Cât de greu e să găsești iubit ca femeie trans, în România

E greu să îți găsești sufletul pereche, ca tipă trans. Câteodată pare imposibil, dar nu e. De fapt, câteodată nu trebuie decât să-ți descarci ultima aplicație pe telefon și, cu siguranță, bărbații te vor căuta. În ziua de azi, ai o sumedenie de aplicații de dating din care să alegi. Însă nu e nevoie să te complici - Tinder sau banalul Facebook, sunt de ajuns.

Ca să lămurim ceva de la început - sunt heterosexuală. Adică, îmi place să mi-o trag cu bărbați. Știu că ți se pare evident, dar zic asta pentru că, în ciuda credinței ăsteia răspândite, sunt și o grămadă de fete trans cărora le plac femeile. Deși „trec," ca femeie, eu sunt directă. Nu-mi place să-mi pierd vremea. Profilul meu de dating spune clar: „am 1.60, 54 de kilograme, păr lung negru, ochi căprui - și sunt transgender."

Unii continuă dialogul. Unii se retrag. Multora nu le vine să creadă. Mi s-a întâmplat des și să cunosc bărbați care pur și simplu nu știau ce înseamnă. Dar, îți zic din experiență: majoritatea bărbaților vor sa încerce ceva nou, măcar o dată în viață. Au fantezii inimaginabile, dar le e rușine. Vor ca totul să fie ținut în mare secret. Așa se face că, de cele mai multe ori, mă aleg cu câte un fuckboy - genul care te vizitează o dată pe lună.

Nu știu prea multe despre el, dar știu că e căsătorit. Tipul, ca toți bărbații care ies cu mine, e straight. Deci nu prea și-ar pune-o cu-n tip, nu fără să bea o cantitate semnificativă de alcool înainte, cel puțin. Și totuși, la fel ca multor alți bărbați heterosexuali, îi place să fie penetrat - chiar dacă n-ar recunoaște-o în ruptul capului. Nevastă-sa e super bisericoasă, nu știe ea de jocuri erotice. N-ar putea să-i ceară să-și pună un strap-on. Așa că vine la mine.

Nu mi-e deloc greu să găsesc one night stand-uri. Numai că, de cele mai multe ori, la asta se rezumă tot. Bărbații români vor doar o aventură. Ei văd în noi, fetele trans, doar partea sexuală, nu sentimentală. Te văd ca pe-o jucărie sexuală pe care o iei de la sex-shop, te distrezi cu ea și o arunci la gunoi. Să-ți tragi gagică trans e încă un subiect tabu. Românul nu știe să facă diferența între o tipă trans și gay. Pentru societate, ești „bulangiu" și atât.

Suntem obișnuiți să trăim după gura lumii. Eu mereu m-am întrebat dacă lumea nu are altceva mai bun de făcut.

Chiar și atunci când întâlnești câte un tip și totul merge bine, tot s-ar putea să clacheze din pricina lumii. Și zic asta pentru că da, am avut și eu partea mea de experiente neplăcute cu foști. Am fost împreună cu un tip mai bine de doi ani. Dar familia lui n-a acceptat niciodată relația noastră. Îl mustrau zilnic, că vor nepoți, că „ce? S-au terminat femeile biologice pe lumea asta?" Și, până la urmă, la insistențele familiei, noi ne-am dus dracu.

De curând, a răsărit soarele și pe strada mea. Nu că nu aș fi împlinită sau fericită fără un bărbat. Dar e inutil să-ți spun că toți vrem să iubim și să fim iubiți.

Fluturași în stomac, întâlniri, mesaje. Aș vrea să pot să-ți spun ceva exotic, dar n-am ce. Relația mea e ciudată - numai din afară. Eu iubesc, ca orice om. L-am cunoscut într-o discotecă, nu online. Din nou, aș vrea să pot să-ți spun o poveste mai ieșită din comun, dar de fapt, am făcut ce face tot omul. Ne-am îmbătat amândoi, am dansat, am râs. Am ieșit la țigară. Îmi bătea inima ca dracu', dar i-am spus că sunt trans. E corect să știe. L-a durut în cot și de-atunci am continuat să ne vedem.

Asta, chiar dacă n-am fost scutiți de întâmplări în care era evident că prietena lui e trans.

Uite, am avut parte de o situație comică la aeroport, în Iași. Luam avionul spre București. Dau buletinele noastre ofițerului. „Domnișoară," îmi spune el mirat. „Mi-ați dat doar pașaportul prietenului dumneavoastră și al altui bărbat. Al dumneavoastră unde este?" „Al doilea este al meu," îi răspund eu. „Sunt transgender." Chiar dacă „trec" ca femeie, documentele vorbesc. Nu a zis nimic. Mi le-a înapoiat și am plecat spre îmbarcare.

Altădată, la coadă la Mc, dau comandă: „Două Big Mac", îi zic. Aud cum șoșotesc unii din spate, „e big al tău sau al lui?" De data asta, n-am „trecut". Dar eu am învățat să-i confrunt. „Mă suni după program și vei afla", i-am zis, ca să-l sfidez.

Astea sunt genul de chestii minore, dar care pe unii tipi îi intimidează. Dar el e destul de sigur pe el încât să nu-i pese ce zice lumea.

I-am cunoscut părinții, am fost la ei acasă. Reacțiile familiei, dacă ajungi până acolo, variază. De la amenințări că-l dezmoștenesc la situații când sunt nepăsători sau cazuri în care se comportă aproape decent, indiferent de părerea lumii - le-am văzut pe toate. Încă am teama aia, îmi fac mii de probleme, că știu că persoană pe care o iubesc ar putea avea de suferit. Dar nu e totul chiar așa de negru. De data asta, am fost norocoasă. Rar vorbim despre faptul că sunt o femeie trans. Una dintre puținele discuții a decurs cam așa: „Fiecare face ce vrea cu corpul său". Dacă băiatul lor e fericit, nu îi interesează identitatea de gen a iubitei lui.

Știu cum e să stai să te uiți la seriale pe Netflix și să te gândești „ce fericiți sunt oamenii la TV. Oare eu o să găsesc pe cineva?" Din pudoare, România este și va rămâne o țară plină de secrete și ipocrizie, când vine vorba de viața intimă. Dar nu mai avem timp să așteptăm să se schimbe lumea. Aplicațiile de dating ajută - dar câteodată, poate că e mai bine să o faci cum se făcea odată: trage-ți rochia aia mișto pe tine, ieși afară și trăiește-ți tinerețea.

.