Bolnavi din România mi-au povestit cum se tratează ilegal cu canabis

Poate ai citit în ultimii ani știri că marijuana în scop medicinal e permisă în România. Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar nu e chiar așa. Nu poți fuma iarbă pentru afecțiuni medicale, pentru că niciun medic nu îți va prescrie asta. Pe scurt, asta se întâmplă pentru că legea din România permite folosirea canabisului pentru tratarea unor boli doar dacă produsul respectiv nu depășește 0.2% THC, substanța aia din iarbă care îți dă high. Așa că nu ai voie nici ulei de THC, folosit deja cu succes în tratarea unor afecțiuni în țări precum Germania, Canada, Marea Britanie, Polonia, Cehia, Australia, Columbia sau Grecia. Ai voie numai ulei care conține CBD, substanță din canabis care nu dă efecte psihoactive, dar care ar avea unele efecte medicale, potrivit unor studii.

Știința e încă la început și mai avem multe de învățat despre efectele terapeutice ale canabisului. Știm însă câte ceva despre efectele lui negative, de care ar trebui să fii conștient înainte să te apuci să te tratezi de capul tău, mai ales când cumperi iarbă „de la băieți”, despre care nu știi ce conține. Riști să devii dependent, să ai insomnii, amețeli, atacuri de panică sau să-ți declanșezi psihoze, dacă ești predispus.

În ciuda interdicțiilor legale, există oameni în România cu diverse afecțiuni care folosesc canabis, fie sub formă de joint sau ulei cu THC. Efectele benefice resimțite de ei sunt de ajuns de puternice încât să încalce legea pentru asta.

Eu n-am avut simptome de cancer la stomac. M-am simțit rău o perioadă, așa că mi-am făcut niște analize, din care a reieșit doar o ușoară anemie. La un moment dat mi-am făcut o ecografie. Nimic. Mi-am mai făcut una, pentru că mă durea stomacul din ce în ce mai tare. Nimic. Abia la a treia ecografie mi-au descoperit niște ganglioni umflați în jurul stomacului. Mi-am mai făcut niște analize. La finalul lui decembrie am primit diagnosticul: cancer gastric de gradul patru, metastatic. Foarte avansat.

Am început chimioterapia pe 23 decembrie. Cu uleiul cu THC am început pe la jumătatea lui ianuarie. Au venit niște prieteni pe la mine și mi-au zis că știu pe cineva care ar putea să-mi procure chestia asta. Mai mult nu am vrut să știu, riscul legal este destul de mare. A fost extraordinar de bun ce am primit. Mi-a dat o stare de relaxare, puteam să dorm. M-a ajutat mult cu efectele adverse de la chimio, cu durerile, voma. Așa că nu am avut stări nasoale în primele șase-șapte luni de chimio, cum au alții. Am dus-o pe picioare destul de ok.

Primul oncolog la care am fost nici n-a vrut să audă de chestia asta. A reacționat dubios, mi-a zis că discuția noastră nici n-a avut loc. Oncologul pe care îl am acum e un tip tânăr și deschis la minte. Mi-a trecut și în foaia medicală că iau THC. Mi-a zis că are și alți pacienți care iau.

Uleiul pe care îl iau se face din câteva kilograme de marijuana.

Nu e prea plăcut să știi că niște oameni riscă pentru tine. Suntem în 2018, deja s-a legalizat medical în mai toate țările din UE, mai puțin România, Bulgaria și încă câteva. De ce să nu iau eu medicinal, când alții pot să fumeze recreațional?

Eram studentă în anul patru la Conservator. Într-o dimineață m-am trezit cu o durere de cap foarte puternică. Mi-am dat seama că nu mai vedeam aproape deloc cu ochiul stâng. După niște investigații, am primit diagnosticul: scleroză multiplă. Aveam 24 de ani.

Am întrerupt imediat facultatea. Mi-am dorit să merg acasă, în orașul natal, chiar dacă nu era nimeni acolo. Tata a murit, mama era în Italia, iar fratele la București. Dar am vrut să fiu într-un loc familiar, să mă simt în siguranță. Am vrut să mă angajez, că nu lucrasem niciodată.

În același timp am început tratamentul gratuit cu Rebif din schema națională. Îmi veneau injecțiile preumplute, ambalate separat, și aveam un aparat în care băgam injecția, înfiletam și apăsam pe un buton. Îmi făceam în mâini, în burtă și în picioare, de trei ori pe săptămână.

Locurile în care mă injectam se învinețeau, se umflau, făceam niște gangloni care mă dureau. Am avut o grămadă de reacții adverse - dureri de cap apăsătoare, febră, depresie. Eram obosită permanent.

Cu boala nu puteam să gândesc limpede. Eram altfel. Numai faptul că trebuia să îmi amintesc să fac injecții îmi aducea aminte că sunt bolnavă. Febra, depresia, toate mă făceau să fiu altcineva.

Într-o iarnă, la minus 25 de grade, eu făceam naveta prin școlile din jurul orașelor, că nu aveam ore destule în una singură ca să-mi fac norma. Mă durea foarte tare capul de la frig. M-am dus la un neurolog și i-am zis care e treaba, cum e durerea. Mi-a dat Xanax. Două pe zi. Și mi-a dat și Tramadol. M-am dus la școală în continuare. Îmi făceam treaba, predam, chiar dacă copiii nu erau atenți și făceau gălăgie. Pe mine nu mă deranja, eram ca într-o bulă. Ce-i asta? Xanax.

Când a aflat și mama ce boală am, s-a apucat să caute pe net, să întrebe pe la oameni, și a aflat că marijuana ar avea un efect pozitiv asupra bolii. În mod normal, ca orice părinte, n-ar fi fost de acord cu asta. Dar căutam tratament, orice care să mă ajute.

Așa că am început să fumez. Atunci când aveam durerile alea nasoale de cap de la injecții, îmi făceam un pai și în cinci minute îmi trecea. Făceam rost de la băieți, de unde altundeva. Nu e ca și cum puteam să merg la farmacie să cer. De la farmacie îți dau Tramadol și Xanax, că o să fii fericit. Nu mai bine fumezi un joint?

Fumez de câțiva ani în fiecare zi, mă ajută să mă relaxez. Când fumez mă apuc și fac treabă, fac curățenie prin casă, nu stau leșinată pe canapea. Da, îmi place să fumez. Da, când vin de la muncă îmi aprind un pai. Și ce?

Davis s-a născut cu o formă de epilepsie foarte rară și incurabilă, sindromul Dravet. Înseamnă că face crize prelungite, care pot să ajungă și la câteva ore. Șansele de supraviețuire sunt drastic mai mici decât la epilepsia obișnuită. Se lasă cu afecțiuni neurologice masive și dezvoltă tot felul de alte probleme, de musculatură, limbaj, retard mintal, echilibru.

Am primit diagnosticul abia la 5 ani, când era aproape pe moarte și l-am dus la un medic renumit din Franța. Medicii români nu și-au dat seama că epilepsia lui nu era o formă obișnuită și au pompat medicamente în el până l-au băgat în comă, cu hemoragie internă și insuficiență hepatică.

Salvarea mea a fost un grup de părinți din America cu copiii cu Dravet. Mi-au zis ce medicamente să-i scot și a doua zi dimineață a deschis ochii și mi-a cerut de mâncare. Nu mai mâncase de trei săptămâni.

La ceva timp, am vizitat comunitatea de părinți din SUA care tratau copiii cu Dravet cu canabis medicinal. Cultivau în casă, aveau într-o cameră sera lor, cu plantele pentru copil. Făceau tinctură și renunțaseră la medicamente. Nu mai aveau efectele alea adverse nenorocite. Erau copii de 11-12 ani în scaun cu rotile, care acum începeau să vorbească sau să se ridice din scaun. La început eram foarte contrariată, nu prea înțelegeam cum să-ți droghezi copilul. Dar am văzut copii în sevraj de la antiepileptice, care se mutilau.

Trebuiau ținuți în cămașa de forță pentru că se dădeau cu capul de pereți până țâșnea sângele din ei. Unul dintre tătici m-a luat deoparte și mi-a zis: cum poți să ne judeci, când tu ar trebui să ne înțelegi? L-ai văzut pe Jayden cum se lovea singur, ai fi preferat să-l las să-și distrugă fața, nasul, buzele, decât să-i dau un medicament din plante, care l-a calmat? Într-adevăr, copilul începuse să cânte, să se legene, să se joace cu animalele de pluș.

Lui Davis însă n-am putut să-i dau. Cum în România e ilegal, nu puteam să iau cu mine în țară tratamentul. Asta ar fi însemnat să i-l dau timp de două săptămâni, cât am stat acolo, și să întrerup brusc la plecare. Nu am vrut să risc. Orice schimbare în medicamente, în alimentație, înseamnă că poate oricând să intre în criză. A fost destul de greu să mă abțin, toți copiii luau canabis, numai al meu lua pastile. Mi-a părut rău.

Dar dacă Davis n-ar fi fost bine, aș fi adus ilegal, cu riscul ca eu să fac pârnaie. Dacă aș fi avut de ales între a face pușcărie și a-mi salva copilul, ghici ce? Aș face pact cu diavolul ca să-mi salvez copilul, aș face orice. Dacă i-ar mai fi rău, ar fi primul lucru pe care l-aș încerca.

Sunt dispusă să fac orice e corect și moral ca să o salvez pe mama. Acum trei ani și jumătate, a fost diagnosticată cu cancer pulmonar, care s-a extins și la oase.

Mama avea dureri mari când a început tratamentul. Am văzut-o urlând de durere zi și noapte. I-am dat morfină, i-am dat fentanyl, tot ce recomandă medicina alopată pe paliație. Avea halucinații, era depresivă, nu mânca. A fost la un pas de a-și pierde un rinichi.

Am început să mă documentez despre canabisul medicinal după ce am aflat că în lumea medicală există un consens asupra efectelor lui calmante. Mi-am dat seama că e o alternativă naturală la morfină, că pot să evit medicamentele grele ca să nu-i generez alte probleme cu ficatul, cu rinichii.

În martie anul acesta am pornit o petiție pentru legalizarea canabisului medicinal. De atunci, sunt zeci, sute de oameni care îmi scriu săptămânal că au nevoie de acest tratament, îmi descriu durerile și suferința prin care trec.

E înfiorător să le răspund că mă zbat, mă lupt, mă chinui, și tot n-am un răspuns. Între timp, unii mor. Îmi scriu familiile lor că mă susțin în continuare, că vor să lupte în numele celui drag, că sunt disperați, scârbiți de sistem.

În România ești infractor dacă procuri canabis, chiar dacă e un tratament. Riști pușcărie și tu și familia ta, ești un paria, te arată toți cu degetul că te interesează subiectul. Pentru un om bolnav, care e forțat să lupte să trăiască, asta depășește orice limită a umilinței și degradării.

Am fost plecat prin afară la muncă o vreme. Am dat de ecstasy, LSD, ciuperci, cocaină. M-am apucat de băut. Într-o zi am început să am palpitații. Am renunțat la toate și m-am întors în țară. Palpitațiile nu s-au oprit. Apăreau pur și simplu, mergeam pe stradă și dintr-o dată simțeam un nod în gât, începeam să transpir și mă panicam, că tot nu înțelegeam ce-i cu mine. O dată chiar am leșinat în mijlocul Kauflandului. M-am dus la Urgențe și de zece ori pe zi, simțeam că acuma crăp și s-a sfârșit totul.

Știi cum e când ai atacuri de panică și intri în depresie, nu ai chef să ieși din casă, nu ai chef să faci absolut nimic? Cam toată viața ta pare gri. E totul monoton, nu ai chef să trăiești. Câteva luni am fost complet distrus, nu eram bun de nimic. M-au și dat afară de la muncă din cauza asta.

M-am dus la o psihiatră și mi-a prescris niște medicamente care ar fi bune pentru atacuri de panică și depresie. După a doua săptămână am început să mă simt foarte nasol. Cum găseam un loc în care să mă pun jos să mă odihnesc un pic, îmi închideam ochii și în 20 de secunde dormeam. Au fost patru luni în care am fost legumă de la tratament.

În perioada asta m-a vizitat un prieten din Portugalia care lua CBD din țigara electronică. Am încercat și eu și timp de vreo săptămână-două nu am mai avut nevoie de medicamente. Nu-mi dădea o stare de high, dar mă relaxa, mă simțeam mai bine fizic și psihic. Mi-a revenit cheful de viață, pofta de mâncare, am renunțat de tot la medicamente. A fost o diferență uriașă. Înainte, dimineața, când mă trezeam aveam vreo 10-20 de minute la dispoziție să mă spăl pe dinți, pe ochi și să mă bucur de viață. Apoi mă loveau anxietatea și depresia. Dădeau în mine și aia era. Nu puteam să fac altceva decât să dorm și să mă uit la TV. N-aveam chef de absolut nimic.

Cu CBD-ul simțeam că perioada aia de 20 de minute se prelungea pe o zi întreagă. A funcționat și pentru atacuri de panică, și pentru depresie. Sunt mult mai sociabil, ies în oraș, comunic cu oamenii, mă duc la sală, alerg, îmi văd de hobbyuri.

Acum n-am mai consumat de trei săptămâni absolut nimic. Totul e bine, tot la fel mă simt. Au dispărut depresia, anxietatea, atacurile de panică. Am vrut să văd ce se întâmplă dacă timp de o lună nu consum absolut nimic. Până acum e super. Plănuiesc să mă las absolut de tot. Dar dacă o să am ocazia, din când în când, n-o să spun nu la un cui.”

Am protejat identitatea celor citați prin schimbarea prenumelor acestora.