Delicte
Am vorbit cu deținuți români despre cum e să ai relații și să iubești de după gratii
„Cred că a fost dragoste la prima vedere când ne-am văzut a doua oară".
Am întrebat consumatori de droguri din România cât îi costă dependența
„Într-o noapte era o ditamai furtuna şi eram mort p-afară. Am crezut că e atac extraterestru şi m-am ascuns. N-am mai ajuns la muncă".
Poveștile româncelor despre labagii publici o să te facă să te închizi în casă
Bucureștiul e plin de labagii.
Protecția Copilului din Norvegia mi-a explicat de ce le-a dat copiii înapoi soților Bodnariu
Condițiile din familia Bodnariu sunt acum sigure pentru cei cinci copii, mi-au spus oficialii norvegieni.
Cum era să piratezi și să vinzi la negru casete și CD-uri cu muzică, în România anilor '90
„Țineam deck-ul pe play, record, pause, toate apăsate şi-mi vedeam de treabă. Când auzeam piesa la radio, săream să pornesc înregistrarea".
Am vorbit cu foști extremiști religioși și politici ca să aflu cum au renunțat la nebunie
„În 1976, când aveam doar 17 ani, m-am trezit închis la pușcărie, după ce-mi omorâsem un coleg din UVF care devenise informator."
Tot ce s-a întâmplat cu Statul Islamic de când n-au mai fost la modă știrile cu ei
Deja se anunță organizația jihadistă care va înlocui ISIS.
Am vorbit c-un fost deținut care a învățat dreptul ca să învingă statul român la CEDO
Când vrea să fie glumeț, tipul ăsta bagă faza următoare: „Am făcut facultatea de Drept, cu master cu tot, la pușcărie".
Fă cunoștință cu tipul care duce ilegal turiști în Cernobîl
Un prieten de-al lui și-a pierdut ambele picioare după ce a adormit pe o clădire din Cernobîl.
Cum funcționa rețeaua de oligarhi ai lui Putin, conform Dosarelor Panama
E probabil cea mai mare lovitură pe care a primit-o vreodată lumea companiilor offshore, din cauza cantității enorme de documente.
Ce ar putea să facă 400 de teroriști ai Statului Islamic infiltrați în Europa
Ar fi bine să ne obișnuim cu ideea că atacuri teroriste vor tot avea loc în Europa.
Cum ajunge lemnul dintr-o pădure virgină din România în biroul tău
Se taie copaci din păduri în care n-ar trebui să rupi nici măcar un ghiocel.