OCD-ul mă face să fiu obsedată de faptul că aș putea fi lesbiană și că nu-mi iubesc partenerul
Tulburarea obsesiv-compulsivă de natură homosexuală și tulburarea obsesiv-compulsivă de natură relațională te fac să îți pui constant la îndoială sexualitatea și relațiile, chiar dacă nu ai un motiv real.
Am verificat substanțele care promit să te scape de depresia de după festival
Chiar poți sări peste down-ul de marți?
Sunt George și vreo patru luni pe an sunt în depresie. În fiecare an
„Depresia e o luptă constantă cu propriul cap. Încerc să-mi trăiesc viața într-un anumit fel, să învăț să trăiesc, iar cealaltă parte încearcă să mă omoare. Cel mai probabil o s-o am toată viața.”
Vreau să mă despart de iubitul meu, dar mi-e teamă să nu-și facă rău
„Nu e rolul tău să-ți asumi responsabilitatea pentru sănătatea lui mintală.”
Tineri din România mi-au povestit cum le afectează social media relațiile de cuplu
„De ce nu răspunde?”, „De ce a fost activă la ora aia?”, „Mi-a dat seen, asta înseamnă că mă ignoră?” O mie de întrebări îmi treceau prin minte și nu reușeam să mă liniștesc sub nicio formă.
Ce efecte au drogurile recreaţionale asupra sănătății mintale?
Dacă eşti predispus la boli mintale, drogurile o să-ţi agraveze starea.
Cum e să fii forțat să iei medicamente antipsihotice
După ce ți se bagă pe gât un tratament pentru boli mintale, normal că devii paranoic în privința doctorilor și autorităților.
Boala care m-a transformat într-un bătrân bolnav, deși sunt o femeie tânără
De obicei, o seară petrecută în oraș înseamnă pentru mine o săptămână de recuperare.
Tot ce trebuie să faci și să nu faci când ai un atac de panică
Lucrurile care m-au ajutat cel mai mult în mijlocul unui atac de panică, nu au fost încercările să mă „vindec” de panică, ci să redirecționez narativa experiențelor.
Trapperii Solomon și Amtilb mi-au zis de ce e ok să bagi terapie chiar dacă ai versuri despre cox
Cartier, anxietate, BAC, epilepsie, Migos și așa mai departe.
Tineri români mi-au spus cum îți transmite corpul că mintea ta suferă
Când crezi că ai toate bolile din lume, probabil e ceva în capul tău. Du-te la un doctor!
Mi-e frică să fiu atins și asta mi-a dat peste cap viața
Un designer grafic în vârstă de 23 de ani povestește despre afefobie (frica de contact fizic) și felul în care i-a afectat viața.