Liceum
Am întrebat liceeni din România cu cine ar vota și mi-au arătat de ce totul le provoacă scârbă
Un jurnalist licean a vorbit cu colegii lui despre importanța votului și s-a lăsat cu tristețe.
Un licean român îți explică tot ce trebuie să facă profesorii ca să câștige respectul elevilor
Sfaturile astea chiar ar putea să-i ajute pe profesori să aibă altă relație cu elevii lor.
De ce nu reușesc părinții să schimbe sistemul de învățământ din România
Triunghiul părinți-elevi-profesori a dus la dezastrul educației în România.
Șase tipuri de colegi peste care e imposibil să nu dai prin liceele din România
Probabil că nimeni nu mă disperă mai mult ca fomiștii. Ah, ba da, cocalarii.
Un licean îți spune de ce școala din România suge viața din tine
O să înțelegi de ce școala românească dă tot mai mulți oameni mediocri și blazați.
Nu știu cum e homeschooling în România, dar pentru mine școala românească a fost cool
Am avut norocul să merg la cel mai tare liceu din București, la începutul anilor 2000.
Cum era să falsifici scutiri medicale pentru colegii tăi de liceu, în România anilor 2000
Pe vremuri, puteai să-ți scoți scutiri false la imprimantă și nu observau profii pixelii.
Am întrebat studenții de ce renunță la facultate
Rata de absolvire din Noua Zeelandă este în scădere, iar estimările arată că din studenții care încep facultatea în 2016, doar 66% vor termina.
Cum e să fii profesor când ai douăzeci și ceva de ani
Nenumăratele responsabilități și presiuni ale unui profesor nu se potrivesc prea bine cu vârsta de douăzeci de ani, la care de obicei nu știi cine ești și ce vrei să faci.
Mi-am terorizat colegii în liceu
Îmi e rușine de copilărie, mai ales de perioada în care am rănit alți copii, deși știam și eu ce înseamnă să fii umilit.
Prin ce trec colegii tăi gay din liceele românești, când te porți ca un ghiolban
Studiul arată că elevii care spun că urăsc colegii lor LGBT nu au cunoscut unul vreodată.
Filmul „Lumea e a mea” îți arată cât de dură poate fi viața de adolescentă
Scenariul dur și violent este scris de o fată care face balet.