interventie
Moderatorii: Cine îl sprijină pe președintele sirian în lupta împotriva Statului Islamic?
Bashar al-Assad a beneficiat de pe urma atacurilor aeriene conduse de SUA asupra Statului Islamic, iar zone mari din țară se află sub controlul regimului său.
Taximetriștii chinezi au băut pesticid, într-o tentativă de sinucidere în masă în Beijing
Oamenii protestau împotriva legilor impuse de autoritățile din China.
Un bărbat fără brațe s-a ales cu două proteze robotizate, care pot fi controlate cu mintea
Acum poate și el să pună monede în automatul de bomboane și să le și scoată cu propriile mâini.
Bahrain: Mai multă vărsare de sânge
Bahrainienii – inspirați de Primăvara Arabă – au ieșit în stradă în fiecare noapte, de aproape patru ani, ca să ceară democrație.
Fotoreportaj de la protestul tensionat din Ferguson
A fost o noapte la fel de tensionată în care oglinzi au fost sparte, iar mașina poliției a fost incendiată.
Kurzii au ocupat Parlamentul European după ce un protestatar a fost ucis în Turcia
E ultima demonstrație dintr-un șir de proteste care s-au tot ținut în Europa de către activiștii kurzi care vor sprijin militar din partea coaliției conduse de Statele Unite împotriva Statului Islamic.