traditii
Mâncarea românească e ca atunci când un înger îţi urinează pe limbă
Amy a venit taman din Olanda să facă practică la VICE România, aşa că ne-am gândit s-o servim cu un meniu tradiţional românesc.
Cinci tradiții de Dragobete pe care nici pulea nu le va respecta
Uite cum se aplică în contemporan tradiţiile neaoşe de Dragobete. Abia aştept să-i văd pe toţi recalcitranţii săturaţi de americani cum respectă tradiţiile astea specifice ţăranului român.
Hienele etiopiene îți iau mâncarea din gură
Oricât de sărac ar fi orașul somalez Harar, hienele de aici sunt mereu grase.
Staborul romilor e mai eficient ca judecata de la noi
Staborul este cea mai ermetică tradiţie a romilor, este o formă de judecată democratică şi civilizată care se axează pe principiul medierii, principiu pe care l-am preluat şi noi din 2013.
Iarba şi bunele maniere – Transmiterea tradiţiilor
Când suntem mici învăţăm tot felul de obiceiuri inutile, dar unul dintre puţinele cu care chiar rămânem este cel al rulatului şi fumatului.
Publicitate