Evreul român care a înființat o rețea de spionaj în Palestina

Pe 31 octombrie 1917, doi lideri evrei așteptau în anticamera sălii de conferințe a cabinetului britanic din Whitehall, convocați de Mark Sykes - un diplomat englez care împreună cu François Georges-Picot au dat dat numele acordului care a reconfigurat harta geopolitică a Orientului Apropiat, cu implicații până în prezent.

Ceea ce urma să li se comunice celor doi lideri evrei - Chaim Weizmann și Aaron Aaronsohn - avea să schimbe din temelii destinul întregii comunități din care făceau parte, risipită în toate zările de aproape două milenii. Sykes a ieșit pe ușa cabinetului britanic și le-a spus că „Declarația Balfour a fost semnată”. Documentul prevedea „stabilirea în Palestina a unui cămin al evreilor”, ceea ce va deveni embrionul viitorului stat Israel.

Dintre cei doi, doar unul va culege laurii momentului: Weizmann, care va deveni primul președinte al Israelului. Celălalt, Aaron Aaronsohn, va sfârși într-un accident stupid de avion doi ani mai târziu. De-a lungul vieții s-a intersectat cu personalități precum Lawrence „al Arabiei”, generalul Allenby, cuceritorul Ierusalimului sau generalul turc Djemal Pașa, membru în triumviratul celor „Trei Pașale” ce a condus Imperiul Otoman în Primul Război Mondial. Povestea sa a fost relatată de jurnalistul american Scott Anderson în excelenta carte publicată recent, Lawrence în Arabia: război, mistificare, nesăbuință imperială și crearea Orientului Mijlociu modern.

Aaron Aaronsohn s-a născut în România, la Bacău, în 1876. A fost fiul cel mare al negustorului de grâne Ephraim. Șase ani mai târziu, întreaga familie Aaronsohn părăsește țara, dezamăgită de tratamentul aplicat evreilor după obținerea independenței de stat a României. Deși tratatul de la Berlin din 1878 condiționase recunoașterea suveranității României de modificarea articolul 44 din Constituție, care îngrădea acordarea cetățeniei celor de altă origine decât cea creștină, după război statul român rămâne reticent în a naturaliza evreii de religie mozaică. Astfel, în 1882, anul emigrării familiei Aaronsohn, doar doi evrei vor primi cetățenia română, în timp ce sute de mii vor rămâne în continuare fără drepturi politice.

Familia lui Aaaronsohn s-a îndreptat împreună cu alți 250 de evrei români, majoritatea negustori, spre Palestina, la acel moment parte din Siria otomană. S-au stabilit în apropiere de portul Haifa, pe locul numit Samarin. Începuturile au fost atât de dificile, încât mica comunitate și-a amanetat sulurile sfinte ale Torei. Comunitatea a primit ajutor de la baronul Edmond de Rothschild, un bancher evreu francez putred de bogat. În schimbul ajutorului său, colonia și-a schimbat numele din Samarin în Zichron Yaakov (Memorialul lui Iacov), în onoarea tatălui lui Rotschild. În plus, au fost introduse o serie de reguli restrictive care au transformat comunitatea de la Zichron Yaakov într-una utopică. De exemplu, coloniștilor evrei li se impunea ce culturi să sădească, cum să se îmbrace și chiar și cine poate dobândi dreptul de a se căsători.

În 1893, Aaronsohn este selecționat de către agenții lui Rothschild pentru o școlarizare în Franța, cu toate cheltuielile incluse. Studiază agronomia și botanica la Institutul Grignon din Paris. Se întoarce în Palestina și lucrează timp de un an ca agronom într-una dintre coloniile baronului, de care se desparte în termeni reci. Impulsivitatea și spiritul rebel vor fi trăsături de caracter care îl vor însoți toată viața pe Aaronsohn. La 25 de ani vorbea șase limbi străine și publica articole de agronomie în principalele reviste științifice ale Europei. În 1906 descoperă o specie de grâu sălbatic care creștea pe pantele munților Hermon și pe care-l identifică cu strămoșul grâului de azi. Devine o celebritate, iar în 1909 este invitat de către Departamentul de Agricultură al SUA pentru o călătorie în vestul Americii. Acolo este primit călduros, susține o serie de prelegeri și i se oferă catedre de profesor la universitățile americane.

Pe la 1900, aproximativ 60 de mii de coloniști evrei dintr-o populație de aproximativ șapte sute de mii trăiau în Palestina, majoritatea într-o sărăcie lucie. Aaronsohn a început să se întrebe cum în urmă cu 2000 de ani ținutul Palestinei putea să ofere condiții de viață unei populații mult mai numeroase decât în timpul vieții lui.

Experiența americană l-a inspirat să facă din Palestina o Californie a Orientului. Mai mulți filantropi evrei din SUA au adunat 20 de mii de dolari pentru înființarea unei Stațiuni evreiești de cercetări agricole în Palestina, un centru modern care urma să fie condus de Aaronsohn. În anii următori la Atlit, pe coasta Mediteranei și la vreo 16 de kilometri de Zichron Yaakov, se va ridica un complex de sere și laboratoare, plus o clădire de două etaje ce adăpostea biblioteca și era loc de cazare pentru locuitorii permanenți ai stațiunii.

Alături de Aaronsohn lucrau cei cinci frați ai săi care îi supravegheau pe muncitorii arabi proveniți din satele din apropiere. Primul Război Mondial l-a prins pe agronom în timp ce lucra la proiectul de a transforma deșerturile aride ale Palestinei într-un ținut înverzit, care să permită milioanelor de evrei aflați pe toate meridianele lumii să se întoarcă acasă. De aproape 2000 de ani, de când distrugerea Templului din Ierusalim de către legiunile romane conduse de Titus în anul 70 d.Ch. provocase exodul evreilor, rugăciunea de Paște se termina cu tradiționala urare „La anul la Ierusalim!”. Pentru cei mai mulți dintre evrei era doar o proiecție simbolică la un Ierusalim mitic, mai degrabă celest decât terestru.

Însă pentru Aaronsohn, Ierusalimul se afla la doar câteva zeci de kilometri de el și era departe de a fi un ideal imposibil de atins. În declanșarea războiului a întrezărit ocazia ideală ca pământul Palestinei să fie smuls din ghearele turcilor. Ocazia de a juca un rol important i-a fost oferită de o invazie a lăcustelor în Palestina. Djemal Pașa, guvernatorul militar al Siriei, a cerut ajutorul unui agronom, iar în acel moment în Palestina se afla unul dintre cei mai mari agronomi din lume - Aaronsohn.

Întâlnirea dintre cei doi a fost încordată. Iritat de îndrăzneala criticilor lui Aaransohn, generalul turc l-a întrebat ce ar face dacă ar porunci să fie spânzurat. Agronomul i-a răspuns printr-o aluzie la gabaritul său și la prietenii pe care-i avea în State:

Generalului turc i-a plăcut îndrăzneala evreului român, așa l-a numit inspector-șef pentru eradicarea lăcustelor. Eforturile sale din primăvara-vara lui 1915 au fost încununate cu succes și au atras recunoștiința localnicilor arabi. În satul palestinian Katra, un bătrân arab l-a întâmpinat cu zatna mamnounin („vă suntem recunoscători”), ceva de neimaginat într-o perioadă în care tensiunile dintre coloniștii evrei și felahii arabi luaseră o turnură violentă pe alocuri.

Cumnatul său, Avshalom Feinberg, conducea nucelul local al unei grupări paramilitare intitulată „ghedoniții” ce avea ca scop principa protejarea așezărilor evreiești, dar care mult prea adesea lansa atacuri asupra satelor arabe. Prin intermediul lui Feinberg, Aaronsohn aderă la mișcarea subversivă antiotomană din Palestina. Începe să facă spionaj pentru britanici, beneficiind de cunoașterea amănunțită a situației de pe teren dată de funcția de inspector-șef. În curând, a dezvoltat o rețea de spionaj în care un rol important îl au membrii familiei sale: fratele său Alex, surorile sale Rivka și Sarah și Feinberg.

Agronomul-spion reușește în toamna lui 1916 să ajungă în Marea Britanie după o călătorie cu peripeții. Aici redactează două rapoarte, unul care prezenta soarta cumplită a armenilor din Siria, iar al doilea situația din Palestina. Cel din urmă i-a atras atenția oficialităților, pentru că era cea mai detaliată analiză a provinciei pe care o văzuseră britanicii. A fost contactat de Mark Sykes care avea în plan crearea unei enclave evreiești în Palestina și care l-a considerat pe Aaronsohn cea mai potrivită persoană pentru așa ceva.

În acest timp, numele unui tânăr ofițer devenea legendar în rândurile armatei britanice. T.E. Lawrence inițiase o revoltă a beduinilor din deșertul Arabiei care producea debandadă printre otomani. Dacă Aaronsohn visa la un stat al evreilor care s-ar fi întins peste aproape toată Siria, Lawrence conspira la înființarea unui stat al arabilor în Orientul Apropiat, care ar fi trebuit să adune laolaltă Mecca, Medina, Bagdadul, Damascul și chiar Ierusalimul.

Prima întâlnire dintre ei are loc la Cairo, în februarie 1917. Aaronsohn notează în jurnal că „la Biroul Arab era un tânăr, locotenent secund (Laurens), un arheolog – foarte bine documentat în chestiuni legate de Palestina – dar cam înfumurat”. O a doua întâlnire între ei se consumă pe 12 august 1917, la sediul aceluiași Biroului Arab din Cairo. Resentimentele anti-arabe ale lui Aaransohn nu au fost pe placul lui Lawrence. La afirmația că viitorul Palestinei va fi un stat evreiesc din care vor trebui să plece felahii arabi, britanicul i-a răspuns că evreii au doar două opțiuni: fie să coexiste cu arabii majoritari, fie să li se taie beregata.

Din Cairo, Aaronsohn reușește să restabilească legătura cu rețeaua sa de spionaj de la Atlit. Aproximativ 20 de agenți ofereau informații prețioase britanicilor: amplasarea garnizoanelor, a depozitelor de provizii și de muniții, a numărului exact de vagoane încărcate cu soldați care se deplasau prin provincie. Numele de cod al rețelei, NILI, acronimul ebraic pentru versetul din Cartea lui Samuel, Nezah Israel Lo Ieshaker: „Cel care este tăria lui Israel nu minte și se căiește”.

Sora lui, emancipata Sarah, preluase conducerea NILI după ce Feinberg murise în timp ce trecea de liniile turcești, prin deșertul Sinai. Turcii nu se așteptau ca o femeie să conducă rețeaua de spionaj evreiască din Palestina, așa încât Sarah a putut circula liber prin toată regiunea, organizând celulele de rezistență antiotomană. Activitatea ei este pusă la încercare de arestarea unui agent NILI. Avertizată, Sarah refuză se plece din Zichron Yaakov cu un vas britanic. Este prinsă ulterior alături de tatăl și fratele său, Ephraim și Zvi, este torturată de către turci, iar într-un moment de neatenție al torționarilor, se sinucide.

În acest timp, fără să știe nimic, fratele său continuă truda pentru cauza sionistă. Informațiile oferite armatei britanice, în special devierea traseului trupelor lui Allenby spre Beersheba, acolo unde se aflau surse de apă, au fost hotărâtoare pentru cucerirea Ierusalimului. În sfârșit, după aproape un mileniu, de la Saladin, Ierusalimul era smuls Islamului.

Visul pentru o patrie a evreilor începea să prindă contur, însă Aaronsohn n-a mai apucat să-l trăiască. Pe 15 mai 1919, Aaaronsohn se pregătea să meargă din Londra la Paris, la lucrările Conferinței de Pace. Zborul său este suspendat datorită unei cețe persistente. În ultimul moment, găsește un aeroplan de două locuri care să-l ducă în Franța. Aparatul se prăbușește în condiții neelucidate peste Canalul Mânecii. Trupurile celor doi pasageri aflați la bord nu au mai fost recuperate. Potrivit legii rabinice, o înmormântare nu poate fi oficiată fără corpul defunctului, astfel că moartea lui nu a fost comemorată decât în intimitate, de către un mic grup de prieteni adunați la Paris în seara zilei de 17 mai. Anul următor, Ierusalim devine capitala Palestinei sub mandat britanic, iar în 1949, partea de vest a sa, aflată sub control israelian, este proclamată capitală a Statului Israel.