sex oral
Sunt dominatrix și astea sunt fanteziile tabu ale bărbaților din România
Bărbatul român fute mult, dar plictisit.
Cele mai penibile momente de care am avut parte în pat din cauza lipsei de educație sexuală
„La câteva secunde după ce m-a dat cu crema, am simțit cum îmi arde vaginul.”
Mai multe tipe te învață cum să faci sex oral ca la carte
O mare parte dintre voi va ajunge, la un moment dat, să-i facă sex oral unei deținătoare de vulvă. Iată cum să nu dai greș când faci asta.
Robotul care a „învățat” cum să facă sex oral din peste 100 de ore de pornografie
Asta e creația unor specialiști anonimi în inteligență artificială care au trolat excelent domeniul ăsta.
Am înlocuit bărbații cu vibratoare de sex oral și viața mea nu mai e la fel
Când am tras linie, au fost cam dureroase, iar una dintre ele m-a făcut să mă piș.
Chiar își dau seama dentiștii dacă ai făcut sex oral?
Și ce alte lucruri mai află despre noi din gura noastră.
Dentistul tău ar trebui să te întrebe dacă faci sex oral
Asta ar face vizita la dentist și mai ciudată.
Orgia care mi-a salvat căsnicia
„M-am simțit că pot să fiu și cu boii înjugați și cu sacii-n căruță, gen: nu e prea frumos ca să fie adevărat?”
Cum a fost prima dată când am făcut sex cu o femeie și mi-am dat seama că sunt bisexuală
„Începusem să simt puseul ăsta de adrenalină când eram în preajma ei și nu știam exact cum să exprim ceea ce simțeam. Mă uitam la buzele ei și mă gândeam: Simt ceva.”
Românii care-i înjură pe tinerii care au participat la proba cu banane sunt culmea ipocriziei
Toți făceam jocuri cu tentă în adolescență, mai ales la petreceri private, cum era acel bal al bobocilor organizat de elevi, fără profesori.
De ce doi bărbați au lins fundul uneia la un festival de muzică electronică
Doi tipi zac în țărână, în timp ce o femeie fără chiloți trece de la unul la altul să primească limbi.
Ce consideră majoritatea bărbaților gay și bi că se pune ca sex?
Doar două activități sexuale au trecut testul.