Milioane de oameni își bagă substanțe chimice periculoase în piele ca să fie mai albi

„Începe când sunt mici copiii. În momentul în care se naște un copil rudele încep să compare culoarea pieii fraților. Începe din propria familie. Dar oamenii nu vor să vorbească deschis despre asta.”

Kavitha Emmanuel e fondatoarea Women of Worth, un ONG indian care se luptă cu o prejudecată încetățenită împotriva pielii mai deschise la culoare. Campania Dark is Beautiful, lansată în 2009, nu e „anti-albi”, explică aceasta, ci e despre incluziune – frumusețe dincolo de culori. Are susținerea vedetelor, cea mai cunoscută e cea a actriței de la Bollywood Nandita Das. Un blog oferă oamenilor un forum în care să-și împărtășească poveștile personale despre prejudecățile legate de culoarea pielii. Iar campania susține ateliere de alfabetizare media și programe de sprijin menite să promoveze mesaje despre stima și valorizarea sinelui copiilor mici. Fac asta ca să contracareze ceea spune Emmanuel că a văzut până și-n manualele școlare, în care o poză cu o fată cu pielea albă e etichetată drept „frumoasă”, pe când una mai închisă la culoare e „urâtă”.

„Unii copii sunt foarte șocați că e ceva ce i-a afectat atât de intens. Unora le dau lacrimile”, spune Emmanuel.

O viață perfectă cu o piele perfectă, o viață acordată doar celor de nuanța corectă – ăsta e mesajul, atitudinea, starea de spirit transmise din generație în generație. Au generat o industrie care valorează mai multe miliarde de dolari și care nu include doar cosmetice, ci și proceduri invazive, cum ar fi albirea pielii, peeling-uri chimice, tratamente cu laser, cocktail-uri de steroizi, pastile de „albire” și injecții intravenoase – fiecare cu grade diferite de eficiență și riscuri pentru sănătate. E mai mult decât o prejudecată, e o obsesie culturală și e una care devine periculoasă.

Brandurile naționale de cosmetice au găsit o nouă piață lucrativă: la nivel global, se anticipează că sumele cheltuite pe albirea pielii se vor tripla până-n 2024, conform unui raport dat publicității în iunie 2017, de către firma de cercetare Global Industry Analysts.

Mercurul suprimă producția de melanină, dar poate și să dăuneze rinichilor și creierului dacă e absorbit de piele și se acumulează în corp. Forța conducătoare, se zice, e „stigmatul încă extrem de răspândit și percepțiile culturale rigide care corelează tonul mai deschis al pielii cu frumusețea și succesul personal.”
„Nu e o prejudecată. E rasism”, spune Sunil Bhatia, profesor de dezvoltare umană la Colegiul Connecticut. Bhatia a scris de curând pentru US News & World Report despre „rasismul internalizat cu rădăcini adânci și ierarhiile sociale bazate pe culoarea pielii.”

În India, erau codate în sistemul de caste, sistemul hindus antic de clasificare, în care nașterea determina ocupația și clasa socială. La vârf, Brahminii erau preoți și intelectuali. La poale, cei fără de castă erau forțați să facă cele mai puțin dezirabile meserii, gen curățător de latrină. Bhatia spune că poate castele aveau de a face cu mai mult decât ocupația: cu cât erai mai închis la culoare, cu-atât ocupai un loc mai jos in ierarhia socială.

Preferința asta pentru piele mai deschisă la culoare a fost întărită de colonialism, nu doar în India, ci și în zeci de țări în care o putere europeană și-a stabilit dominația. E ideea că cei care te conduc sunt deschiși la culoare, spune Emmanuel. „Pretutindeni în lume, era știut că bogații pot să stea înăuntru, spre deosebire de săraci, care lucrau afară și aveau pielea închisă la culoare.”

Ultimul val de influență e globalizarea din zilele noastre. „E un val interesant de alb care ajunge din SUA în malluri [din alte țări], prin modele albe”, îmi spune Bhatia. „Poți să tragi o linie de la colonialism, la post-colonialism și globalizare.” Idealurile occidentale de frumusețe, printre care pielea albă, predomină pe tot cuprinsul lumii. Iar idealurile astea au venit la pachet cu niște produse care să le asigure.

În Nigeria, 77% dintre femei folosesc agenți de deschidere a culorii pielii, față de 59% în Togo și 27% în Senegal. Dar piețele cele mai mari, care se dezvoltă cel mai rapid, sunt cele din regiunea Asia-Pacific. În India, într-un supermarket obișnuit, o să găsești un raion de produse de îngrijire personală, printre care creme de „albire” sau creme corporale de „decolorare” de la branduri cunoscute.

Pooja Kannan, 27 de ani, din Mumbai, și-a petrecut luni de zile cumpărând cosmetice care-i promiteau să-i deschidă tenul la culoare. Pentru o vreme, a crezut în creme, loțiuni faciale și săpun că vor trata „probleme de culoare”. A folosit cumpătat produsele, pentru că altele noi o costa între 3,05 și 4,57 dolari la fiecare două luni – echivalentul unei luni de transport până în campus. Pe parcursul a patru ani de utilizare spune că i s-a deschis un pic la culoare pielea, deși se întreabă dacă e datorită cremei sau a faptului că a avut mai multă grijă când a ieșit la soare.

Tonul natural al pielii lui Kannan îmi pare mie un maro deschis sănătos, dar când era mică, mătușile ei mai în vârstă clătinau din cap a dezamăgire din cauza culorii tenului ei. Când se bronza, unele rude și colege de clasă o admonestau. „Te-ai făcut neagră”, îi spuneau. Iar în India, unde culoarea pielii definește adeseori succesul cuiva în societate și capacitatea de a-și găsi de muncă sau un soț, genul ăsta de chestie contează. Kannan spune că a trecut peste criticile rudelor ei, zicându-și că-s din altă generație, dar că reacțiile colegelor au făcut-o să se simtă nesigură pe ea.

„Nu m-a afectat chiar atunci, dar când mă îmbrăcam să ies, îmi aminteam ce-au zis și mă machiam și mai tare”, spune aceasta. „Mai ales când eram prin clasele a XI-a și a XII-a, existau două sau trei fete care-mi spuneau asta des. Ele încercau să mă ajute, dar mie-mi sunau condescendent. Și era și ipocrit, pentru că nu-i ca și cum ele erau albe sau superbe sau perfecte.”

Și societatea îi amintea lui Kannan de asta. E dansatoare profesionistă și spune: „Fetele mai drăguțe, slabe și albe sunt poziționate în fața scenei. Te afectează.” Preferința asta pentru tenul deschis e întârită și de filme, emisiuni TV și mai ales de reclame. În 2016, actrița Emma Watson (cunoscută pentru rolul din Harry Potter), a trebuit să dea publicității o declarație prin care spunea că nu va mai promova produse care „nu reflectă întotdeauna frumusețea diversă a tuturor femeilor”, după ce fusese criticată pentru aparițiile ei anterioare în reclame la linia Blanc Expert de la Lancôme, folosită pentru deschiderea pielii. (Într-o declarație, Lancôme a pus accentul asupra proprietăților „de seară” ale produsului, mai degrabă decât asupra celor de deschidere a culorii pielii, și a afirmat că „ajută la deschiderea și egalizarea tonului pielii și asigură un ten cu aspect sănătos. Genul ăsta de produs, propus de toate brandurile, e un element esențial în rutina cosmetică a femeilor asiatice.”)

Consiliul de Standarde în Publicitate din India a încercat să adreseze problema discriminării pe baza culorii pielii în 2014 prin interzicerea reclamelor care prezintă persoanele cu o culoare mai închisă a pielii drept inferioare, dar produsele încă sunt pe piață. Reclamele la cremele de deschidere a culorii pielii încă apar în ziare, la TV sau pe panouri, cu vedete de la Bollywood precum Shah Rukh Khan și Deepika Padukone. Într-o serie de postări de pe Facebook din aprilie 2017, actorul Abhay Deol și-a criticat mai mulți colegi pentru că promovează creme de albire, iar apoi a publicat un articol de opinie în Hindustan Times în care a scris că „reclamele ne propovăduiesc că o să găsim un job mai bun, o căsnicie mai fericită și copii mai frumoși dacă suntem albi. Suntem condiționați să credem că viața ar fi fost mai ușoară dacă ne nășteam mai albi.”

Deschiderea culorii pielii nu e doar apanajul industriei cosmetice moderne. Sistemul tradițional medical indian ayurvedic ne învață că femeile gravide pot îmbunătăți culoarea tenului fetusului dacă beau lapte cu șofran și mănâncă portocal, semințe de fenicul și bucăți de nucă de cocos. La începutul lui 2017, un practicant ayurvedic din Kolkata a ținut o ședință pentru cupluri însărcinate, în care promitea că până și părinții cu ten închis la culoare și mici de înălțime se pot aștepta să aibă copii înalți și albi.

Iar un studiu din 2012, publicat de o organizație caritabilă pentru sănătatea femeilor din India a constatat că multe cupluri fără copii insistau adeseori și plăteau mai mult pentru mame surogat frumoase și albe, deși femeile nu contribuiau deloc cu material genetic la copil.

Se poate spune că preferința pentru o piele deschisă la culoare nu e nicăieri mai încetățenită decât în anunțurile matrimoniale din ziare. Pe lângă cerințe legate de casta viitoarei mirese sau a viitorului mire, religie, profesie și nivel de educație, sunt listate și trăsăturile fizice. O persoană descrisă drept „întunecoasă” poate fi evitată în favoarea uneia cu ten „deschis”.

În aprilie 2017, grupul media Times of India a dat propriul anunț, în care cerea părinților să pună accent pe profesia și calificările educaționale ale fiicei, mai degrabă decât pe culoarea pielii ei.

„Potențialele mirese cheltuie mulți bani, chiar sume nelimitate, în lunile dinainte de nuntă”, spune Ema Trinidad, o cosmeticiană filipineză care deține un spa în Bengaluru. „Am fost atât de surprinsă când am venit aici și am aflat că șansele de a te mărita depinde de culoarea pielii. În Filipine n-avem așa ceva.”

Atitudinea asta e atât de normalizată, încât oamenii acceptă tratamentele ca făcând parte din pregătirile pentru nuntă – și bărbații și femeile. Când Karthik Panchapakesan s-a însurat în 2001, a fost intrigat de reclamele care promiteau un „makeover complet” și s-a hotărât să încerce înainte de petrecerea de nuntă, împreună cu fratele său.

„Nu mă mai dusesem niciodată la salon”, spune Panchapakesan, un specialist media în vârstă de 50 de ani care lucrează în domeniul posturilor de radio. S-au dus la un salon al cărui nume nu-l menționează, în Hyderabad, unde, după cum mi-a spus mie: „Masajul a fost foarte bun. Mi-au pus o pastă albă fructată și florală peste tot, pe frunte, obraji, nas și bărbie. Mi-au promis c-o să-mi egalizeze tenul.”

Panchapakesan spune că după vreo cinci minute au început să-l usture ochii și s-a iritat în jurul nasului, pentru că mirosul dulceag s-a transformat în vapori acri. Bănuiește că era pe bază de amoniac.

„Era mai degrabă chimicale decât hrean”, spune acesta. „Nu știam ce e, pentru că o scoteau din tuburi ca de pastă de dinți. Am zis: Nu-mi place chestia asta. Ei au zis c-o să-mi întinerească pielea și-au ținut-o așa 20 de minute.”

Când s-a terminat totul, fețele celor doi bărbați arătau de parc-ar fi fost date cu pudră de talc. Când au ajuns la petrecerea de nuntă a lui Panchapakesan, soția sa l-a întrebat: „De ce arătați amândoi atât de ciudat și de amuzant? Ce v-ați făcut?” El zice: „N-a fost o transformare, a fost o deformare.”

Ca să răcorească senzația de arsură și să-și hidrateze pielea uscată, s-a dat cu ulei de cocos pe post de balsam tămăduitor timp de trei zile. De-atunci a jurat că nu mai calcă în niciun salon.

Albirea e un tratament des întâlnit care nu decolorează pielea în sine, ci puful de pe față. Majoritatea tratamentelor de decolorare a pielii vizează capacitatea pielii de a produce pigmenți, adică melanină, care conferă pielii, părului și ochilor culoare. Toți avem cam același număr de celule care produc melanină, dar depinde de gene cât produci, de fapt. Persoanele cu tenul mai închis produc mai multă. Când e expus la soare, corpul produce mai multă melanină ca să se apere de razele ultraviolete dăunătoare și să protejeze celulele de piele. Și mai multă melanină naturală mai înseamnă și că persoanele cu tenul mai închis la culoare dezvoltă mai puține riduri și au risc mai scăzut de cancer al pielii.

Cremele de albire a pielii își propun adeseori să sisteze producția de melanină sau să îmbunătățească sănătatea pielii în general. Pot conține ingrediente naturale, precum soia, lemn-dulce sau arbutină, uneori în combinație cu substanța medicală de decolorare hidrochinonă (deși nu toate cremele conțin așa ceva – hidrochinona e un ingredient potențial carcinogen, iar produsele cu ingredientul ăsta sunt interzise sau limitate în Ghana, Africa de Sud, Coasta de fildeș, Japonia, Australia și Uniunea Europeană, deși sunt folosite ilegal în continuare.) Vitamina B3 e un alt ingredient des întâlnit, dar un altul care se regăsea înainte în cremele și săpunurile de albire era mercurul, conform avertismentelor Organizației Mondiale a Sănătății. Mercurul suprimă producția de melanină, dar poate și să dăuneze rinichilor și creierului dacă e absorbit de piele și se acumulează în corp.

Alte metode de deschidere a culorii pielii includ peelingul chimic, care elimină stratul superior al pielii. Astfel, pielea mai nouă rămâne expusă la radiațiile solare dăunătoare și la poluanții din mediu. Tratamentele cu laser oferă o abordare și mai agresivă, pentru că distrug pigmentația pielii, uneori cu rezultate care afectează pielea.

Doctorița Mukta Sachdev, dermatolog clinician și estetician din Bengaluru amintește de cazurile a doi bărbați indieni care au venit la ea după ce-și făcuseră tratamente cu laser în timp ce munceau în Coreea de Sud. Aveau amândoi spre 30 de ani și se pregăteau de însurătoare. Unul dintre bărbați a dezvoltat o roșeață a feței, iar celălalt suferea de o depigmentare în puncte mici și albe, „precum confetti-ul”. Sachdev bănuiește că tehnicienii sud-coreeni nu erau obișnuiți să lucreze cu tenul mai închis. „Trebuie să folosești setări mai puțin agresive când folosești tratamentele cu laser. E foarte greu când pierzi pigmentarea”, spune ea. A reușit să trateze roșeața, dar punctele albe au rămas, în ciuda eforturilor ei de a stimula revenirea pigmentului.

Vin la ea mulți potențiali pacienți care vor să-și deschidă culoarea pielii, însă înainte să-i trateze, îi sfătuiește să se gândească mai puțin la deschis și închis, cât la o piele mai fermă în mod egal și mai sănătoasă. „Încerc să mă distanțez de obsesia cu culoarea deschisă”, explică aceasta. „Dacă te blochezi în pielea măslinie poți să ajungi să suferi de stimă de sine scăzută și de un indice mai mic al calității vieții.”

„Femeile și bărbații din India pun presiune asupra lor înșiși”, spune dr. Sujata Chandrappa, dermatolog din Bengaluru. „Au ei cine știe ce model de urmat în cap și vor să ajungă așa, indiferent de eforturi. E un concept greșit. Chandrappa spune că de multe ori clienții vin și cer culoarea pielii unei vedete preferate de la Bollywood.

„Dacă ești obsedat doar de culoare, atunci îți spun pe față că sunt mai îngrijorată de faptul că îți dorești ceva inutil, de care nu ai nevoie”, îmi spune. „Dacă-i încurajez prea mult, am senzația că promovez rasismul.”

Shannah Mendiola cheltuie 50 de dolari pe lună pe suplimente de decolorare a pielii – mult, după standardele locale, dar Mendiola are un job bine plătit în cadrul unei companii multinaționale. E de loc din Filipine, dar acum lucrează la Bengaluru și spune că ia pastilele respective de cinci ani încoace, nu doar pentru o piele mai albă, ci și pentru proprietățile lor antioxidante.

„Îmi place să mă duc la plajă și să mă simt foarte bronzată după o vacanță”, îmi spune pe mail. „Întotdeauna preferam să cumpăr și să folosesc produse de îngrijire a pielii care conțin ingrediente de albire a pielii – precum loțiunea mea de corp, cea de față și crema. În Filipine ai mereu un avantaj dacă ești deschis la culoare.”

Mendiola se descrie drept morena – nici prea deschisă, nici prea închisă – și spune că pielea ei se întoarce la culoarea naturală când folosește pastilele. „Un ten mai egalizat, care e sănătos și strălucește, îmi conferă mai multă încredere în mine când cunosc oameni în scopuri profesionale. De ce nu? Nu vrem toți să arătăm bine?”

Pastilele pe care le ia sunt glutation, un antioxidant natural produs de ficat care poate să apere pielea de ultraviolete și de radicalii liberi, care contribuie la leziuni ale pielii și pigmentare.

O formă mai directă de tratament sunt injecțiile cu glutation. Se folosesc în mod curent pentru a contracara efectele secundare ale chimioterapiei, printre care greața, căderea părului și dificultățile respiratorii, dar popularitatea lor în creștere pentru decolorarea pielii a provocat îngrijorări la nivel oficial.

În 2011, Administrația Alimentelor și a Medicamentelor din Filipine a dat un avertisment public despre o „creștere alarmantă a utilizării neautorizate a glutationului administrat intravenos” și a scris despre efectele adverse, printre care iritații ale pielii, disfuncții tiroidiene și ale rinichilor și chiar sindromul potențial letal Stevens–Johnson, în care pielea cade de pe corp, ca și cum ar fi arsă.

Iar în 2015, Administrația Alimentelor și a Medicamentelor din SUA a avertizat consumatorii de un risc cu potențial major asupra consumatorilor: „În esență, îți injectezi o substanță necunoscută în corp – nu știi ce conține sau cum a fost făcută.”

Cu toate astea, cererea pieței e în creștere. Mendiola a făcut de două ori tratamentul cu glutation injectabil, dar se bazează în principal pe pastile.

Doctorița Mukta Sachdev refuză să administreze injecțiile, în ciuda cererilor repetate din partea pacienților ei: „Eu practic dermatologie bazată pe dovezi științifice și nu există suficiente studii care să susțină folosirea glutationului injectabil.” Ce e îngrijorător e că există clipuri pe YouTube în care ți se arată cum să-ți injectezi singur glutation.

Doctorul Sujata Chandrappa administrează injecții cu glutation. Spune că până acum n-a văzut efecte adverse, dar e, cu toate astea, sceptică, și începe mereu cu cea mai mică doză posibilă. O întreb dacă chiar funcționează. Îmi povestește de o femeie care ura injecțiile, dar a cărei dorință de a avea o piele mai albă a depășit frica. La trei luni după injecții, tot corpul ei era cu două nuanțe mai deschis la culoare iar petele închise se diminuaseră. A durat un an. Chandrappa spune că femeia se gândește să repete procedura.

„Dintr-o perspectivă medicală, nu e posibil să deschizi culoarea pielii permanent, dar poți s-o egalizezi”, îmi spune Sachdev. De fapt, mulți dintre pacienții lui Sachdev și ai lui Chandrappa sunt, de fapt, oameni care vor să se trateze de probleme provocate de alte proceduri de albire a pielii – în principal, de folosirea cremelor cu steroizi.

Organismul care reglementează industria farmaceutică în India a aprobat cel puțin 18 corticosteroizi pentru uz extern pe piele, de la unii cu acțiune redusă la alții super puternici. De obicei costă mai puțin de 2 dolari un tub și se găsesc la majoritatea farmaciilor din întreaga țară, chiar și fără rețetă.

Oamenii aplică cremele astea fără discernământ, ca să se trateze de coșuri sau să-și albească pielea, dar cremele cu steroizi elimină stratul extern protector al pielii, lăsând-o astfel mai expusă la ultraviolete și poluanți din mediu, precum smogul și fumul de țigară. Dar ce e mai îngrijorător e că pot să provoace dependență, spune doctorul Shyamanta Barua, dermatolog și secretar general de onoare al Asociației Indiene de Dermatologi, Medici de Boli Venerice și Leprologi.

„În clipa în care pacientul nu mai folosește crema, pielea reacționează, se irită și dezvoltă iritații”, spune acesta. „Așa că pacientul folosește din nou crema și e un cerc vicios. Devine dependent psihologic.” După părerea lui, utilizatorii ar trebui să primească consiliere, la fel ca dependenții de droguri recreaționale sau de alcool.

Asociația dermatologilor face lobby pentru ca medicamentația de uz extern pentru piele, cu steroizi, să fie pusă pe lista Programului H, care ar face-o mai puțin accesibilă în farmacii, pentru că ar necesita o rețetă de la medic. S-au întâlnit în martie 2017 cu Controlorul General de Medicamente al Indiei, însă doctorul Shyam B Verma, dermatologul care conduce operațiunea, pare pesimist pe tema vreunor măsuri viitoare. „Produsele astea sunt doar o parte infimă a industriei medicamentelor în general, deci nu e o prioritate”, îmi spune acesta.

„[Farmaciile] le comercializează ca pe pachetele de biscuiți. Companiile farmaceutice știu că e un medicament și că n-ar trebui să fie folosit pentru albirea pielii de bază. Dar le pun etichete cu nume sugestive, gen Skin Bright, Skin Light, Skin Shine, Look Bright.”

În plus, doar vreo 35% dintre farmacii au un farmacist pe bune angajat, deci de multe ori n-are cine să-l sfătuiască pe cumpărător care-ar fi dozajul și utilizarea corecte ale cremei.

Ce e mai rău e că există semne că folosirea neadecvată a rețetelor pentru steroizi – adeseori în cocktailuri care conțin un mix de steroizi, antibiotice și antifungale – e posibil să alimenteze creșterea numărului de virusuri rezistente la tratamentul normal. Un editorial din publicația online a dermatologilor, publicat anul trecut, zice: „Astăzi ne confruntăm cu un asalt al dermatofitozei cronice și recurente [infecții fungale] la cote nemaiîntâlnite până acum. De-a lungul ultimilor 3-4 ani, frecvența acestor cazuri a crescut alarmant.”

Doctorița Rajetha Damisetty, dermatolog cosmetic care practică în Hyderabad, un oraș din sud, îmi spune despre o combinație care conține clobetasol – cel mai puternic steroid cunoscut, folosit pentru tratarea bolilor inflamatorii de piele, precum eczemele – amestecat cu doua antibiotice și două antifungale. „Numai în India găsești combinația asta dementă”, spune Damisetty, iar rezultatul e „un coșmar.”

În mod normal, spune aceasta, 70-90% dintre cei afectați de infecții fungale ar fi folosit steroizi de uz extern în tratament, iar rezultatele ar fi apărut în două săptămâni. „Acum trebuie să prescriem o doză de patru ori mai mare, timp de opt până la 12 săptămâni. E o epidemie națională.”

Asociația dermatologilor încearcă să-i educe pe medici, mai ales pe generaliști, care prescriu creme cu steroizi fără să discearnă între ele, despre cum ar trebui să prescrie medicamentele. În același timp, interacționează și cu companiile farmaceutice – un efort care a dat câteva rezultate. În aprilie 2017, o companie a distribuit fluturași în 50 000 de farmacii, prin care avertiza: „Steroizii au un nivel de risc potențial. Nu folosiți fără rețetă.”

Dar se luptă cu mult mai mult decât practicile medicale nasoale sau obiceiurile consumatorilor. Se luptă cu o preferință de mii de ani pentru pielea mai deschisă la culoare. Ștergerea acesteia va necesita o schimbare de atitudine. E, poate, mai ușor de realizat cu tinerii – la urma urmei, semnalele sociale despre valoarea pielii deschise la culoare încep de când se nasc.

Kavitha Emmanuel crede că oamenii sunt mai conștienți de problemă ca niciodată și speră că generația următoare va vedea altfel lucrurile – nu doar în India, ci pe tot cuprinsul lumii. În 2016, trei studenți de la Universitatea din Texas, Austin, au început o campanie pe Instagram numită Unfair & Lovely – un joc de cuvinte cu numele celei mai populare creme de albire din India, Fair & Lovely. Hashtag-ul #unfairandlovely i-a rugat pe oamenii cu pielea închisă la culoare să-și facă publice fotografiile. Iar în 2013, o tânără pakistaneză, Fatima Lodhi, a lansat prima campanie împotriva discriminării pe baza culorii piele din țară, intitulată Dark is Divine. Lodhi a scris despre prejudecățile cu care s-a confruntat în copilărie: „Nu mi s-a dat niciodată ocazia să joc vreo zână în piesele de la școală, pentru că zânele trebuie să aibă pielea albă!” Acum ține sesiuni în școli ca să-i facă pe elevi să conștientizeze mai bine problema discriminării pe baza culorii pielii.

Unii spun că atitudinile deja au început să se schimbe, mai ales printre fete, care devin mai încrezătoare datorită educației, angajării și independenței financiare în afara familiei. Emmanuel îmi povestește de o sesiune Dark is Beautiful la o școală gimnazială de fete, din orașul Chennai, din sudul Indiei, în ianuarie anul trecut. O adolescentă cu pielea închisă la culoare – „incredibil de frumoasă, dar cu probleme grave de stimă de sine” – a ieșit în față. Plângea pentru că fix în acea dimineață fratele ei o luase la mișto pe tema culorii. Dar Emmanuel a fost mai surprinsă când s-a ridicat altă fată, cu pielea mai deschisă la culoare. A spus că, până-n clipa aia, ea considerase că pielea închisă la culoare e urâtă, dar și-a cerut scuze față de colegele ei și a promis c-o să se poarte mai frumos cu ea. „Au început toate să aplaude”, spune Emmanuel says. „E o mișcare curajoasă din partea unei adolescente. Chiar a avut mărinimia să spună așa ceva.”

Dar activiștii se tem că piața de tratamente de albire a pielii va rezista, cât timp sunt disponibile. Cosmeticiana Ema Trinidad își aduce aminte de o femeie care a venit la ea la spa. Logodnicul ei avea pielea mai deschisă la culoare, iar socrii ei voiau să fie și ea mai albă la nuntă. „Mi-a părut rău de ea. Nu era foarte închisă la culoare, avea doar pielea foarte uscată, așa că i-am dat un tratament de hidratare”, spune Trinidad. Ea își sfătuiește clienții ce produse și tratamente sunt eficiente și sigure, dar adaugă: „Nu pot eu să judec dacă e rău că vrei să fii alb. Treaba mea… e să-ți ofer ce vrei.”