Din lipsă de subiecte, iarăși presa vorbește despre hacking ca și cum ar fi o problemă serioasă, care ne afectează pe toți. Prilej pentru toate țările să încerce să intre și mai adânc în datele noastre personale pentru protecția noastră. Trăim într-o lume în care nici măcar cuviosul ziar „Lumina" nu mai scapă de mâna hackerilor. Nu e de mirare că Obama le-a declarat război.

Însă majoritatea oamenilor habar n-au ce e ăla hacker. Cetățeanul de rând îl știe din filme. Băiat șmecher, cu cioc și ochelari de soare. E ceva între un vrăjitor, un inginer și un pianist și poate să-ți fure bani, informații, conturi și date, dacă bate super repede în tastatură.

Cum are aura asta de personaj mistic, toate banalitățile legate de calculatoare sunt prezentate la știri sfios, de parcă ar fi o lume întunecată, unde se întâmplă lucruri ce depășesc înțelegerea umană. Și așa orice pulifrici din Caracal care vinde cartofi pe eBay spunând că sunt iPhone-uri, e brusc hacker. Primește așa, o aură de antierou de la știriști. De necropopă capabil de minunății întunecate.

Să înțelegi ce face un hacker din știrile cu hackeri e aproape imposibil. Pentru că ăia care scriu știrile încearcă să explice ceva ce nici ei n-au înțeles când le-au explicat alții. Ca în acest monument al umorului involuntar. Adevărul e mult mai simplu.

Deși oamenii din cercuri selecte știu că hackingul a fost inventat de daci, acest adevăr ne este ascuns de cei care nu vor ca noi să știm istoria adevărată. Totul a început în 102 - Aprilie, când bravul dac Bubostocle a descoperit o vulnerabilitate în sistemul de orientare al romanilor. Folosindu-și instinctele de hacker, a inversat o placă de lemn sub formă de săgeată, pe care scria „spre Dacia". Romanii au luat-o invers, haosul a pus stăpânire pe ei și războiul a încetat până în 103.

Hackingul a continuat apoi, în forma lui tradițională, pe teritoriul dragii noastre țări. Se răspândea oral și dovezile sunt rare. În 1858 este documentată prima hackuire îndreptată spre o instituție a statului. Prostituata Marilena din Brăila a reușit să-și hackeze certificatul de naștere cu pixul, făcând din 1810 anul 1840, ca să se prezinte la domni ca și cum ar avea doar 18 anișori. Statul a fost nevoit să se uite neputincios cum sistemul a fost înfrânt într-un mod imposibil de anticipat.

Abia în 1968 este inventat ARPANET-ul, precursorul internetului, și restul lumii începe să facă ce românii făceau de milenii.

De câțiva ani nu există știre despre hackeri care să nu pomenească „gruparea" Anonymous. Împrăștiind, în mod complet greșit și imbecil, impresia că Anonymous e o organizație. Nu e. E o idee, ca și „clubul iubitoarelor de bărbi". Orice hacker sau grup de hackeri care atacă ceva oficial/media/corporație se declară membru Anonymous, la fel cum orice nespălat se declară hipiot. E doar o categorie de oameni, nu o structură cu planuri și chestii.

Ca să te poți proteja de băieții răi care tastează cu gluga în cap, întâi trebuie să știi cu ce se ocupă. Mai jos, cele mai comune cinci practici ale lor și soluția.

1. Găinării de pe site-uri de vândut produse

Care-i șmecheria: „Hackerul" află adresa de e-mail a unui gușter care vinde ceva pe un site gen ebay. Nu, nu folosește tehnici ascunse de tastatură. Se preface interesat de produs și îl întreabă despre el. Apoi îi trimite un mail, ca și cum ar fi siteul de licitații, de pe o adresă care seamănă cu cea a site-ului, care îi spune că produsul a fost vândut și îi spune unde să-l trimită. Șmecherul îl ridică și pleacă acasă. O metodă alternativă e aia în care vinde telefoane și tablete pe site-uri de genul și trimite prin colet un pietroi sau un cartof.

Cum să te ferești: În primul rând trebuie să nu fii prost. Odată ce nu ești prost, vezi că mail-ul care îți spune că produsul tău s-a vândut nu e ceva gen sales@ebay.com, ci ceva gen sales@ebayy.cx.co.info, râzi și îl ștergi. Sau observi că produsul pe care vrei să-l cumperi e pus pe un cont nou, fără tranzacții anterioare confirmate, deci dubios.

2. Phishing

Care-i șmecheria: Hackerul vrea să te pună într-o situație în care să-ți introduci datele de la un cont într-un loc pe care el îl vede. Pentru asta, creează un site identic cu cel de la banca ta/ facebook/ paypal/ ce-o fi, pe care tu când ajungi, să-l confunzi cu ăla real și să-ți introduci datele. Poate face asta și un tip cu nouă clase.

Cum să te ferești: În primul rând, trebuie să nu fii prost. Nefiind prost, la fel ca mai sus, vezi că site-ul pe care ești nu e site-ul pe care crezi că ești, pentru că are altă adresă. Iar în caz că te știi de prost, există o opțiune la orice tip de banking online, să nu accepte tranzacții decât cu autentificator. Răhățel de-ăla negru de bagi cardul în el. Ei bine, răhățelul ăla asigură că orice tranzacție se face doar cu PIN-ul. Pe care tu îl scrii doar pe aparatul de la tine din mână, deci nu ajunge pe internet.

3. Carding Care-i șmecheria: „Hackerul" clonează cardul, după care face ce vrea cu o copie a lui, dacă are și PIN-ul. Ca să îl cloneze, trebuie să îl bage într-un cititor măsluit și să îți afle PIN-ul. Pentru asta, ori montează un cititor de-al lui peste un bancomat, plus o cameră de filmat, ori lucrează cu un vânzător de la un magazin unde se plătește cu cardul.

Cum să te ferești: Ai card cu cip? Gata, te-ai ferit. Felicitări! Nici măcar nu trebuie să nu fii prost! Trebuie doar să trăiești în Europa, unde majoritatea cardurilor au cip. Americanii nu au. Haha, ce proști sunt americanii! Din fericire, însă, au poliție competentă, care identifică, de obicei, punctul de unde mai multe carduri au fost clonate. Și de acolo e ușor.

4. Spart site-uri: Care-i șmecheria: Hackerii cei răi îți schimbă site-ul cu un site diferit, în care pun poze cu tine în fundul gol și chestii, dacă vor. Așa cum a pățit site-ul ziarului Lumina și cele ale multor instituții, ca Fondul Monetar Internațional și Agenția Națională de Reglementare în Domeniul Energiei .

Cum să te ferești: În primul rând trebuie să nu fii idiot sau hoț care face contracte cu statul.

Pentru că, dacă ești idiot, îți urci pe server un site făcut în 1998 și cu destule vulnerabilități încât și un copil de clasa a patra să-l poată sparge. Sau dacă nu îți pasă, ești în consiliul general al județului, ți-ai făcut o firmă, ai decontat de la stat o sută de mii de euro pentru site-ul primăriei și i-ai dat două sute de lei lu ' un puști, să ți-l facă într-o dup-amiază. Dacă nu ești în categoriile astea două, tot ți se poate întâmpla. Dar e ceva destul de inofensiv. Ștergi și îl pui la loc. Ca atunci când îți dau golanii cu vopsea pe gard.

5. Exploatat vulnerabilități în baze de date:

Care-i șmecheria: Habar n-am. Aici intră chestii complicate, nu alde mucea care sparge parole profitând de naivitatea unor oameni care nu înțeleg mediul virtual. Vorbim de lovituri serioase, ca cea primită de Sony la sfârșitul anului trecut. Chestii care necesită muncă și putere de calcul.

Cum să te ferești: În primul rând, nu trebuie să fii o corporație. Odată ce nu ești corporație, ca cetățean, nu prea ai baze de date pe internet. Maxim sunt datele tale stocate în baza de date a corporației. Și dacă datele alea sunt sparte, asta e, poți orcând să dai corporația în judecată și să te bucuri. Cel mai simplu, însă, e să ai grijă ca datele personale să nu prea fie pe internet. Spre exemplu, când Facebook îți cere insistent numărul de telefon. Poți să nu i-l dai, e atât de simplu.

Între timp, în România, parlamentarii se gândesc cum să reglementeze internetul și să profite de reglementarea lui. Sperie oameni cu amenințări cibernetice. Moment în care ai două opțiuni. Prima e să caști ochii și să îți dai seama că, la fel ca și atunci când treci strada, pe internet nu ești în niciun pericol dacă ești atent. Moment în care te scârbești de încercarea statului de a-ți intra în intimitate. A doua e să aplauzi guvernul să te treacă de mână strada, mulțumit că îți monitorizează orice mișcare. Ca să te protejeze de propria prostie.

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre SRI:
Cum vrea SRI-ul să ne reguleze internetul și de ce e asta amuzant Legea Big Brother bagă securiştii-n securitatea cibernetică Dacă tot ce SRI consideră periculos ar fi o amenințare reală, lumea ar fi sumbră