vizita
Cinci lucruri pe care să le știi ca român înainte să te duci în America
America încă e superbă, cât timp nu ajungi într-un oraș cu sărăcie crâncenă.
Cum au sărbătorit refugiații Ziua Europei
Zeci de familii de refugiați s-au urcat pe Acropole luni dimineață, ca parte din încercarea de a-i face pe ceilalți să conștientizeze criza refugiaților.
Ghidul VICE pentru Los Angeles: Cum să te descurci în oraș
Ar trebui să-ți iei o mașină. Dacă refuzi, iată care sunt opțiunile tale.
Cum a fost dezamăgit un britanic de satele românești
Am vizitat o citadelă românească medievală ca să mă simt ca în jocul Zelda.
Cum erau petrecerile unuia dintre cei mai tari traficanţi de arme din istorie
La Zagaleta este o moşie unde se spune c-ar avea şi Putin vilă.
Publicitate
M-am dus la ziua Regelui Mihai, ca să înţeleg cum gândesc monarhiştii
Regele Mihai a făcut bis ca o vedetă rock.