Jurnal de vacanță: cât de sigur e să te duci în Vama Veche în vremea coronavirusului

La începutul anului, eu și încă trei prieteni ne cumpăram bilete dus-întors pentru o excursie grecească la final de mai. După un 2019 lipsit de concedii îndelungate, 2020 trebuia să fie anul în care mă relaxez și eu ca tot boomerul ce bate spre 30 de ani: în Grecia, la mare. Dar SARS-CoV-2 a avut alte planuri pentru mine, așa că excursia a fost anulată pe termen nedefinit, în timp ce Tarom nu mi-a dat banii înapoi nici până-n ziua de azi.

Odată cu redeschiderea parțială a țării, am pus la cale un concediu mai modest: cinci zile în Vamă, la final de iulie. Am făcut rezervare luna trecută, când numărul de cazuri active începea să crească vertiginos. În ciuda vocilor care-i ceartă pe românii ce tânjesc la concedii în an de pandemie, noi am dat înainte. Am zis că, atât timp cât respectăm niște reguli simple și de bun simț, putem avea un concediu relativ safe. Astea au fost regulile:

• Purtăm mască în spațiile închise. Chiar dacă vedem și oameni fără, nu cedăm presiunii de grup;

• Masca sus pe nas de fiecare dată când trecem prin mulțimi mari de oameni, pe stradă;
• Evităm cluburile aglomerate;
• Evităm, pe cât posibil, contactul fizic cu persoane din afara grupului;
• Avem mereu la noi dezinfectant și-l folosim când este și când nu este nevoie.

Cu mici excepții, am reușit să le respectăm. Scăpările au fost minore și cauzate de influența nefastă a alcoolului sau a ceaiului verde consumat seară de seară. Iată cum a arătat fiecare zi.

Plec din București pe la patru după-amiaza, cu un BlaBlaCar. Suntem patru în mașină (eu, un prieten, șoferul și alt pasager), dar numai eu port mască. Nu cedez presiunii de grup, sunt un erou. Spațiul închis rămâne spațiu închis. Șoferul e un viitor ofițer MAI și pilot de elicoptere. Dar omu-i chill, putem înjura Poliția în prezența lui, acceptă dedicații cu Jador și Ian & Azteca.

Pe la șapte seara ajung în Vamă. Stau la o pensiune de două stele situată la intrarea în stațiune. La recepție sunt afișe cu regulile ce trebuie respectate în timpul pandemiei. Una dintre ele recomandă „să nu-ți explorezi fața cu mâinile”. Bun sfat.

Ies să mănânc. La Bibi sunt surprins de strictețea cu care sunt respectate regulile. Mesele sunt distanțate, fiecare are un dezinfectant din care te poți servi cât vrei. Înainte de a lua comanda, chelnerul ne cere să completăm un formular, cu numele unuia dintre noi, adresa, numărul de telefon, data, plus numărul persoanelor de la masă. Astea folosesc în cazul unei anchete epidemiologice. Foarte profi totul, chelnerul poartă mască de fiecare dată când interacționează cu noi.

Revenim la cazare, cât să bem și-un ceai verde și să ne încărcăm cu „bombițe”: două de votcă + suc de fructe, două de Jagger + Cola. Vrem să depindem cât mai puțin de baruri.

Fiind vineri, după ora zece seara, stațiunea e atât de aglomerată, că nu ai cum să eviți mulțimile, nici pe străduța principală, nici pe faleză. Urc masca pe nas când trec prin grupuri mari de oameni. Nu mulți fac asta, majoritatea turiștilor se scaldă în mulțimi cu fețele neacoperite. Câțiva boemi care populează bordurile mă tachinează din cauza asta, iar o tipă se face că tușește spre mine. Foarte edgy. Îi doresc multă sănătate!

La Molotov, clubul de techno și farmaceutice, dansează destui oameni încât să nu vreau să fiu acolo. Jandarmii și polițiștii mișună peste tot, dar nu par îngrijorați de ce se întâmplă, deși situația e similară la Amphora și Stuf.

Dacă pe vremuri puteai să stai oriunde pe nisip și să bei ce vrei, acum multe baruri dinspre plajă au un spațiu clar delimitat, ca un țarc, care se întinde aproape până-n mare, în care ai voie să consumi doar alcool cumpărat de la ei. Din cauza țarcurilor care ocupă plaja, ești forțat să mergi doar pe faleză, iar din cauza asta este super aglomerată.

De exemplu, la Unbar (fostul Acolo), nu pot trece de țarc pentru a traversa plaja, pentru că instant mă invită un paznic să intru regulamentar, prin față, unde trebuie să dau cu subsemnatul. La intrare îmi este controlat ghiozdanul, să nu aduc alcool din afară. Mă bucur că-s organizați, dar nu înțeleg ce caută percheziția în satul libertății. Dar tot paznicul e șocat, că găsește trei sticle de apă și niciuna de băutură. Seara se încheie fără incidente, după trei noaptea.

Mă trezesc lovit de tren pe la 12. Luăm micul dejun pe faleză, la Canapele Party: mese fără dezinfectant, nu ne cere nimeni numele sau numărul de telefon, iar chelnerii poartă măștile neglijent, sub nas. Cu toate astea, dau gata un mic dejun englezesc sărăcăcios (adică fără fasole, ciuperci și alte nebunii) și mă îndrept către plajă.

Doar că plaja e ocupată. Ai voie să stai doar pe șezlong și toate sunt ocupate. Caut timp de o oră un loc liber și ferit de soare (sunt ginger), dar nu găsesc nimic cu umbrelă. Administratorii plajelor par hotărâți să respecte măsurile de distanțare socială, dar dacă vreau să fac o baie, pot s-o fac oricând, nu trebuie să stau neapărat pe plajă.

Așa că poposesc obosit la o masă din Expirat. Aici, totul pare regulamentar, mesele sunt distanțate între ele, există dispensere de dezinfectant peste tot, plata se face doar cu cardul, între clienți și barmani există un geam, iar mesele sunt dezinfectate imediat ce pleacă un client. Și după cum am văzut noaptea trecută, nu se mai practică dănțuiala haotică pe mese. Bem o bere și intru în apă. Mă tăi în pietre și mă umplu de alge. Uitasem că nu pentru scăldat se vine în Vamă. Poate ar trebui aplatizat și fundul Mării Negre, nu doar curba de SARS-CoV-2.

Noaptea, după ce bântuim faleza în lung și-n lat, cu bombițele de Jager după noi, în încercarea de a evita aglomerația din cluburi, ne oprim din nou la UnBar. De data asta, avem un plan contra țarcului în care n-ai voie cu băutură de-acasă: intră doar doi dintre noi, care urmează să ia băuturile clandestine de la ceilalți, rămași în afara țarcului, după care intrăm și ceilalți. Planul funcționează. De data asta, nu ne mai ia nimeni datele de contact, așa cum cer regulile de protecție împotriva virusului. Orbiți de felul în care le-am păcălit sistemul anti-băuturi, scoatem bombițele pe masă, în loc să bem pe șestache, și suntem invitați să părăsim barul.

Seara se încheie cu o dezbatere pe tema legalizării prostituției.

Duminică reușesc să mă trezesc la nouă, deși m-am culcat la patru. Vreau să prind șezlong. Găsesc fără probleme în fața restaurantului Povestea Ceaunului (lol), 30 de lei de persoană. Umbrela e mare, șezlongurile sunt distanțate între ele, mă simt în siguranță, deși o tipă tușește măgărește la vreo zece metri de mine, fără să pună cotul la gură. Sper că soarele va ucide virusul înainte să fie purtat de vânt către mine.

Seara, stațiunea nu mai e la fel de aglomerată. Totuși, port în continuare mască, de fiecare dată când trec pe lângă o mulțime mai mare de oameni. La Vis-a-vis bubuie o muzică antrenantă. Deși ringul e inaccesibil pentru clienți, angajații dansează și vând shoturi.

La Molotov, aceeași înghesuială ca zilele trecute - e greu să te distanțezi social cu boabă la bord. La UnBar au dispărut țarcul și bombardierii de la intrare, semn că înregimentarea se ține doar în weekend. Vizavi de Stuf (unde nu intru, că sunt prea cool), găsesc o shoterie care nu acceptă plata cu cardul. „Nu am profit destul de mare ca să-mi iau POS”, îmi spune arțăgoasă doamna de la bar.

La cazare, niște tipi mai trotilați decât noi ne cer două beri. Nu avem, așa că după cinci minute apar ei cu un six pack. Ne invită la băut, îi refuzăm. Nu ne înhăităm cu străini despre care nu știm pe unde și cu cine au umblat.

Trezire este grea, ca în orice zi de luni. Mă relaxez în fața pensiunii. Doamna care face curat îmi vorbește de sperața unui vaccin, patroana pensiunii se plânge de sezonul foarte slab. Anul trecut, pe vremea asta, camerele erau ocupate non-stop, acum au zile în care jumătate dintre ele stau goale.

Pe la ora trei, stațiunea e aproape pustie. Abia te mai claxonează mașinile când mergi pe faleză. Plajele sunt aerisite, găsești suficiente șezlonguri libere. La Expirat sunt foarte puțini oameni, duse-s aglomerațiile de odinioară. A devenit un lounge chill.

Seara, doar pe strada principală mai dau de vreo mulțime ce mișună de colo-colo. Muzica din cluburi e atât de leșinată, încât niște zoomeri care se plimbă pe faleză vin să anime atmosfera cu o boxă luminată în culori. Din păcate, bagă trap de mâna a treia, așa că îmi pierd repede interesul.

De la anumită oră, magazinele, restaurantele și barurile de pe strada principală se închid. E ciudat să vezi Vama atât de neaglomerată. UnBar stinge luminile la trei noaptea. Expirat e pustiu. Molotov e ca zilele trecute. La Canapele Party, niște tineri nedistanțați social dansează înăuntru, pe triluri de Pitbull 2007. Noi bem niște shoturi la un bar de pe strada principală, unde un nene trotilat ne povestește cum a descoperit că există un shot numit „blowjob”. Înainte de răsărit, doar la Molotov mai sunt câțiva puștani cu ochelari de soare. Duse-s vremurile în care barca de la Expirat era plină de oameni care așteptau lumina dansând.

În ultima noapte în Vamă o ardem chill, fără vânzoleală. Ziua stăm în localurile care știm că-s sigure: Bibi și Expirat. Noaptea ne prinde pe plajă, cu pahare de Prosecco, ceai verde și multe dulciuri. Mici mulțimi de oameni sunt doar la la Vis-a-vis și La Canapele Party. Ce frumos ar fi să muncesc tot restul verii de aici, dar ce urât ar fi să-mi risipesc banii pe așa ceva. Mă întorc la București cu o dubă BlaBla cu mulți pasageri pasageri care nu poartă mască.

Ăsta a fost concediul meu în anul covidului. Acum aștept două săptămâni, să văd dacă regulile m-au ținut departe de necaz. Roagă-te pentru mine.