discriminare
Există și români care n-au ținut cont de culoarea pielii mele când am avut nevoie de ajutor
Numele meu este Gelu. Sunt om. Sunt rom. Sunt copilul părinților mei.
Toate joburile pe care le-am avut în vacanțele de vară încă de la 12 ani, ca să-mi ajut familia
În adolescență, am ajuns la mare de fiecare dată doar pentru muncă.
Bărbații hetero peste 30 de ani plătesc mai mult pentru Tinder
O investigație recentă a scos la iveală că vârsta, sexul și locația influențează taxarea membrilor.
Șase motive pentru care Nicolae Robu n-ar trebui să fie iar primarul Timișoarei
Un fel de Vadim Tudor 2.0 care nu-și asumă însă vadimismul.
Mama a vândut semințe ca să mă țină la școală pentru că n-aveam altă șansă ca rom
„Scoală, puturosule, că şcoala te face om, nu somnu’!” Așa mă gratula când îi arătam cât de mult conta pentru mine învăţătura.
Cupele menstruale pot schimba vieți, dar sunt ignorate pentru că nu-s pentru bărbați
Multe utilizatoare au zis că au menstruații mai scurte și mai ușoare. De ce n-a cercetat nimeni fenomenul?
Momentele oribile prin care trec femeile supraponderale când vor să facă sex
„O fată de la facultate m-a întrebat dacă vreau să reproduc scena din filmul Matilda în care personajul e obligat să mănânce un tort de ciocolată întreg.”
Poveștile horror ale bărbaților gay cu penis mic care au încercat s-agațe
„Un tip mi-a zis că se simte ciudat. După asta, n-am mai avut curajul să am contact sexual cu necunoscuți.”
Abuzurile poliției, ca-n cazul din Bolintin, nu fac decât să crească ura față de romi
Violențele de la Bolintin propagă și mai multă ură rasială în societatea românească.
Focarul de coronavirus din Țăndărei n-are legătură cu etnia, ci cu eșecul statului român
În orașul în care 25 de traficanți de copii scapă, te aștepți ca autoritățile locale să aibă vreun cuvânt de zis?
Glumele tale cu îngrășatul în izolare fac mai mult rău decât crezi
Am suferit de o tulburare de alimentație, iar carantina asta e deja destul de grea pentru mine și fără glumele grasofobe.
Am mers o zi în haine de femeie romă și Poliția Locală m-a tratat cu dispreț
Cu ocazia asta am aflat că polițiștii locali din Sectorul 4 n-au văzut în viața lor un rom care să poarte ochelari.