Cele mai dubioase lucruri pe care le-am văzut ca detectiv privat

Când eram mic, voiam să mă fac detectiv privat: parțial pentru că eram fan Țestoasele Ninja, parțial pentru că citisem o grămadă de romane polițiste din biblioteca lui taică-miu.

Evident, mai târziu am descoperit că multe dintre lucrurile pe care le asociam cu detectivii privați – aventuri, urmăriri palpitante, împușcături – nu au neapărat treabă cu această profesie. Dar tot am rămas fascinat de meseria asta.

Ca să aflu mai multe despre ea, am stat de vorbă cu Mario și Francesco Caliò, fondatori ai agenției de detectivi privați Europol din Milano, înființată în 1962. Cei doi mi-au povestit cele mai ciudate aventuri prin care au trecut.

Acum câțiva ani, o companie mare ne-a cerut să investigăm un potențial caz de spionaj industrial direcționat împotriva lor. A trebuit să urmărim un manager al competiției care s-a întâlnit cu niște clienți într-un hotel cu scopul să fure informații.

Clientul ne zisese clar: ca să câștigăm încrederea în anumite cercuri, trebuia să ne afișăm averea. Ne-a zis că nu conta cât cheltuiam. Singura lui recomandare a fost: „Să fiți mereu îmbrăcați în ținute elegante de seară și să cheltuiți cel puțin o mie de euro pe zi pentru diverse vicii”. Ne-am făcut costume la comandă și am pretins că suntem doi brokeri din Luxemburg. Le-am oferit șampanie tuturor oaspeților din hotel, inclusiv managerului respectiv.

Evident că e un caz de care ne amintim cu plăcere: am petrecut niște zile minunate, ne-am atins și scopul și la final am păstrat costumele elegante.

La sfârșitul anilor ’70, am fost trimis (Mario Caliò) de o familie să le găsesc fiul minor care fusese dat dispărut de câteva săptămâni. După niște investigații inițiale, am descoperit că plecase cu niște prieteni în Amsterdam, care, pe atunci, abia devenise capitala iubitorilor de canabis. Ai lui m-au rugat să investighez cum trăia acolo, pentru că eram tânăr și mă puteam integra ușor în grupul lui.

Cum am ajuns în oraș, m-am dus la Casa Rosada, unde se adunau toți tinerii din Europa, ca să aflu informații. Acolo era o masă mare unde oamenii fumau și jucau șah. Cum eram pasionat de șah, m-am băgat și eu la masă. Problema era că fumau iarbă încontinuu, iar eu nu fumasem niciodată. Ca să mă integrez și să nu bat la ochi, a trebuit să fumez. În seara aia, am făcut niște mișcări extreme pe masa de șah, pe care nu le-aș fi făcut în mod normal. Și toată lumea m-a ridicat în slăvi și m-a numit maestru.

Așa le-am intrat pe sub piele și am putut să le pun întrebări despre alți italieni din Amsterdam. În câteva zile, am reușit să-l găsesc pe băiat.

În jobul ăsta, întâlnești tot felul de clienți paranoici, care văd conspirații și trădări peste tot. Trebuie să fii foarte atent, nu doar de dragul clienților, ci și ca să nu creezi probleme agenției pentru care lucrezi.

Acum ceva vreme, am avut o clientă care era convinsă că soțul ei o înșela. Femeia se trezea foarte devreme pentru jobul ei și avea impresia că, imediat ce ea iese din casă, soțul se întâlnea cu alte femei. Dar nu reușise niciodată să-l prindă în flagrant. Părea un caz obișnuit, așa că am urmărit soțul o vreme. Doar că tipul nu călca strâmb deloc, era un soț exemplar. Dar soția nu voia să creadă asta și s-a înfuriat. A început să ne terorizeze cu telefoane, să ne spună că nu ne facem treaba bine. 

După câteva săptămâni de teroare, am încheiat colaborarea cu ea. Mai târziu, am aflat că soțul n-a mai suportat paranoia ei și a divorțat.

Uneori, companiile ne roagă să le investigăm angajații. Acum câțiva ani, un patron ne-a rugat să verificăm ce se întâmplă cu patru angajați de-ai lui, pentru că munca în departamentul lor mergea foarte prost.

După ce i-am urmărit câteva zile, am descoperit ce se întâmpla: angajații dezvoltaseră o întreagă rețea prin care munceau cu rândul și își țineau locul unii altora. Pentru că era o companie foarte mare și puteau trece neobservați, semnau condica în locul celor absenți, care făceau la fel când lipseau ei. Unul dintre angajați își deschisese un club și lucra acolo în timpul în care ar fi trebuit să fie la fabrică.

Odată, o doamnă ne-a rugat să îi urmărim soțul care o înșela și se pricepea foarte bine să-și ascundă urmele. Era clar că avea o altă relație, dar se ascundea perfect. Până la urmă, am reușit să îl prindem și i-am oferit soției dovezile necesare ca să poată cere divorțul.

La scurt timp, am fost contactați de soțul ei care era atât de impresionat de munca noastră, încât ne-a cerut să o urmărim și pe fosta lui soție, în speranța că vom putea găsi dovezi împotriva ei ca să poată reduce daunele pe care trebuia să le plătească la divorț.

Articolul a apărut inițial în VICE Italia.