FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Top 100 DJ din DJ Mag e o mizerie de concurs

Războiul de PR din muzica electronică e absolut grotesc.

Fiecare sistem funcţionează după o ierarhie. În 20 de ani de existenţă, lista anuală publicată de DJ Mag este referința principală pentru stabilirea celor mai tari DJ-i la nivel mondial. În fiecare toamnă, se publică Top 100 DJs, o listă după care managerii artiștilor le măresc tarifele, după care se fac comunicate de presă pe un an şi care-i fraiereşte anual pe cei din afara industriei muzicii dance, că reprezintă vocea tuturor fanilor muzicii electronice. Lista a fost publicată duminică, 18 octombrie, la Amsterdam Dance Event, iar câștigătorii vor apărea pe site și pe coperta numărului din noiembrie.

Publicitate

Primele zece locuri mereu îţi arată cei mai de succes DJ din domeniu. Armin van Buuren, Tiesto, David Guetta sunt mereu prezenți, şi au turnee şi vânzări care arată că-şi merită locul. Alte nume, precum Nicky Romero și Steve Aoki sunt adiții mai recente în clasificarea de top.

Hardwell

Câştigătorul-surpriză de pe locul întâi de anul trecut, Hardwell, a ajuns acolo după o serie de single-uri de succes şi turnee obositoare, deşi s-a ştiut că echipa sa a făcut o campanie puternică pe social media ca să-l detroneze pe DJ-ul olandez van Buuren de pe primul loc.

Şi mai tari pe social media, Dimitri Vegas şi Like Mike au zburat de pe locurile 30-și-ceva în top 10, peste Skrillex, Deadmau5, Nervo și Calvin Harris, ceea ce a fost destul de suspect.

Şi cu cât mergem mai jos în clasament, cu atât se împute treaba. DJ-ii anonimi sunt clasaţi mai bine decât veteranii. Artiştii de nivel mediu, cu conturile de Facebook mai umflate decât publicul care le vine la evenimente, trec peste nume iconice. Ca atare, absolut fiecare top anual e huiduit, iar fanii și industria acuză DJ Mag de tratament preferențial și manipularea voturilor. În ciuda acestor răspunsuri negative, sondajul învie anual ca un Phoenix căpos.

Care-i faza?

Sistemul e bazat pe o taxă de intrare

Câștigătorii sondajului din 2012

Ca s-o pun negru pe alb, sondajul DJ Mag Top 100 DJs e o mașinărie de marketing pentru revistă. Tot sondajul e bazat pe un stil simplu de vot public, gen American Idol, iar DJ-ii bagă bani până tună în campanii de marketing construite în așa fel încât să le dea o poziție cât mai bună pe clasament, iar revista încasează o bună parte din acest ciolan.

Publicitate

Așa cum am văzut în mail-urile obținute de noi (și de pe acest thread public) ăștia de la departamentul de vânzări DJ Mag încurajează DJii să cumpere bannere plasate strategic pe pagina de vot, vând voturi, iar în schimb, tu ca DJ tre’ să cumperi un spațiu de reclamă la ei pe pagina de vot. Reclamele vor clipi în fața votanților în timp ce-şi bifează voturile. Dacă nici asta nu merge, atunci nu ştim ce-o să meargă”, ne promit cei de la DJ Mag. Pachetele astea de publicitate includ în mod obligatoriu să cumperi publicitate în ediţia print a revistei. Practic sunt avantajaţi artiştii care cumpără reclame cu prețuri între 18-40 de mii de dolari.

Deşi publicitatea e sursa principală de venit a oricărei publicații, treburi de genu’ ăsta nu ar fi acceptate în orice alt sistem de vot. În politică, publicitatea făcută atât de aproape de locurile de votare ar fi considerată fraudă electorală.

DJ Magse joacă de-a şoarecele şi pisica cu trişorii

The @DJmag poll is full of Lance Armstrongs. Who really gives a fuck?

— Sasha (@sashaofficial) October 19, 2012

De când a fost înfiinţat, sondajul se confruntă cu trişorii. Introdus pe la mijlocul anilor ’90, el a început ca un exercițiu distractiv prin care redacţia să organizeze scena muzicii electronice (pe atunci destul de restrânsă) pentru cititorii lor. În primul an s-au adunat opt sute de voturi, trimise prin cărţi poştale şi numărate de cei din redacţie. Nu prea era un sondaj relevant pentru industrie, dar deja era deschis la fraude: cineva putea să voteze de mai multe ori. Tot ce-i trebuiau erau câteva timbre în plus.

Publicitate

Câștigătorii sondajului din 1999

Când votul a trecut în online, DJ Mag încă se chinuia să prevină fraude. Directorul Ibiza Uncut, Terry Church, fost editor DJ Mag din 2003 până în 2007 spunea că nu aveau niciun sistem de securitate în funcţiune, ceea ce însemna că puteai să dai backspace ca să mai votezi o dată. Apoi revista a introdus cookie-uri, dar utilizatorii mai isteți dădeau un clear cache și mai votau o dată. Într-un final, s-a introdus înregistrarea prin e-mail, dar și așa, cei care erau prea leneși să-și facă mai multe conturi pe Yahoo! apelau la hackeri profesioniști. În 2011, revista a fost forțată să extindă perioada în care se puteau vota din cauza unei tentative de hacking în ultimul moment. Acum câteva săptămâni, un site rusesc a postat clasamentul prematur, spunând că rezultatele au fost luate de un hacker.

Votul e infestat cu practici suspicioase de marketing

O licitație pe eBay Italia prin care se vând voturi. Legitimitatea postării a fost contestată de DJ Mag.

O întreagă industrie de servicii pentru ranking pe Top 100 DJs a răsărit din toată treaba asta. Anul trecut, Gareth Emery a primit un telefon de la una din companiile de genu’, care l-a avertizat că dacă nu scoate banii, va fi cam greu să intre în cursă”. Mi se făcuse rău”, a spus Emery pe Facebook. În schimb, a donat banii pe care i-ar fi cheltuit pe o campanie şi tot a ajuns pe locul 51 în 2013.

Da’ nu toți sunt la fel de mărinimoși. Anul acesta, un tip numit DJ Style a lansat poza asta:

Publicitate

Nu știu cum voia el să atragă voturi cu deghizarea în negru și cu expresia de sclavie în același context, dar rasismul inerent a creat valuri de controversă prin blogosferă.

Mai ţii minte că ziceam că Dimitri Vegas și Like Mike au urcat 32 de locuri în 2013 până pe locul 6? În 2014 au ajuns pe locul 2. N-au vrut să rişte, aşa c-au angajat nişte fete înarmate cu iPad-uri să se umble prin publicul de la festivalul Tommorrowland. Întrebau oamenii dacă vor să voteze şi le dădeau direct pagina de vot pentru Dimitri Vegas și Like Mike, care au ca manageri promoterii festivalului, ID&T.

Dimitri Vegas & Like Mike la Tomorrowland

Un raver de 24 de ani din Texas, mi-a spus cum funcţiona tactica asta bizară. Prima oara credeam că-i o glumă și am râs. Ea mi-a spus că tre’ să votez pentru ei, altfel nu pot vota. I-am zis că-i aiurea, eu nu-i consider a fi vrednici de primii 10, darămite să îi pun pe primul loc. Mi-a luat iPad-ul din mână și a plecat.

Apoi e cazul Ricky Stone, producător și DJ din Hong Kong care a plătit net cafe-uri să afișeze pagina de vot la începutul fiecărei sesiuni de net, cu numele lui deja bifat. Stone a reușit să se strecoare pe locul 48 în 2005.

Pe cât de dubioase sunt tacticile astea, ele se încadrează în limitele sondajului.

Pentru binele unora, sondajul lasă un gust amar în gurile celorlalți

DJ Mag descalifică, pe bună dreptate, DJ-i care folosesc metode ilegale, dar practicile lipsite de etică sunt omniprezente. Puținii care nu reușesc să-și acopere urmele devin țapi ispășitori într-un sistem corupt. În 2007, managerul lui Christopher Lawrence și DJ Dan a fost concediat după ce s-a descoperit că acesta făcea lobby pentru voturi în mod ilegal. Cei doi DJ au fost spălaţi de revistă, dar întâmplarea tot a lăsat o pată urâtă pe carierele lor.

În orice caz, comunitatea DJ-lor devine din ce în ce mai nepăsătoare vis-a-vis de acest sondaj. Tinde să devină din ce în ce mai irelevant pentru DJ-i,” ne-a spus Paul Oakenfold. Din păcate s-a demonstrat că clasamentul poate fi manipulat… unii DJ-i chiar îți și arată cum s-o faci.”

Publicitate

Rezultatele sondajului Bottom100DJs.comal celor de la Dada Life

Anul acesta, Diplo a ținut un AMA (Ask Me Anything) pe reddit în care susținea că va fugi de sondaj printr-o tehnică speciala pentru descalificare. Nu i-a prea ieșit, având în vedere că e pe locul 32. Dada Life a lansat un site de satiră numit Bottom100DJs.com, unde utilizatorii votează DJ-ii care le displac cel mai mult. Deși s-au clasat pe locul 35 în Top 100 DJs anul trecut, Olle Corneer și Stefan Engblom (Dada Life) au păreri contradictorii despre sondaj. Probabil că e important pentru un anumit tip de DJ-i, dar nu neapărat pentru noi. Nu prea îl luăm în serios. Sau, mă rog, îl luăm în serios cât să ne facem propriul sondaj!”

În orice caz, suntem blocați într-un sistem defect

Pentru cei care consideră sondajul irelevant, e cam greu să ignori popularitatea și influența sa. Anul ăsta s-au adunat peste 20 de mii de comentarii pe Facebook în jurul sondajului. Promoteri din piețe ascendente precum Asia sau America de Sud măsoară mult mai greu succesul unui artist, aşa că se bazează pe acest sondaj când calculează preţurile.

Când vine vorba de stabilirea prețurilor. Artiștii cheltuiesc mii de dolari pentru campanii PR și marketing. La fel cum artiștii se folosesc de expresii precum Nominalizat la Grammy” sau Câștigător VMA” în biografii și alte cele. (Dj-ul numărul 1 din lume” sună destul de bine.)

Din păcate, sondajul a trecut de la statutul de exercițiu distractiv la cel de aparat de muls bani pentru cei care se pricep la trucuri de PR şi pentru revistă în sine. Mulți fani care n-au înghițit gălușca se vaită pe forumuri și spun că tot clasamentul e plin de căcat. DJ-i, manageri și publiciști însa privesc sondajul ca pe o investiție necesară ca să culeagă roadele financiare și beneficii de carieră.

DJ Mag este o revistă bună per ansamblu, care posedă un rol foarte important în evoluția muzicii electronice din ultimii 20 de ani. Dar ca arbitru al succesului DJ-ilor, sondajul ăsta anual ar trebui să dispară din memoria colectivă a publicului.

Traducere: Cipri Horge

Citeşte mai multe despre DJ:
Cum să fii DJ în România în 20 de paşi
DJ Tovarăşu Sorin Lupaşcu
Faceţi cunoştinţă cu opt DJ cu diplome impresionante