De ce studenția din România nu s-a schimbat prea mult față de anii 2000

Bună. Sunt Alexa și în momentul ăsta scriu de pe pervazul unui geam al unui cămin din Grozăvești, de la etajul 5. Am decis să-i răspund Florentinei, după ce-a scris „Ce-o să ratezi ca student român acum față de anii 2000”. Să-i arăt că studenții de azi sunt la fel de cool și la fel de săraci ca cei din 2000. Poate chiar puțin mai cool.

Am la activ trei cămine diferite și am prieteni cam prin toate, deci știu cum stă treaba cu distracția studenților pe acolo. Sunt într-o asociație studențească și o federație națională de studenți, deci am o idee și despre cam câtă zacuscă se mănâncă. În 2000 mă pregăteam emoțional de grădiniță, deci clar nu pot băga mâna în foc că n-a fost mișto, dar din ce văd din articol, unele lucruri chiar nu s-au schimbat.

Cred că muzica de la petrecerile studențești din Hangover arată cel mai bine cum se distrează generația asta și cum reușește să îmbine atât vechiul și noul, pentru că na, e mișto să fii nostalgic, dar ne adaptăm puțin și la vremurile noi. Doar ca să nu ajungem să spunem „pe vremea mea” sau să scriem pe pereți „mergem înainte că înainte era mai bine”. Deci pentru toți care vor să urle pe „Haide, vino înapoi”, iar după să dea din funduleț pe „Două Limbi”, de la Generația 99, joia studențească e perfectă. Din ce îmi amintesc, chiar și El Comandante Junior reușește să unească mai multe generații și nu doar de astă vară, ci de vreo patru ani.

Nostalgia e clasică, cred că și maică-mea varsă o lacrimă dacă o întreb de melodiile pe care dansa ea la discoteca din sat. Deci chill, dansăm și pe „Ochii tăi”, dar sărim și pe Șatra Benz. Încercăm să echilibrăm toate curentele.

Probabil era rușinos să asculți manele în 2000, dar noi am crescut cu asumarea vinei și am schimbat puțin ordinea. Petrecerile încep cu muzică cool, trec la comercială, ajung la manele și mai spre dimineață ascultăm Vama, bineînțeles, după ce am băgat și puțin techno de-a lungul nopții. Ne-a luat 18 ani să avem puterea să recunoaștem că ne plac manelele, ar fi și culmea să ne mai ascundem, nu?

Totul începe cu „ce-ai de mâncare?” și continuă cu o câmpenească, cum ne-au învățat prietenii noștri de la geografie. Adică fiecare aduce ce are prin cameră și facem masă mare. De obicei, cineva trebuie să aducă o țuică din Moldova, un vin din Oltenia și niște bere la PET. Ciucaș, bineînțeles. Trecem prin toate poveștile din copilărie: un prieten și-a scris pe blugi „French kiss”, șlagărul nemuritor al celor de la Akcent, o prietenă-și amintește cum făcea coregrafii pe Rebelde, iar când cineva pune intro-ul de la Lacrimi de Iubire, toți suntem pe val.

Maneaua intră când te aștepți mai puțin, începe cu strofa aia belea de Șușanu și ajungem ușor ușor la manelele de astăzi. A doua zi, clar avem material de care să râdem pentru că cineva sigur a filmat cum un prieten aproape că plângea pe „am să bag două ziare mototol în buzunare”. Toți suntem fericiți, liniștiți, prea obosiți și mahmuri ca să mai fim rușinați de seara dinainte.

Nu neg, din cauza tehnologiei și a maniei oamenilor de a filma și a face Insta story-uri, e mai greu să combini în club și să nu se afle. Dar omul, creatură adaptabilă în orice situație, a dezvoltat unele abilități prin care combină subtil. Abilități care probabil nu erau dezvoltate în 2000, pentru că nu era mare nevoie de ele. Discreția, cunoașterea locurilor ascunse dintr-un club și vrăjeala dusă la rang de artă sunt lucruri obligatorii la combinatozaurul din cluburile de astăzi.

Aveam un prieten care reușise să combine patru în aceeași seară, fără ca vreuna dintre ele să afle despre celelalte. Înfiorător? Greșit? Probabil, dar clar admirabil. Patru fete care să nu afle una de alta și nici să nu fie prins în vreo poză? Ăsta e clar talent, arată-mi mie un băiat din 2000 care putea face asta.

Studenții de azi sunt multi-tasking: pot să bea, să danseze, să agațe și toate astea în timp ce arată și belea și își fac două-trei poze. Să fie acolo!

Vremurile s-au schimbat, dar studenții tot săraci au rămas, doar au înlocuit puțin cluburile. În Regie încă se merge, dar au mai intrat pe piață și altele. Când în Revenge orice băutură e 5 lei, îți vine să îți miști fundul până în Centru Vechi. Mai e și Hangover-ul, unde își fac asociațiile studențești petrecerile cu intrare gratuită. Dacă vrei să fii șmecher, te îmbeți clasic la cămin și după fugi în Silver Church, Kultur sau El Comandante. Mai rar vezi studenți prin Funky, Nuba sau alte locuri fancy. Am și prieteni doldora de bani pentru care tot băutul în campus e baza.

În anul I stăteam la un cămin micuț, după Herăstrău, aproape la capătul lumii, așa că a fost cam greu cu transportul când era vorba de party-uri. Când mergeam totuși la o petrecere, stăteam până la 5 dimineața, numai să prind metroul, chiar dacă eram moartă de oboseală și adormeam pe acolo. Și nu eram singura, am un prieten care poate să adoarmă oriunde. În al doilea an m-am mai șmecherit, pentru că stăteam la un cămin într-o zonă în care ajungea autobuzul de noapte, așa că ajungeam lejer de la orice club din zona Unirii-Universitate-Romană. Cert e că și atunci înghețam așteptând după autobuz.

Dar dacă stăm s-o luăm așa, e chiar trist. Adică acum te combini la taxi și ieși cu maximum 5 lei de om, deci nu moare chiar nimeni și eu niciodată n-am combinat stând în frig și așteptând metroul de la 5, dar cine știe, poate problema era la mine.

Până și cultura borcanelor de zacuscă a rămas. Sunt din Suceava, deci, pentru ca borcanele să ajungă la mine, trebuie să facă 20 de minute până la gară, șapte ore jumătate cu întârziere cu trenul și încă o călătorie de vreo jumătate de oră până la cămin. Acum, că stau bine să mă gândesc, ar trebui să se facă un desen animat numit „Borcanele studenților - Înconjurul României într-o zi”. Dar, oricât de lung ar fi drumul, mama știe că un student nu e student fără zacuscă, dulcețuri, compoturi și multe alte lucruri.

Nu le mai punem pe geam pentru că avem rafturi, iar pe pervaz păstrăm în general țuica la jumătate sau vișinata, iar asta doar dacă nu mai are loc în frigider. Pachetele cu mâncare încă se trimit și, când le primim, facem mare adunare. Mama s-a modernizat acum, și-a luat aparat de vidat și videază tot ce apucă. Mai puțin ciorba, bineînțeles. Doar ca pachetul să mă țină o viață și să încape cât mai mult într-o traistă.

Adaptabilitatea e una dintre principalele calități ale studenților de astăzi. Așadar, clar ne descurcăm cu distracția și la un party retro, ca-n 2000, dar și la un party ca-n 2018. Deci hai să nu mai plângem după vremuri apuse, că nu-i sfârșitul lumii.

Poți s-o urmărești pe Alexa care încearcă să fie amuzantă pe pagina ei de Facebook (aici) și sentimentală pe blogul ei, „O Mărie” (aici).