Cum am reușit să mă bucur de sex fără alcool, după ani de zile în care asta era norma
Credeam că alcoolul mă ajută să mă bucur de mine și să mă eliberez, până când mi-am dat seama că, de fapt, nu reușeam să fac nici una, nici alta.
Tot mai mulți tineri au început să bage ketamina în loc de alcool
Cercetările pe ketamină sunt încă la început, dar tot mai mulți consumatori susțin că substanța îi ajută să se țină departe de alte droguri precum alcoolul.
Alcoolul mi-a transformat părinții în monștri
„Nu l-am văzut niciodată pe tata treaz.” Am vorbit cu trei persoane care au avut părinți alcoolici.
Ciupercile psihedelice m-au ajutat să lupt cu dependența de alcool, când nimic nu mai mergea
În 20 de ani, cele 18 vizite la clinică nu au ajutat-o cu nimic. Dar apoi a încercat o metodă nouă care a avut pentru prima oară efect.
Băuturi alcoolice sub microscop
Deşi este cu siguranţă trist că oamenii de ştiinţă trebuie să recurgă la vânzarea de „eşarfe la modă pentru femei" pentru finanţarea cercetării lor, imaginile chiar sunt foarte tari.
Ghidul alcoolicului anonim
Adevăratul alcoolic secret e sociabil. El preferă compania altora.
Cât de mult rău face alcoolul planetei?
Și care-s tipurile de alcool care au cel mai mare impact asupra mediului.
Ce se întâmplă dacă combini MDMA cu alcool
Să iei MDMA și să bei alcool în același timp este ca și cum ți-ai trimite corpul în două direcții diferite.
Am crescut în teroarea dependenței de alcool, a tatălui și-a mea, iar acum învăț să-mi vindec trauma
În clasa a șaptea, la un meci între Steaua și Rapid, Alina* a băut trei sau patru pahare de vin. I le-a dat chiar tatăl ei. „Nu vrei și tu un pahar?” e încă o întrebare nelipsită când se văd.
S-a descoperit ascunzătoarea lui Hitler de alcool
Hitler nu bea, dar avea grijă de ofițerii lui.
Ești alcoolic dacă bei în fiecare zi?
Alcoolismul e un efect al interacțiunii complexe dintre materialul genetic și lucrurile care ți se întâmplă în viață.