Fotografii cu oameni care înfruntă canicula în RATB și fac aer condiționat cu evantai
Cât televiziunile de știri anunță „urgia roșie” cu toate codurile de caniculă, în RATB simți că nimic nu s-a schimbat de la verile din ‘90 până acum.
Toate metodele prin care Firea a zis că reduce poluarea în București, dar mai rău a făcut
A fost nevoie de studii intense pentru ca Gabriela Firea să descopere că traficul îi ucide pe bucureșteni, la propriu.
Cum plănuiește primarul Sectorului 3 să-i fure Bucureștiul lui Firea
Robert Negoiță a tradat-o pe Firea și s-a pus de-a dreapta lui Ponta.
Ce trebuie să știi despre vizita Papei în România și cum a folosit-o Firea ca să manipuleze
Gabriela Firea a încercat să te facă să crezi că vine Papa Francisc în România datorită ei. E fals, că nici nu vine, nici nu are ea vreo treabă cu vizita.
Toate lucrurile la care nu te gândești când râzi de Firea că iese de pe Facebook
Americanii numesc metoda asta „câmp de distorsionare a realității”. Firea și PSD tocmai o aplică.
Cum arată clădirile din București distruse cu vopsea la ordinele altcuiva decât Firea (zice Firea)
Aceasta a fost săptămâna de spoit ziduri istorice pe Calea Victoriei, ca parte din curățenia generală a Capitalei.
Am fost la Primărie să văd cum Firea transformă Bucureștiul în propria sufragerie
Dacă tot o să-ți cadă fațada blocului la cutremur, măcar să fie frumoasă, cu mușcate la ferestre.
Tot ce trebuie să știi despre războiul dintre Dragnea și primarii din România
Șeful PSD a tras din nou țeapă primarilor din România.
Cele mai bune memeuri și glume cu ouăle penibile cu care a umplut Firea Bucureștiul
Tot din cauza delirului de Paști al Primăriei s-au distrus niște monumente istorice, dar cui îi pasă.
Tot ce s-a întâmplat săptămâna trecută cât erai ocupat cu unirea României cu Moldova
În timp ce politicienii români te mințeau patriotic cu Unirea, iar au furat sute de mii de euro din banii tăi.
Cât ai fost ocupat cu izolarea, politicienii au învățat să doarmă acasă în loc de plen
Sau ce s-a întâmplat în politică cât timp ai fost atent doar la coronavirus.
Cele mai stupide și absurde lucruri pe care primarii din România au cheltuit banii tăi
Oamenii ăștia s-au șters la fund cu 250 de milioane de euro din bani publici.