Ce face, de fapt, scutul de la Deveselu și de ce îl enervează pe Putin în războiul cu Ucraina

Cine s-ar fi gândit că o comună de nici trei mii de locuitori din sudul României va fi în prim-planul unor discuții geopolitice, pe buzele lui Vladimir Putin și al Pentagonului și că va fi menționată în cererile liderului de la Kremlin de dezescaladare a tensiunilor din Europa?

Deveselu are ceva istorie – a fost atestată istoric pentru prima dată în 1537, pe când Ivan cel Groaznic avea șapte ani și încă nu devenise primul țar al Rusiei. Dar, ca să revin la actualul „țar” închipuit al Rusiei, acesta a declarat de mai multe ori că scutul de la Deveselu reprezintă o amenințare pentru țara lui și pentru stabilitatea regională.

Istoria bazei este, culmea, legată de ruși, pentru că a fost construită în anii ‘50 cu sprijin sovietic. În anii ‘80, a devenit cea mai importantă bază aeriană din România, pentru ca după Revoluție să fie singura din care se operau zboruri de noapte. Tot aici s-a înregistrat și primul zbor supersonic cu un avion MiG-19, iar la mijlocul anilor ‘80 aici erau găzduiți peste o sută de piloți.

Din cauza factorilor politici și a investițiilor insuficiente, baza a fost închisă în 2002. Doi ani mai târziu, România a devenit oficial stat membru NATO, iar Deveselu a reapărut pe hartă. În 2010, CSAT, organismul ăla pe care Iohannis îl convoacă mereu mult prea târziu, a luat decizia ca România să se implice în dezvoltarea de componente americane anti-rachetă.

S-au pus la dispoziție 175 de hectare și s-au stabilit rolurile și cheltuielile atât părții române, cât și cele ale părții americane. Baza a devenit funcțională pe 18 decembrie 2015 – românii urmau să se ocupe de supravegherea, iluminatul și construcția de anexe, iar americanii de investiția în echipamente.

A durat puțin peste doi ani ca această bază să fie declarată complet operațională de la debutul lucrărilor din 2013, și tot atât pentru ca norocoșii deveseleni să aibă toate drumurile asfaltate, apă și canalizare, ba chiar și o stație de epurare, devenind un fel de El Dorado oltenesc.

Sistemul de apărare staționat la Deveselu, situl Aegis Ashore, are capabilități exclusiv defensive, oricât ar încerca Vladimir Putin să convingă restul lumii de altceva. Sistemul de la Deveselu a fost în repetate rânduri ținta campaniilor de dezinformare derulate de ruși – una dintre cele mai alarmante a fost speculația conspiraționistă despre cazul Alexandrei din Caracal, conform căreia rețele de proxeneți locali ar fi „livrat” minore americanilor de la Deveselu.

Aproximativ două sute de militari, civili guvernamentali și personal contractual, operează instalația de la Deveselu. Ansamblul este format din interceptoare de rachete SM-3 (Standard Missile 3) și nu au o încărcătură explozibilă. Pentru a doborî o eventuală rachetă care ar lovi o țintă aflată sub umbrela sa se bazează doar pe energie cinetică. Aceste proiectile ating viteze de până la 9 500 kilometri pe oră și au o autonomie de până la cinci sute de kilometri.

Rata de interceptare a rachetelor care amenință teritoriile apărate de scut este de 82–85 la sută, ceea ce se traduce printr-o eficiență crescută în cazul unui atac. Ca termen de comparație, sistemul de apărare israelian Iron Dome pe care l-am văzut la lucru în anii trecuți, are cam aceeași eficiență. Clipurile în care acesta interceptează rachete Hamas sunt spectaculoase.

Scutul de la Deveselu este extrem de eficient în ceea ce privește rachetele de rază medie de acțiune, rachete care ar putea avea și o potențială încărcătură nucleară. Doar că, de la dezvoltarea sistemului, armele de înaltă precizie au evoluat și nu există dovezi că acesta ar fi eficient împotriva noilor arme hipersonice, care au alte caracteristici în ceea ce privește viteza, traiectoria și înălțimea la care zboară.

Un sistem de apărare asemănător este staționat și în Polonia, pentru completarea apărării așa-numitului flanc estic al NATO. Retorica lui Vladimir Putin, care încearcă să justifice un război absurd, enunță, printre altele, că scutul de la Deveselu și cel din Polonia se pot transforma în unități ofensive și lansa rachete Tomahawk. 

Pentru a liniști fanteziile Kremlinului, Mircea Geoană, Secretar General Adjunct al NATO, a invitat partea rusă să inspecteze situl, dar a ținut să puncteze că prezența acestuia pe teritoriul României nu este negociabilă. Mai recent, când rușii au insistat să invoce iar o amenințare închipuită la Deveselu, ministrul de externe Bogdan Aurescu a afirmat că așteaptă inspecția doar pe bază de reciprocitate: „Dacă sunt interesați să verifice că nu e nicio amenințare, avem și noi dreptul să vizităm bazele lor”.

Ovidiu Raețchi, președinte al Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, a declarat că pentru Rusia „este mult mai importantă existenţa unui sistem defensiv împotriva forţei sale balistice decât ar fi existenţa unor rachete ofensive. Lucrul de care se teme cu adevărat Vladimir Putin nu este existenţa unor forţe sau vectori (rachete) ofensivi, în România şi Polonia, ci tocmai existenţa acestei forţe defensive care face irelevantă capacitatea de lovire a Rusiei”.

Mai mult, se pare că pe viitor vor fi instalați și interceptori SM-3 IIA, model care s-a dovedit eficient și împotriva rachetelor cu rază lungă de acțiune – asta ar elimina în mare măsură principalele tipuri de amenințări care pot veni în cazul unui conflict.

Așadar, pentru că se simțea, vai Doamne, amenințat de niște structuri defensive, Putin a băgat la înaintare propriile scuturi antirachetă, dar și rachetele hipersonice Zirkon, care nu ar putea fi interceptate de sisteme cum e cel de la Deveselu. Asta e fix reacția unor oameni interesați de păstrarea păcii.

Când mă uit la ce se-ntâmplă în Ucraina zilele astea mă bucur că suntem beneficiari ai garanțiilor de securitate NATO și că avem un astfel de scut pe teritoriul țării. Totodată, că scutul e operat de militari americani este o garanție în plus.

Cu o creștere la 2,5 la sută din PIB pentru Apărare ar trebui să vedem o mai bună înzestrare a Armatei Române și upgrade-uri aduse scutului, poate și renunțarea la echipamentele sovietice depășite care pun în pericol viața ofițerilor români.

Sper doar că românii au fost suficienți de inteligenți încât să schimbe planurile inițiale ale bazei construite de sovietici în anii ‘50.