pride
Am vorbit cu străini despre ce-au înțeles ei din Pride-ul românesc și homofobii veniți cu tămâie
„Noi avem o problemă pentru că învățăm să acceptăm și să oferim iubirea sub orice formă – sau?”
Tineri români mi-au spus de ce marșul Pride ar trebui să se țină mereu, în ciuda homofobilor
„Pentru mine, Pride e ceva nou, eu fiind până de curând creștin și chiar homofob.”
Cum a fost weekendul ăsta între amenda de la Pride şi agheasma lui Becali
Poți spune că, voit sau nu, Bucureștiul a celebrat diversitatea în toate formele sale.
Am mers cu tramvaiul curcubeu care a dus mesajul Pride prin București
„Mi se pare că s-a ales cu foarte mare curaj o rută care trece prin Obor, prin Piața Muncii. Dar reacția celor de pe stradă a fost foarte ok.”
Fotografiile astea îți arată că poți fi androgin chiar dacă ai sâni și șolduri mari
„Din cauză că nu mă încadrez în imaginea tipică a unei persoane androgine, m-am îndoit mereu că sunt suficient de masculină. De aceea am ales să înfățișez persoane androgine cu identități de gen diferite, care, la fel ca mine, au sâni mari și șolduri volu
De ce e absurdă decizia Primăriei București de-a interzice marșul Pride pe Calea Victoriei
„Sînt împotriva acceptării comportamentului homosexual în spațiul public, în România” zicea Nicușor Dan în urmă cu 20 de ani. Să fi rămas la fel?
Românii de la Marșul Normalității și PRIDE mi-au spus de ce este importantă căsătoria
Căsătoria a fost dată de Dumnezeu, zic frații ortodocși. Dumnezeu ridică din sprânceană când aude asta.
Cum a schimbat Pride-ul Clujul în bine, în ciuda extremiștilor
În al treilea an de Pride, marșul a fost ținut în centrul orașului și nu pe străzi lăturalnice, ca în trecut.
Conflictele din prima săptămână LGBT care a avut loc vreodată în Timișoara
Câțiva timișoreni și-au certat primarul că a lăsat „așa rușine” să se petreacă la ei în oraș. Civilizația din vest a fost zguduită de acest Pride Week.
30 de momente din România lui 2018, pe care nu trebuie să le uiți niciodată
Nu știu câte am schimbat anul ăsta, dar măcar am învățat să muim împreună.
Cum se vede România când compari mitingul PSD cu parada gay din București
Cele două evenimente din vară ajung acum într-o carte fotografică, să nu uităm ce-a fost în 2018.
Am vorbit cu preoți din Suedia despre căsătoriile gay, ca să înțeleg unde minte BOR
Biblia nu oprește căsătoriile dintre persoanele de același sex.