FYI.

This story is over 5 years old.

Fashion

N-ar trebui să mai porți blugi skinny

La câte accidente au avut loc din cauza hainelor, oamenii ar trebui să stea tot timpul goi.

Tipul ăsta și-a semnat sentința la moarte. Fotografie via jiulliano

Se pare că mai nou nu ar mai trebui să purtăm blugi skinny, după cum scrie aici, pentru că există un studiu în Jurnalul de Nurologie, Neurochirurgie și Psihiatrie – cred că e jurnalul meu favorit, deși Neurologie Practică are momentele sale, dar să fim serioși, știm deja că sunt nebunii de la GQ-ul JNNP – care spune că blugii skinny sunt un risc pentru sănătate acum. Așa că dă-ți pantalonii jos imediat. Acum, am zis!

Publicitate

Bun, acum că avem fundul la vedere, putem vorbi despre motivul pentru care blugii sunt un risc pentru sănătate. Blugii skinny sunt periculoși pentru că: o femeie din Australia a făcut prea multe genuflexiuni îmbrăcată în ei, iar gambele i s-au umflat ca niște baloane pline de sânge, așa că a trebuit ca cineva să-i taie ca să iasă din ei. A fost ajutată de cineva să se miște. Ea a continuat să se aplece după cutii. A căzut. Nu a putut să se ridice. A fost nevoie de o pereche specială de foarfece ca să fie scoasă din pantaloni. Un coșmar de la cap la coadă.

Acum, știu că e un tabu. E un tabu să vorbești despre rănile altor persoane. Dar mie mi se pare tare amuzant. Închide-ți ochii și imaginează-ți: o femeie, în blugi skinny, cu gambele în stilul Popeye, care se zbate să iasă din blugi, cu ajutorul unor pompieri cu clești hidraulici. Nu-i așa că e amuzant? Dacă s-ar fi întâmplat într-un serial de comedie, ar fi fost o consecință amuzantă de care s-ar fi lovit un personaj care a purtat blugi mult prea strâmți. Gândește-te că a fost nevoită să petreacă patru zile în spital, așa că nu e chiar atât de amuzant. Dacă nu ar fi fost o poveste adevărată și nu ne-ar fi făcut să ne gândim la mamele, surorile, mătușile, prietenele, soțiile noastre și mai ales la durere, ar fi fost chiar amuzantă.

Din cauza incidentului ăsta izolat al „sindromului compartimental" – distrugerea nervilor și a mușchilor din gambe din cauza unor blugi prea strâmți – doctorii îi atenționează pe oameni să nu mai poarte blugi skinny, în caz că ceva asemănător se întâmplă din nou.

Publicitate

„Cazul ăsta reprezintă o complicație neurologică nouă produsă de purtatul blugilor strâmți", a zis raportul Spitalului Royal Adelaide. Asta – alături de un studiu din 2008, care a descoperit că mai mulți pacienți au declarat că au simțit mâncărimi și dureri în picioare, după ce au purtat blugi asemănători – înseamnă, în mare, că oamenii au dezvoltat o cale prin care să-și facă rău cu propria invenție: blugii. Suntem distruși, nu? Nu putem purta blugi fără să fim aproape de moarte.

Cred că, dacă am pune niște atenționări pe fiecare articol vestimentar care în mod inexplicabil a rănit pe cineva, am fi o rasă condamnată la nuditate. De exemplu: mi-am dat un pumn în față când încercam să pun un tricou pe mine. O dată mi-a rămas tricoul fixat pe cap și am căzut. Port tricouri destul de des și sunt neîndemânatic. La un moment dat am încercat să mă îmbrac cu un tricou și am lovit din greșeală cu pumnul tavanul, de m-am ales cu o durere groaznică la mână. Șireturile mele s-au agățat odată de pedala bicicletei și era cât pe-aci să intru într-o mașină. E periculos să porți haine, omule. Cine poate jura că nu i-au picat pantalonii, pentru că a uitat să-și pună cureaua, și era cât pe-aci să-și spargă dinții pentru că s-a împiedicat? Nimeni. Și nici măcar n-am început să vorbesc despre hainele tipelor, ca sârmele de la sutiene și tocuri. În esență: să fii oricum, numai dezbrăcat nu, e periculos și dureros.

Care e morala poveștii cu blugii? Concluzia naturală e că pantalonii evazați – pantaloni evazați recomandați de doctori – vor avea o întoarcere răsunătoare. Ar fi bine așa, nu? Mai multă lejeritate în jurul gleznelor. Mai puține linii care să delimiteze penisuri și coaie în fiecare zi prin denimul subțire. La spitale și clinici să fie date saronguri, ca-n Malaezia. „Ai grijă", spun medicii. „Fii lejer." Sau, cred că - și e doar o părere, că nu-s doctor – poți să-ți iei o mărime mai mare la blugi, dacă te încăpățânezi că vrei skinny? Poartă mai puțin blugi strâmți, ca spitalul să nu fie nevoit să-ți salveze picioarele.

Traducere: Dana Alecu

Urmărește VICE pe Facebook:

Mai citește despre accidente ciudate:
Poveștile ciudate ale artiștilor români: sechestrați de o profesoară, sex pe scenă și om strivit de camion Poate fi considerat omor, dacă servești pe cineva cu 56 de shoturi de băutură? Scurtă istorie a deceselor de care nimeni nu se face vinovat