fotbalisti
Cum o să fie viața după plecarea lui Arsène Wenger de la Arsenal
Managerul Arsenalului și-a făcut simțită prezența pe tot parcursul vieții mele de adult.
Bărbile nu mai sunt mișto, așa că trebuie să-ți decolorezi părul
Dacă n-o faci bine, mai bine n-o face deloc.
Am vorbit cu tipii care au jucat fotbal ca antrenori fictivi până în anul 3000
În august 2017, N.R. și L.C. au terminat în sfârșit jocul de fotbal care s-a lungit până în anul fictiv 3000.
Cum mi-a schimbat viața momentul în care l-am cunoscut pe Dumitru Dragomir
L-am văzut cum a fost apostrofat pentru corupție, că urla la copii, la un meci de cartier.
Am fost cu fii-miu de șase ani la România-Grecia și n-am înțeles niciunul nimic
În momente ca astea se formează adevăratele relații tată-fiu.
Meciul Stelei m-a făcut (iar) să mă enervez că sunt român
Miercuri seara mi-am adus aminte ce praf e fotbalul românesc.
Publicitate
Chiar nu ai de ce să te uiți la noua ediție a Ligii I, din România
De astăzi, reîncep ostilitățile în cea mai mediocră și plictisitoare ligă de fotbal din România, din ultimii ani.
Ecologie mondenă: simbioza damă de companie - sponsor - fotbalist - presă de scandal
Toți oamenii care sunt în scandaluri mondene mediatizate sunt acolo pentru că așa vor ei.
Cum a îngropat criza europeană a datoriilor fotbalul italian
Singura șansă a echipelor italiene e să-și formeze tinerele talente.