opinie
Ghici cine a zis-o! Șoșoacă, Vadim, Ceaușescu, Antonescu sau Godină?
Șoșoacă e neobosită, sfidătoare, anacronică, populistă, zgomotoasă sau chiar agresivă, spune-i cum vrei. Cert e că-i nelipsită din știrile importante ale zilei.
De ce guvernul se poate folosi de studenți să „îngroape” CFR, prin eliminarea biletelor gratuite
„Efortul bugetar e infim raportat la beneficiul adus.”
De ce era momentul ca Disney să-și asume personajele rasiste din desenele animate
Lumea Disney şi banalitatea romanţată a rasismului.
Cu ce probleme psihologice se confruntă copiii în timpul pandemiei și cum îi poți ajuta
Anxietatea trebuie întâi identificată, apoi gestionată potrivit. Nu te poți lupta cu o umbră; trebuie s-o scoți la lumină și să te uiți la ea.
De ce ar trebui să-ți placă și ție lucrarea care a scandalizat facultatea de farmacie din București
Artista Anca Mureșan a pictat holul facultății de farmacie, iar ce a urmat a fost un scandal în toată regula.
Am fost să mă vaccinez să nu fii nevoit să... Glumesc, ar fi cazul să o faci și tu
Am ajuns ca tot omul cu zece minute mai devreme, am lăsat mașina după colț și m-am îndreptat spre puhoiul de oameni care formau o coadă destul de neregulată.
Tot ce nu ți s-a zis despre scandalul WhatsApp care a făcut milioane de oameni să-l urască
Într-un weekend prelungit, poporul digital a decis că nu-i mai place WhatsApp. Și totul din cauza Facebook.
Chiar vor elevii din România să se întoarcă la școală?
Ce gândește generația școlită în spatele ecranului?
Cum să n-o iei razna de sărbători dacă le petreci de unul singur
Pro tip: Nu excesele (de orice fel) sunt soluția.
De ce românii au ajuns să mănânce organele porcului de sărbători și chiar să le placă
Porcul, însă, nu se ducea pe birul turcesc. Se ducea însă la hapsânul boier ce înfuleca cele mai bune bucăți. Așadar, țăranului român îi reveneau resturile.
Ce trebuia de fapt să o întrebe Selly pe Ecaterina Andronescu, dacă și-ar fi făcut temele
Selly insistă să facă tam-tam despre educație, însă nu coboară la „munca de jos”.