătit o listă de lucruri pe care poți să le faci zi de zi ca să contribui la sănătatea planetei. Îți garantez că o să economisești și bani, deci win-win. 

Nu mai trimite e-mail-uri inutile

Zilnic, trimitem cel puțin 2-3 e-mail-uri cu „mulțumesc”, „weekend plăcut” sau pasiv-agresivul „kind reminder”. Un singur e-mail trimis, fără atașamente, emite aproximativ patru grame de dioxid de carbon. Poate nu pare mult, însă intr-o lună în care renunți la e-mail-urile scurte și absolut inutile, vei putea reduce emisiile de carbon cu 160 de grame.

În 2019, 28,1 la sută dintre angajații români lucrau într-o multinațională, adică vreo 345 de mii. O să estimez că asta înseamnă că în fiecare zi au fost trimise, mai mult sau mai puțin de șapte sute de mii de e-mail-uri inutile. Dacă fiecare angajat la o multinațională ar fi renunțat la aceste e-mail-uri inutile, emisiile de carbon ar fi putut fi reduse cu 55 de tone în fiecare lună. 

Și șterge-ți e-mail-urile din inbox

La nivel global, utilizarea internetului generează la fel de mult dioxid de carbon ca șapte milioane de mașini. Poți ajuta la reducerea emisiilor de CO2 dacă ștergi e-mail-urile care nu-ți mai sunt necesare. Fiecare e-mail din inboxul tău are nevoie de energie pentru a fi stocat pe server. 

Folosește programul scurt cu temperatură scăzută la mașina de spălat rufe

Fii realist. Jumătate dintre lucrurile pe care le speli nu au fost purtate decât o singură dată. În cazul în care nu ai o problemă și verși cafeaua în fiecare zi pe tine, hainele alea nu sunt incredibil de murdare. Le poți spăla liniștit la 30 de grade si vor fi la fel de curate și vor mirosi la fel de frumos ca după programul de 60 de grade și 2 ore jumate. 

Dacă speli rufele la 30 de grade, vei reduce consumul de energie cu 38 la sută. O mașină de spălat emite, în cursul unui an, echivalentul în CO2 eliberat de o mașină în 230 de kilometri. Dacă speli rufele la o temperatură cât mai scăzută, evident îți vei reduce și factura la curent – mașina de spălat consumă infim dacă nu încălzește apa. 

Renunță la carne măcar o dată pe săptămână

O porție de 50 de grame de carne roșie generează de 20 de ori mai multe emisii de dioxid de carbon și utilizeazează un spațiu agricol de o sută de ori mai mare decât o porție de o sută de grame de legume. 

Pentru fiecare kilogram de miel care ajunge pe masa ta sunt emise 39.2 de kilograme de CO2. Similar, pentru fiecare kilogram de vită emisiile ajung la 27 de kilograme de dioxid de carbon. Ca să pun lucrurile în perspectivă, dacă mergi cu mașina cu un consum mediu de șapte la sută, vei genera 39 de kilograme de CO2 după vreo 250 de kilometri. Asadar, un kilogram de miel dăunează mai mult mediului înconjurător decât un drum cu mașina de la București până la mare. 

Curăță condensatoarele de la frigider și aerul condiționat

Pe termen lung, costul mentenanței marilor consumatori casnici de energie electrică va fi cu mult depășit de reducerile de consum. Studiile arată că prin curățarea condensatoarelor poți îmbunătăți eficiența energetică cu 15 până la 30 la sută. Vei consuma mai puțin, vei avea o factură mai mică la energia electrică și vei polua mai puțin. Win-win, cum ziceam.

Folosește dischete demachiante reutilizabile

Plantațiile de bumbac utilizează 29 de mii de litri de apă pentru fiecare kilogram produs. Dacă schimbi dischetele demachiante cu unele reutilizabile, pe care le poți spăla, vei reduce nu doar impactul asupra mediului, dar și cheltuielile lunare. 

Folosește cupe menstruale sau lenjerie menstruală

Absorbantele intime pot conține plastic echivalent cu cel conținut de patru pungi standard. Absorbantele clasice sunt realizate în proporție de 90 la sută din plastic. Dacă iei în calcul că pe parcursul vieții o persoană care are menstruație utilizează aproximativ 11 mii de absorbante, impactul asupra mediului e considerabil. 

În schimb, cupele menstruale sunt mult mai igienice și doar puțin mai scumpe decât un pachet de 20 de absorbante. Pot fi utilizate perioade lungi de timp dacă sunt dezinfectate corect, după fiecare utilizare. Vei economisi bani și contribui la un stil de viață sustenabil. 

Folosește săpun solid sau geluri de duș care nu folosesc apă în procesul de producție

Săpunul lichid necesită de cinci ori mai multă energie în realizarea produsului brut și de 20 de ori mai multă energie pentru împachetare decât săpunurile solide. 

Problema nu se termină aici. Pentru o spălare a mâinilor de 30 de secunde, o persoană utilizează, în medie, 0,35 grame de săpun solid, sau 2,3 grame de săpun lichid. În concluzie, consumul de săpun lichid e de șase ori mai mare pentru a obține fix același lucru. 

Amprenta de carbon a săpunului lichid este de zece ori mai mare decât cea a săpunului solid – asta se datorează în principal chimicalelor utilizate și a împachetării în recipiente de plastic, care sunt aruncate ulterior. 

Folosește mai puțină apă

La nivel european, consumul mediu de apă este de 120 de litri/persoană/zi. Culmea, nu ai să ghicești care este cel mai mare consumator de apă din casă. Surpriză! WC-ul consumă 29 la sută din necesarul zilnic de apă. Mașina de spălat, pe de altă parte, doar 16 la sută. 

Stai liniștit, n-o să-ți spun să nu mai tragi apa după fiecare pipi, că mi se pare scârbos, dar poți compensa dacă scurtezi dușul cu unul–două minute, dacă oprești apa cât timp te speli pe dinți și dacă nu folosești programul de prespălare al mașinii de spălat rufe. 

Mergi mai încet cu mașina

Probabil știi deja asta, dar nu strică un reminder. Vei consuma cu zece la sută mai puțin combustibil dacă viteza mașinii este de 100 km/h, comparat cu 113 km/h. Așadar, pentru un drum de două sute de kilometri pe autostradă, vei consuma mai puțin și nu vei ajunge decât 11 minute mai târziu la destinație. 

Studiile arată că din cauza traficului este imposibil să păstrezi o viteză constantă. Așa ajungi să accelerezi excesiv pe distanțe relativ scurte, deși media câștigului de timp este de doar două minute la fiecare sută de kilometri. În schimb, dacă reduci viteza vei scădea consumul cu aproape un litru la fiecare o sută de kilometri. Poate nu îți pare mult, dar dacă ai de mers o mie de kilometri, tocmai ai economisit zece litri de benzină sau motorină, adică undeva la 80 de lei. 

O idee ar mai fi și să dai termostatul la o temperatură mai mică. Nu e nevoie să stai în chiloți iarna, poți să iei un pulover pe tine. Asta dacă nu locuiești în București – atunci a rezolvat Primăria pentru tine întreaga problemă a consumului de apă caldă și căldură.

Dar fotograful și artistul digital Fabien Barrau crede că e necesar să speculăm cum ne va schimba viața criza climatică, pentru că asta ne va împinge să acționăm.

Astfel s-a născut „News From The Future”, o serie de fotografii prin care Barrau explorează cum ar arăta diverse lucrări arhitecturale faimoase din jurul lumii după apocalipsa încălzirii globale. Artistul a creat lucrările cu ajutorul unei drone și al talentului de editare în Photoshop.

New York-ul

„Sunt convins că o simplă imagine poate avea un impact mai mare asupra oamenilor și îi poate ajuta să înțeleagă consecințele indiferenței”, a declarat Barrau pentru VICE. Barrau se consideră un explorator din viitor care navighează printr-o lume nouă distrusă de deșertificare, poluare și inundații.

Colloseum din Roma

„Această serie e o lucrare personală prin care anticipez consecințele schimbărilor climatice. Nu e o lucrare științifică, ci una artistică pentru care m-am inspirat din probabilitățile expuse de Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC).”

Un raport lansat de IPCC în februarie a avertizat că fereastra pe care o avem ca să evităm cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice urmează să se închidă și că trebuie să acționăm urgent ca să evităm cele mai catastrofale consecințe.

Ca să putem vizualiza aceste consecințe, Barrau a retușat digital niște imagini trase cu drona și a deșertificat zona din jurul turnului Eiffel și a Colosseumului sau a scufundat Statuia Libertății. Arcul de Triumf a devenit direct un ornament de pe fundul mării.

Arcul de Triumf

Seria lui Barrau e la granița dintre suprarealism și distopie și e influențată de filme sau artă care explorează aceste genuri.

Încă din copilărie am fost un mare fan al temelor postapocaliptice și de colaps al civilizației, a zis Barrau, care a adăugat că a vrut ca seria lui să fie cât mai cinematografică, ca o odă adusă celor care l-au influențat. De exemplu, imaginea cu Arcul de Triumf și balenele e un tribut adus artistului francez Roland Cat, ale cărui lucrări din anii '70 și '80 ilustrau creaturi marine care plutesc deasupra orașelor scufundate. Artistul a mai numit filme precum Planeta Maimuțelor, Mad Max, Akira și documentarul Aftermath: Population Zero, făcut de National Geographic.

Cum a lucrat în domeniul fotografiei și al designului timp de peste treizeci de ani, Barrau – care e editor foto pentru multe branduri și agenții – invocă adesea un sentiment de ecologism prin imaginile lui.

De exemplu, cea mai recentă serie a lui reimaginează niște peisaje uimitoare printr-o lentilă conservaționistă, interpretează incendiile din pădurile amazoniene ca pe un papagal format din fum sau transformă o pădure de conifere într-un peisaj cu formă de urs, ca să accentueze relația dintre vegetație și faună. Imaginile lui extreme vor să îți atragă atenția și să te facă să te gândești că e cazul să acționezi, în loc să stai cu mâinile în sân.

„Îmi place să fac fotografie de arhitectură și peisaje și am avut ocazia să călătoresc în multe țări ca să fotografiez niște locuri superbe. Dar, de-a lungul anilor, am simțit tot mai mult efectele devastatoare ale crizei climatice asupra biodiversității, asupra peisajelor și a oamenilor. Mi se pare greu să mă prefac că nu se întâmplă nimic.”

Chicago

Urmărește VICE România pe Google News

Am vorbit cu cinci experți climatici care mi-au zis că totuși există sclipiri de speranță care îi ajută să continue cercetările și să încerce să salveze lumea. Iată ce mi-au spus.

„Într-un interval de opt ani, am redus despăduririle din Pădurea Amazoniană cu peste optzeci la sută”

Eu mă ocup cu despăduririle și degradarea pădurilor și ce îmi dă mie speranță e faptul că am fost în situații mult mai rele în trecut și am reușit să reducem despăduririle.

Despăduririle au crescut în Pădurea Amazoniană în ultimii câțiva ani: în 2021, am pierdut 13 mii de kilometri pătrați. Totuși, la începutul anilor 2000, se despădureau douăzeci de mii de kilometri pătrați pe an și am reușit să ajungem la mai puțin de patru mii de kilometri pătrați prin 2012.

Așadar, într-un interval de opt ani, am redus despăduririle cu peste optzeci la sută.

Bineînțeles că problemele nu se vor rezolva peste noapte, trebuie să existe voință din partea politicienilor și presiune din partea societății civile. Nu e ușor și e foarte scump, dar se poate face. Și s-a mai făcut și în trecut. De multe ori, despăduririle sunt tratate ca o problemă fără rezolvare, dar nu e așa.

- Dr Erika Berenguer, cercetătoare la Ecosystems Lab, Universitatea Oxford și Universitatea Lancaster

O delegată indigenă a Pădurii Amazoniene în timpul COP26. Foto: Reuters/Phil Noble

„Munții nu se schimbă la fel de mult ca alte părți ale planetei”

Studiez munții de 27 de ani și am fost unul dintre autorii raportului special IPCC despre ocean și criosferă în cadrul schimbărilor climatice; am avut și un capitol despre regiunile muntoase înalte. E minunat că munții nu se schimbă la fel de mult ca alte părți ale planetei, precum oceanele și polii.

De exemplu, putem găsi plante alpine vechi de cinci sute de ani sau mai mult și nu sunt lemnoase. Nu arată așa cum te-ai aștepta de la un copac bătrân și uscat; au partea lemnoasă sub pământ, dar deasupra au frunze verzi și flori.

În ultimii ani am avut temperaturi extreme în Colorado, multe ploi vara și apoi secetă extremă. Dar când nimeresc un an bun, plantele astea cresc cât altele în zece și se umplu de flori.

Cred că munții sunt un refugiu al planetei. Sunt unele dintre regiunile cu cea mai mare biodiversitate și ar trebui să vorbim mai mult despre asta, dacă vrem să simțim un pic de optimism.

-Dr Heidi Steltzer, coordonatoare a programului de Științe Ecologice și profesoară de mediu și sustenabilitate la colegiul Fort Lewis.

„Recifele de corali sunt niște sisteme remarcabile și rezistente”

Sunt un om de știință specializat în observarea recifelor de corali la Wildlife Conservation Society (WCS). În cercetările mele, încerc să aflu dacă recifele de corali vor supraviețui schimbărilor climatice. Studiez coralii de peste 15 ani și colaborez cu echipe WCS din toată lumea care monitorizează sănătatea coralilor.

În 2019, m-am alăturat echipei WCS din Fiji de pe insula Ovalau și nu ne așteptam să vedem mare lucru. Cu trei ani în urmă, insula a fost lovită de ciclonul Winston, cel mai intens ciclon tropical din emisfera sudică, iar coralii au fost făcuți praf. Dar când am intrat în apă, am descoperit că recifele erau încă pline de viață.

Am văzut corali mici care aveau doar doi sau trei ani și care crescuseră după ciclon. Printre ei înotau bancuri de peștișori-papagal în galben și albastru care se hrăneau cu alge și ajutaseră colonia să crească. E incredibil cât de rapid s-au putut reface aceste recife.

Un alt lucru care ne-a dat speranță a fost că autoritățile locale au avut un rol important în această recuperare. Au oprit temporar pescuitul ca să le dea recifelor ocazia să se dezvolte. Din fericire, recifele de corali sunt niște ecosisteme remarcabile și foarte rezistente.

Bineînțeles, schimbările climatice și temperaturile mari sunt o amenințare pentru recifele de corali și pentru multe alte ecosisteme. Dar WCS depune toate eforturile să găsească refugii climatice sau locuri mai răcoroase în ocean. Prin colaborarea cu comunitățile locale, le putem da coralilor o șansă în fața schimbărilor climatice.

-Dr. Emily Darling, expertă în corali și directoarea Coral Reef Conservation în cadrul Wildlife Conservation Society.

Copii care înoată în Ovalau, Fiji. Foto: Dmitry Malov/Alamy Stock Photo

„Temperatura medie din nordul Oceanului Atlantic pare să fie în scădere”

Am citit recent că nordul Oceanului Atlantic prezintă o ușoară scădere a temperaturii – dar numai pe o porțiune mică. Probabil e pentru că a slăbit Curentul Golfului, care aduce apă caldă din America spre nord.

Dacă se oprește toată circulația curenților, iar asta e foarte posibil, din cauza schimbărilor climatice și a topirii ghețarilor, asta poate avea un efect opus încălzirii cauzate de gazele cu efect de seră.

S-ar putea ca această încălzire să fie contracarată de alte procese și, din acest motiv, temperatura oceanică din această regiune să rămână mai stabilă decât ne așteptam. Dar numai în această regiune. Și evident că stoparea curenților ar aduce și alte probleme. Desigur, încă nu înțelegem prea bine ce se întâmplă momentan, însă existența acestei anomalii în temperatura de la nivelul apei Atlanticului de Nord îmi dă un pic de speranță.

-Dr. Fleur Visser, lector de geografie la Universitatea Worcester

„Comunitățile indigene fac mari eforturi pentru conservarea pădurilor”

Un lucru care îmi dă speranță e să văd comunitățile indigene implicate în protecția mediului în care au trăit multă vreme.

Există multe studii care arată că e mai bună conservarea indigenă decât cea formală, și că biodiversitatea e mai mare în regiunile unde comunitățile locale protejează natura. Regiunile protejate absorb o cantitate mai mare de carbon.

De exemplu, poate că nu e totul perfect, dar în America de Nord și Canada, guvernele le redau controlul comunităților indigene și le lasă să se ocupe de teren în felul lor tradițional. Același lucru se întâmplă și în Peru și pădurea amazoniană din Brazilia.

Din păcate, nu și în Africa. De aceea încerc să schimb lucrurile acolo. Există multe proiecte ecologice în Africa, dar nu conduse de comunități indigene. În lucrarea de doctorat, analizez rolul tehnologiei în conservarea pădurilor cu ajutorul cunoștințelor indigene străvechi.

-Jocelyn Longdon, fondatoare a organizației Climate in Colour și doctorandă a programului Artificial Intelligence for Environmental Risk din cadrul Universității Cambridge.

Subiectul nu cred că-i e străin, totuși. În toamna lui 2021 a fost la Summitul COP26, unde bogați, președinți și alții au arătat lumii cât de fierți sunt pe schimbările climatice. La acel summit, Iohannis s-a întâlnit cu prințul Charles, cu președintele Statelor Unite ale Americii Joe Biden și alți lideri, și-a ținut un discurs. „Trebuie să promovăm educaţia şi cercetarea privind schimbările climatice. Începând cu 2023, România va găzdui un centru inovator al Organizaţiei Meteorologice Mondiale, care va ajuta sistemele agricole din Europa să răspundă mai bine la provocările climatice. Impactul schimbărilor climatice nu are graniţe naţionale”, a spus președintele. Și iată cum a ajuns și acel raport să fie lansat.

N-a fost bine primit, iar un exemplu bun în sensul ăsta e o postare de pe Facebook a lui Claudiu Năsui de la USR. Bine, Năsui a început cu nițel whataboutism: „Deși unul din doi copii este în risc de sărăcie și excluziune socială, prioritatea domnului Iohannis este ca ei să facă ore despre schimbările climatice”. A încheiat în aceeași notă: „[…] prioritățile domnului Iohannis au fost altele, este urgentă strategia națională pentru educația climatică”. Năsui are dreptate, nici guvernul condus de Nicolae Ciucă, nici președintele n-au niciun plan – cel puțin unul dezvăluit românilor – despre cum ar aborda problema sărăciei și cum aceasta îngreunează și chiar limitează accesul la educație.

Înainte de grija pentru mediu, Iohannis și-a pus numele lângă un proiect pompos: „România educată”. Cele două etape, derulate între 2016 și 2018, au zguduit educația de nu s-a mai văzut biata de ea. A treia etapă, mare grijă, a fost încheiată în 2021. A umplut-o de sânge, plastic spus. Subiectul de acum e însă schimbarea climatică. Ce-au împins în față atât Administrația Prezidențială, cât și Iohannis prin acest raport e cel mult gargară. Așa că permite-mi să le fac treaba un pic mai bine și să-ți arăt rapid de ce e atât de gravă situația, dar președintele mai mult a dus-o în derizoriu.

6 moduri în care chiar simți și schimbările climatice, și nepăsarea față de mediu

În 2019, VICE ți-a arătat prin ce va trece România din cauza schimbărilor climatice. Uite ceva deja evident: valurile de căldură au înmuiat iarna. Cel mai nasol se simte vara, iar viața în niște cutii de beton supraaglomerate și poluate, așa cum sunt blocurile, va fi tot mai grea, după cum explica în articolul citat antropologul Ștefan Dorondel. Tot pe oraș, lipsa zonelor verzi, clădirile înalte și asfaltul sunt o rețetă a morții. Riscurile sunt boli cardiace, pulmonare, precum cardiopatia ischemică sau astmul bronșic, după cum a subliniat medicul Tudor Hurmuzache. Gândește-te la viața ta în oraș după ce-ți trece bucuria că n-ai dat la zăpadă anul ăsta „ca pe vremuri”.

Se înmulțesc, totodată, episoadele climatice severe spre extreme. Bogdan Antonescu a explicat pentru Digi24 că deși vom trece prin mai puține evenimente severe în timpul iernii, mai puține episoade cu ninsoare severă sau acele valuri de frig, când acestea se vor produce, vor fi mult mai intense decât ceea ce ai văzut până acum. Pentru Europa, Antonescu susține că regiunea centrală și de est a Europei va fi mai afectată de fenomene extreme, inclusiv grindină de mari dimensiuni și tornade, cum s-a întâmplat în 2021 în Cehia. Asta în caz c-ai uitat de furtuna din Timișoara lui 2017, tornada de la Drajna sau cea din 2002 de la Făcăieni. E un moment bun să zic că semnele au fost acolo?

Schimbările climatice sunt responsabile inclusiv de deșertificarea din sudul țării. Din măsurătorile meteorologice făcute de-a lungul a o sută de ani, se observă o aridizare în Dobrogea, sudul Moldovei și estul Munteniei pe o suprafață de trei milioane de hectare, adică 20 la sută din suprafața agricolă a țării. Efectul direct e fix în capacitatea solului de-a mai susține culturi. Altfel spus, fără culturi sursele de hrană sunt afectate. Ce pui pe masă și ce bagi în gură n-are cum să nu te afecteze și o simți direct. Mai mult, deșertificarea amplifică schimbările climatice. Deoarece terenurile își pierd capacitatea de-a înmagazina carbonul, gazele cu efect de seră (cum e dioxidul de carbon) ajung direct în atmosferă, după cum a explicat climatologul Roxana Bojariu pentru VICE încă din 2019.

Incendiile vor fi o problemă majoră de care nu auzi doar la alții. Dacă în 2021 a fost vorba de cele din Grecia, atât de aproape de România, iar în anii precedenți de cele din California sau Amazon ori Australia, e doar o chestiune de timp până când le vei vedea și la noi – deși nu-i de dorit nimănui așa ceva. Antonescu a explicat pentru Digi24 că, cu cât un val de căldură este mai intens, cu cât există regiuni în care anterior a existat secetă, cu atât e mai mare riscul de-a apărea incendii de vegetație și de-a fi mai violente ca precedentele. Dincolo de pierderile imense, gândește-te ce se întâmplă pe autostrada A2 când oamenii dau foc vegetației ca să curețe terenurile.

Nu în ultimul rând, și România, și Europa vor fi afectate direct de migrația climatică. Siguranța hranei, lipsa resurselor de apă, dar și modificarea surselor epidemiilor sunt doar câțiva din factorii care pot să împingă o populație să-și părăsească zona care nu mai oferă condițiile necesare supraviețuirii. Da, epidemii, că vor fi tot mai multe epidemii și posibil să nu fie toate pandemii ca să speri măcar la o reacție din partea statelor cu tehnologii, știință, medicină și putere economică mai dezvoltate. Dar efectele vor fi resimțite de toate statele. Un raport al Băncii Mondiale din 2018 arăta că 143 de milioane de oameni din Asia, Africa și America Latină vor fi în curând refugiați climatici. Estimarea e că până în 2050 va fi vorba de circa 216 milioane de oameni. Dar acțiunile care să diminueze impactul schimbărilor climatice ar reduce această migrație cu până la 80 la sută.

În ideea migrației climatice, ține cont și de ce-a declarat pentru VICE medicul Hurmuzache în 2019. Cu toate triajele și carantinele, multe boli pot fi în perioada incubației, adică fără simptome. Așadar, medicii europeni se pot întâlni cu boli noi. Optimist e posibil să fie vorba de cazuri izolate provocate de bacterii, virusuri sau paraziți. Pesimist și, după aproape doi ani de pandemie cu un virus pornit din China și ajuns în toată lumea, e posibil să ducă la epidemii și chiar noi cauze de pandemii.

În aceeași notă, ține cont și că e posibil ca în timpul vieții tale să asiști la acapararea terenurilor agricole. E un fenomen întâlnit, în prezent, mai ales în țările în curs de dezvoltare, unde terenurile țăranilor sunt luate de diverse companii sau arendași și asta duce la comasarea a mii de hectare într-o formă de oligopol agricol. România e expusă aici, că prețul scăzut al terenurilor a atras numeroși investitori și oportuniști care, în complicitate cu autoritățile locale, au lăsat oamenii fără pământ în schimbul unei arende derizorii.

Terenurile sunt exploatate și pentru sifonat fonduri europene, și pentru luat bani prin diverse programe ale Ministerului Agriculturii. Și după COP26 a fost evidențiată și-o altă problemă: acapararea terenurilor de către corporații ca să-și spele imaginea de poluatori grupa mare prin plantarea de monoculturi. Astfel de abordări sunt perverse și pentru că distrag atenția de la impactul real pentru care companii de tipul ăsta îl au asupra climei.

Elevii trebuie învățați ce pot face ca să repare greșelile părinților și bunicilor

Tinerii sunt deja preocupați de starea mediului. Potrivit unui sondaj comandat de Biroul European de Mediu (EBB), mai mult de opt din zece persoane între 15 şi 35 de ani se declară destul de, foarte sau extrem de îngrijorate de schimbările climatice.

Treaba asta a fost mai vizibilă ca niciodată în ultimii ani, de la Greta Thunberg și reacțiile ei față de nepăsarea liderilor politici până la protestele adolescenților din diverse orașe din lume grupați sub mișcarea Extinction Rebellion. Poți spune ce vrei despre Greta, dar nu fi ipocrit să negi o evidență: la vârsta ei ne-a făcut pe toți restul să ne fie jenă de nepăsarea față de caşcarabeta pe care o numim Pământ și pe care o credem indestructibilă. Șocant, e destul de fragilă planeta asta. Și nu-i o surpriză, un studiu MIT a intuit încă din 1972 direcția în care mergem. De distrugerea climei, indiferent de părerea ta, sunt de vină părinți și bunici ai tinerilor din prezent. Și aici nu mă refer de decizii și acțiuni la nivel individual, ci de generație per total.

Nu am înșirat toate astea doar ca să arăt cu degetul spre niște vinovați, ci ca să vezi de ce, pentru tineri, chiar e relevantă tema schimbărilor climatice. Ca să nu mai zic că, deși este despre o cometă, Don’t Look Up e fix despre lipsa de acțiuni concrete și cu impact imediat în diminuarea efectelor încălzirii globale.

Un prim pas relevant ar fi reducerea poluării – uite și niște date: emisiile de dioxid de carbon trebuie să ajungă la zero până în 2050 și trebuie să scadă cu 45 la sută până în 2030; mai sunt doar opt ani. Totodată, utilizarea cărbunelui va trebui redusă substanțial până la mijlocul secolului, iar utilizarea tehnologiei care elimină carbonul din atmosferă trebuie folosită cât mai urgent. Cumva, pe energie verde, România stă mai bine decât te-ai aștepta – e la peste 24 la sută, în timp ce media UE este la sub 20 la sută, iar ținta ar fi ce face Suedia care-i peste 56 la sută – bine, mai sunt și excepțiile Norvegia și Islanda. Datele au fost colectate în decembrie 2020, când România era în grafic cu ținta, adică nu a depășit-o, dar a atins-o, ceea ce nu se poate spune despre Marea Britanie, Luxemburg, Olanda sau Belgia și Polonia.

În contextul ăsta însă programul de guvernare al coaliției PSD–PNL e cel puțin dezamăgitor. Mediul este undeva departe pe lista de priorități și abordarea nu iese din limbajul de lemn – „Lupta împotriva schimbărilor climatice, conservarea biodiversității, prevenirea și combaterea poluării generalizate reprezintă, în orice stat civilizat, orientările fundamentale ale politicii de mediu și climă, cu priorități imediate pe termen mediu și lung” și chiar „[…] își asumă angajamentul Uniunii Europene de creștere a ambiției și eforturilor în scopul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice în vederea îndeplinirii obiectivelor Acordului de la Paris, precum și în contextul adoptării Pactului Ecologic European”.

Problema cu raportul dat lumii de către Iohannis prin Administrația Prezidențială, cumva subliniată și de atitudinea lui Năsui, e că fix asocierea face subiectul să pară unul, așa, de discutat între o pauză de golf și schi. Cristian Pantazi într-un editorial pe G4Media i-a pus deja ștampila: „Greta de la Cotroceni” și „inventând tema mediului”. În text el nuanțează însă: „tema mediului e una validă și serioasă oriunde în lume […] Dar în cazul României, cu zeci de probleme stringente […] mediul nu are cum să fie prioritatea zero a unui șef de stat”.

Un ecou similar e și în Libertatea, semnat de Victoria Stoiciu: „Alegerea educației pentru mediu ca prioritate prezidențială, dintre toate problemele stringente legate de mediu, înseamnă de fapt o pervertire, o falsificare a agendei climatice”. În esență, ea are dreptate: schimbările serioase pentru mediu vin din politică, însă, în același timp, ele nu vor fi făcute fără presiune din partea populației. Că dacă ar fi după politică și după business, două domenii pe care se concentrează Victoria, încă ar dudui exploatarea de cărbune și nu i-ar păsa nimănui de poluarea mașinilor.

Din fericire, cel puțin pe sondaje românii par preocupați: 84 la sută cred că schimbările climatice și consecințele acestora sunt cele mai mari provocări pentru umanitate în acest secol. Totodată, 88 la sută dintre români consideră că schimbările climatice au impact asupra vieții lor zilnice; mai mult cu 11 la sută decât media europeană. Datele sunt dintr-un sondaj al Băncii Europene de Investiții cu privire la climă care acoperă intervalul 2021–2022. Așa că, da, și educația pentru climă e important. Problema nu e utilitatea ei, ci ce ziceam înainte: asocierea lui Iohannis cu subiectul. Mai ales după „România educată”.

Altfel, vezi că mai e puțin și vine nebunul de an 2024, când vor fi alegeri de toate felurile. Și în funcție de câți ani ai, rămâne valabilă chestiunea asta: nu ar trebui să-ți pese de mediu și Pământ pentru că planeta nu s-ar descurca fără oameni (ba chiar e posibil să-i fie mai bine fără). Ar trebui să te preocupe fix pentru că umanitatea nu s-ar descurca fără Pământ.

În 2021, planeta a experimentat o multitudine de evenimente climatice extreme, de la inundații fără precedent la incendii naturale terifiante. Grupul Interguvernamental de experţi în Schimbările Climatice (IPCC) a corelat numărul și intensitatea tot mai mare a evenimentelor meteorologice cu schimbările climatice, avertizând că creșterea emisiilor de dioxid de carbon nu va face decât să crească numărul dezastrelor naturale. În timp ce aceste evenimente cauzează dezastre și adesea decese, duc și la o mișcare în masă a oamenilor care fug în zone mai sigure. 

La summitul climatic COP26 al ONU, țările au convenit să limiteze emisiile de gaze cu efect de seră și să nu permită o creștere a temperaturilor globale cu mai mult de 1,5 grade. Țările au fost de asemenea de acord cu o „reducere treptată” a energiei pe bază de cărbune, deși mulți activiști au fost dezamăgiți că aceasta a fost schimbată în acordul final.

Incendiile naturale din Grecia

Grecia a experimentat cele mai groaznice incendii naturale de care a avut parte țara din 2007, după ce temperaturile record și vânturile puternice au cauzat incendii care au distrus locuințe și culturi, ucigând trei persoane. Organizația Mondială de Meteorologie a asociat incendiile direct cu încălzirea globală. 

Un bărbat privește cum flăcările se apropie de satul Pefki din Evia, în august. Foto: ANGELOS TZORTZINIS/AFP via Getty Images

Secetele din Turcia

Lipsa precipitațiilor din Turcia a dus la secete extreme care au amenințat mijloacele de trai ale fermierilor de pe terenurile agricole, cum ar fi în sud-estul Anatoliei.

Un cioban își conduce turma peste terenurile afectate de secetă. Foto: Chris McGrath/Getty Images

Spuma toxică din Râul Yamuna, Delhi

Acest râu puternic poluat din Delhi a fost acoperit în noiembrie de o spumă cu aspect de zăpadă ca rezultat al „deșeurilor industriale și menajere”, potrivit guvernului. De ani de zile autoritățile au promis să curețe râul, dar nu au reușit să o facă. 

Oamenii fac baie în unul dintre cele mai poluate râuri din India. Foto: Sajjad Hussain / AFP via Getty + Sunil Ghosh / Hindustan Times via Getty

Gunoiul care plutește pe Râul Lim în apropiere de orașul Priboj, Serbia

Ploile abundente din ianuarie au dus la cedarea sistemelor de filtrare a deșeurilor din apropierea orașului Priboj și astfel râurile Serbiei s-au umplut cu deșeuri. 

Deșeurile din Râul Lim. Foto: Vladimir Zivojinovic/AFP via Getty Images

Seceta din Kenya

Seceta prelungită din nod-estul Kenyei din decembrie a cauzat moartea animalelor și a amenințat comunitățile agricole. Din septembrie zona a avut parte de o treime din cantitatea obișnuită de precipitații. 

Șase girafe zac moarte la marginea satului Eyrib din Sabuli Wildlife Conservancy. Foto: Ed Ram/Getty Images

Inundațiile germane și belgiene

Precipitațiile și topirea zăpezii în regiunea montană Eifel din vestul Germaniei și estul Belgiei au distrus mii de locuințe și au ucis două sute de persoane. 

Un tren trece printr-o zonă inundată din Nidderau, în apropiere de Frankfurt, Germania. Foto: Michael Probst

Migrația în masă în jurul lumii

Dezastrele climatice din jurul lumii și problemele politice au dus la o mișcare în masă a oamenilor către zone mai stabile, adesea în căutare de azil în Europa unde s-au confruntat cu guverne din ce în ce mai ostile. 

Un migrant este liniștit de o membră a Crucii Roșii din Spania. Foto: Bernat Armangue

Seceta din Columbia

În februarie, schimbările climatice au cauzat secete extreme care au secat lacuri precum Lacul Suesca din Columbia.

Lacul Sueca secat din Columbia Foto: Fernando Vergara

Incendiile din California

Grecia nu a fost singurul loc lovit de incendii naturale extinse anul acesta. În iulie și în august, California s-a confruntat cu încă un an de incendii forestiere care au ars 10 396 de kilometri pătrați și au ucis trei persoane.

Un telescaun inactiv din stațiunea de schi Sierra-at Tahoe din California. Foto: Justin Sullivan/Getty Images

Și Rusia a luat cumva foc 

Incendiile din Rusia au făcut toate celelalte incendii din lume de anul acesta să pară mai mici. Incendiile din Serbia au emis de șapte ori mai mult dioxid de carbon decât cele din SUA.

Un pompier încearcă să stingă flăcările din satul Kuel din Yakutia, Sakha, Rusia. Foto de Ivan Nikiforov/Anadolu Agency via Getty Images

Uraganul Ida

În Louisiana și Coasta Golfului, Uraganul Ida, de categoria 4, a decimat locuințele dintr-o zonă deja puternic afectată de COVID. 

Un bărbat își șterge transpirația de pe ochi după ce locuința i-a fost distrusă de Uraganul Ida. Foto: John Locher

COP26

Anul acesta, activiștii în probleme de mediu au protestat în speranța că vor forța liderii globali să ia măsuri pentru combaterea schimbărilor climatice la COP26. În final, mulți au fost dezamăgiți de acordul rezultat.

Activiștii la COP26 protestează împotriva poluării oceanelor. Foto: Alastair Grant

Lacul Roz din Argentina

În iulie, o lagună din provincia Chubut din Argentina s-a colorat în roz ca rezultat al deșeurilor chimice deversate - mai exact sulfitul de sodiu, un produs antibacterian folosit în industria pescuitului.

Laguna Corfo din Argentina, roz din cauza poluării. Foto: Daniel Feldman.

Muntele de haine din Chile

Se estimează că 39 de mii de tone de haine nevândute din SUA și Marea Britanie au fost aruncate în deșertul Atacama din Chile.

Mormane de haine aruncate în deșertul din Chile. Foto: Martin Bernetti/AFP via Getty Images

Dumpster diving presupune să cauți în gunoiul supermarketurilor mâncare aruncată, dar care încă este în condiție excelentă.

Este o modalitate de a salva produse perfect comestibile care nu mai sunt puse la vânzare în supermarketuri și care altfel ar ajunge în gropile de gunoi. 

Începând cu anii 1990, această activitate a început să se răspândească în Statele Unite mulțumită ideologiei freegan și a stilului de viață anti-consumerist care combină veganismul cu eliminarea risipei alimentare. Astăzi, practica este din ce în ce mai răspândită, în special în țările scandinave. 

În unele orașe, precum Copenhaga, dumpster diving este folosit în special de studenți și de tineri angajați care decid să se aprovizioneze din gunoi ca să-și reducă impactul asupra mediului și să economisească bani.

Nu toți care fac dumpster diving o fac din motive etice. Pentru unii, este o simplă necesitate, pe când pentru alții poate fi o joacă. În orice caz, din ce în ce mai mulți activiști fac furori pe social media când arată cantități considerabile de alimente găsite la gunoi. 

Foto via Matt Homewood

Matt Homewood este unul dintre ei. Postează pe contul lui de Instagram fotografii cu „capturile” sale și ale altor activiști din Europa. A fost invitat recent să vorbească despre risipa de mâncare cauzată de distribuția la scară largă la COP26 în Glasgow. 

Foto via Anna Masiello

Cifrele vorbesc de la sine: potrivit Națiunilor Unite, 931 de milioane de tone de deșeuri alimentare au fost produse în 2019, dintre care 118 milioane de tone numai de sectorul de retail. Este estimat că 17 la sută din totalul produs ajunge în gropile de gunoi, cu un impact imens asupra biodiversității și poluării mediului. Inger Andersen, director executiv la UNEP, a spus că dacă deșeurile alimentare ar fi o țară ar fi a treia din lume pentru emisiile de gaze cu efect de seră.

Ca să aprofundez subiectul, am decis să vorbesc cu trei activiști de mediu care mi-au povestit despre dumpster diving și deșeurile alimentare: Anna Masiello, Nara Valsangiacomo și Zoe Cirina.

Deja pornisem de câțiva ani pe ruta cu impact redus și fără deșeuri, deci activitatea asta mi s-a părut perfectă ca să le reduc și mai mult.

Masiello, cunoscută pe social media ca @heroto0, este un activistă zero waste și antreprenoare socială. Locuiește în Portugalia, unde spune că a făcut dumpster diving pentru prima oară în ianuarie 2019. 

„Tocmai ce mă mutasem într-o nouă locuință în Lisabona (unde am făcut un master în sustenabilitate) și colega de apartament m-a întrebat dacă vreau să încerc dumpster diving. Deja pornisem de câțiva ani pe ruta cu impact redus și fără deșeuri, deci activitatea asta mi s-a părut perfectă ca să le reduc și mai mult. Cu toate astea, habar nu aveam că voi găsi atât de multă mâncare în tomberoanele de la supermarketuri. Prima noapte în care am făcut dumpster diving m-a marcat: în spatele unui supermarket am găsit cinci tomberoane pline de fructe, legume și alte produse ambalate.”

De atunci, spune că a făcut dumpster diving săptămânal de mai mult de un an (până a locuit în Lisabona) și a postat fotografii și clipuri ca să ajute la conștientizarea problemei. Spune că în ciuda a ceea ce reiese din fotografiile de pe social media, comercianții nu sunt singurii responsabili pentru risipa alimentară care are loc la nivel de producție și în locuințele noastre.

Foto via Matt Homewood

„O cantitate mare de fructe și legume nici măcar nu ajunge pe rafturile magazinelor fiindcă nu arată conform standardelor de «beauty». Cele care ajung pe rafturi sunt adesea aruncate la finalul zilei dacă sunt zgâriate sau deteriorate după o zi lungă în mâinile diverșilor clienți. Acasă, mult prea des se aruncă produse care au fost uitate în frigider până s-au stricat.”

În Italia tomberoanele supermarketurilor sunt adesea plasate pe proprietăți private și încuiate cu lacăte. Forțarea lor este ilegală. 

Nara Valsangiacomo este activistă de mediu. Este elvețiană, dar a locuit și în Italia, în Bologna. Îmi spune că nu a încercat niciodată dumpster diving în Italia de frică să nu fie prinsă și fiindcă nimeni nu a vrut s-o însoțească. În Italia tomberoanele supermarketurilor sunt adesea plasate pe proprietăți private și încuiate cu lacăte. Forțarea lor este ilegală. 

În schimb, îmi spune cum practica asta este mult mai răspândită în Elveția. „Am făcut facultatea în Zurich, unde practica este destul de bine cunoscută: ca aperitive la diverse asociații ofereau pâine și pesto recuperate din gunoi de mai multe grupuri care se organizau singure.”

Există și niște reguli neoficiale pe care trebuie să le urmezi, cum ar fi: „nu lua toată mâncarea bună, ci lasă și pentru cei care vin după tine” sau „nu lua mâncare care a atins pereții sau fundul tomberonului”.

Zoe Cirina este o bucătăreasă care locuiește în Copenhaga, unde a lucrat la Amass, restaurantul lui Matt Orlando (fostul sous-chef al lui Renè Redzepi la Noma, care gătea sustenabil). Spune că a descoperit dumpster diving când încă locuia în Italia, mulțumită unui youtuber danez. „Am fost foarte impresionată fiindcă începeam (încă o fac) călătoria zero waste și încercam să-mi minimizez cât mai mult impactul asupra planetei. De obicei ne axăm numai pe amprenta asupra mediului convinși că genul ăsta de cale poate face o diferență, dar în acel moment am realizat cât de limitată este puterea noastră dacă marile supermarketuri pot arunca atât de multă mâncare fără să atragă atenția și să fie pedepsite.”

Spune că după ce s-a mutat în Copenhaga a descoperit că nici acolo nu e ușor să găsești tomberoane accesibile, dar că sunt grupuri care se organizează să facă dumpster diving în căutare de fructe, legume, produse animale și alte alimente care sunt încă bune. Există și niște reguli neoficiale pe care trebuie să le urmezi, cum ar fi: „nu lua toată mâncarea bună, ci lasă și pentru cei care vin după tine” sau „nu lua mâncare care a atins pereții sau fundul tomberonului”.

„Am făcut asta o perioadă când lucram în apropiere de un supermarket care avea adesea tomberoanele deschise. Era un mod prin care să fac ceva sustenabil și să economisesc bani și mi s-a părut și distractiv. Am renunțat recent la dumpster diving fiindcă am descoperit asociații care fac ceva similar la o scară mai largă. Adună produsele care nu au fost vândute și sunt puse special separat pentru asta direct din supermarketuri. În cazul ăsta mâncarea este selectată, împărțită în cutii și vândută pentru câteva coroane.”

Și în alte țări există terți care se asigură că mâncarea care rămâne pe rafturile supermarketurilor prea mult timp nu este risipită. Masiello spune că în Europa, de exemplu în Franța și Italia, există legi în privința asta. În Franța există o obligație pentru magazine să doneze produsele alimentare nevândute asociațiilor și se dau amenzi usturătoare celor care nu o fac. În Italia, spre deosebire de Franța, există stimulente pentru comercianții care donează surplusul de alimente și, prin urmare, este mai convenabil pentru ei să doneze produsele decât să le risipească. 

În România sunt aruncate 2,55 milioane de tone de mâncare anual. „Cheltuim pe hrană 40 la sută din venituri, iar 33 - 50 la sută din aceasta ajunge direct în coşul de gunoi. De cele mai multe ori, cantitatea de mâncare aruncată într-o zi de o persoană reprezintă o masă completă, în jur de o jumătate de kilogram”, conform unui studiu realizat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.

În ultimii ani au apărut mai multe aplicații împotriva rispei alimentare care creează o legătură între distribuitor și consumator. Potrivit lui Valsangiacomo, ar trebui și producția și logistica să fie regândite: agricultură locală (care favorizează și agricultura sezonieră), autoproducția, serviciile la comandă și o distribuție mai eficientă.

Mai sunt multe de făcut în legătură cu risipa alimentară în lumea cateringului. Pentru Cirina bucătăriile nu sunt încă complet transparente când vine vorba despre sustenabilitate. Există premii care se acordă angajamentului în sustenabilitate, dar sunt puține controale. Este dificil pentru un local să fie sută la sută zero waste, dar asta nu înseamnă că tu nu poți încerca să fii așa.

Articolul a apărut inițial în VICE Italia.

Clipul ăsta îți dă cea mai bună metaforă pentru ce înseamnă plasticul, inspirată din legendele grecești: Când regele Midas a primit ca favoare din partea zeilor îndeplinirea unei dorințe a zis că vrea ca orice atinge să se transforme în aur. La început, s-a bucurat de bogăție, dar după și-a dat seama îngrozit că mâncarea și băutura se transformau și ele în aur. Întristat de toate astea, și-a luat fiica în brațe, dar și-a dat seama prea târziu ce a făcut. Cam așa și povestea cu plasticul, materialul minune care trebuia să ne ușureze viața, dar ajunge să distrugă totul în jur.

Cum a început totul 

Acum vreo 150 de ani, obiectele uzuale erau produse din diverse materiale, presupuneau muncă mai multă și costau pe măsură. Cu timpul, au fost inventate mai multe materiale sintetice care au făcut producția lor să fie uniformizată și mai ieftină. De la celuloză la bachelită la polistiren la vinil la acrilic la polietilenă și până la toate tipurile de plastic din prezent pe bază de petrol. Produsele scumpe din trecut au devenit produsele de masă din prezent vândute la prețuri accesibile. 

Atât de accesibile că acum se vând și portocale direct decojite și ambalate într-o caserolă din plastic. Hm, numai dacă ar fi existat un „ambalaj” natural pentru miezul portocalelor…

Numai că prețul redus s-a dovedit a fi o sabie cu două tăișuri. Odată cu explozia produselor din plastic din deceniile postbelice au crescut și munții de gunoi. Era atât de ieftin încât a devenit mai ușor și profitabil să faci ambalaje de unică folosință pe care să le arunci în loc să le refolosești. Lucrurile se complică atunci când durează de la zeci și până la sute de ani ca materialele din plastic să se descompună. Asta dacă nu sunt arse pur și simplu — tot o soluție proastă din cauza substanțelor toxice emise. 

Când zic că plasticul e peste tot, chiar e peste tot. De la vârful Everest și până la fundul oceanelor, nu există loc necontaminat de gunoaie din plastic. Chiar și plajele insulelor nelocuite de oameni se umplu de plastic adus din oceane. Dacă nu e clar, „peste tot” înseamnă că plasticul se dezintegrează în bucăți tot mai mici încât găsești particule de microplastic în mâncarea ta, în corpul tău și al nou-născuților. Ai zice că ești un pic cam prea relaxat pentru cât de gravă e situația, nu?

Ce-i de făcut?

Primul lucru care-ți vine în minte este „păi, să reciclăm, normal!”. Influențat de promovarea continuă a minunii reciclatului și dorința de a contribui la „schimbare”, am început de câțiva ani să sortez și eu gunoiul selectiv: menajer, sticlă, plastic, carton, aluminiu și tot așa. ONG-urile susțin reciclarea, corporațiile o promovează, Uniunea Europeană o încurajează, deci clar asta trebuie să fie soluția, nu? Trebuie doar să reciclăm tot și vom salva planeta. Din păcate, „soluția” nu prea pare să funcționeze. 

Era frumos să fie așa simplu, nu? Așa s-au gândit și marile companii care beneficiau de pe urma industriei masive a plasticului. Așa că au investit în diverse campanii care mută atenția spre responsabilitatea individuală de a arunca gunoiul unde trebuie și de a sorta selectiv pentru reciclare. De câte ori se apropie pericolul de a interzice produsele neesențiale din plastic, hop!, apar campanii și promisiuni de a produce schimbări uriașe prin miracolul reciclării.

Ironia e că cei mai importanți promotori ai reciclării sunt tocmai poluatorii cei mai mari. Surprinzător sau nu, promisiunile lor nu sunt decât rar îndeplinite. Chiar dacă devine tot mai popular, fenomenul reciclării nu pare să țină pasul, mai ales dacă ții cont de faptul se estimează că în următorii 30 de ani vom produce de patru ori mai multe deșeuri din plastic decât am produs în ultimii 60. Și atunci, de ce este promovată reciclarea mai mult ca orice altă alternativă? Este ea viabilă până la urmă? 

Nu trebuie să uiți că reciclarea e un proces industrial, nu e un proces sută la sută curat, explică pentru VICE Elena Rastei, activist de mediu și specialist în sustenabilitate pentru ONG-ul ZeroWaste România. Acest proces e de preferat față de incinerare, de exemplu, dar și el implică un consum de energie și poluare.

„E o parte din soluție, dar ar trebui să fie ultima soluție, doar acolo unde este inevitabil”, spune ea. „E nevoie de colectare separată, care contribuie la un grad de reciclare mai ridicat, dar tot acest focus pe reciclare este mult prea mare în comparație cu adevăratele soluții — reducerea consumului, refolosirea și oprirea producției de materiale și produse nereciclabile, în special plastic de unică folosință.”

O altă chestie ar mai fi și faptul că o mare pare parte dintre ambalaje și produsele din plastic sunt nereciclabile. De altfel, poți afla ușor cum stă treaba dacă te uiți la codul ștanțat pe recipiente. Nu de alta, dar pe lângă treaba cu potențialul de reciclare, unele sunt mai nesănătoase decât altele. 

De exemplu, noi în România avem capacitate de reciclare doar pentru codul 1PET și foarte puțin pentru codurile 2HDPE, 4LDPE și 5PP, spune Elena. „O parte din plasticul din magazine are codul 3PVC sau codul 7O (Other), adică nereciclabile, deci cel mai probabil va lua calea coincinerării în fabricile de ciment sau în gropile de gunoi.” 

Stai, mare parte din ceea ce eu cred că reciclez ajunge tot la incinerare sau groapa de gunoi?

Să zicem că ți-ai convins administratorul de bloc să colectați selectiv gunoiul, după care ești atent să nu arunci cartoanele de pizza la resturi menajere și gata, îți zici că reciclezi, deci ai salvat planeta. Problema e însă mai complicată. „Cetățeanul are impresia că reciclează. Corect însă e că el consumă, generează deșeuri și în cel mai fericit caz le separă. Apoi reciclarea se poate produce sau nu”, nuanțează Elena.

Ca să explice mai bine cum stă treaba de fapt, ea dă exemplul Suediei, care susține că atinge un prag de reciclare de 99 la sută. De fapt, aici e vorba și despre incinerare, ceea ce înseamnă în Suedia se reciclează sub 50 la sută din ceea ce se colectează separat, iar cealaltă jumătate ajunge în instalații de incinerare cu valorificare energetică. „Ori, distrugerea prin incinerare a acestor materiale, chiar și cu recuperare de energie, creează o cerere pentru alte «deșeuri», încurajând mineritul și exploatarea resurselor primare. Incinerarea deșeurilor ar avea sens, dacă am avea o altă planetă pe care să migrăm”, descrie Elena situația.

Dacă Suedia se află pe primul loc în Europa la reciclare, România se situează de partea cealaltă a clasamentului, pe penultimul loc. Țara noastră are și o obligație față de Uniunea Europeană pentru a ajunge să recicleze 50 la sută din deșeurile municipale până în 2020 dar mai e mult până acolo, așa că între timp plătim penalizări până când se remediază situația.

Conform statisticilor, un cetățean român produce într-un an doar jumătate din cantitatea de deșeuri pe care o produce un cetățean din țările vestice. Aici vine reversul medaliei: în multe locuri unde a fost introdusă colectarea separată a crescut consumul, fiindcă oamenii încep să aibă impresia că dacă produc deșeuri nu mai impactează mediul. 

Okay, dacă nu e de ajuns să colectez selectiv, atunci ce pot face?

Elena spune că obiectivul principal ar trebui să fie prevenirea la nivel macro, adică o legislație care să oprească companiile din a mai pune pe piață produse cu un impact negativ major asupra mediului. Responsabilitatea ta ca cetățean care alegi să nu-ți mai bei cocktailul cu paie de plastic vine apoi.

„Noi promovăm la nivel european conceptul de economie circulară zero deșeuri și am militat intens pentru ținte de prevenire în sprijnul ei. Dar mai multe guverne, printre care și România, Ungaria, Marea Britanie sau Polonia, s-au opus în perioada consultărilor pe pachetul legislativ european de economie circulară”, spune specialista de la ZeroWaste România. „În loc să ne concentrăm pe ținte de reciclare, ar trebui să ne concentrăm pe ținte de reducere a deșeului cu 50 la sută. Din păcate, lobby-ul industriei a fost hotărâtor.”

„Prin acest lobby dus pe multe fronturi nu s-au opus pe față ideii de economie circulară, ci au golit termenul de sens, au făcut din sustenabilitate un termen vag care de fapt nu propune nicio schimbare majoră”, explică Elena. „Aceeași situație o întâlnim și când autoritățile folosesc aproape interschimbabil termenii de reciclare și valorificare a deșeurilor.” Practic, a ajuns să fie numită „valorificare” și arderea de deșeuri, care vine cu niște costuri semnificative pentru sănătatea publică. Dacă trăiești în București, dar nu numai, știi deja pe pielea ta ce înseamnă asta.

Planuri pe termen scurt

În ultima vreme, s-au luat câteva măsuri în direcția bună, dacă e să te uiți numai la directiva europeană care elimină plasticele de unică folosință: tacâmuri, farfurii, paie pentru băuturi etc. Ar mai fi și sistemul de garanție-returnare pentru ambalaje de băutură, aprobat în octombrie de Guvern, care va deveni obligatoriu pentru toate magazinele. Ar ajuta, desigur, dacă supermarketurile ar oferi posibilitatea să cumperi produse vrac și să vii cu propriul recipient.

„Schimbarea poate începe cu fiecare dintre noi, dar nu se poate încheia cu succes”, spune Elena. „Ce trebuie să înțelegem noi până la urmă este că schimbarea de care avem nevoie e atât de mare încât nu poate veni doar din inițiativele individuale ale cetățeanului și ale producătorilor, de jos în sus. Schimbarea se poate produce dacă recunoaștem adevărații responsabili și impunem măsurile eficiente la timp”, conchide ea.

Ca o concluzie, discuția cu Elena mi-a confirmat ceea ce citisem la mulți alți experți din lume: Nu există o soluție magică pentru plastic, deși ne dorim și ne mințim singuri că ar exista. Reciclarea, inventarea unui nou tip de plastic ori bacterii care să mănânce plasticul din oceane – toate astea sunt doar un pansament care nu rezolvă problema mare. 

Singura soluție — renunțarea la plastic oriunde e posibil — pare să fie și cea mai incomodă atât pentru corporații, pentru că le afectează profitul, cât și pentru noi consumatorii, pentru că ne-am „răsfățat” prea mult să avem toate avantajele plasticului fără să ne gândim la consecințe. Dar, pentru că asta-i singura planetă pe care o avem, nu văd ce altă alternativă am avea.

În ziua în care Thomas s-a mutat din apartamentul lui mic parizian în Lille, bărbatul în vârstă de 30 și ceva de ani a decis să ofere câinilor seniori o a doua șansă. Recunoscător pentru dragostea primită de la animalele sale, Thomas își mai spune și „azil pentru câinii bătrâni”.

Însă contrar a ceea ce ai putea gândi, să adopți câini bătrâni nu e așa de trist precum ți-ai imagina.

VICE: De ce să adopți câini bătrâni?
Thomas: Nu vreau să fac din vârstă un criteriu. Există deja noțiunea de pedeapsă dublă. Sunt câini abandonați și să-i faci să arate frumos pe Instagram și nu prea bătrâni nu reprezintă o abordare sinceră. S-ar putea să par puțin crud când spun asta, dar să adopți doar pe baza vârstei este o pedeapsă pentru un câine. Dacă te lasă inima să adopți, atunci fă-o și fără să-ți mai pese de vârsta câinelui. O să te recompenseze de o mie de ori mai mult. 

Oamenilor care-mi spun cât de norocoși sunt cățeii mei le zic mereu că eu sunt de fapt cel norocos. Realizezi asta odată ce ai un animal. Adopția este o întâlnire. Câinele te alege pe tine, ca în scena din Harry Potter cu bagheta sa. Bineînțeles că ai o satisfacție și pentru gestul tău de bunătate, dar eu personal fac asta în primul rând fiindcă iubesc câinii și știu că, dacă nu sunt adoptați, vor fi eutanasiați.

Cum ai adoptat primul câine bătrân?
Se întâmpla în noiembrie 2009, tocmai ce ajunsesem în Lille și am fost cu partenera mea la LPA (Ligue Protectrice des Animaux). Nu locuiam încă cu ea, dar fiindcă avea un câine, l-a luat cu ea ca să ne asigurăm că se vor înțelege. Însă nu avut voie în adăpost, așa că m-au așteptat afară. În interior erau coridoare lungi și o succesiune de cuști cu animale triste. Printre câinii disponibili pentru adopție erau numai rase de talie mare, iar eu nu căutam asta din moment ce locuiam într-un apartament. Când am plecat, am văzut că partenera mea plimba un câine mic care era disponibil pentru adopție. Am văzut că totul mergea bine și m-am „îndrăgostit” de cățelușă. O chema Luna și era într-o stare oribilă, fusese abandonată în timp ce era gestantă și tocmai făcuse o cezariană. Încă mai avea bandaje și cusături. Era într-o stare deplorabilă. Mi-am spus: pe ea o vreau. 

Și a mers bine?
Am locuit cu ea preț de trei săptămâni. După câteva zile, am văzut că era grav bolnavă. Avea răpciugă, o boală rară de care câinii se pot îmbolnăvi când stau în adăposturi fiindcă este provocată de un virus foarte contagios. Este o boală fatală care nu mai fusese depistată în regiune de zece ani. Veterinarul s-a chinuit să o diagnosticheze, fiindcă la început am crezut că era o viroză normală. Când am aflat ce era, am încercat să profităm cât putem de timpul rămas. A murit la începutul lunii decembrie. 

Thomas și Luna

Cum a fost această primă pierdere?
Nu toată lumea reacționează la fel când știu că-și vor pierde animalul de companie. Odată ce am aflat că nu prea mai avea șanse de supraviețuire, nu m-am gândit că e sfârșitul lumii. Să știi că moartea câinelui tău este iminentă este ceva ce ai mereu în minte. Veneam zilnic acasă în pauza de prânz ca să petrec timpul cu ea și mereu mă îngrijoram că o voi găsi moartă. Când a murit am fost trist, dar asta doar fiindcă am fost fericit cu ea și a reușit să-mi ofere bucurie. Asta e cel mai important.

Dar nu e greu să adopți un animal care va muri curând?
Știu că probabil va muri mai rapid decât unul tânăr. Oamenii nu vor să se confrunte cu durerea pierderii atât de repede, lucru pe care-l pot înțelege, dar mai sunt și alte beneficii când ai un câine bătrân. Este deja obișnuit cu socializarea și să-și facă nevoile afară. Cățelele bătrâne pe care le-am adoptat erau foarte ascultătoare, erau atât de atașate de mine încât puteam să mă plimb cu ele fără lesă. Dar ai ceva de muncă pe partea comportamentală fiindcă sunt foarte afectați de trecut, adesea din cauza abuzurilor. 

Și financiar?
Bineînțeles că e o povară financiară. În prezent pot să-mi permit. A trebuit să-mi vând o mașină pentru câini, dar e o alegere. Când adopți un câine bătrân ai parte și de o reducere, te costă în jur de 70 de euro și e mult mai ieftin decât ai da pe un câine tânăr.

Ai observat vreo diferență în comportamentul câinilor bătrâni?
Au mai puțină nevoie de efort fizic decât cei tineri. Sunt deja câini de canapea, au nevoie de mai puțin spațiu și nu trebuie să alerge cinci kilometri pe zi. Au nevoie doar să se simtă iubiți. În fiecare zi realizezi că sunt extrem de recunoscători. Au acea parte de nimeni nu m-a vrut, care este foarte evidentă.

Cât de mult ai așteptat până să adopți din nou?
În jur de zece zile. Nu înțeleg ideea de așteptare. Bineînțeles că am fost trist, dar dacă pot să-i ofer un cămin unui nou câine, o fac în timp ce-mi respect fostul animal de companie. Am adoptat-o pe Wendy, o cățelușă griffon în vârstă de 13 ani. 

Cum a fost această a doua adopție?
Ce m-a surprins la Wendy a fost că rămas în viață cât mai mult timp ca să stea cu mine. La final era pe jumătate oarbă, avea crize convulsive, trecuse prin mai multe operații și mereu îmi arăta recunoștință. A stat cu mine doi ani până a murit și a fost foarte recunoscătoare fiindcă era conștientă de confortul pe care tocmai îl primise.

Ai în plan să adopți un al treilea câine?
Tocmai ce am adoptat un nou cățel, care de data asta este pui. Partenera mea a suferit când am pierdut ultima cățelușă, așa că mi-a spus că preferă să adopt unul tânăr. Fără să vrea s-a distanțat de ea fiindcă nu a vrut să se atașeze prea mult. Abia când a murit am realizat cât de mult ajunsese să o iubească. Acum locuim împreună și am preferat să adopt un câine mai tânăr, atât pentru ea, cât și pentru mine.

Articolul a apărut inițial în VICE Franța.

O familie a trecut prin aceeași catastrofă, așa că, atunci când un bărbat i-a oferit fiicei lor în vârstă de 17 ani un job în oraș, a fost de acord.

„Le-a oferit bani și a spus: Sunteți foarte săraci. Lăsați-mă să o angajez și să-i fac viața mai bună”, a spus Seema pentru VICE World News prin intermediul unui traducător. 

Bărbatul nu a spus familiei că va duce fata într-un oraș precum Mumbai sau Pune, unde va fi forțată să facă muncă sexuală. Fata, pe care Seema o cunoștea personal, probabil că este traficată în continuare, a spus ea.

O femeie și casa ei distrusă lângă râul Meghna din Bangladesh pe 12 septembrie 2019. (Zakir Hossain Chowdhury / Barcroft Media via Getty Images

Seema, al cărei nume a fost schimbat ca să-i protejăm identitatea, vede la prima mână cum dezastrele naturale pun femeile în pericol, prin munca pe care o face cu Banhanmukti, un colectiv de supraviețuire afiliat cu alte organizații indiene care oferă sprijin victimelor traficului de persoane. A spus că fata în vârstă de 17 ani este doar una dintre persoanele vulnerabile care sunt traficate din ce în ce mai des din cauza crizei climatice care se înrăutățește mai ales în regiuni cu risc crescut precum Bengalul de Vest. 

Seema a spus că traficanții sunt „foarte bine informați” despre crize, așa că adesea intervin și îi exploatează pe cei afectați de dezastrele naturale.

În jurul lumii, peste 55 de milioane de oameni au fost deja forțați să se mute din comunitățile lor din cauza condițiile meteo extreme, iar criza climatică se așteaptă să lase fără locuințe până la un miliard de oameni până în 2050. În prezent evenimentele climatice strămută mai mulți oameni decât violențele și conflictele. În special femeile și fetele duc greul crizei climatice: VICE World News a mai scris cum situațiile au devenit mai mortale pentru femeile din zonele predispuse la dezastre naturale, iar cele care fug de acasă se luptă să aibă acces la metode de contracepție. Multe probabil că vor fi forțate să-și vândă corpurile în timp ce familiile lor se luptă cu evenimentele meteorologice extreme care le iau totul, mai puțin hainele de pe ele. 

Este un tipar deja bine documentat: După ce Ciclonul Aila a lovit India în mai 2009, numărul de lucrătoare sexuale migrante din Cartierul Roșu Kolkata a crescut cu 20-25 la sută, iar multe dintre ele se considerau „sinistrate”. Conform rapoartelor, districtul crește cu până la șapte sute de oameni în fiecare an. Munca sexuală a crescut de asemenea ca „mecanism de supraviețuire” în Myanmar după Ciclonul Nargis în 2008, conform unui raport Women Deliver descoperit anul acesta.

Conform unui raport al ONU din 2014, unele familii strămutate s-au confruntat cu astfel de dificultăți economice în urma inundațiilor din Fiji, încât multe și-au pus copiii să câștige bani noaptea din muncă sexuală.

Conform unui articol Reuters, o adolescentă, a cărei familie a migrat în oraș după ce casa le-a fost distrusă de inundații, a intrat în industria sexuală și a devenit principalul sprijin financiar al familiei, câștigând până la 240 de dolari pe lună.

„Aveam 14 ani când am intrat în industria sexuală”, a spus ea. „Am făcut asta doar pentru bani. A trebuit să cumpăr mâncare. A trebuit să supraviețuiesc.”

Bengalul de Vest, în special Sundarbans - o zonă în care se întâlnesc trei râuri în Golful Bengal - este unul dintre locurile cele mai predispuse la dezastre naturale din lume. În aproape fiecare an au fost furtuni și inundații severe și cel puțin șapte luni din an este caniculă extremă. Este, de asemenea, o regiune în care mulți oameni trăiesc din agricultură, o industrie afectată de fiecare dată când inundațiile scufundă terenurile agricole în apă sărată și compromit calitatea solului. Aproximativ 4,5 milioane de oameni trăiesc în Sundarbans-ul indian. 

Unele femeie care fug de dezastrele naturale au ales să facă muncă sexuală ca să se întrețină. Dar rămâne de dezbătut dacă munca sexuală poate fi de fapt cu consimțământ atunci când oamenii nu au alte opțiuni. O femeie care a fost victima traficului de persoane și care trăiește în India și lucrează cu Bandhanmukti a spus: „Având în vedere situația financiară precară, suntem într-un moment în care femeile nu intră în industria sexuală de bunăvoie”.

Kaushik Gupta este avocat la Calcutta High Court, tot din Bengalul de Vest. A spus că a cunoscut multe femei și fete care au intrat în industria sexuală fie prin exploatare, fie cu consimțământ, din cauza crizei climatice.

„Problemele de mediu adaugă la sărăcia celor deja asupriți… Pentru o persoană care face zilnic agricultură, dacă puținul petic de pământ pe care îl are este luat de mare, atunci cu ce rămâne?”, a spus Gupta. 

Gupta a subliniat că sunt necesare două politici: migrația în siguranță și legalizarea și destigmatizarea politicilor ce țin de munca sexuală - fără teama de poliție. 

Conform lui Gupta, multe dintre eforturile de salvare, conduse uneori de ONG-uri occidentale, izolează și mai mult femeile deja exploatate.

Prea des iau femei care au fost traficate și le duc în adăposturi locale unde stau până la trei ani - fără să poată pleca - și le învață meserii noi din care pot face bani, precum croitoria sau machiajul. Dar nu se fac destule eforturi ca să se asigure că femeile se pot întoarce în siguranță acasă, a spus Gupta.

„Există un stigmat social imens față de sexul în sine”, a zis Gupta. Rezultatul este că femeile care evadează din traficul sexual se chinuie să se reintegreze acasă fiindcă familiile și vecinii lor le privesc ca pe „femei decăzute”. Cele mai eficiente campanii lucrează cu familiile ca să le educe că exploatarea sexuală nu este vina femeii.

„Așa-numitele țări dezvoltate sunt complet ignorante când vine vorba despre aceste realități”, a spus el. 

Fatima a migrat din Bangladesh ca să lucreze ca femeie de serviciu în Arabia Saudită după ce și-a pierdut locuința din cauza Ciclonului Sidr din 2007, care a ucis mii de persoane. Deși nu a fost traficată sexual, a fost constant abuzată de angajatorii ei - pipăită și lovită. A spus că știe femei care au ajuns în industria sexuală după Ciclonul Sidr, sau crize similare, ademenite adesea de „intermediari” care le promiteau că le vor găsi de muncă în industria cosmetică. Au fost trimise în orașe din țările sud-asiatice, inclusiv din India, Thailanda și Nepal, a spus Fatima.

„Trebuie să creștem gradul de conștientizare pentru că de cele mai multe ori familiile nu știu ce este traficul de persoane și cel sexual și cum ar trebuie să se protejeze pe sine și pe copiii lor”, a spus Fatima, care a văzut aceste probleme în comunitatea ei. A adăugat că rușinea legată de sex a îngreunat reintegrarea supraviețuitoarelor care s-au întors acasă. 

Un mod prin care guvernele pot ajuta este să echipeze femeile și fetele cu abilități pe care le pot folosi ca să-și câștige existența, a spus Fatima.

Un raport recent al Institutului internațional pentru Mediu și Dezvoltare a constatat că criza climatică exacerbează sclavia modernă, care include uneori exploatarea sexuală forțată. Femeile, copiii și indivizii săraci sunt categoriile cele mai expuse riscului. 

„Legislatorii pentru problemele climatice și dezvoltare trebuie să recunoască urgent că milioane de oameni strămutați de schimbările climatice sunt și vor fi expuși sclaviei în următoarele decenii”, scrie în raport.

Toate supraviețuitoarele care au vorbit cu VICE World News au spus că se tem că traficul sexual va crește odată cu dezastrele. Au subliniat că vor susținere guvernamentală adecvată ca să poată continua să trăiască în comunitățile lor fără teamă de exploatare. 

Pentru Seema, să stea în satul ei din Bengalul de Vest înseamnă să rămână conectată la cercul ei social. Nu pare fezabil din punct de vedere financiar să se mute în altă parte, a spus ea.

„Nu am bani să cumpăr teren sau să-mi construiesc o casă altundeva”, a zis Seema. 

Lumea abia începe să-și dea seama cum să susțină refugiații climatici. Chiar și cele mai bogate țări sunt prost echipate pentru a face față propriilor migranți interni, strămutați de incendii și inundații. Dar există speranță: într-o premieră globală la începutul anului, un bărbat care a fost forțat să plece din Bangladesh din cauza condițiilor proaste de mediu care-i afectează sănătatea, și-a câștigat dreptul de a se stabili în Franța - instanța franceză a recunoscut că poluarea a jucat un rol major. Decizia ar putea crea un precedent, deoarece din ce în ce mai mulți oameni sunt forțați să-și părăsească casele din cauza crizei climatice. 

Fatima, acum întoarsă la familia ei din Bangladesh, după ce soțul ei a luat un alt împrumut ca să o aducă acasă, a spus că nu vrea să emigreze niciodată definitiv din satul ei.

„Este foarte, foarte greu”, a spus Fatima. „Dezastrele naturale sunt motivele principale pentru toate dezastrele din viața mea. Dacă aș fi avut o altă opțiune în zonă, nu aș fi planificat niciodată să plec sau să emigrez.”

Articolul face parte dintr-o serie Covering Climate Now despre migrația climatică numită „Flight for Their Lives”. CCNow este o colaborare jurnalistică globală care acoperă schimbările climatice.