FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Protestatarii ucrainieni au dărâmat statuia lui Lenin

După asta au urmat demonstrații pașnice, dar este doar calmul dinainte de următoarea furtună.

Protestatarii sparg statuia lui Lenin din Kiev

Protestele de duminică seară din Kiev s-au încheiat cu un act teatral: protestatarii pro-UE, anti-Rusia au dărâmat statuia lui Lenin de pe un bulevard mare din centrul orașului. Vestea s-a răspândit repede și oamenii s-au grăbit spre locul faptei. Când au ajuns, au văzut că un protestatar se cățărase pe piedestal și flutura steagul ucrainian și steagul roșu și negru al Armatei Ucrainiene de Insurgență (UPA).

Publicitate

În timp ce mulțimea se apropia tot mai tare, ca să vadă mai bine, oamenii i-au adresat o avertizare liderului actual al Ucrainei: „Yanukovych€“ tu urmezi, tu urmezi!” Până luni dimineața, piedestalul pe care fusese statuia lui Lenin era acoperit cu graffiti.

În ciuda entuziasmului mulțimii, incidentul a stârnit îngrijorarea că autoritățile l-ar putea folosi ca pretext pentru alte represalii, folosind forța, ca în weekendul trecut. Unii suporteri pro-europeni au condamnat gestul a€“ printre ei s-a numărat și cântăreața Ruslana, care a fost implicată activ în proteste. „Trebuie să ne purtăm civilizat!!!” a scris cu pasiune într-o postare pe blog pentru Ukrainska Pravda, după care a adăugat că manifestarea nemulțumirilor nu ar trebui să fie neglijată prin doborârea unei statui.

Poliția supraveghează un marș pro-guvern

Pare că protestatarii au rămas hotărâți să facă lucrurile cât mai civilizat posibil. Protestatarii au fost avertizați de multe ori să nu se lase provocați. Seară, voluntarii păzesc intrările în tabăra din Piață Independenței, unde oamenii se strâng în jutul focurilor, iar activiștii împart porții de supă și ceai. Unii oameni poartă căști de protecție. Duminică, jandarmeria a fost prezența în Mariinski Park din Kiev, unde se ținea un marș pro-guvern. În rest, nu se vedea niciun polițist a€“ ciudat, având în vedere că săptămâna trecută prim-ministrul Mykola Azarov se pregătea pentru o lovitură de stat.

Publicitate

Protestul de duminică a urmat după o întâlnire între Yanukovych și președintele Rusiei Vladimir Puțin în Soci, pe coasta Mării Negre a Rusiei. În noaptea aceea, au existat zvonuri că Yanukovych a fost de acord să se alăture Uniunii Vamale conduse de Rusia,€“ o mișcare care i-a înfuriat pe protestatarii pro-UE. Informația nu a fost confirmată și media occidentală a raportat doar că cei doi președinți au discutat despre un tratat de parteneriat strategic. Iar asta a fost de ajuns că să scoată mii de oameni pe străzile Kievului.

Sute de mii de protestatari au umplut Piața Independenței

Dar câte mii? Liderii opozitieii au susținut că au îndeplinit ținta de un milion de demonstranți, dar ministerul ucrainian de Interne a calculat că ar fi fost imposibil că un milion de persoane să încapă pe străzile care înconjoară Piața Independenței. Folosind o hartă electronică a Kievului, au estimat că abia o sută de mii de persoane ar fi putut să se înghesuie în zonă, îmbrăcați în haine groase și fulare. Presa a raportat în majoritatea cazurilor cifre situate între cele două estimări.

Mai multe zeci de persoane au reușit să se cațere pe cadrul din metal construit pe Maidan pentru bradul anual de Crăciun și au oferit imagini incredibile cu mulțimea de jos. Pe scenă au ținut discursuri liderii opoziției și diverse celebrități. Fiica Yuliei Tymoshenko - fostă prim-ministra a Ucrainei și lideră a Partidului Patriei, care se află în prezent la închisoare - Yevhenia, a citit o scrisoare din partea mamei ei.

Publicitate

Protestatarii păzesc nouă baricadă din fața cabinetului HQ

De pe scenă, unii protestatari au fost instruiți să înceapă să ocupe cartierul guvernamental al orașului. Au construit o baricadă pe stradă care duce la sediul Cabinetului a€“ o clădire albă, masivă, în formă de semisferă. La căderea nopții, li s-au alăturat câteva corturi care arătau destul de vulnerabile pe stradă care ducea spre alte clădiri guvernamentale. Dar și noaptea de duminică a trecut fără vreun incident violent.

În orice caz, ziua pașnică de demonstrații a fost înnegurată de vestea că serviciile ucrainiene de securitate, SBU, au pornit o investigație asupra mai multor politicieni din opoziție acuzați de activități cu scopul de a doborî guvernul. Nu s-au dat nume, dar asta ar putea fi o veste proastă pentru Arseniy Yatseniuk, Vitali Klitscho și Oleh Tyahnybok.

În dimineața aceasta, Kiev s-a trezit cu un strat gros de zăpadă. Totul părea calm, dar cum jandarmeria s-a îndreptat spre Maidan și s-a dus vestea că s-ar putea că autoritățile să vrea să golească primăria ocupată de protestatari, se pare că e doar calmul dinainte de următoarea furtună.

@AB_Chapman

Traducere: Oana Maria Zaharia