Cum am scăpat de fotograful rus sinistru

Una dintre chestiile care mă stresează cel mai tare e să hotărăsc dacă să-mi păstrez sau nu bretonul. Serios, Melissa? Copiii mor de foame în Africa și eu mă stresez în legătură cu părul. Tot portofoliul meu e plin cu fotografii cu mine cu breton. M-am săturat de căcatul ăsta de breton. Nu sunt Zooey Deschanel și nici nu cânt într-o trupă de folk rock, deci nu mai am nevoie de breton. Am hotărât să-l las să crească. Ceea ce înseamnă că aveam nevoie de fotografii noi pe care agenția mea să le trimită clienților. Când un fotograf are nevoie de modele, iar tu ai nevoie de poze, e schimbul perfect. Nimeni nu trebuie să mai plătească pe nimeni.

Dar uneori petreci trei ore la o ședință după care nu mai auzi nimic de fotograful ăla pentru că i-a fost lene să-ți trimită fotografiile sau pentru că arătau atât de rău încât îi era jenă să i le arate cuiva. Încă există fotografii cu mine de acum un an pe care nu le-am văzut, deși l-am hărțuit pe fotograf încontinuu cu e-mailuri în care îl înjuram că mi-a irosit timpul. Sunt o tipă foarte ocupată și timpul meu e prețios (e pe dracu', azi am dormit zece ore și nici nu mi-am pus un sutien pe mine la ora asta – e 7 seara).

Prin urmare, agenția mea mi-a programat o astfel de ședință-test cu un fotograf rus pe nume Yakov. Nu-mi amintesc numele lui, dar ăsta e primul nume rusesc care mi-a venit în minte. Imediat mi-am făcut în cap o imagine cu un tip pe jumătate chel, scund, între două vârste, care poartă o jachetă din piele roșie și blugi cu dragoni brodați pe buzunarele din spate. Tocmai am descris orice tip de peste 40 de ani care merge în cluburi elegante ca să se dea la modele.

Sosesc la ușa studioului și apăs soneria. Îmi deschide și intru. Primul lucru pe care îl văd e o fotografie imensă cu o tipă goală pe perete. Super. Mă simt grozav (pe dracu'). Îmi iese în întâmpinare o femeie: „Bună, cu ce te pot ajuta?"

„Am o ședință foto la 1."

„A, era programată la 3, nu?" mă întreabă.

„Nu, am e-mailul chiar aici. Scrie ora 1."

„A, păi e ocupat acum, fotografiază pe cineva. Poți reveni într-o oră?"

„Ce? Nu. Ședința e la ora 1." Deja mă enervez.

„Bine, stai să întreb."

Deschide ușa unei camere mai mici. E întuneric. Îl văd pe tipul de care vă spuneam mai devreme (jumătate chel, cu dragoni pe blugi) pe un scaun, cu un aparat foto în mână.

Mai văd o fată tânără, purtând un maieu cu bretelele coborâte de pe umeri. Stă pe o cutie cu brațele în fața sânilor.

Femeia îi spune ceva lui Yakov, sau Boris, sau cum l-o fi chemând, iar el vine spre mine: „Îmi pare rău, credeam că e la ora 3. Poți reveni atunci?"

Mă uit la el de parcă ar fi doctorul meu care tocmai mi-a spus că am chlamydia. „Nu, nu pot, îmi pare rău." N-am nimic altceva de făcut în ziua aia, dar vreau să termin odată ședința. „Bine, lasă-mă să termin aici și să reprogramez fata următoare. Michelle o să-ți aranjeze părul și o să te machieze. Bine?" Mă întreabă iritat. „Sigur." Merg în fața oglinzii imense, mă așez pe scaun și intru pe Twitter în timp ce Michelle îmi aranjează părul. Machiozele se pricep grozav la conversație. Discutăm pe teme intersante, cum ar fi vremea și diferențele dintre New York și Los Angeles. „Aici e frig. În Los Angeles e cald tot timpul."

Serios? Mai zi-mi! Nu suport să fiu prinsă în conversații despre nimic. Mai degrabă îmi stalkuiesc foștii iubiți să văd cu ce gagici umblă. Niciuna nu e mai frumoasă ca mine. Pot să stau liniștită. De fapt, chiar fac asta uneori. Sunt dusă cu capul.

După vreo oră intru în studio și îl salut pe Boris. Îmi spune să mă așez în fața luminilor și mă întreabă dacă mi-am adus un sutien fără bretele. „Da, pot ascunde bretelele maieului dacă facem poze și cu umerii," zic. „Mai bine scoți totul, să nu se vadă linii deranjante," îmi spune. Frate, eu voiam doar niște fotografii care să-mi arate fața cu noul look. N-am nevoie de niște poze kitsch care să sugereze că aș fi nud.

„Nu, păstrez bluza, n-am de ce s-o scot." Dă din umeri și începe să facă poze. Îmi imaginez cum îi spune asta unui model de 17 ani care face ce i se spune pentru că e nouă în industrie și nu știe să pună picioarul în prag. Îhh.

După vreo 15 minute, Boris începe să-mi spună ce frumoasă sunt și cât de mult semăn cu Paulina Porizkova. „Baby, ai niște ochi incredibili, vrei să fii Paulina mea?" Îmi vine să vomit, mi-a zis cumva „baby"? Zâmbesc și râd incofortabil, sperând că glumește. Nu glumește deloc. Cred că am face niște poze extraordinare dacă ți-ai scoate bluza. „N-o să-ți fotografiez sânii, promit," îmi spune cu accentul lui rus.

„Nu, îmi pare rău, nu mă simt confortabil. Vreau doar niște portrete." Îmi spune că eu am de pierdut. Eu? Eu am de pierdut că nu am privilegiul de a fi goală în cameră cu un pervers de vârstă mijlocie care seamănă cu Gorbaciov? Să mori tu?!

Continuă să facă poze, apoi vrea să mă poziționeze în lumină. Îmi atinge umărul și tresar ca arsă. „Baby, relaxează-te, vreau doar să te ajut ca să iasă bine." Mai bagă niște vrăjeală de doi lei. Îi spun că mă grăbesc. Mai face niște fotografii, făcând pauză după fiecare dintre ele ca să se uite adânc în ochii mei și să-mi spună că rar a întâlnit așa o frumusețe. Încep să visez la apartamentul meu în care știu că mai am niște înghețată în frigider.

După vreo oră, termină. Mă întreabă dacă vreau să facem și niște fotografii cu un look mai dramatic. Îi spun că nu și încep să mă îmbrac.

„Dar cred că am putea face niște imagini grozave împreună," îmi spune.

Îmi strâng lucrurile și merg spre ușă. Îmi cere o îmbrățișare. Cred că glumești. „Nici măcar o îmbrățișare? Mă superi." „Ăăă, am fobie de germeni, îmi pare rău," îi zic, îndreptându-mă spre lift. „Te conduc până la metrou!" Se ține după mine.

E în regulă, stau aproape, o să merg pe jos. Alerg spre lift și apăs butonul, dar se strecoară înăuntru cu mine. Căcat. „Insist, te conduc." Beton.

Sergei sau Boris se holbează la mine până când liftul ajunge la parter. Merg repede, sperând că o să renunțe. „Vrei să bem o cafea?" îmi spune, ținându-se în continuare după mine. „Am prieten, îmi pare rău." Merg mai repede. „Am o casă foarte faină, nu vrei să vii pe la mine?" Tipul pur și simplu nu vrea să priceapă. De fapt, pricepe, dar crede că poate profita de modele tinere și naive. Ghici ce, Boris. Nu sunt una dintre ele. N-am nicio problemă să-ți dau un șut în coaie dacă îndrăznești să mă atingi. Ajungem la o trecere de pietoni. Stăm unul lângă altul. „Ok, Paulina, ai câștigat. Dar o să visez la noi doi împreună." Sper că în visul lui îl calc cu mașina.

Cea mai nasoală chestie? Pozele au ieșit superbe. Bineînțeles.

Urmăriți-o pe Melissa pe Twitter: @MelissaStetten

Ilustrații de Sam Taylor. Urmăriți-l și pe el pe Twitter la @sptsam sau vizitați-i site-ul samtaylorillustrator.com.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook