FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

O întâlnire fulger cu Julian Assange

Ne-a făcut o serenadă de la balcon, ca un Romeo pe invers.

Duminică, 19 august, VICE News a mers la ambasada Ecuadorului la Londra pentru a obține ceva informații despre Julian Assange. Fondatorul WikiLeaks este acolo de două luni, încălcând condițiile de eliberare și ascunzându-se după ce a pierdut recursul împotriva extrădării în Suedia pentru acuzațiile de agresiune sexuală. Pretinde azil politic la ambasadă pentru că se teme că dacă este trimis în Suedia ar putea fi extrădat în Statele Unite unde trebuie să facă față acuzațiilor de spionaj. Dacă va fi găsit vinovat, ar putea primi pedeapsa cu moartea.

Publicitate

Miercurea trecută Ministerul Extern al Marii Britanii a făcut presiuni asupra Ecuadorului pentru a nu-i oferi azil politic și a amenințat că ia cu asalt ambasada și pe Assange. Treaba asta a stârnit indignare în toată lume. Într-un final autoritățile britanice nu și-au respectat amenințarea, iar a doua zi Ecuadorul a anunțat că-l va găzdui pe Assange pe termen nelimitat.

Cu două zile în urmă, Assange a pășit în lumina soarelui pentru prima dată în ultimele două luni ca să țină un discurs pentru cei adunați în fața ambasadei din West End, Londra. Presa din toată lumea a fost prezentă, depășind numărul polițiștilor, care au fost ridicol de mulți.

După mai multe discursuri ținute de alții, cum ar fi militantul și activistul Tarik Ali și fostul diplomat britanic Craig Murray, a apărut și Assange la unul din balcoanele ambasadei (și nu așa cum s-a zvonit că a ieșit pe treptele ambasadei - polițiștii n-ar fi ezitat să sară pe el și să-l bage în prima celulă care le ieșea în cale). Assange a început prin a lăuda gazdele, ambasada Ecuadorului. De asemenea, a apreciat curajul de care dau dovadă susținătorii lui, dar iar nu a reușit să comenteze acuzațiile care îi sunt aduse în Suedia.

Ar fi putut să țină discursul ăsta amărât joi, imediat după ce i-a fost acordat azilul, nu e ca și cum era ocupat cu altceva. A preferat totuși să țină pe foc atâta presă și susținători plănuind un mare spectacol care s-a dovedit a fi foarte sărăcăcios în conținut.

Assange susține că este implicat într-o luptă pentru viitorul libertății de exprimare, dar misiunea asta a lui de a manipula și gâdila mass-media s-ar putea să afecteze activitatea desfășurată de WikiLeaks.

Urmăriți-l pe Henry pe Twitter: @Henry_Langston