Am încercat să supraviețuiesc pe o insulă tropicală pustie
Ce se întâmplă când faci pe Robinson Crusoe și îți iei rolul prea în serios.
Oamenii care și-au construit o insulă doar ca să poată bea alcool
În orașul ăsta din Noua Zeelandă e interzis consumul de alcool în public.
Pe insula asta falsă sunt simulate toate catastrofele posibile
Firma australiană de consultanță pentru dezastre Crisis Ready a creat insula ca o simulare pentru ca studenții și clienții să practice aici reacțiile în caz de criză.
Am trăit pentru 15 luni pe o insulă pustie până ne-a salvat cineva
Povestea a șase adolescenți care au furat o barcă, s-au pierdut pe furtună, apoi au trăit într-o armonie relativă pe o insulă din sudul Pacificului.
Cum arată insula unde Obama își petrece mai nou vacanțele
Barack Obama se distrează în Polinezia franceză într-un hotel eco pentru oamenii bogați și faimoși.
De ce trebuie neapărat să vizitezi insula Apocalipsei din Grecia
A fost votată de revista Forbes cel mai idilic loc din Europa.
Fotografii de pe insula grecească unde oamenii „uită să moară”
Insula are un număr mare de centenari, iar unul din trei oameni de pe insulă ajunge la 90 de ani extrem de sănătos.
Peste jumătate din bărbații de pe insula asta au violat minore
Insula - care are o populație de 50 de inși - a ajuns în titlurile internaționale după ce șapte din cei 12 bărbați au fost acuzați de 55 de infracțiuni sexuale împotriva unor minore.
Am mers pe o insulă tantrică să văd dacă pot atinge nirvana sexuală
Ko Pha-Ngan e cunoscută pentru petrecerile cu lună plină și turiști, dar are și o comunitate de „tantra conștientă” care promite un altfel de iluminare.
Fotografii de pe insula în care tinerii iranieni sunt liberi
Nu există poliție în jur, ceea ce le permite băieților și fetelor să vorbească, să-și dea jos hainele, să pună muzică și să înoate împreună.
Cum e să lucrezi pe o insulă de petreceri din Grecia
„O toaletă era plină complet de fecale. Am stat de gardă ca să mă asigur că nu încerca nimeni să intre, în timp ce șeful meu și-a pus o mască pe față ca să poată face curat acolo.”
Cum a reușit America să piardă cu totul o insulă din Hawaii
O insulă din nord-estul fregatelor franceze din Hawaii este acum scufundată sub mare.