jurnalisti
Cum am aflat toți de #Colectiv datorită Presei pe care o înjurăm
Așa cum voi cetățenii simțiți câteodată că nu aveți jurnaliști, așa și noi jurnaliștii simțim câteodată că nu avem cetățeni.
Turcia a închis doi jurnaliști pentru o lovitură de stat inexistentă
Doi editori ai unei reviste au fost arestați marți pentru ultimul numărul al publicației, în care a apărut o imagine a președintelui, pe care scria, „Începutul războiului civil din Turcia".
Un jurnalist VICE povestește cum a fost reținut ilegal în penitenciarul de teroriști din Turcia
Doi din cei trei jurnaliști VICE au fost eliberați din Turcia.
Turcia i-a eliberat pe doi dintre jurnaliştii VICE News, dar al treilea rămâne la închisoare
Lansăm un apel către autorităţile turce pentru încheierea acestui arest abuziv şi cerem eliberarea imediată a jurnalistului.
Jurnaliştii VICE arestaţi în Turcia au fost transferați în închisoare, la ore distanță de avocații lor
Doi jurnalişti britanici şi translatorul lor au fost acuzaţi de terorism şi arestaţi de guvernul turc.
Doi jurnaliști VICE au fost arestați în Turcia, că-și făceau datoria
Când lucrurile se agravează, guvernele își semnalează nesiguranța prin închiderea jurnaliștilor care raportează despre lucruri pe care nu le vor spuse.
Românii sunt refugiați la ei acasă
Ajutorul primit de un refugiat sirian în Germania este de vreo 350 euro, iar leafa minimă pe care o primeşte un român e de vreo 250.
10 televiziuni locale din România, care-s mai amuzante ca orice show de stand-up
Chit că n-ai televizor, merită să vezi televiziunile astea penale.
De ce nu-i pasă nimănui de românul răpit de jihadiști în Burkina Faso
„Nu plătim nimic pentru unul care s-a dus pe coclauri, că s-a dus pe responsabilitatea lui".
Presa ca presa, patronii să aibă bani în conturi!
Românii nu au tradiție în jurnalism și modele de urmat în breaslă.