manipulare
Ce face social media ca să nu pici în plasa propagandei populiste la europarlamentare
Fermele de trolli care l-au făcut pe Trump președinte în SUA s-ar putea dovedi la fel de eficiente și în Europa.
Patru pași prin care să pui mâna pe putere
Grigori Yefimovici Rasputin e mort de peste o sută de ani, dar tacticile lui sunt încă vii.
Cum au fost manipulați americanii de hackeri și troli ruși, ca să iasă Trump președinte
Dacă alegi să te informezi doar de pe rețelele sociale, ai nevoie să-ți dezvolți niște anticorpi.
Gălețile de ură pe care Mircea Badea le aruncă peste doi jurnaliști prinși cu iarbă la ei
Am stat câteva ore pe pagina de Facebook a lui Mircea Badea ca să văd cele mai dubioase comentarii despre jurnaliștii prinși cu două cuie la un festival.
Coaliția pentru Familie are voie să facă aproape orice în campania pentru referendumul anti-gay
Instituțiile statului par neputincioase.
Cele mai absurde manipulări prin care CpF încearcă să-și promoveze referendumul
Minciunile homofobilor sunt mai penibile ca oricând.
Tot ce trebuie să știi despre pliantele anti-vaccinare care folosesc logoul Ministerului Sănătății
Autoritățile vor depune plângere penală împotriva celor responsabili.
Rețelele sociale sunt arme de război
„Câștigă internetul și poți câștiga dispute prostești, alegeri și bătălii mortale serioase.”
Toate dovezile că politicienii PSD și ALDE urăsc protestatarii și democrația
Dacă citești declarațiile unor politicieni referitoare la proteste te poți aștepta la ce e mai rău din partea forțelor de ordine.
Imaginile astea îți arată cât de ușor poți manipula realitatea
Lucrările astea fără pic de Photoshop sunt de fapt diorame.
Foști angajați RTV mi-au povestit cum au fost puși să facă știri false
Am stat de vorbă cu editori video ca să îți arăt care e mecanismul prin care unele televiziuni din România își mint telespectatorii.
Ce alte minciuni penibile le-a mai zis PSD românilor (la fel ca în cazul Halep)
Gabriela Firea, cea care se dă acum victima „oamenilor cu venin”, a rostogolit în spațiul public minciuna cu copiii vânduți de Iohannis.