chelnerita
Hoțul care va rămâne în istorie pentru cea mai proastă decizie
Când credeai că le-ai văzut pe toate, dai de americanul ăsta.
Zece întrebări pe care ai vrut mereu să i le pui unei chelnerițe
„O clientă și-a turnat șampanie peste mâncare și a început să arunce cu sushi prin restaurant. Când am întrebat-o care e faza, mi-a zis că are atâția bani încât mă poate cumpăra cu totul.”
Poveștile ospătarilor români: ceafă de pui, pizza cu iarbă și leacuri miraculoase pentru potență
„Ia de aici 50 de lei și cumpără-ți un dres, că tragi a sărăcie cu gaura aia."
Cât de nasol e să fii o chelneriță din Europa de Est în Marea Britanie după Brexit
După Brexit, colegii mei au zis că exemplele de rasism și xenofobie sunt doar niște excepții, dar din ce am trăit pe pielea mea, simt că în țară s-a propagat un sentiment puternic anti-imigranți.
Niște manageri au fost concediați pentru că i-au dat unei chelnerițe premiul pentru cel mai mișto fund
Membrii juriului care a acordat premiul s-au holbat bine de tot la toate fundurile colegelor în timp ce erau la job.
Cum arată întâlnirile voastre de Valentine's, prin ochii unei chelneriţe
Nici nu mai trebuie să pun lumânări pe mese, pentru că e destulă lumină de la ecranele telefoanelor.
Cum mi-am făcut vacanța cu banii furați din barul la care lucram
Am vorbit cu un barman care a lucrat într-un bar din Amsterdam, unde angajații furau bani și băutură de la proprietarul nesuferit.
Cum se simte o chelneriță când o hărțuiești sexual
După patru ani de zile de când lucrez în barul ăsta, sentimentele mele despre corpul și sexualitatea mea s-au schimbat dramatic.
Le scriu studenților chinezi eseurile de admitere pentru facultăți străine
Îmi vând bucățele de suflet ca să ajut studenți răsfățați și bogați să intre la facultate.
Motive pentru care Parisul e cel mai nașpa oraș
Sunt conștient că e șic și sofisticat să calci în rahat de câine și să eviți britanicii aflați în luna de miere.
Sunt chelneriţă, nu prostituată
Ai lucra într-o cafenea unde ar trebui să fii mereu drăgălaşă şi să-i spui clientului „stăpâne" în timp ce-i desenezi căţeluşi din ketch-up pe mâncare?
Am vorbit cu patru femei care m-au respins, ca să aflu ce e în neregulă cu mine
Voiam să știu dacă are legătură cu faptul că habar nu am să citesc anumite semene sociale. Sau poate pentru că sunt un tocilar scund și nătâng? Sau pentru că am locuit în casa părinților mei până acum trei luni?