poveste personala
Am stat 24 de ore blocat într-o gaură de pe munte
Alexander Katritsis s-a gândit că alpinismul o să-l ajute să-și depășească tristețea. Dar a intrat și mai mult în belea.
Cum e să trăiești, la 20 de ani, cu o tulburare mintală care te face să uiți totul
Din cauza demenței de care suferă din copilărie, Johannes Műller uită, treptat, totul.
Ce gafe am făcut, ca refugiat, de când m-am mutat în Marea Britanie
N-am mai fost niciodată într-un mall. De unde să știu că n-ai voie să-ți dai jos pantalonii?
Femeia care s-a dus să lupte contra Statului Islamic
Kimberley Taylor e prima și singura femeie din Marea Britanie care a plecat în Siria ca să lupte împotriva ISIS.
Ce secrete groaznice am aflat cât am lucrat într-un lanț faimos de cafenele
Madlenele aveau șoareci. Erau șoareci peste tot. Am văzut șoareci care nășteau pui în punga cu lapte praf pentru frappé.
Mă tot gândesc că am ucis oameni, din greșeală, doar cu mintea
OCD nu se manifestă doar prin grija că ai lăsat aragazul aprins.
Am fost actor într-unul dintre cele mai dubioase filme ale lui David Lynch
Cum Twin Peaks va reîncepe luna aceasta, ne-am gândit că e timpul să analizăm una dintre operele mai puțin cunoscute ale regizorului nostru dubios preferat.
Am plătit să stau la o închisoare de lux, pentru că aia normală mă îngrozea
După ce l-am omorât într-un accident de mașină pe vărul meu, banii familiei m-au ajutat să evit închisoarea municipală și pericolele ei.
Ce faci când pozele cu fața ta ajung pe cele mai cretine siteuri și reclame de pe Internet
Fața mea a vândut alcool și lapte, am apărut pe coperta unei cărți despre vânători de monștri și într-o reclamă la un medicament pentru o boală oribilă la penis.
La ce se gândește un deținut cu 20 de zile înainte să fie executat
Luna aceasta, în Arkansas, sunt programați pentru injecția letală opt bărbați. Iată una dintre poveștile lor.
Închisoarea reală din Shawshank Redemption
Fostul deținut Michael Humphrey oferă tururi ghidate ale acestui loc sinistru și are o grămadă de povești.