De ce e bine să-ți împrumuți prietenii cu bani

Stăteam de curând la povești cu niște amici pe la 20-și-ceva de ani, toți cu slujbe proaste, despre cât de tare ar fi să ne facem propriile afaceri. Un magazin cu bere artizanală și junk food, de exemplu, sau o alimentară non-stop, cu lumină slabă și viniluri. S-au pus pe masă niște idei excelente, dar toată lumea părea să aibă aceeași problemă: lipsă de fonduri pentru pornit afacerea. Nu există niciun investitor pe un tron de aur din Silicon Valley dispus să le finanțeze ideile. Nicio bancă n-o să-i ia în serios, cu scorurile alea mici de credit, n-au niciun părinte bogat care-i gata-gata să scrie un cec. Și chiar dacă banca le-ar acorda vreun împrumut, probabil i-ar mânca de vii dobânzile mari - o problemă cu care se confruntă mulți proprietari de afaceri în țara asta, în mod special persoanele de culoare.

Pentru că sunt tineri și-și permit să riște, le-am sugerat că poate ar trebui să se alieze și să pună pe picioare un kye.

Cuvântul kye (se pronunță „geh”) a atras, ca reacție de la prietenii mei, un ă?, pentru că e, într-adevăr, un concept străin – unul care datează din satele de fermieri coreeni din secolul al XVI-lea. Practic, un kye e un cerc de împrumut care se bazează pe un angajament reciproc. Închipuie-ți un grup de vecini și prieteni care se adună o dată pe lună, la un ceaun comunal, și fiecare persoană pune la bătaie aceeași sumă de bani în fondul comun. La fiecare întâlnire lunară, o persoană primește potul lunii, ceea ce îi permite să se ducă și să-și deschidă o afacere (sperăm) înfloritoare. Clubul continuă să se întâlnească lunar, până când fiecare investitor și-a primit banii.

Țăranii și negustorii care nu puteau face rost de un împrumut de la un yangban (un membru al clasei conducătoare a Coreei în timpul dinastiei Joseon) puteau să se sprijine unul pe altul economic și social, doar pentru că alegeau să se unească. Aici, în America, ne găsim izolați de către propriii noștri yangban, care conduc entități corporatiste și politice puternice. În condițiile în care aplicanților imigranți, afroamericani și latinoamericani li se refuză adeseori împrumuturile, iar milenialii se chinuie să economisească, un kye ar putea fi șutul în fund-pas înainte către antreprenoriat de care au nevoie mulți americani.

Practica cercurilor de împrumut nu e strict coreeană – în Japonia există tanomoshi, în China hui, în Africa de Vest sou-sou, iar în America Latină tanda. Imigranții din diverse țări și-au adus cercurile de împrumut în America, fiecare cu tradițiile proprii. În engleză, în loc de kye se spune asociație de credit și economisire prin rotație, adică un ROSCA.

Majoritatea cluburilor nu percep dobândă pentru împrumuturi, deși sistemul chinezesc hui face asta, la o rată pe care o hotărăște cel care organizează clubul. În hui, fiecare persoană care participă la împrumutul dintr-o anumită lună trebuie să liciteze pentru dobânda percepută. Cel care licitează cea mai mare sumă pentru dobândă câștigă, de obicei, potul lunii respective, iar dobânda se împarte în mod egal între ceilalți membri ai clubului. În alte sisteme, organizatorul clubului hotărăște cine primește banii, în funcție de nevoile oamenilor, sau există un proces de decizie care necesită consens, sau se extrage un beneficiar aleatoriu.

Melany DeLa Cruz-Viesca, director adjunct al Centrului de Studii Asiatico-Americane de la UCLA, mi-a spus că e posibil ca transformările sociale și financiare din ultimul deceniu să fi creat potențial pentru niște scheme de tip kye în America. „Marea Recesiune a creat o transformare majoră, în care liniile de credit au început să-și înăsprească cerințele, iar milenialii n-au mai putut obține credite din programele băncilor sau ale guvernelor, așa că au ajuns să apeleze la fundații și investitori”, a spus DeLa Cruz-Viesca. „Identitatea colectivă comună e mai răspândită printre mileniali – de la spațiile în care locuiesc, afacerile pornite împreună și economia colectivă – așa că mi se pare fezabil să ai [un cerc de împrumut], dacă ai resursele și mijloacele.

În anii 80 și 90, restaurantele au răsărit în Coreeatown din Los Angeles ca ciupercile după ploaie, pentru că, după zilele lungi de lucru, grupurile de imigranți coreeni se adunau la o oală fierbinte de kimchi jjigae și pahare de soju și whiskey, ca să-și încredințeze unii altora puținii bani pe care-i aveau.

De-a lungul anilor, legăturile s-au intensificat și au devenit mai puternice, dincolo de banii care-au răsărit din astfel de comunități kye din Coreeatown. Ca persoană care conduce restaurantul familiei în California de Sud, știu cât de mult te poate izola conducerea propriei afaceri, și mai știu și că micii antreprenori pot fi deseori afectați de probleme de sănătate psihică. Poate fi mai simplu și mai puțin însingurat să calculezi impozite până la 1 noaptea, când faci parte dintr-un cerc de împrumut, pentru că ai o rețea tare ca piatra cu care să te consulți și cu care să-ți plângi de milă. Deși e ușor să ratezi alte angajamente sociale, legăturile financiare puternice din kye îi aduc pe membri laolaltă și, pe parcurs, creează un sistem social de sprijin.

„Există și un aspect psihologic”, mi-a spus Jephthah Acheampong, director de marketing și vânzări la Esusu, o aplicație pentru cercuri de împrumut, bazată pe sou-sou-ul vest-african. „Ori de câte ori am profit și contribui și altcineva primește profitul, simt că îi datorez ceva persoanei respective. Simt, automat, că trebuie să fiu acolo pentru persoana aia, și merge dincolo de finanțe – devine o relație reciproc benefică.”

„Transcede ideea de a primi capital imediat – în schimb, se axează pe relaționarea cu alte persoane din grup”, a adăugat Acheampong. În acest spirit, el crede că cercurile de împrumut pot să dea forță comunităților mai mari, inclusiv celor din afara grupurilor. A citat cercuri financiare kenyene care pun profitul la comun ca să construiască puțuri în comunitate, ca exemplu.

„Atâtea culturi fac asta, de generații întregi, și e un mod atât de frumos de a construi încredere și spirit comunitar cu alții, și de a crea putere economică colectivă”, a spus strategul financiar Pamela Capalad Kushner. „Nu cred că e o coincidență că mulți imigranți și oameni de culoare au adus tradiția asta în SUA, unde suntem adeseori discriminați de instituțiile financiare și bancare.”

Danny Bin, vicepreședinte al departamentului de capital privat la firma de management de active Neuberger Berman, e o poveste de succes despre un hui. Acum douăzeci de ani, Bin și tatăl lui au imigrat în Statele Unite, fără pic de economii sau istorie de credite, plus „munți de datorii”, a spus Bin. Trăiau într-o mică garsonieră din Flushing, Queens, și împărțeau o baie și o bucătărie cu șase alte familii. Tatăl lui Bin lucra ca ospătar în restaurante chinezești, și mica familie se chinuia să se mențină pe linia de plutire. Apoi rudele lor i-au invitat să intre într-un hui, din care tatăl lui Bin și-a deschis prima afacere; dintr-un alt hui și-au asigurat o tranșă de bani pentru o casă. Astăzi, tatăl lui Bin are trei afaceri și două case.

„[Tata] a atins ceea ce și-a imaginat ca fiind visul american, numai datorită hui-ului”, a explicat Bin. Inspirat de asta, Bin și-a dat demisia din jobul lui de la Google și a pus pe picioare Monk, o aplicație bazată pe sistemul hui. Deși, în cele din urmă, a închis Monk, consideră că sistemul cercurilor de împrumut poate să-i ajute pe mileniali să economisească bani și să-i cheltuie responsabil, să dezvolte un sistem de responsabilizare socială și financiară și să-și reducă dependența de bănci. Cel mai important, a spus Bin, e că „poți să sporești puterea comunităților, împreună cu oamenii pe care-i iubești și-n care ai încredere.”

Dar ce se-ntâmplă când un cerc de împrumut e viciat? Pentru niște imigranți coreeni din New Jersey și niște imigranți chinezi din Flushing, a însemnat pierderi financiare majore și relații stricate. Cercurile informale de împrumut funcționează pe încredere și singura motivație din multe grupuri e presiunea socială și interdependența dintre imiganți. „Una dintre principalele mele griji e ca cineva să primească suma mare la început și-apoi să dispară complet din grup”, a spus Capalad Kushner, strategul financiar. Din cauza unui statut de imigrant fără acte sau a lipsei de încredere în sistemele legale americane, unele pierderi financiare din cercuri de împrumut corupte nu sunt niciodată recuperate. Un organizator de kye ar mai putea să abuzeze de putere și să-i favorizeze pe unii membri, amânând o plată față de unul care are nevoie disperată de fonduri.

Asigurările, legăturile sociale și garanțiile sunt metode sugerate pentru evitarea falimentului cercurilor de împrumut. „Chiar recomand să înființezi sau să te înscrii pe aplicații din astea cu un grup de prieteni și colegi pe care-i știi și în care ai încredere, mai ales la început”, a sugerat Capalad Kushner.

Dacă vrei să formalizezi totul, există aplicații pentru servicii de împrumut, cum ar fi eMoneyPool și eSusu, precum și companii, precum Mission Asset Fund. eMoneyPool oferă rate pe diferite niveluri, în funcție de urgența nevoii și protecția plăților prin garanții. eSusu își propune să dea forță comunităților de culoare și poate să raporteze rău-platnicii birourilor de credit, ca la orice neplată. Mission Asset Fund caută să-i ajute pe cei mai privați de putere economică, își monitorizează grupurile de împrumut și evaluează aplicațiile, ca să poată evita lipsa plăților. Toate trei raportează activitățile financiare ale membrilor la birourile de credit, ca să-și poată construi creditul.

Chiar și în cazul cercurilor formale de împrumut, deținute de companii, Capalad Kushner recomandă să apelezi la propria rețea. „Aplicațiile astea pentru cercuri de împrumut au mecanisme de aprobare a necunoscuților, dar eu le-aș folosi ca platformă de a-mi organiza propriile cercuri de împrumut”, a spus aceasta.

Dacă optezi pentru un cerc de împrumut informal, poți să-ți structurezi grupul oricum vrei. Asta ar putea să însemne 500 de dolari pe lună cu 20 de membri sau 2 000 de dolari pe lună cu cinci membri sau două grupuri asociate, fiecare cu zece persoane – de tine ține. Retragerile pot fi aleatorii sau pre-stabilite, pe baza unui sistem ierarhizat de contribuții sau nevoi. Indiferent de asta, întâlnirile de socializare ar trebui să fie încurajate – un kye trebuie luat în serios, ca să funcționeze.

Imigranții din multe țări folosesc cluburile astea de multă vreme, ca să supraviețuiască discriminării băncilor și, pe parcurs, să aducă idei noi și multă diversitate în antreprenoriatul american. Cercurile astea vechi de împumut pot să dea naștere unei forțe comune sporite – care e mai importantă ca niciodată în aceste vremuri trumpiste corporatiste.

Capalad Kushner vede asocierile financiare drept singura noastră opțiune pentru o rezistență de succes. „În ziua de azi, în acest mediu politic, pe măsură ce puterea economică le e luată cetățenilor cu venituri mici și comunităților de culoare, găsirea unor căi de a colabora și de a ne asocia financiar e una dintre principalele metode prin care putem să trecem prin administrația asta cu resursele intacte.”

Articolul a apărut inițial pe VICE US.