Cum trebuie înțeles filmul interzis pentru că l-ar fi arătat pe Iisus ca fiind gay

Articolul a apărut inițial pe Garage

În 1988, Martin Scorsese, patriarhul filmelor cu gangsteri, a făcut un film cu Iisus. Ultima ispită a lui Hristos este o poveste epică, cu Willem Dafoe în rolul lui Iisus, scenariul de Paul Schrader și un soundtrack cu influențe rock de Peter Gabriel. Dafoe e un Iisus spălăcit, morocănos, sumbru, interogativ, fragil, uman… poate și un pic sexi, dar cu siguranță ciudat. Bazat pe romanul cu același nume, al lui Niko Kazantzakis, filmul redă povestea lui Iisus ca Mesia, cu accentul pe provocările lumești și ca ființă sexuală și include o scenă de fantezie sexuală între Iisus și Maria Magdalena (Barbara Hershey), care s-a dovedit atât de controversată, încât au izbucnit proteste violente, iar filmul a fost interzis.

Cu toate astea, filmul religios al lui Scorsese e cât se poate de serios și evlavios. El și-a dorit să facă un film despre Iisus de când era mic (i-a trecut prin minte să se facă preot la un moment dat), iar după succesele cu Taxi Driver și Raging Bull, merita un proiect de suflet. Totuși s-a dovedit a fi relativ dificil ca un regizor asociat cu estetizarea violenței și viciilor să-și poată exprima viziunea despre Iisus.

Problemele au apărut dinainte de a începe producția. În 1983, filmul trebuia produs de Paramount (cu un buget de 23 de milioane de dolari), însă proiectul a fost oprit înainte de filmări din cauza problemelor de buget, dar și în parte din cauza unei campanii organizate de Creștinii Fundamentaliști, care erau convinși că Scorsese urma să-l portretizeze pe Iisus drept gay. Dar chiar și cu un Iisus heterosexual, tot au existat controverse.

Deși mulți nu au văzut filmul, liderii grupărilor creștine l-au demontat atât de agresiv, încât multe cinematografe au refuzat să-l mai difuzeze, iar un anumit grup creștin a strâns șase sute de protestatari în fața sediului Universal Studios. Asta se întâmpla în era scandalurilor sexuale și financiare, iar filmul lui Scorsese era un subiect polarizant, care să distragă atenția de la presupusul viol al lui Jim Bakker și numeroasele întâlniri cu prostituate ale lui Jimmy Swaggart. Un grup catolic de dreapta din Franța a dat foc unui cinematograf care difuza filmul, rănind 13 persoane. Blockbuster a refuzat să comercializeze filmul, iar câteva țări l-au interzis complet.

Cu toate astea, în film, Iisus e celibatar, dar senzual, un om cu defecte care încearcă să se împace cu divinitatea sa. Acest Iisus improvizează predicile și se îndoiește de propria înțelegere a revelațiilor. Însă ce persoană normală nu s-ar îndoi sau ar respinge înclinația de „Mesia”, cu un titlu atât de extremist? Dafoe joacă rolul unui Iisus cu ochii mari, interogativ și temperat (a folosit picături de ochi care dilată pupila pentru efect, care l-a și orbit timp de trei zile.) Este o perspectivă Kierkegaardiană a lui Hristos, care dezbate singurătatea unei vieți excepționale și cum pentru indivizii excepționali adevărata ispită nu sunt banii sau puterea, ci normalitatea.

Asta este de fapt „ispita” din titlu, aceea de a trăi o viață normală. E atunci când Satana (cu un aspect de adolescent frumos non-binar) îl tentează pe Iisus cu iluzia normalității, la care se adaugă și scena de sex cu Maria Magdalena. Cu bețișoare aromate pentru atmosferă, Maria îi spală rănile de pe cruce ale lui Iisus, cei doi încep să se sărute iar ea îi șoptește: „Am putea să facem un copil.”

Dar ce-ar fi dacă ideea unui Iisus gay ar fi validă? O tradiție secretă de a portretiza un Iisus gay, într-o relație cu Ioan mereu a existat și a fost exprimată chiar de la începutul secolului 16, cu Marlowe care a spus că Iisus și Ioan erau „camarazi de pat”. În Evanghelia după Ioan găsești referințe către „discipolul pe care Iisus l-a iubit”, care e prezent la crucificare, alături de mama lui Iisus, Maria. (Unii dezbat ideea că Ioan era acel discipol iubit, alții spun că e vorba de Maria Magdalena, sau poate că Iisus era bisexual și îndrăgostit de amândoi.)

În cartea Jesus, the Revelation of God, episcopul H.W. Montefiore afirmă că Iisus nu s-a căsătorit până la vârsta de 30 de ani și asta e o dovadă suficientă pentru a specula posibilitatea să fi fost gay. Conform lui Montefiore, un Iisus gay s-ar potrivi și cu aproprierea sa faimoasă de străini, de la criminali, la cerșetori și prostituate. Montefiore notează în carte că „dacă Iisus ar fi avut o natură homosexuală (iar asta e adevărata explicație pentru burlăcia sa) atunci asta ar fi dovadă suficientă a faptului că se auto-identifica cu Dumnezeu, deoarece nu accepta normele sociale și regulile «Entității superioare».”

Scena nunții din Cana, faimoasă pentru miracolul lui Iisus de a salva petrecerea prin transformarea apei în vin, e un episod deseori considerat premisa romanței dintre Iisus și Ioan. Gerald Loughlin ne povestește în Queer Theology: Rethinking the Western Body despre tradiția în care apostolul Ioan urmează să se căsătorească și Iisus apare neinvitat la nuntă, pentru a-l convinge să-l urmeze ca discipol.

În filmul lui Scorsese, Hristos este burlac până la sfârșit, la fel ca în scripturi, deși trăiește într-un corp ce tânjește după sex și intimitate. Defoe a ajutat în portretizarea acestei tensiuni prin atenția constantă pe care Scorsese o are asupra corpului său. Rănile îi marchează spatele cu roșu sângelui, observăm cuiele grele care-i străpung pielea, îl vedem gol pe cruce. Scenă după scenă, Scorsese ne aduce aminte că trupul lui Iisus e făcut pentru a fi atins și penetrat.

Marcella Althaus-Reid remarcă în cartea ei din 2000, Indecent Theology, că există un număr excesiv de atingeri în evanghelii: Iisus vindecă prin atingere și cerșetorii îl ating pe Iisus pentru ai capta atenția. Toma a simțit nevoia să atingă rana până să dea crezare învierii, iar Iisus a spălat picioarele apostolilor. Există o alură erotică în evanghelii, o dorință și deschidere spre posibilitatea de intimitate cu ceilalți, care pornește de la un Dumnezeu ce întruchipează dragoste și devine uman nu pentru propria plăcere carnală, ci pentru umanitate. Există o homosexualizare a sexului, până în punctul în care Hristos este descris drept mirele și adepții lui mireasa, concept născut dintr-o instituție condusă doar de bărbați.