De ce nu sunt de acord cu operațiile împotriva kilogramelor în plus

În ultimele săptămâni, m-a enervat maxim emisiunea franțuzească Opération Renaissance. E o emisiune care urmărește persoane supraponderale care își fac operații ca să scape de obezitate – nu doar că e infantilă, dar ridică și o grămadă de întrebări legate de etică.

Emisiunea se bazează pe ideea că nu poți fi fericit sau sănătos dacă ești gras. De parcă trupul tău supraponderal ar trebui șters de pe fața pământului ca să poți să renaști. O teorie nasoală care simbolizează toate lucrurile care mă înfurie și împotriva cărora lupt.

Cea mai nasoală parte e că mă uitam și eu la emisiunile astea în adolescență. Îmi făceam rău pentru că mă convingeau că sunt total lipsită de valoare. Îmi consideram corpul o boală, un obstacol în calea unei vieți fericite. Nu trebuie să fii gras ca să înțelegi cât de periculoasă e treaba asta.

În orice caz, s-au scris deja multe despre asta. Acum aș vrea să vorbesc despre operațiile bariatrice: operațiile care au scopul de a reduce greutatea, cum ar fi un inel sau un bypass gastric. Oamenii spun că nu sunt neapărat împotriva lor, iar asta nu prea mă ajută în dezbaterea mea. Și e necesar să discutăm despre asta, pentru că sunt foarte mult împotriva operațiilor bariatrice.

Să ne înțelegem: nu aș judeca niciodată persoanele care aleg să-și facă operația. Înțeleg foarte bine cât de epuizantă poate fi fobia împotriva obezității și că operația bariatrică e un mod de a rezolva chestia asta. Dar nu cred că are sens să îți elimini un organ funcțional doar ca să nu mai fii gras – e o altă poveste dacă e sănătatea ta în joc. Dacă o faci ca să scazi indicele de masă corporală (IMC), e o soluție simplistă și riscantă pentru o problemă complexă. Pentru că obezitatea nu are legătură doar cu ce mănânci. 

Chiar și IMC-ul în sine e dubios: pentru determinarea acestuia s-au folosit doar corpuri de masculi albi. Și, în orice caz, e destul de limitat să iei în considerare doar înălțimea și greutatea ca puncte de plecare (mai e și masa musculară, de exemplu). În funcție de aceste standarde, corpurile umane sunt patologizate – obezitatea e adesea considerată de medicină o epidemie care trebuie stopată.

În Franța, de unde vin eu, autoritățile medicale stabilesc cine trebuie să facă aceste operații. Ele calculează riscurile și beneficiile unei astfel de operații și sunt foarte des criticate pentru asta. Un raport al Inspectoratului Francez Social (IGAS) a descoperit că, în 2018, 29 la sută dintre persoanele care și-au făcut această operație în Franța nici măcar nu întruneau criteriile. Asta și din vina pacienților, care visează să scape de grăsime și schimbă între ei sfaturi proaste – își recomandă unii altora doctori care nu țin cont de reguli sau clinici din Africa de Nord unde se pot opera. Unii îi învață pe alții și ce să spună la doctor, de exemplu, că au un apetit foarte mare și că n-au reușit să țină niciun fel de regim luni de zile.

Iar consecințele acestor operații sunt dezastruoase. Se estimează că între 0,1 și doi la sută dintre pacienți nu supraviețuiesc operației. 38 la sută fac tratament terapeutic timp de cinci ani după operație. Un studiu al Fondului Național Francez de Asigurări de Sănătate arată că, la șase ani după operație, 15 la sută dintre pacienți sunt internați din cauza unor complicații chirurgicale (cum ar fi ocluzii sau hernii), 19 la sută sunt internați din cauza unor complicații digestive non-chirurgicale, iar între 22 și 46 la sută sunt afectați din nou de diabet după o perioadă de remisie.

Consecințele psihologice ale acestor intervenții sunt și ele subestimate. În anii care urmează după operație, pacienții dezvoltă adesea tulburări alimentare și depresie. Dezamăgirea după creșterea în greutate pare să fie un factor de risc în plus: crește riscul de divorț în cuplu, riscul de dependență de alcool e de trei ori mai mare decât la restul populației, rata sinuciderii e de patru ori mai mare, iar cinci la sută dintre pacienții care se operează ajung să se interneze la psihiatrie.

Nici îngrijirile recuperatorii nu decurg foarte bine. Un studiu din 2017 al Universității Bordeaux a descoperit că 12 la sută dintre pacienți își fac verificările de rigoare, dar 38 la sută dintre ei nu mai au contact cu doctorii după operație.

Dar, în ciuda tuturor obstacolelor, doctorii propun aceste operații ca singura soluție, fără să le explice pacienților riscurile. Poate că persoanele supraponderale nu și-ar mai risca viața și sănătatea dacă nu li s-ar spune mereu cât de lipsite de valoare sunt. Dar industria operațiilor bariatrice profită la maximum de această atitudine și face bani din faptul că societatea desconsideră persoanele grase.

Articolul a apărut inițial în VICE Belgia.