Omul care şi-a imaginat internetul fără calculatoare, înainte să se inventeze ambele

Sunt câteva feluri în care poţi spune „povestea internetului”. E varianta cu infrastructura militară transformată într-o reţea academică. Şi apoi e varianta cu globalizarea, cu puterea în mâinile omului de rând, care-şi obţine informaţiile prin calculatorul din garaj. Deşi par opuse, amândouă sunt poveşti valide şi părerea ta despre ele depinde mai mult de opiniile tale politice.

Apoi avem povestea lui Paul Otlet, un antrepenor şi un vizionar născut acum mult timp, într-o Belgie imperialistă. El avea aceleaşi probleme pe care le avem şi în prezent: naţionalism, război şi informarea în exces. Soluţiile la care lucra Otlet rezonează şi azi, mai ales faţă de canalul prin care citeşti acest articol.

Cu decenii înaintea primului microcip, Otlet voia să existe ecrane pe fiecare birou şi să se creeze o „reseau mondial”, adică o reţea mondială. Sau da, web-ul.

 „Totul din univers şi tot ce aparţine omului ar fi putea fi înregistrat de la distanţă, chiar în timpul în care e produs”, a scris Otlet în 1934, când îşi imagina un proto-internet steampunk făcut din hârtii şi microfișe. „Astfel, s-ar putea crea o imagine dinamică a lumii, o adevărată oglindă a memoriei. De la distanţă, toată lumea ar putea citi textul, mărit şi limitat la subiectul dorit, proiectat pe un ecran individual. În acest fel, oricine ar putea contempla creaţia din fotoliul său, s-o vadă întreagă sau doar anumite părţi din ea.”

Profetic, nu?

Otlet s-a născut în 1868 şi şi-a petrecut viaţa cu proiecte atât de vaste şi de ambiţioase, precum un World Wide Web al cunoaşterii umane sau un oraş internaţional al lumii, încât niciunul nu a fost terminat.

Biografia lui Otlet, lansată de Alex Wright, îl prezintă ca pe cineva ale cărui idei nu s-au realizat în timpul vieţii sale, dar care au devenit realitate după moartea lui. Cartea lui Wright îl portretizează pe Otlet ca tatăl ştiinţei informaţiei şi cineva a cărui moştenire spirituală l-ar putea include pe Aaron Swartz sau bibliotecarul tău local. Otlet credea că informaţiile ne sunt servite prost, pentru că rămân blocate în cărţi. Deşi probabil n-a spus niciodată că ar vrea „să fie libere”, Otlet şi-a dedicat viaţa pentru a reduce elementele care-i opreau răspândirea.

A crescut în timp într-o lume în care abia apăreau firele de înaltă tensiune, începutul erei informaţionale. Ştirile călătoreau la viteze electrostatice, ziarele se răspândeau şi apăreau primele internaţionale. Producţia de masă din secolul 19 a inclus şi o producţie în masă a literaturii şi numărul de cărţi a crescut în Europa de Vest şi în America. Pentru a face ordine în cantitatea tot mai mare de publicaţii, informaţia trebuia să fie standardizată pentru eficienţă. Aşa că modelele folosite de prelucrare a informaţiilor erau cel al Ford şi taylorismul: informaţia era clasificată pe criterii standardizate pentru a fi mai uşor de accesat.

Otlet şi conaţionalul său belgian Henri La Fontaine au dus mai departe descoperirile lui Melvil Dewey legate de sistemul decimal ca să creeze clasificarea universală decimală, care este folosită în peste 130 de ţări şi 150 de mii de biblioteci în ziua de azi, deşi Dewey a dorit să nu fie tradusă în engleză. Clasificarea universală decimală ordonează pe lângă cărţi, înregistrări audio sau filme şi permite legături intre texte, un hyperlink analog.

Otlet şi Fonainte intră în genealogia oamenilor care au încercat să organizeze toată informaţia din lume sau cel puţin să creeze o bibliografie a tuturor cunoştinţelor din lume.

Planul lor era să organizeze datele în hârtii liniate şi să le permite oamenilor să scrie întrebări la care angajaţii puteau răspunde pentru o taxă, ceea ce Wright a numit „un fel de motor de căutare analog” în articolul său din New York Times din 2008 pe acest subiect. Fondată în 1910, baza de date vastă pe hârtie a ajuns la peste 12 milioane de intrări şi a servit peste 1500 de investigaţii pe an, până când guvernul belgian a oprit finanţarea şi viziunea lui Otlet a murit.

O mare parte a muncii lui Otlet a fost distrusă când naziştii au ocupat Bruxelles. Dar reputaţia lui de internaţionalist a crescut în ultimii ani, pe măsură ce lumea începe să semene cu cea pe care şi-a imaginat-o.

În 1998, arhivele lui au fost redeschise pentru public într-un muzeu din Belgia. Un documentar despre Otlet a fost lansat în 2002 şi acum a ieşit şi cartea lui Wright.

Wright face foarte bine legătura dintre proiectele şi gândirea lui Otlet, aşa cum au s-au reprodus ele în timp, şi discursurile lui H. G. Wells care îşi imagina un „creier global” şi cu Vannevar Bush, al cărui eseu „As We May Think” se spune că a inspirat informaticienii care au creat internetul aşa cum îl ştim.

Istoria Otlet a internetului este una spusă prin „ştiinţa informaţiei”, dar chiar şi din perspectiva lui, Otlet nu poate fi legat de modul în care arată internetul acum, aşa că e ciudat să-l băgăm în istoria internetului.

„Deşi nu există nicio dovadă că inventatorii anglo-americani ai internetului ştiau ceva despre proiectele lui Otlet, există destule dovezi circumstanţiale care sugerează că ideile lui erau destul de cunoscute în anii 1930 şi 1940, când oameni ca Vannevar Bush sau Doug Engelbart au început să se gândească pentru prima dată la ideea de sisteme de retragere a informaţiei automatizate ” mi-a spus Wright într-un email.

E un mod nou de a privi internetul, într-una dintre cele mai bune lumini, o colecţie standardizată de cunoştinţe umane care poate fi accesată de oriunde ai fi. Din această perspectivă, frivolitatea articolelor sub formă de liste dispare şi pare să fie un triumf.

„Pentru mine Otlet nu contează datorită influenţei directe asupra inventării internetului, ci pentru că munca lui ne face să înţelegem mai profund forţele istorice care au contribuit la asta,” mi-a spus Wright. „Internetul e mai mult decât o inovaţie tehnologică recentă, este apogeul unui şir complex de întâmplări care cuprinde istoria bibliotecilor, a doua revoluţie industrială de la sfârşitul secolului 19 şi idealismul social progresiv al epocii frumoase a Europei (pe lângă multe altele desigur)”.

Având în vedere ideea de Catalog al Lumii, imaginea grandioasă şi euforică a internetului pare mai meritorie, decât când un tip care face aplicaţii susţine că „o să schimbe lumea” pentru că o să putem comanda pizza mai eficient.

Tradus de Vlad Dumitrescu

Citeşte mai multe despre internet:
NSA-ul poate spiona orice cetăţean american
S-a făcut harta ilegală a internetului
Viitorul internetului