Uniti Salvam
Fotografii cu protestele Roșia Montană care-ți arată că poți învinge corupția statului român
O istorie în imagini a fenomenului care a schimbat România și-a înfrânt alianța dintre PSD și PNL.
Dacian Cioloș a întors spatele Roșiei Montane
Roșia Montană nu va fi parte din patrimoniul UNESCO decât dacă decide PSD-ul că vrea asta.
Protestele de la Chișinău par rupte din România anilor '90
Ce se întâmplă acum în Moldova pare o combinație de entuziasm și manipulare.
Oamenii sunt în sevraj după mișcările de stradă de altă dată
Protestul față de traseismul politic părea un teaser pentru mișcări de stradă viitoare, în care să ne amintim cum era să protestăm în vremurile bune.
Ce strategie va aborda Uniți Salvăm la prezidențiale?
La alegerile europarlamentare, Uniți Salvăm a îndemnat socetatea civilă să-și anuleze votul și să nu se prezinte la urne.
De teama infiltraților, la Uniți Salvăm democrația a fost suspendată
Am fost unul dintre participanții la protestele care au început în toamna lui 2013 împotriva exploatării aurului de la Roșia Montană.
De ce nu reușesc protestatarii români să formeze partide
Cu toții urâm instituțiile statului, chiar și cei care lucrăm pentru ele, pentru că sunt greoaie, corupte și al naibii de disfuncționale.
Pişatul pe vot dăunează grav gândirii libere
Aș dori ca lupta pentru democratizarea sistemului politic să fie cu argumente, cu acțiuni de protest bine închegate și cu activism civic îndreptat continuu spre politic.
Jandarmii nu mai lasă protestele în stradă, fără bătaie
După scandalul cu luneta lui Barbu, jandarmii au început să fie mai agitaţi, să bruscheze şi să ridice protestatari.
Daniel Barbu către protestatarii Roșia Montană: „Sunteți neofasciști”
Ieri seară când am ajuns acasă din Club A, unde protestatarii Roșia Montană l-au luat prin surprindere pe ministrul Culturii Daniel Barbu sosit acolo să vorbească despre el în cadrul dezbaterii culturale Cafeneaua critică, am crezut că am...
La Pungeşti sângele gaz nu se face
600 de țărani din Pungești, județul Vaslui, panicați că rămân fără apă potabilă, au împiedicat ieri printr-un lanț uman utilajele şi buldozerele Chevron să înceapă explorarea solului pentru a monta o sondă care să extragă gazele de şist.
Întrebarea Zilei: Care e problema pe strada Roşia Montană?
Am mers pe strada Roşia Montană, unde o să aibă loc protestul duminică, ca să aflăm dacă roşienii din Militari seamănă vreun pic cu ăia din Alba.