iubire
Am vorbit cu străini despre ce-au înțeles ei din Pride-ul românesc și homofobii veniți cu tămâie
„Noi avem o problemă pentru că învățăm să acceptăm și să oferim iubirea sub orice formă – sau?”
Viața mea s-a schimbat după ce m-am culcat cu cea mai bună prietenă
Ba chiar am găsit patru motive bune pentru care ai putea încerca asta.
Mi-am găsit iubirea când luptam în Războiul din Irak
„Ne-am uitat unul la altul și am început să ne sărutăm. Așa am realizat că e gay.”
Noul val de tineri care divorțează imediat după ce-și iau prima casă
În timp ce cuplurile moderne aleg să locuiască împreună fără să se căsătorească, despărțirea după ce cumpără o casă împreună a fost numită „divorțul milenial”.
EMAA îți arată cum trap-ul românesc poate fi şi despre iubire, nu doar despre droguri şi sex
Pe EMAA am descoperit-o întâmplător, cred că mi-era Youtube-ul pe autoplay și-am găsit „Nebună”.
Adevărul din spatele mitului că lesbienele în relații monogame fac mai puțin sex
Dacă dai crezare mitului, toate femeile queer ca mine sunt predestinate la secete sexuale demne de Deșertul Sahara.
Lista care mi-a salvat relația de la despărțire
Relația noastră era afectată de diverse probleme mici pe care le-am citit cu voce tare.
Românii de la Marșul Normalității și PRIDE mi-au spus de ce este importantă căsătoria
Căsătoria a fost dată de Dumnezeu, zic frații ortodocși. Dumnezeu ridică din sprânceană când aude asta.
Tipul care se desparte de partenerul tău în locul tău
„Salut, am venit să-ți transmit un mesaj din partea soției tale: nu mai sunteți împreună.”
Cele mai stupide mituri despre compatibilitate pe care ți le vând astrologii
Astrologul Anabel Gat îți explică tot ce trebuie să știi înainte să te ții cu dinții de regula „Fără gemeni”.
Mi-am pus foştii să-mi dea fotografiile favorite cu mine ca să văd de ce n-a mers relația
Fotografa s-a întâlnit cu nouă foști iubiți pentru cele 55 de portrete realizate din perspectivele lor.
De ce pisicile sunt mai bune decât bărbații
„Nu ies în bar cu băieții să se îmbete. Mănâncă mai puțin și sunt mai curate.”