zbor
Cum să primești chestii moca de la companiile aeriene
Trucuri despre cum să privești vouchere, mâncare și chiar o noapte la hotel.
Cum pot zbura păianjenii chiar și kilometri întregi
Pentru prima dată in istorie, cercetătorii au analizat care-i rolul electricității în zborul liber al păianjenilor.
Cele mai nașpa lucruri pentru stewardese, de la libidinoși la bețivi
Oamenii se transformă în niște monștrii când călătoresc cu avionul.
Un tip beat a fost prins cum își făcea nevoile în avion, în văzul tuturor
Chiar când credeai că nu se poate și mai rău.
Când este cel mai bine să-ți cumperi biletul de avion?
Am descifrat cât de mult fluctuează prețurile biletelor de avion şi am venit cu metodele prin care să obții cele mai bune oferte.
Femeia care se strecoară în avioane fără ca nimeni să se prindă
În sfârșit a fost arestată, după ce a fost prinsă încercând să urce într-un avion spre Londra.
Tipul ăsta și-a pus pe el zece straturi de haine ca să nu plătească în plus pentru bagaj la aeroport
Designerul Ryan Hawaii a fost respins la două zboruri în Islanda după ce și-a pus pe ele toate hainele care îi îngreunau bagajele.
10 întrebări pe care ai vrut mereu să i le pui unei stewardese
Reporterul nostru din ceruri îți dezvăluie totul, de la cum să ți-o tragi în avion și să primești upgrade la loc până la băuturile pe care clar trebuie să le eviți.
Cum a fost să rămân blocat 24 de ore pe aeroport în America
E mișto să ajungi în America pentru prima dată, să ai viză și să vezi la mama ei acasă viața prezentată de Hollywood. Mai nașpa e să rămâi blocat în ea, fără să te aștepți la asta.
10 întrebări pe care ai vrut mereu să i le pui unei stewardese din România
Meseria asta pare de vis, așa c-am vrut să aflu de la sursă cum e cu adevărat.
Când oamenii se îmbată la bordul avionului, de frică sau de plictiseală, se întâmplă lucrurile astea
Bebeluși sedați și tranchilizante luate ca bomboanele la 10 kilometri deasupra nivelului mării.