Anxietatea e o emoție utilă, dar nimeni nu te învață să o folosești
Putem folosi anxietatea funcțională în favoarea noastră – sau, cel puțin, măcar să n-o lăsăm să ne distrugă viața.
Cum a ajuns Croația un iad medieval pentru persoanele LGBTQ
Politicienii închid ochii, dar numărul atacurilor sunt în creștere.
Am fost să-mi plătesc taxele în România și am simțit cum îmi trece viața prin fața ochilor
Fiecare hârtie și chitanță nenorocită pentru statul român înseamnă să stai la vreo patru cozi, chit că unele țin chiar și câteva ore.
De ce e Wagner crezut cel mai nemilos grup de mercenari ruși. „Teroarea se simțea în aer”
Iată gruparea Wagner, o companie militară privată care are legături cu Vladimir Putin și aliații lui. E, totodată, și una dintre cele mai secrete și brutale grupări de mercenari.
Ce simți când îți bagi picioarele-n jobul tău mizerabil, ca să faci ce-ți place
Am întrebat cum le-a mers după ce s-au sinucis din punct de vedere profesional.
Șase lucruri pe care poveștile despre succes nu ți le spun
Nu trebuie să faci „mici” compromisuri și nici să te speli pe cap cu valorile tale.
Un preot a făcut sex cu o enoriașă sub pretextul că o vindecă de traume
Amy McClanahan din San Diego l-a dat în judecată pe John Wright, pastor și profesor universitar, pentru viol.
Cum te omoară datoriile când ești tânăr
Cu cât durează mai mult până îți poți plăti datoria, cu atât ești mai anxios.
Am încercat să-mi vindec traumele cu heroină
Se pare că sindromul de stres posttraumatic şi dependența de opioide merg mână-n mână.
Întrebarea zilei: Cum simți orgasmotronul?
Orgasmotronul e o chestie care arată ca un bătător de ouă şi care îţi injectează o cohortă de furnici de foc ale plăcerii în creier.
Am întrebat corporatiști obsedați de serviciu cum au reușit să redevină ființe umane
De ce să riști să te epuizezi când poți să te duci să locuiești lângă plajă și să trăiești din pictură?